Ponta: Şopârlele lui Lazaroiu împotriva lui Antonescu pot cel mult stârni interesul unor lăutari

Victor Ponta face pe blog o evaluare a şase luni de la constituirea USL. El remarcă faptul că relaţia personală şi coordonarea dintre el şi Crin Antonescu „a funcţionat aproape ireproşabil în comunicarea publică, în poziţia din interiorul partidelor şi în conceperea principalelor strategii şi responsabilităţi”.

Ne-am împărţit voluntar şi conştient rolurile şi cred sincer că ni se potrivesc foarte bine (…) Şi sunt foarte convins că voi conduce alături de Crin campania pentru alegerea sa ca preşedinte al ţării, sper că mult mai devreme decât 2014! Şi mai este un element extrem de important pe care ţin să-l precizez. Sunt optimist că în acest efort uriaş vom avea alături încă un aliat important – Sorin Oprescu”, scrie liderul PSD.

Şopârlele înfipte către Crin pe această temă pot cel mult stârni interesul unor lăutari, eu unul nu am nicio grijă cunoscându-i foarte bine pe amândoi (…) Cred că Oprescu va fi reales Primar General (povestea cu plecatul la Cotroceni lansată de PDL îi poate face doar rău, îl aşează pe o poziţie ruşinoasă alături de Băsescu, dar reflectă doar incapacitatea lor de a găsi un contracandidat – aici Cristi Preda a fost corect). Ş i cred că va sprijini Guvernul USL şi candidatura lui Crin, aşa cum a spus-o chiar el la Sala Palatului când a venit la reuniunea aleşilor locali”, aminteşte Ponta.

Liderul PSD susţine că „pentru Băsescu şi ai lui, alăturarea lui Oprescu la acest mare proiect este un coşmar”. „Când în bătălia cu Antonescu-Oprescu-Ponta tu poţi să aliniezi doar Boc-Udrea-Anastase (procentele de încredere ale celor trei ai tăi adunate neajungând nici măcar la nivelul unuia singur dintre adversari, nemaiţinând cont de pasivul acestora) rezultatul este uşor previzibil. Dar asta se va întâmpla, şi atunci vor căuta alte arme, mai murdare şi mai distrugătoare”, consideră Victor Ponta.

Social-democratul consemnează şi înfrângerile suferite de Traian Băsescu – schimbarea lui Boc din fruntea Guvernului, precum şi „c onsfinţirea la comandă a Grupului Udrea” care „poate da satisfacţii pe termen scurt, dar reprezintă o uriaţă vulnerabilitate, aproape letală la alegeri”. Ponta indică printre eşecurile lui Băsescu şi ne modificarea Constituţ iei, şi „eroarea” privind reorganizarea teritorială.

„Regionalizarea a fost poate cea mai gravă eroare făcută de Băsescu, a lovit într-un sentiment public extrem de profund, a arătat lipsa de pregătire şi dispoziţia de a călca orice regulă pentru un interes electoral şi mai ales a spulberat UDMR orice urmă de iluzie că poate fi un partener cât de cât corect! Acum între Băsescu şi maghiari singura legătură a rămas cea cu dosarele de la DNA, Laszlo Borbely o simte deja!”, crede Ponta.

În opinia lui, la întâlnirea de la Cotroceni s-a remarcat cel mai bine scorul din lupta cu Băsescu. „Ş ocul a fost mare chiar şi pentru noi, legenda Băsescu s-a făcut ţăndări în faţa noastră! Total nepregătit, nesigur, nervos, dar fără replică, subestimându-şi grav adversarii! Iar machiaverlicurile lui răsuflate cu oferte separate (poate-poate ne desparte cumva) chiar ne-au amuzat!”, comentează liderul PSD.

Totuşi, el îşi face un reproş în legătură cu acea situaţie. ” Privind acum cu calm şi detaşare, recunosc că succesul de la acea întâlnire a fost umbrit de gluma mea nepotrivită cu sticla… M-am învăţat minte şi, pe viitor, voi încerca să nu mai răspund, chiar dacă este evidentă diferenţa de tratament faţă de Băsescu, Boc şi Udrea care ne fac pe noi în toate felurile şi nu îi critică nimeni, ba chiar sunt lăudaţi că bine ne fac”, consideră Ponta.

sursa: Realitatea

Etichete:, , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: