Incompetența lui Ilie Bolojan ucide lent, dar sigur, economia românească,...
Partidul Național Liberal a inaugurat joi, 13 iunie a.c., seria unor conferințe de presă în care membri ai Guvernului din partea PNL vor prezenta măsurile liberale aplicate în concordanță cu programul de guvernare al USL. “În aceste condiții, ale unei solidarități guvernamentale, Partidul Național Liberal are o identitate de dreapta pe care dorește să și-o […]
Răzvan Dumitrescu: Bună seara, doamnelor şi domnilor, bun găsit la „Subiectiv”. Aşa s-a despărţit ieri Crin Antonescu de Traian Băsescu, asta, după ce domnul guvernator nu s-a putut abţine să critice cu adresă clară proiectul de Constituţie. Eu sunt convins că domnul Băsescu a ieşit astăzi la TV şi pentru că a văzut că vine la cea […]
Proiectul demarat de către Tineretul Național Liberal pentru a-l sprijini pe candidatul partidului la Președinția României s-a extins de curând și în Republica Moldova. Astfel, tinerii basarabeni care posedă cetățenie română se vor putea implica activ în susținerea lui Crin Antonescu în demersul său de a deveni primul președinte liberal al României. Coordonatorul Echipei lui […]
“Bună dimineața! În privința Constituției, am discutat astăzi ultimele chestiuni care rămâneau să fie stabilite, convenite pentru ca Uniunea Social Liberală și reprezentanții săi în Comisia de revizuire să aibă o poziție comună. Am găsit consensul la nivelul Uniunii Social Liberale pe principalele capitole care urmează să fie abordate în Constituție, în principal capitolul politic […]
Am scris cu două săptămâni în urmă despre faptul că avem o democraţie bolnavă. Partidele se luptă cu efectele situaţiei, acceptând cauzele şi nefăcând nimic să rezolve situaţia la bază. Cele trei partide mari au strâns: 7,7 milioane voturi în 2004 6,7 milioane voturi în 2008 5,6 milioane voturi în 2012 Din 1990 şi până […]
Din momentul deblocării fondurilor de la Comisia Europeană, în urmă cu 4 luni, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) din subordinea MMFPSPV a atras sume mai mari decât toți banii rambursați în perioada 2007-2012, reuşind o creştere a ratei absorbției de peste 3 ori, de la 5,51% în aprilie 2012, […]
La conferinţă au participat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi comisarul pentru industrie şi antreprenoriat, Antonio Tajani. Ministrul Varujan Vosganian a participat în calitate de vorbitor la discuţiile primului panel, sub titulatura „Noile politici pentru reindustrializarea Europei”, moderate de James Fontanella-Khan (Financial Times). La această dezbatere au mai luat cuvântul Richard Bruton, preşedintele Consiliului […]
Întrebări din partea mass-media Jurnalist: Au fost niște neînțelegeri pe subiectul legat de căsătorie, cum a rămas până la urmă? Crin Antonescu: Noi am dat un vot ieri pe chestiunea asta, dacă se va solicita reluarea votului, cum s-a întâmplat și în alte cazuri, o repronunțare o vom face, în ce mă privește îmi mențin […]
Ar părea că este un lucru minor… și poate că așa și este, pentru mulți: în aceste zile, în contextul discuțiilor din Comisia pentru revizuirea Constituției, s-a iscat o discuție la nivelul USL. Între reprezentanții PNL care solicitau expresia ”căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie” pe de o parte, și […]
Azi, 5 iunie, de Ziua Mediului am primit o veste bună prin intermediul prietenului Dan Clusiensis: guvernul german a retras propunerea legislativă privitoare la explotarea gazelor de șist prin metoda fracturării. Și aceasta în urma avizului unui consiliu al oamenilor de țtiințp în domeniu care stabilea că ”Explorarea sau exploatarea in cativa ani a unor […]
Azi este Ziua Învățătorului. Cum nu există și o Zi a Profesorului, eu personal prefer să o numesc, în forul meu interior, Ziua Dascălului. Deși știu foarte bine că sunt multe cadre didactice în învățământul românesc dar nu toate acestea se pot numi dascăli. Dar nu despre aceia năimiți dintre colegii mei vreau să vorbesc […]
COMUNICAT DE PRESĂ Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a arătat miercuri, 5 iunie 2013, într-o conferinţă de presă la sediul instituţiei, că strategia Ministerului privind privatizarea şi crearea de noi locuri de muncă începe să dea roade. Astfel, potrivit ministrului Vosganian, o asociere în participaţiune, un experiment de tip Cuprumin, a fost făcut la S.C. Băiţa, în […]
Întâlnire la Ministerul Sănătăţii pe tema transplantului Eugen NICOLĂESCU, ministrul Sănătăţii, a purtat astăzi, 5 iunie 2013, o discuţie amplă pe tema transplantului cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), cei ai Consiliului Ştiinţific ai ANT, reprezentanţi ai Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, UMF Bucureşti şi Târgu-Mureş. La întâlnire au participat şi secretarii de […]
București, 5 iunie 2013.- Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură din cadrul Ministerului Mediului a organizat astăzi, 5 iunie 2013, la ora 10, în sala de festivități de pe Bd Magheru, nr 31, sector 1, București, festivitatea de final a programului „Protejăm natura pentru viață” Acest program s-a desfășurat, pe o perioadă de o lună, inițiat […]
“Bună dimineața! Mulțumim pentru prezența la întâlnire, ne era dor de dumneavoastră. Înainte de toate, pentru că am văzut că este un subiect de mare interes, completarea, extinderea, cum doriți să o numim, acordului politic care stă la baza Uniunii Social Liberale. Noi avem în acest moment foarte clare ideile care vor constitui adăugarea unor […]
”Problemele rromilor nu sunt doar problemele acestei comunităţi, ele sunt de fapt probleme ale societăţii noastre”, a declarat, la finalul acestei săptămâni, Eduard Hellvig, deputat ales în Colegiul 4 Ilfov. De la această premisă a abordat alesul liberal întâlnirea de la Buftea cu reprezentanții Uniunii Naționale a Comunității de Rromi din județul Ilfov. Evenimentul a […]
Nu mă prea omor după Ziua Internațională a Copilului. În primul rând pentru că, pentru mine, ziua copilului ar trebui să fie în fiecare zi. Dar, pentru că tot este 1 Iunie, în timp ce colegii mei din USL împart copiilor din Gherla ciocolată (da, în Gherla mai există USL!) eu aș vrea să mă […]
Ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media cu privire la salarizarea personalului medical, pentru o corectă informare a publicului, Ministerul Sănătăţii doreşte să facă următoarele precizări: Niciodată Ministerul Sănătății nu a pus problema introducerii de noi taxe în spitale. Informația prezentată în mass media este una eronată. În acest moment, există mai multe variante de […]
Comisia de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) a Parlamentului European a adoptat, miercuri, 29 mai a.c., raportul referitor la propunerea de regulament privind trialurile clinice cu medicamente de uz uman, o inițiativă-cheie pentru sprijinirea cercetării medicale în UE. Acest regulament ar urmă să abroge actuală Directivă 2001/20/CE privind studiile clinice, considerată parțial responsabilă […]
În legătură cu afirmațiile lui Dan Voinea, apărute în mass-media în ultimele zile, cu privire la preşedintele PNL, Crin Antonescu, în calitate de ministru al Tineretului şi Sportului, în perioada 1997 – 2000, Departamentul de Analiză Politică şi Comunicare al Partidului Naţional Liberal face următoarele precizări: – Stadionul Ghencea nu a aparţinut niciodată Ministerului Tineretului […]
Crin Antonescu: ”Primesc cu bucurie și recunoștință acest raport din mâna domnului profesor Pîrvulescu. Cu bucurie pentru că el constituie o bază indispensabilă pentru lucrările Comisiei pe care o conduc și pentru toată dezbaterea din Parlamentul României în legătură cu acest subiect. Cu recunoștință pentru că, într-adevăr, cu resurse materiale pe care le-am putea califica […]
Nu mă voi referi la cele 3 excluderi din organizația PNL Mehedinți. Cunosc prea puțin problematica din organizația respectivă. Azi, în cadrul Delegației Permanente PNL. Ludovic Orban a făcut o pledoarie mișcătoare în favoarea lor, dar argumentele președintelui Velea în favoarea excluderii mi s-au părut mai consistente. Oricum, am creditat cu încrederea mea hotărârea organizației […]
„Domnule președinte, Distins prezidiu, distinși invitați, Doamnelor și domnilor, Dragi prieteni, Mi-ar plăcea să pot să spun ca persoană tot ce aș avea să vă spun, dar nu-mi permit acest lucru pentru că sunt aici în această calitate de președinte al Partidului Național Liberal și voi vorbi doar în numele Partidului Național Liberal, sunt în […]
”Îmi cer scuze pentru întârzierea mea, care a generat și întârzierea acestei conferințe de presă, deși este evident și vă spun de la început, vreau să vă fie evident și dumneavoastră, nu eu sunt personajul principal al acestei secvențe de comunicare. Am întârziat pentru că am participat la ceremonia de la Aula Universității de decernare […]
În legătura cu știrea difuzată astăzi de mai multe posturi de televiziune pe baza unor fragmente de interceptări telefonice ale fostelor consiliere ale ministrului muncii, facem următoarele precizări: 1. Ministrul Mariana Câmpeanu nu a avut cunoștință de circumstanțele în care a avut loc concursul asupra căruia planează suspiciunile pentru care cele două foste consiliere au fost […]
Partidul Național Liberal aniversează astăzi, 24 mai, 138 de ani de la înființare. Partid al valorilor democratice și pluralismului, PNL a luat ființă în 1875, în Piața Universității, care, un secol mai târziu, în 1989, a devenit pentru români simbolul contemporan al libertății. Printre fondatori s-au aflat marii liberali și oameni de stat Ion C. […]
Se împlinesc azi 138 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal. Urez tuturor membrilor PNL, OFL, TNL și aparținând altor structuri afiliate PNL la mulți ani! Fie ca viața să le confirme așteptările, sacrificiile, munca pe care au depus-o în cadrul partidului. Să încercăm să fim vrednici de înaintașii noștri liberali și să arătăm […]
Eurodeputata liberală Norica Nicolai s-a exprimat, în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, în cadrul unei dezbateri la care a participat și comisarul european Štefan Füle, în favoarea inițierii negocierilor de aderare a Macedoniei la Uniunea Europeană, criticând în termeni duri Comisia Europeană pentru pasivitatea sa în această chestiune: ”Macedonia, alături de Turcia, reprezintă țările care așteaptă un […]
Se cunoaște că, aflați într-o situație practic blocată în ceea ce privește redactarea Constituției Principatelor (deoarece liberalii și conservatorii nu ajunseseră la un consens) în final liderii liberali au prezentat Constituantei din 1866 spre discuție și votare o traducere ad-hoc, realizată practic peste noapte, a Constituției Regatului Belgiei. În treacăt fie zis a fost un […]
”Bună ziua! Am constatat o dorință de comunicare accentuată din partea dumneavoastră și mi-ar plăcea în primul rând să încercăm să reglementăm această comunicare. Nu am tot timpul ceva de declarat, nu aș dori să comunicăm din mers, pe holuri, în diferite puncte, care mai de care, ale acestei clădiri. Vă stau la dispoziție și […]
Raportul de initiativa al deputatei PNL (ALDE) Renate Weber privind ”Carta UE: Norme standard pentru libertatea mass-media in UE” a primit votul final in plenul Parlamentului European, dupa ce luni seara a fost dezbatut in prezenta vicepresedintei CE, Neelie Kroes, comisara pentru Agenda Digitala, careia eurodeputata liberala i-a multumit pentru sprijinul constant in favoarea libertatii […]
O mare parte dintre cei de la IRL sunt monarhiști (îi știți doar: băieții veseli care, precum Arnotenilor, se pretind singurii ”adevărați”: adevărații liberali, adevărații monarhiști, mai pe scurt: adevărații). Se știe, discuțiile publice legate de modificarea Constituției au dat prilejul multora dintre monarhiști să își afirme convingerile și, după posibilități, să militeze înspre impunerea […]
Jurnalist: Se menține criza în USL? Crin Antonescu: După părerea mea, nu. Dacă vă referiți la episodul Roșca Stănescu, v-am spus la timpul potrivit că este un episod închis. Jurnalist: Astăzi este subiect de discuție Sorin Roșca Stănescu? Crin Antonescu: Nu, în niciun caz. Haideți, ca să ne lămurim, noi avem aici o întrunire absolut […]
Comentarii recente