Mesajele președintelui interimar al PNL, Klaus Iohannis extrase din conferințele de presă susținute la Tg. Mureș și Zalău – 18 Iunie 2014

iohannis_klaus2Despre proiectul politic pentru PNL și candidatura la Președinția României

  • Cea mai mare problema a clasei politice românești a fost lipsa unui plan, a unei viziuni și a unui program politic pe mai multe mandate.
  • Eu am propus, în partid, și voi propune mai detaliat la congresul nostru, un proiect politic al PNL pe următorii 10 ani, care are ca obiectiv final, central și important transformarea României din ce este acum într-o țară prosperă și puternică, egală cu statele dezvoltate din Uniunea Europeana.
  • Este vorba de 10 ani în care președintele, care va fi propus de PNL, va avea un rol decisiv. 10 ani în care PNL guvernează în două mandate consecutive și reușește să pună în practică viziunea liberala asupra guvernării, a modului în care se poate dezvolta sustenabil și rapid economia româneasca.
  • Voi transforma această viziune, într-un proiect politic și, ulterior, într-un program de guvernare, în programul candidatului pentru Președinție.
  • Vreau un program al PNL care arată românilor cum vedem noi președintele liberal, guvernul liberal, interacțiunea dintre președinte si guvern, în așa fel încât să apară efect de sinergie, nu efect de bătaie de joc cum se întâmpla din păcate în ultima vreme.
  • Astfel,  vom crea premisele unei dezvoltări economice sustenabile și susținute, care evident ca va crea locuri de muncă.
  • Sibiul este o istorie de succes de aproximativ 15 de ani care arata celor interesați cam ce am făcut. Cred ca experiența mea este și suficientă și necesară pentru a face următorul pas.
  • Daca voi fi eu candidatul pentru Președinția României și voi fi ales, îmi voi pune cu siguranță la dispoziție toate abilitățile pentru a face lucrurile să meargă mai bine. Daca nu voi fi eu acel candidat, atunci îl voi ajuta pe acela care va fi candidat să facă acest lucru.

Despre situația economică a României

  • Din păcate, nu înțelege nimeni unde vrea să ne ducă guvernare Ponta, unde se îndreaptă economia românească sub această guvernare.
  • România în acest moment este o țară cu prea mulți oameni săraci, cu un venit mediu total nesatisfăcător, cu o clasa mijlocie care reprezintă maximum 10% dintre români.
  • Noi credem că cel puțin 50% dintre români trebuie să reprezinte clasa de mijloc, asta înseamnă o România prosperă.
  • România este o țară care abia se aude în corul european. Noroc că avem parteneriatul strategic cu SUA și suntem parte a NATO. În acest fel avem o șansă bună de a rămâne în continuare o țară care este într-o zonă de securitate.

Despre structurile interne ale PNL

  • Am luat decizia, în partid, să democratizăm structurile interne. Prima acțiune de acest tip a fost cea de miercuri, la Târgu Mureș, o întâlnire a candidaților la președinția partidului cu membri, delegați, primari din regiune.
  • Am considerat ca este firesc și bine să existe o dezbatere internă înainte de alegerile pentru președinția partidului. Am prezentat modul în care vedem noi, candidații la șefia PNL, mersul partidului în perioada următoare, modul în care credem noi că ar trebui condus.
  • Eu am speranța că vom avea energia, determinarea și puterea de a ne transforma în cel mai important partid politic din România.

Despre campania mediatică

  • În pofida campaniei mediatice declanșate împotriva mea, nu voi renunța la candidatura la Președinția României, dacă voi fi desemnat de PNL și PDL. Nu lăcrimez ușor și nu am înclinații spre dramaturgie.
  • Mă așteptam la această campanie mediatică din ultima perioadă. Este un lucru pe care îl tratez foarte lejer, fiindcă eu știu ce am făcut și ce n-am făcut în viață.
  • Nu trebuie să dau niciun fel de explicații fiindcă nu am absolut nimic de ascuns. Aceste povești nu pot fi combătute, fiindcă sunt fantezii.
  • Existența acestei campanii îmi arată că opozanții mei se tem de mine. Altfel, la ce ar inventa povesti urâte despre mine?
  • Nu am niciun motiv să le combat,  oricine poate să verifice orice, instituțiile abilitate ale statului care sunt create pentru a verifica anumite acuzații, dacă doresc, vor verifica sau nu, dar nu am de gând sa intru într-o polemică cu anumite persoane care doresc să țeasă o poveste urâta în jurul candidatului Iohannis.

Despre alianța cu PMP

  • Nu vom face alianță cu PMP. Această unificare a dreptei nu se face, în niciun caz, pentru Traian Băsescu, nu se face împotriva lui Traian Băsescu, se face pur și simplu fără Traian Băsescu.
  • Noi credem că vom avea un candidat puternic care convinge și face ca aceste alegeri să fie unele cu un imbold pozitiv și nu de imbold ‘să alegem răul cel mai mic’, ci să alegem pe cel care este mai bun.

Despre excluderea din partid a unor membri

  • Eu întotdeauna încerc să conciliez și doar ca ultimă metodă aș accepta, dar nu aș propune o excludere.
  • Practica de până acum ne-a arătat că excluderile nu au avut niciun fel de rezultat, ba dimpotrivă, s-au creat nuclee de rezistență în afara partidului și, în loc să discutăm în interior, între noi, să ne lămurim, au apărut tot felul de inițiative și nuclee care s-au situat în afara partidului.

Despre fuziunea cu PNL – PDL

  • Până la punerea în practică, a deciziei de fuziune, inclusiv până la înregistrarea în registrul partidelor politice, vom avea o perioadă de tranziţie care la nevoie se poate prelungi până la sfârşitul anului 2016. Va fi o perioadă de tranziţie în care organizaţiile judeţene, locale, vor co-exista.
  • Este posibil să avem un sistem de co-preşedinţi la nivel local, pentru a da un timp suficient şi o abordare rezonabilă a acestei fuziuni în teritoriu.

Despre revenirile în PNL

  • Consider că multă lume va reveni în PNL după congres, şi din această nouă iniţiativă şi alţi penelişti care au plecat din varii motive, dar nu văd cu ochi buni această iniţiativă lansată de domnul Călin Popescu Tăriceanu.
  • Aceşti oameni, dacă ar fi avut păreri ferme, alternative faţă de alţi colegi, ar fi putut oricând să şi le exprime în interiorul partidului, dacă ar fi acceptat regulile democratice.

Despre reducerea CAS

  • Reducerea CAS-ului este un lucru pe care noi l-am propus și credem că este o măsură bună, dar în anumite condiții. Noi nu am spus în niciun moment că suntem împotriva reducerii CAS.
  • Dimpotrivă, suntem pentru reducerea CAS și oricine vine cu o inițiativă bună în acest sens va primi și votul nostru, însă pe noi ne pune pe gânduri abordarea pesedistă.
  • Dacă primul-ministru a declarat că reducerea CAS cu 5% se poate face și fără FMI, de ce n-a făcut-o în 2013? De ce am pierdut atâta timp?
  • Mediul de afaceri își dorește predictibilitate, iar acest lucru nu este vizibil în actuala abordare.
  • Guvernul nu a avut un răspuns convingător pentru FMI care a plecat fără evaluare, fără încheierea unui raport.
  • Aceste lucruri ne îngrijorează, nu reducerea CAS în sine. Este o măsură bună, dar ea prinde și mișcă economia doar dacă este sustenabilă și asumată politic.
  • Noi nu putem să ne jucăm cu reducerea CAS. Orice om de afaceri vrea să înțeleagă politica Guvernului, vrea să aibă o predictibilitate a cadrului fiscal, ori noi nu vedem această predictibilitate. Acestea sunt punctele de critică pe care le aducem acestei abordări hei-rupiste.

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu pe “Mesajele președintelui interimar al PNL, Klaus Iohannis extrase din conferințele de presă susținute la Tg. Mureș și Zalău – 18 Iunie 2014”

  1. Ionut 23 iunie 2014 la 9:08 AM #

    Bravo, Johannis! Foarte bine punctat.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: