Agerpres – Vaslui: Liderii locali USL nu acceptă ca PC să meargă singur la viitoarele alegeri

Reprezentanţii USL Vaslui au anunţat marţi că nu sunt de acord cu decizia Partidul Conservator de a participa singur la alegerile locale din 2012.

Membrii filialei PC Vaslui au declarat că în judeţ vor fi doar două excepţii: şefia Consiliului Judeţean şi funcţia de primar al municipiului Vaslui. ‘PC Vaslui nu va avea candidat propriu pentru funcţia de preşedinte al CJ şi pentru cea de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Se va merge pe listele USL. În rest, candidaţii noştri vor fi pe listele PC. Mergem cu candidaţi proprii în toate municipiile, oraşele şi comunele din judeţ. Nu pierdem nimic prin această decizie. Noi suntem pregătiţi pentru lupta care urmează. Avem tineri care vor să se afirme în politică. Dacă vom merge singuri la alegerile locale viitoare vom avea numai de câştigat. Nu vom pierde nimic’, a declarat, marţi, Alin Trifu, preşedintele organizaţiei PC Vaslui.

În replică, liderii filialelor PSD şi PNL, Dumitru Buzatu şi, respectiv, Florin Ciurariu, au susţinut că nu sunt de acord cu poziţia conservatorilor şi nu acceptă ca formaţiunea politică să meargă la alegeri pe listele USL la CJ şi Primăria Vaslui. ‘Dacă PC vrea să meargă singur la alegerile viitoare să facă acest lucru peste tot. Nu are de ce să meargă pe listele USL la Consiliul Judeţean şi primărie. Merge singur peste tot. Nu am avut până acum neînţelegeri la Vaslui în USL. În calitatea mea de copreşedinte, voi susţine lucrul acesta – ca ei să meargă singuri peste tot la alegeri dacă asta doresc’, a afirmat, pentru AGERPRES, Dumitru Buzatu.

Nici liberalii nu sunt de acord cu poziţia PC. ‘Dacă asta e decizia lor, să fie sănătoşi, dar nu poţi să fii într-un loc pe o listă şi în alt loc pe altă listă. Nici nu se pune problema să avem noi ceva de pierdut după decizia celor de la PC’, a susţinut, la rândul său, Florin Ciurariu.

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: