V. Grecu: De ce a demisionat Cseke Attila? Onoare sau eroare?

Întrebarea care se pune, după știrea de joi, este dacă într-adevăr Cseke Attila a demisionat într-un gest personal de așa zisă moralitate, perfect justificat de situația bugetară a ministerului, dacă a fugit total lipsit de moralitate înainte ca Traian Băsescu să-l scoată din joc sau, de ce nu, dacă toate povestea face parte dintr-o strategie pe termen lung.

UDMR, prea calm în fața unui minister de necondus

Felul în care au evoluat lucrurile imediat după anunțul demisiei pare să scoate din joc prima variantă. Cseke Attila a susținut că principalul motiv ar plecării sale este subfinanțarea sistemului și o rectificare bugetară de pe urma căreia MS nu obține nimic. Dincolo de evidența problemei subfinanțării, atât de veche, dacă punctul critic este lipsa banilor în plus la rectificare, atunci de ce liderii UDMR n-au cerut imediat public PDL-ul să înceapă negocieri pentru deblocarea situației? De ce liderii UDMR, de la mic la mare, n-au spus că vor condiționa numirea unui nou ministru al Sănătății și, implicit, continuarea guvernării în această formulă, de obținerea unor finanțări mai mari pentru minister? Dacă unul din rândul tău, pe care îl consideri extrem de competent, spune că nu poate continua în asemenea condiții, și pornind de la premisa că îl și crezi, n-ar fi normal să ceri niște garanții în plus de la parteneri, înainte să numești un înlocuitor?

De asemenea, e oarecum surprinzătoare poziția UDMR, care ne-a obișnuit să-și apere oamenii necondiționat. De această dată însă, cu toții au părut să primească cu lejeritate vestea, anunțând la unison că Uniunea va nominaliza pe altcineva, excluzând de la bun început ideea ieșirii de la guvernare.

Nici chiar Victor Ponta, care nu rata în trecut astfel de situații ca să cheme la discuție UDMR, nu și-a mai pus speranța că, poate-poate, udemeriștii își fac bagajele și trec în cealaltă barcă.

Să fie vorba chiar despre onoare sau despre un eșec personal?

Pe lângă acest tablou al reacților, mulți am fi de acord că dacă s-ar fi vrut într-adevăr o demisie de onoare, atunci ea ar fi trebui să se producă în urmă cu un an fără două săptămâni, cât a trecut de la incendiul din Maternitatea Giulești.

Astfel, demisia lui Cseke Attila pare mai puțin lipsită de onoare, cât cauzată de niște confruntări personale cu indivizi precum Nicolae Lucian Duta, președintele CNAS de care a fost săpat și pe care l-a săpat în toate lunile de ministeriat.

Demisie înainte de remaniere? Mesajul lui Băsescu a fost clar

ot în categoria confruntărilor personale pare să fi fost și relația cu Traian Băsescu. faptul că în urmă mai puțin de două săptămâni președintele vorbea de o demisia sau remaniere a lui Cseke Attila nu poate fi o simplă coincidență.

Mai cu seamă că Traian Băsescu l-a anunțat cu același prilej că îi ia din mâini ministerul, a cărui soartă va fi decisă exclusiv de Guvern. Lucru care de altfel s-a și întâmplat, Cseke Attila plângânu-se că n-a fost întrebat absolut nimic în legătură cu rectificarea bugetară.

Nu e exclus așadar ca demisia de astăzi să nu fie decât o forțare de mânare a președintelui Băsescu sau o ieșire onorifică din peisaj, înainte ca imaginea să-i fie stropită cu noroi la remanierea din toamnă.

Se pregătește UDMR de plecare?

Și, în fine, cea de-a treia variantă se referă la posibilul plan al  UDMR, care își pregătește ieșirea de la guvernare, încercând să strângă motive ca să evite acuzațiile de  lașitate ori trădare în momentul plecării. Potrivit unor surse din UDMR, și alți membri ai Uniunii, din eșalonul secund, al secretarilor de stat, s-ar pregăti de retragere, pentru ca prin toamnă să aibă loc ruptura definitivă.

Deși acreditată de unii, varianta pare în acest moment cel mai puțin verosimilă, date fiind mesajele UDMR de continuare a bunei funcționări a coaliției.

Concluzie…
La demisia lui Cseke Attila ar fi putut contribui, la fel de bine, câte puțin din fiecare variantă. În orice caz, la cum și-a făcut ieșirea din scenă, Cseke Attila poate reveni oricând în următorii ani într-o funcție importantă.

sursa: ImpactNews

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: