UN GAND DESPRE CRIZA STRUCTURALĂ ACTUALĂ A ROMÂNIEI.
La EURAM (European Academy of Management), una dintre cele mai importante organizații academice europene dedicate cercetării în management, științe administrative, organizare și politici publice, impactul intrării inteligenței artificiale în arena economică și socială este deja imposibil de ignorat.
O simplă privire asupra programului conferinței din acest an relevă o schimbare spectaculoasă. Numărul sesiunilor dedicate efectelor inteligenței artificiale asupra organizațiilor, piețelor, instituțiilor și proceselor de guvernare a explodat în comparație cu anii anteriori. Dacă în urmă cu doar câțiva ani AI apărea ca o temă de avangardă, prezentă la periferia dezbaterilor academice, astăzi ea traversează aproape toate domeniile cercetării manageriale și organizaționale.
Ne aflăm în fața unor transformări structurale de o magnitudine istorică rar întâlnită.
Devine din ce în ce mai clar că nu toate organizațiile vor supraviețui, nu toate firmele vor supraviețui, nu toate marile corporații vor supraviețui. Nu toate universitățile, facultățile, departamentele și disciplinele academice vor traversa cu succes această perioadă de schimbare. Mai mult, nu toate instituțiile și nici toate societățile, popoarele, națiunile și țările vor reuși să se adapteze noilor condiții.
Toate formele de organizare socială sunt puse astăzi în fața unor dileme existențiale. Adaptarea nu mai este o opțiune, ci o condiție de supraviețuire. Capacitatea de a evolua în funcție de noile circumstanțe generate de transformările tehnologice, științifice și instituționale devine criteriul fundamental al succesului. Pentru cei care nu reușesc această adaptare, riscul marginalizării sau chiar al extincției, al dispariției, nu mai este o simplă posibilitate teoretică.
O A DOUA OBSERVAȚIE MAJORĂ PE CARE O SUGEREAZĂ PROGRAMUL EURAM ESTE IMPORTANȚA EXTRAORDINARĂ A LEADERSHIPULUI.
În confruntarea cu viitorul trebuie să intrăm echipați cu tot ceea ce avem mai bun în materie de competență intelectuală, științifică, managerială, administrativă și culturală. Nu este întâmplător că problema „talentului” a devenit una dintre temele centrale ale dezbaterilor globale. Cum identifici, atragi, formezi, motivezi și păstrezi oamenii capabili să înțeleagă schimbarea și să producă soluții? Cum creezi organizații și instituții care valorifică la maximum aceste resurse umane excepționale?
Dar problema talentului este inseparabilă de problema leadershipului.
Talentul are nevoie de direcție, coordonare și viziune. Este nevoie de lideri capabili să înțeleagă amploarea transformărilor în curs și să construiască instituții, procese și cadre de acțiune adecvate unei lumi aflate în plină reconfigurare. Este nevoie de leadership la toate nivelurile: administrativ, organizațional, intelectual și, desigur, politic.
PRIVIND ÎNSĂ CĂTRE ROMÂNIA PRIN PRISMA ACESTOR DEZBATERI, CONCLUZIA ESTE DIFICIL DE EVITAT: NE CONFRUNTĂM CU O PROFUNDĂ CRIZĂ DE LEADERSHIP.
Nu afirm prin aceasta că România ar fi lipsită de competențe intelectuale, profesionale sau administrative. Dimpotrivă. În multe domenii există oameni valoroși, capabili și competitivi la standarde internaționale. Problema este că aceste resurse nu sunt mobilizate, articulate și valorificate la nivelul necesar. Pentru ca expertiza să producă efecte, este nevoie de lideri care să poată imagina, coordona și implementa proiecte de anvergură, capabile să pregătească societatea pentru noua realitate.
Ori tocmai aici imaginea este îngrijorătoare. De la o parte a elitei intelectuale până la o parte a clasei politice și administrative predomină provincialismul, lipsa de viziune strategică și incapacitatea de a înțelege magnitudinea schimbărilor aflate în desfășurare. Incompetența generală se manifestă pe fundalul unei competențe maxime de a parazita nișa națională specifică fiecăruia (intelectuală, politică, economică, administrativă).
Într-un moment în care România ar avea nevoie mai mult ca oricând de lideri intelectuali, politici și instituționali autentici, spațiul public pare ocupat in prim plan de figuri incapabile să articuleze un răspuns credibil la provocările epocii, dar care se pricep perfect să exploateze parazitar slăbiciunile sistemului local-național.
ȘI ACESTA ESTE POATE CEL MAI MARE PREJUDICIU PRODUS DE ACTUALA CRIZĂ DE LEADERSHIP:
Nu doar că blochează adaptarea a realitati și modernizarea, ci -insistand galagios si topaind agitat in prim plan, sufocand totul cu prezenta lor toxica si confuzanta- creează impresia falsă că România nu dispune de resursele intelectuale, organizaționale și profesionale necesare pentru a face față schimbărilor care vin.
Realitatea este exact inversă. Resursele există. Ceea ce lipsește este capacitatea de a le recunoaște, mobiliza și pune în slujba unui proiect național adaptat secolului XXI.
În cele din urmă, provocarea fundamentală nu este tehnologică. Este una de leadership. Iar modul în care România va răspunde acestei provocări va influența decisiv locul pe care îl va ocupa sau nu în lumea care se naște acum sub ochii noștri. Este o problemă sistemică. O societate poate compensa temporar slăbiciunea unui sector prin forța altuia. Dar atunci când deficiențele apar simultan în zona politică, administrativă și intelectuală, capacitatea colectivă de adaptare și orientare strategică este serios afectată.
Trebuie sa fim realisti: Schimbările care se pregătesc în economie, tehnologie, securitate și organizarea socială vor recompensa statele si natiunile capabile să gândească strategic și să acționeze competent. Intrăm în al doisprezecelea ceas. Nu ne mai putem permite luxul frivolității și al superficialității. Trebuie să luăm istoria în serios, pentru că, dacă noi nu o luăm în serios, ea ne va lua în mod sigur pe noi. Și nu ne va ierta
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu