PNL – nici nu știi cât de mic începi să fii!

Sunt partide care pierd alegeri. Noi le-am pierdut în 2025. Nu era prima oară. Cu siguranță nici ultima. Există partide care pierd membri. Pleacă. Sau sunt dați afară. Se întâmplă peste tot.
Și există PNL, care a descoperit metoda revoluționară de a pierde ambele lucruri simultan și de a numi asta reformă.

În vechime, când un partid avea probleme electorale, căuta să-și lărgească baza de susținere. Să adune oameni. Să împace tabere. Să construiască punți. În noul PNL, când apar probleme, se scoate lista. Nu lista cu soluții. Lista cu excluderi.

Pare că, undeva prin laboratoarele strategice ale partidului, cineva a confundat manualul de organizare liberală cu un ghid sovietic de combatere a deviaționismului. Și de aici întrebarea care plutește deasupra partidului ca un nor de furtună: De la ce punct o opinie diferită devine crimă ideologică? Dacă spui că liderul greșește, e dezbatere internă? Dacă spui asta de două ori, e indisciplină? Dacă mai găsești și alți colegi care sunt de acord cu tine, devine facțiune? Iar dacă facțiunea are suficientă influență încât să deranjeze conducerea, devine puci? Pentru că, judecând după ultimele evenimente, granița pare extrem de flexibilă.

În fond, nu sunt dați afară niște anonimi adunați ieri de pe stradă. Printre cei puși la zid se află foști lideri de partid, foști miniștri, foști purtători de cuvânt, oameni care au purtat sigla PNL prin campanii când unii dintre actualii judecători ai ortodoxiei liberale (i-am auzit dumină la Congres pe unii dintre aceștia) încă învățau unde se pune ștampila pe carnetul de membru. Sau se făleau cu carnetul de partid al altui partid. Inamic pe atunci al PNL.

Desigur, explicația oficială este simplă. Trădare. Indisciplină. Abatere de la linia partidului. Explicații foarte utile, pentru că au avantajul că nu trebuie demonstrate prea mult. Sunt ca diagnosticul medieval de vrăjitorie: dacă ai fost acuzat, foarte probabil ești vinovat.

Problema este că politica nu funcționează ca armata și nici ca o sectă religioasă. Nici măcar ca o corporație. Un partid politic nu este format din oameni care gândesc identic. Dacă ar fi așa, ședințele ar dura trei minute și s-ar încheia cu un cor solemn: „Da, șefu’!” Asta nu se numește partid. Se numește ecou.

Și aici apare adevărata întrebare strategică. Ce câștigă PNL? Pentru că matematica parlamentară are prostul obicei să nu țină cont de emoțiile liderilor. Dacă scoți din partid parlamentari, președinți de consilii județene, organizații locale și rețele electorale, nu dispar doar niște nume de pe o listă. Dispar voturi. Dispare influență. Dispare putere.

Mai ales în teritoriu, acolo unde alegerile nu se câștigă cu postări pe Facebook și nici cu fotografii severe făcute în fața unui flipchart. Se câștigă prin organizații. Iar organizațiile au un defect teribil: sunt alcătuite din oameni. Iar oamenii ăia nu dorm cu icoana vremelnicului șef de partid la căpătâi. În loc să se întrebe cum să recâștige procente, PNL pare preocupat să reducă numărul celor care le aduc. Este o strategie îndrăzneață. Poate chiar unică în Europa. Să tai craca și să te lauzi că ai eliminat lemnul putred.

Iar dacă actuala conducere crede că cei excluși vor dispărea pur și simplu din viața publică, atunci optimismul ei a atins niveluri care merită studiate academic. Politica românească are o tradiție bogată. Când doi liberali se ceartă, apar trei partide. Când zece liberali se ceartă, apar cinci. Iar când douăzeci de liberali sunt excluși în aceeași zi, există toate șansele să apară încă unul. Un partid nou. Liberal. „Autentic”, evident. Adevăratul moștenitor al Brătienilor, desigur. Pentru că fiecare partid liberal nou a venit la pachet cu certificatul de autenticitate și cu convingerea că ceilalți sunt impostorii.

Iar atunci spectacolul va fi complet. PNL va concura cu un alt partid liberal pentru același electorat, cu aceleași teme, cu aceiași oameni și cu aceeași nostalgie după vremurile când partidul avea două cifre confortabile în sondaje. În acel moment, sloganul neoficial al reformei va putea fi scris pe frontispiciul sediului central: „Am vrut un partid mai disciplinat și am obținut unul mai mic.” Iar atunci titlul acestui episod va deveni profetic. „PNL – nici nu știi cât de mic începi să fii.”

Radu Zlati