Intrat pe panta dezastruosului conflict cu Iranul, Trump încearcă orice. A spus că i-a distrus, că i-a terminat, că i-a întors în epoca de piatră, doar că acestea sunt strict vorbe. Constatarea logică a oricui este că SUA NU A ÎNVINS IRANUL! Astfel, o transpirație rece se simte pe șira spinării atât la Washington cât, mai ales, la Tel Aviv. Dacă Iranul nu a fost învins, arhitectura de putere a Orientului Apropiat suferă schimbări atât de radicale încât întreg sistemul de putere mondial se prăbușește. Când leul se dovedește atât de sleit și de olog încât și iepurii fac mișto de el, e clar că hienele își fac de cap!
După ce n-a reușit mai nimic în Iran, acum Trump scoate la suprafață arma economică, anunțând sancțiuni bombastice „fără precedent”. Teoretic, orice țară care face afaceri cu Iranul va fi izolată economic de SUA. E un verdict ucigător, care în alte vremuri ar fi condus la sufocare. Însă ce efect are acum?
Într-adevăr, Emiratele Arabe Unite, coada de topor a SUA și Israelului, au anunțat că încheie orice afacere cu Iranul. Și-au mai tăiat din cifra de afaceri câteva miliarde bune de dolari de dragul servilismului. A fost un soi de exemplu de „bune practici” pentru ceilalți. Doar că nimeni nu e atât de sinucigaș încât să se arunce de bunăvoie în groapa cu flăcări. Astfel de acțiuni trebuie cântărite cu grijă întrucât pot face diferența dintre viabilitate economică și faliment.
Însă bomba care a dezumflat sancțiunile lui Trump a fost declarația Ministerului de Externe al Chinei: „Nu recunoaștem sancțiunile americane!”. O declarație proactivă, venită exact ca un baros în moalele capului. Atunci când China nu recunoaște, nici aliații săi nu vor recunoaște. Iar asta deja înseamnă enorm. Chiar și așa n-ar părea mare lucru. Doar că Trump, în prostia sa infatuată, a reușit să fie chiar mai dezastruos decât Biden. Mișcările sale pripite au transformat totul într-un haos.
Alianța de la Mecca, dintre Turcia, Pakistan și Arabia Saudită, așa cum v-am spus încă de când s-a înființat, începe să devină una anti-Israel, prin prisma Turciei care are interese în Siria și care, oricum, visează la fostul Imperiu Otoman. Zilele care au trecut au cunoscut declarații belicoase din partea ambelor părți. Turcia l-a dat pe Netaniahu în urmărire prin Interpol, gest simbolic, dar extrem de dur ca imagine. La rândul său, Israelul urlă la teritoriul ocupat ilegal de Turcia în Cipru. O belicoasă ceartă a surzilor.
În Coreea, de teama armamentului nuclear al Coreei de Nord, care acum e capabil să atingă SUA chiar până la Washington, Trump și-a amintit că e prieten cu Kim. Astfel, a abandonat exercițiile militare cu Coreea de Sud. Iar cei din sud, disperați că întreaga lor construcție politică rămâne fără substanță, au mers de urgență … la Beijing. Iată cât de sensibile și de ușor mișcabile devin cercurile de influență!
Japonia a fost împinsă într-o confruntare diplomatică devastatoare cu Rusia, finalizată cu o vizită a lui Putin în Kurile, care, practic, a pus cruce avansurilor extraordinare ale premierului Abe. În discuțiile diplomatice dificile cu Putin se întrezărise posibilitatea restituirii a două insule către Japonia. În acest moment, orice speranță a Japoniei în ceea ce privește Kurilele este spulberată, acțiunile inconștiente ale premierului Sanae Takaichi dovedindu-se de o prostie fenomenală. Mai ales în contextul dependenței Japoniei de zăcământul Sahalin.
Inclusiv în Taiwan tonul a fost coborât, belicoșenia la adresa Chinei părând a merge către anesteziere. După ce Trump a obligat mutarea cu forța a industriei de semiconductori în SUA, dar și incapacitatea SUA de a acționa determinat, fac necesară schimbarea de ton a Taiwanului. Evenimentul dezastruos al USS Benfold, care a fost lovit de blackout, plutind în derivă timp de patru zile în Marea Chinei de Sud, a dezvăluit starea catastrofală a energofagei și îmbătrânitei flote americane. Iar asta ridică semne de întrebare cât se poate de clare în ceea ce privește viabilitatea militară a SUA. Cu astfel de rable care se luptă mai degrabă cu penuria alimentelor și „bușnirea WC-urilor”, n-ai cum să pretinzi „superioritatea” pe care o clamezi.
Întorcându-ne în Europa, la situația din Ucraina, sunt două evenimente care merită menționate: pe de-o parte amenințarea directă a Angliei ca efect al instrumentării atacului efectuat de Ucraina în interiorul Rusiei și prezența armamentului nord-coreean pe front.
Chiar dacă premierul englez a răspuns „sloganistic” acuzelor Rusiei, situația Angliei nu e una grozavă. Încă de la începutul conflictului am spus că Anglia este cea mai fragilă și mai simbolică țintă pentru ruși. În esență, Anglia e doar un dragon de hârtie. Armata sa e incapabilă, iar sistemele sale de arme sunt învechite. Câteva rachete rusești ar arunca armata engleză în derizoriu, iar economia țării s-ar scufunda pe la începuturile industrializării, fără șanse de a mai ieși de-acolo. Ați spus Articolul 5 al NATO? Hai să vedem cine ar fi capabil să reacționeze în fața unei astfel de situații? În timp ce SUIA ar face maxim circ diplomatic, restul membrilor NATO ar fi aduși rapid cu picioarele pe pământ în ceea ce privește puterea lor reală.
Prezența armamentului nord-coreean este din alt segment de escaladare. Acesta este în premieră prezent într-un teatru de război, dând posibilitatea Coreei de Nord să-și evalueze puterea reală a echipamentelor sale în condiții de luptă. Semnalul este direct către SUA întrucât Rusia este pe cale să facă transferuri tehnologice către Coreea de Nord. Ceea ce ar fi catastrofal. Imaginați-vă Coreea de Nord pe post de Ucraina într-o confruntare cu SUA. Este un coșmar pentru americani!
Din prezentarea tabloului mondial actual vreau să înțelegeți un element esențial, anume că suntem într-un echilibru extrem de instabil. Deja întreaga arhitectură de securitate post Război a fost pusă sub semnul întrebării de incursiunea agresivă a NATO în Estul Europei, în Pacific se redeschid dosare, iar SUA, care a fost puterea dominantă, a trăit prea mult cu impresia că dacă fâlfâie stindardul războiului împotriva celorlalți își va menține puterea. A reușit doar să-și scoată în evidență propria-i sensibilitate, senilitate, incapacitate.
Partea cu adevărat gravă pentru ei e că au reușit să-și pună între paranteze inclusiv viabilitatea economică. Actuala dimensiune a datoriei face ca fiecare an să înceapă pentru Bugetul SUA cu un minus de 2 trilioane, reprezentând serviciul datoriei. Asta deocamdată deoarece, până la sfârșitul anului, vom vedea alte creșteri ale datoriei și automat a acestui indicator. Așa cum am mai spus, aici nu e vorba de jocul „tipăririi dolarilor”, ci de lupta împotriva matematicii. Atât SUA cât și sclavul european cunosc creșteri dezastruoase ale costului datoriei suverane. Repet: nu e vorba de tiparniță, ci de matematică! Nicicând în istorie situația nu a fost atât de gravă. SUA a scos din sertare situația datoriei deținute de public(Debt Held by the Public) care e de aproape 101% din PIB. Aceasta este mai mică decât valoarea de 106% cât ajunsese în urma celui de-al Doilea Război Mondial. Doar că sunt diferențe majore. Atunci SUA era o putere industrială reală, în ascensiune puternică, fiind cocoțată inclusiv pe valul unui război pe care-l câștigase. Acum SUA sunt pe panta descendentă a irelevanței economice, dar și în fața unui război care nu a început. Ca să nu mai vorbim de falsitatea economiei, permanent umflată cu diverse iluzii și sprijinindu-se permanent pe supraevaluări de domeniul fantasticului ale cotațiilor tehnologiilor IT. Când va lovi cu adevărat meta-criza(amânată continuu cu disperare prin umflarea unui alt balon), absolut totul se va duce peste cap, iar realitatea crâncenă ne va arăta ceva ce nici URSS-ul muribund nu a reușit să arate.
Va fi asemeni deznodământului Vrăjitorului din Oz, momentul în care se va constata că „materia” care asigura invulnerabilitatea SUA e mai lipsită de substanță decât mărgelele de sticlă. Știu, acum par un nebun care urlă în deșert, chestiuni care peste câțiva ani toți vor pretinde că le-au spus.
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu