Or avea şi alte partide comportamente scandaloase, dar USR-ul este de neegalat la tupeu şi neobrăzare.
Ne-a demonstrat-o Vlad Voiculescu aproape la fiecare apariţie publică. Acum, mai recent, se remarcă la livrat tupeisme pe bandă curcubeistele de la externe şi mediu.
Despre frustrările şi răzbunările Oanei Ţoiu am tot vorbit, nu mai reiau.
Aseară a ieşit însă la rampă şi cealaltă ministresă haştagistă, Diana Buzoianu. Cu aplombul parvenitului neînţărcat care vorbeşte de la înălţimea copacului în care s-a trezit brusc cocoţată, dânsa a intervenit într-o emisiune de televiziune pentru a-şi exhiba, la concurenţă, insolenţa şi amatorismul. Tema dezbaterii era tentativa guvernamentală de a lista la bursă cele mai profitabile companii, pe deasupra şi strategice, încă deţinute de statul român.
Evident că ministra Buzoianu sustinea iniţiativa doamnei vicepremier Oana Gheorghiu de a folosi pentru implementarea acestui proiect metoda ABB – Accelerated Book Building – adică vânzare rapidă de acţiuni către investitori instituționali la preţuri discountate.
Că această poziţie este una strict politică, fără vreo legătură cu binele ţării ci doar cu interesele de moment ale useriştilor înfrăţiţi cu Ilie Bolojan este confirmată azi de trompeta lor politică şi propagandistică G4Media. Aceasta publică un aşa zis sondaj de casă din care rezultă, ţineţi-vă bine, că “87,1% dintre cei 5,594 de cititori care au răspuns la un sondaj G4Media consideră că listarea la bursă a unor pachete minoritare de acțiuni ale companiilor de stat este o măsură benefică, în timp ce 12,4% sunt de părere că este o decizie riscantă”.
Manipularea grosolană constă în modul tendenţios în care a fost pusă întrebarea de sondaj: “Care este opinia dumneavoastră în legătură cu propunerea de a lista la bursă pachete minoritare de acțiuni ale companiilor de stat?”
Se ascunde astfel sub preş exact nuanţa care crează îngrijorări majore şi anume că pe lista companiilor de stat propuse pentru listare au fost strecurate şi companiile strategice, cele mai profitabile ale României, cum ar fi Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz, CEC.
Desigur că, în principiu, listarea la bursă a unor companii care au nevoie de infuzie de capital este benefică. Motivele nu are rost să le înşir eu, aici, din moment ce asta este o practică validată de marile economii ale lumii. Dar să cedezi, chiar şi parţial, controlul statului asupra companiilor strategice pentru economie şi apărare care, în plus, sunt şi foarte profitabile, pare a fi un pas riscant contrazis de tot ce fac puternicii lumii în această perioadă de incertitudini. Noi vrem să vindem în vreme ce ei cumpără.
Întrebarea corectă a sondajului, pentru a lămuri întrucâtva controversele din spaţiul public, ar fi trebuit să fie “Care este opinia dumneavoastră în legătură cu propunerea de a lista la bursă pachete minoritare de acțiuni ale companiilor STRATEGICE, de stat?”
Cel mai tare mă înfurie la USR obrăznicia şi dubla măsură. Tot timpul sunt puşi pe scandal, pe arătat cu degetul, pe demolat. Corupţii lor sunt buni, penalii lor sunt eligibili, extremiştii lor sunt progresişti, habarniştii lor sunt merituosi.
Auzi: “87,1% consideră că listarea la bursă a unor pachete minoritare de acțiuni ale Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz şi CEC este o măsură benefică”…
Oare cui şi cum o folosi această manipulare vomantă? României în niciun caz!
sursa: Contele de Saint Germain






Lasă un comentariu