Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns.
De fapt, a fost și râs. Ieri, la discursul lui Cioloș în Parlamentul European, când își asigura colegii europarlamentari despre dorința de transparență a grupului pe care (vorba vine!) îl conduce, și condamna cu mânie proletară tratativele de culise (tocmai gupul politic al domniei sale demarând astfel de tratative…)
Dar nu doar Cioloș poate fi sursa unui umor sănătos, desigur involuntar. Iată o postare pe site-ul propriu:
Deci, conform USR, puterea usereplușilor este remarcabilă, europarlamentarii USR+ vor fi redutabili în negocieri. Pentru oricine care își mai poate folosi gândirea proprie afirmația este rizibilă. Și aceasta deoarece:
- europarlamentarii respectivi pot negocia cu succes dacă au în spate grupuri puternice. Ori Renew Europe este un grup relativ mic. El poate să încurce socotelile celor mari, dar foarte greu își poate impune propriile direcții (vezi negocierile recente, unde intențiile lui Macron de a face politică în stil mare s-au finalizat cu un eșec).
- europarlamentarii pot negocia cu succes dacă ocupă poziții importante în comisiile de specialitate. Ori, mult lăudata „capacitate de negociere” a USR+ și-a dat examenul, nereușind să obțină, pentru cei 8 europarlamentari proprii, nici o funcție de conducere în comisii:
Imaginea de sus minte prin omisiune, toți europarlamentarii USR+ fiind simpli membri ai comisiilor. Ceea ce nu înseamnă că propaganda useristă nu afirmă, cu tupeu, că respectivii au obținut „responsabilități și poziții influente”.
Dacă simpla calitate de membru este o „poziție influentă”, ce ar trebui să zicem noi, peneliștii, care avem un președinte de comisie (Adina Vălean) și doi vicepreședinți (Cristian Bușoi, Daniel Buda)?
Comentarii recente