Anunțarea rezultatelor examenului de titularizare în învățământ 2016 confirmă, pentru a nu știu câta oară, situația dezastruoasă a învățământului preuniversitar românesc. Când mai puțin de jumătate din cadrele didactice care s-au considerat pregătite pentru a înfrunta examenul au obținut media 7, când aproape un sfert dintre candidați au obținut mai puțin de media 5, realizăm că învățământul românesc nu are un viitor pe măsura speranțelor noastre, tot așa cum de abia are un prezent.
Rezultatele din ultimii ani la examenul de titularizare nu oferă motive de optimism. Dar de ce ar veni înspre activitatea didactică din mediul preuniversitar nişte tineri bine pregătiți? Pentru niște salarii de mizerie? Pentru o recunoaștere socială aproape inexistentă, într-o lume în care venitul este principalul criteriu de diferențiere, iar nu cultura, dăruirea, importanța muncii prestate pentru viitorul națiunii? Pentru a fi supuși presiunilor de tor felul, uneori împinse până la agresiunea fizică, din partea educabililor și aparținătorilor acestora, în lipsa unor mecanisme eficiente de protecție profesională?
Absolvenții cu diplomă de licență ai universităților ar trebui să urmeze masteratul didactic, prevăzut în LEN 1/2011, masterat care, însă, nu a fost implementat nici până în prezent. Însă acest masterat didactic nu este unica posibilitate de creștere a competențelor celor care sunt la primii lor ani la catedră, în învățământul preuniversitar. Mai cu seamă este nevoie de creșterea de urgență a salariilor debutanților în învățământ, o creștere care să facă opțiunea de a fi cadru didactic mult mai atrăgătoare pentru tinerii ce dispun de reale calități umane și intelectuale. A fi cadru didactic în sistemul universitar ar trebui să fie o cale de reușită personală, inclusiv din perspectiva veniturilor salariale, iar nu un debușeu pentru tineri debusolați, care se prefac că muncesc pentru că statul se face că îi plătește.
Viitoarea configurație parlamentară, rezultată din alegerile de la sfârșitul anului, va da, sper, un răspuns convingător la întrebarea: ”Cine educă tineretul de azi și de mâine?” Iar Partidul Național Liberal are propriul program, care oferă o soluţie completă la această provocare. Începutul trebuie să fie identificarea cauzelor și asumarea politică a faptului că trebuie să reclădim nu doar la modul generic România, ci, la modul cât se poate de concret, întreg învățământul românesc. Pentru că a continua pe drumul pe care se află azi învățământul românesc nu este un răspuns, ci doar un prilej de confirmare a neputințelor noastre.
Radu Zlati,
Deputat PNL
Comentarii recente