Istoria românilor în manualele școlare. Ce învață copiii între clasa a IV-a și clasa a VIII-a în anul școlar 2026–2027?

De la comunitatea locală la civilizațiile lumii. Și, în cele din urmă, înapoi la istoria românilor.

După analiza manualelor de liceu, merită să coborâm și în ciclul primar și gimnazial. De fapt, aici se formează primele reprezentări istorice ale copiilor, aici se construiesc reperele cronologice, imaginile despre trecut, raportarea la comunitate și, nu în ultimul rând, primele forme ale conștiinței apartenenței istorice.
Am urmărit aceleași criterii ca în analiza manualelor de liceu: structura manualelor, pe capitole și unități mari; ponderea istoriei universale, europene și românești; spațiul acordat minorităților și diversității culturale; personalitățile și evenimentele selectate; tendințele și viziunea pedagogică ce se desprind din această selecție.
Ne raportăm la anul școlar 2026–2027. O primă precizare: situația editorială nu este uniformă. Pentru clasa a IV-a există manuale aprobate în generația 2021–2022, pentru clasele V–VI manuale rezultate din generația curriculară 2017 și publicate în principal începând cu 2017–2022, pentru clasa a VII-a există inclusiv manuale noi, publicate în 2024, iar pentru clasa a VIII-a au fost aprobate manuale noi în 2025. Așadar, nu avem o generație unitară de manuale, ci mai multe generații editoriale care funcționează în paralel.
O precizare metodologică importantă: am folosit cuprinsurile și variantele digitale ale unor manuale reprezentative, aprobate pentru utilizare, nu amestecând paginile unor edituri diferite pentru a obține procente spectaculoase. Când paginarea permite, indic estimări cantitative. Când nu permite, descriu distribuția fără să inventez cifre.

1. Clasa a IV-a: istoria începe cu noi, dar și cu ceilalți

Clasa a IV-a este primul contact sistematic al elevului cu disciplina Istorie. Un aspect interesant: manualele nu propun o istorie cronologică propriu-zisă. Nu încep cu preistoria și nu parcurg succesiv Antichitatea, Evul Mediu și epoca modernă. Ele construiesc mai degrabă o introducere în înțelegerea timpului istoric, pornind de la experiența copilului și de la comunitatea în care trăiește.
Am analizat, între altele, manualul Doina Burtea – Alina Perțea, Editura Aramis, 2021, de 128 de pagini, și structura manualului Editurii Didactice și Pedagogice.

Structura generală
Manualul este organizat în trei unități mari.
Unitatea I. Trecutul și prezentul din jurul nostru. familia; comunitatea locală și națională; comunitățile minorităților de pe teritoriul României; copilăria de ieri și de azi; popoare de ieri și de astăzi; poporul român; cunoașterea lumii prin călători; contribuții românești la cunoașterea Terrei.
Unitatea II. Epoci, evenimente și personalități. Antichitatea: legende și scrieri despre daci și romani; voievozi și conducători locali; Transilvania, spațiu multietnic; personalități ale minorităților; Alexandru Ioan Cuza și Unirea; Carol I și Independența; Carol Davila; Primul Război Mondial; Ferdinand și Marea Unire; România la cumpăna dintre milenii.
Unitatea III. Cultură și patrimoniu: locuri istorice din comunitate; așezări și construcții dacice, grecești și romane; castele și cetăți; construcții religioase; monumente și locuri incluse în patrimoniul UNESCO.

Ce observăm?
În primul rând, istoria românilor este prezentă de la început.
Copilul nu este introdus în istorie printr-o succesiune de civilizații îndepărtate, ci prin propria familie, comunitate și țară. Abia apoi sunt introduse popoarele, călătoriile și marile repere ale trecutului.
Există însă o particularitate: multiculturalitatea este introdusă foarte devreme și într-o poziție structurală importantă. În prima unitate, comunitățile minorităților de pe teritoriul României apar înaintea lecției despre poporul român. În a doua unitate, Transilvania este prezentată ca spațiu multietnic, iar personalitățile minorităților au o lecție distinctă. Nu este o simplă referire ocazională. Diversitatea este unul dintre principiile după care este construită introducerea în istorie.
În același timp, nu putem spune că istoria națională este marginalizată. Dacii, romanii, voievozii, Cuza, Carol I, Independența și Marea Unire sunt toate prezente.

Ponderea istoriei românilor
În acest manual, istoria națională este dominantă.
Dacă grupăm temele după obiectul lor principal, avem:

Nu atribui procente exacte celor trei unități, deoarece cuprinsul nu indică suprafața efectivă ocupată de fiecare lecție în toate variantele de manual. Concluzia pentru clasa a IV-a: copilul primește o introducere în istorie cu un accent clar asupra comunității proprii și asupra trecutului național, dar într-o perspectivă multiculturală explicită.
Este, până aici, o abordare destul de echilibrată.

2. Clasa a V-a: istoria universală, cu o oprire la daci și romani

La clasa a V-a se produce prima schimbare majoră de perspectivă.
Manualul analizat, cel al Editurii Corint, publicat în 2022, are 128 de pagini și este organizat în opt unități. Structura este reprezentativă pentru programa gimnazială aprobată prin Ordinul nr. 3393/2017. manuale2022.

Structura manualului

Cât spațiu ocupă istoria românilor?
Aici se poate face o estimare mai concretă, folosind paginarea manualului Corint.
Lumea romană: paginile 70–88, aproximativ 19 pagini.
Geto-dacii: paginile 90–96, aproximativ 7 pagini.
Formarea popoarelor europene. Românii: pagina 104 și următoarele.
Lumea românească în secolele XIV–XV: paginile 124–125.
Diversitate culturală: Brașov și Cluj: pagina 125.
Trebuie să facem însă o distincție. Cele 19 pagini despre lumea romană nu pot fi considerate automat istorie românească. Nici întreaga lecție despre romanizare nu este echivalentă cu o istorie a formării poporului român. Dacă numărăm strict temele care privesc direct istoria românilor, avem aproximativ 12–15 pagini, adică în jur de 10–12% din volumul didactic. Dacă includem și romanizarea, coloniile grecești de la Histria, Tomis și Callatis și alte referiri la spațiul de la Dunărea de Jos, ponderea crește.
Dar chiar și în această interpretare mai largă, manualul rămâne unul de istorie universală.

Ce imagine despre trecut primește elevul?
Succesiunea este interesantă: Babilonul, Egiptul, Grecia, Roma, geto-dacii, civilizația islamică, Europa medievală. Dacii apar după Grecia și Roma, nu înaintea lor. Este o ordine cronologică și didactică justificabilă, dar care are un efect asupra percepției copilului: istoria spațiului românesc este introdusă după ce elevul a parcurs deja câteva dintre marile civilizații ale Antichității. În schimb, capitolul despre geto-daci este autonom. Burebista și Decebal, războaiele daco-romane și organizarea societății geto-dace sunt tratate distinct. La final, românii apar într-un cadru european, prin formarea popoarelor europene.
Ponderea națională este redusă, dar nu inexistentă. Este o istorie universală în care România apare prin câteva repere fundamentale: geto-dacii, romanizarea, formarea poporului român și începuturile Evului Mediu românesc.

3. Clasa a VI-a: Europa și lumea modernă. România apare la 1848

La clasa a VI-a, istoria devine aproape exclusiv universală.
Manualul Corint din 2023, pe care îl folosesc ca reper, are patru unități mari și aproximativ 120 de pagini. Acestea urmăresc transformările Europei și ale lumii între Evul Mediu târziu și începutul secolului XX. manuale.

Structura manualului
Unitatea I. Călători și călătorii – Europa și Lumea Nouă: călătoriile în Evul Mediu; marile descoperiri geografice; întâlnirea cu Lumea Nouă; misionarismul și exploatarea teritoriilor descoperite.
Unitatea II. Geneza spiritului modern: Renașterea și umanismul; Leonardo da Vinci și Michelangelo; Machiavelli; Giordano Bruno și Galileo Galilei; Shakespeare; Reforma și Contrareforma; Barocul; absolutismul; Soliman Magnificul, Ludovic al XIV-lea și Petru cel Mare.
Unitatea III. Spre o nouă societate: Revoluția Glorioasă; Iluminismul; Montesquieu, Rousseau și Voltaire; viața cotidiană și opinia publică; constituirea Statelor Unite; Revoluția franceză; Napoleon; Revoluția industrială.
Unitatea IV. Secolul naționalităților: formarea statelor moderne; revoluțiile și emanciparea națională; 1848 în Europa; românii și modernitatea; formarea statelor naționale; epoca victoriană și La Belle Époque.

Unde sunt românii?
Într-un singur studiu de caz explicit: „Românii și modernitatea”, plasat în cadrul unității despre secolul naționalităților. În manualul Art Klett din 2023, acest studiu de caz ocupă paginile 104–105, în timp ce unitatea întreagă se întinde de la pagina 96 la pagina 115. Așadar, aproximativ două pagini din cele 120 ale volumului sunt consacrate explicit temei românești, adică în jur de 1,7%. Desigur, apar și alte referiri la spațiul românesc în discuțiile despre Europa centrală și de sud-est, dar acestea nu reprezintă lecții autonome de istorie națională.

Ce este interesant aici?
Copilul învață despre Renaștere, Reforma protestantă, absolutism, Iluminism, Revoluția franceză, constituirea Statelor Unite, Revoluția industrială și formarea statelor naționale. Toate acestea sunt teme fundamentale. Nu contestă nimeni importanța lor. Dar, când se ajunge la secolul naționalităților, România apare printr-un studiu de caz de două pagini. Așadar, elevul poate petrece săptămâni întregi studiind transformările politice și culturale ale Europei, pentru ca istoria modernizării românești să fie comprimată într-o lecție-sinteză.
Nu este vorba doar despre cantitatea de informație, ci și despre posibilitatea de a înțelege procesele interne: emanciparea politică a românilor din Transilvania, mișcarea națională, revoluția de la 1848, Unirea Principatelor și modernizarea instituțională. Acestea nu pot fi înțelese suficient doar printr-o mențiune despre români în contextul revoluțiilor europene. Ponderea istoriei românilor: foarte redusă, aproximativ 2% pentru tema distinctă identificată în manualul analizat.

4. Clasa a VII-a: două războaie mondiale și o istorie globală a secolului XX

La clasa a VII-a, manualele au fost actualizate în 2024. Am analizat, între altele, manualele Aramis, Art Klett și Litera, toate construite pe programa gimnazială aprobată în 2017. Manualul Aramis are 112 pagini, iar manualul Art Klett analizat are o structură digitală de aproximativ 120 de pagini.

Structura manualului
Cele patru unități principale sunt:
Unitatea I. Lumea la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea: marile alianțe politico-militare; Primul Război Mondial; revoluția industrială și războiul; viața în tranșee; România și Primul Război Mondial; tratatele de pace și noua hartă a Europei.
Unitatea II. Perioada interbelică: o lume în schimbare: viața cotidiană; organizarea orașelor și lumea rurală; femeia în viața publică; cinematograful; crizele economice; democrația și totalitarismul; modelul american; comunismul și nazismul.
Unitatea III. Lumea în război: agresiunea statelor totalitare; Al Doilea Război Mondial; România și Al Doilea Război Mondial; Conferința de Pace; mijloacele de distrugere în masă; viața pe front și în spatele frontului; Holocaustul.
Unitatea IV. Lumea postbelică: reconstrucția economică; drepturile omului; protestul tinerilor; democrație și comunism; Războiul Rece; Uniunea Europeană; globalizarea; terorismul; migrațiile contemporane.

Câtă istorie românească avem?
În manualul Art Klett, lecția despre România și Primul Război Mondial ocupă paginile 24–25. Pentru perioada celui de-al Doilea Război Mondial, România primește o lecție distinctă, iar Holocaustul este abordat printr-un studiu de caz separat. Așadar, există două momente în care istoria României este tratată explicit în contextul celor două conflagrații mondiale.
În rest, materia este predominant universală.
România este prezentă prin: participarea la Primul Război Mondial; Marea Unire și consecințele tratatelor de pace; evoluția din perioada celui de-al Doilea Război Mondial; Holocaustul; integrarea în noua ordine europeană, prin contextul postbelic.
Nu există însă o unitate distinctă dedicată României interbelice, societății românești din perioada respectivă sau transformărilor politice și economice interne. Este o observație importantă, pentru că perioada interbelică reprezintă una dintre cele mai complexe și controversate etape ale istoriei naționale.

O distribuție interesantă a atenției
Manualul acordă spațiu unor teme precum: femeia în viața publică; cinematograful; crizele economice; protestul tinerilor; noile forme de divertisment; terorismul; migrațiile contemporane. Nu contest utilitatea acestor teme. Dimpotrivă, istoria vieții cotidiene și a transformărilor sociale este esențială. Dar apare o problemă de proporție.
Într-un an de studiu trebuie să fie prezentate două războaie mondiale, perioada interbelică, totalitarismul, Holocaustul, Războiul Rece și globalizarea. În același timp, trebuie tratate și toate temele transversale de mai sus. Este o cantitate considerabilă de materie pentru un elev de gimnaziu. Și, în acest tablou, istoria României trebuie să-și găsească locul în câteva lecții și studii de caz.
Ponderea istoriei românilor: redusă. Există lecții distincte despre cele două războaie mondiale, dar nu o istorie națională sistematică a perioadei 1918–1989.

5. Clasa a VIII-a: O istorie aproape integral națională

Ajungem la clasa a VIII-a și avem o schimbare radicală. Manualele aprobate în 2025 sunt construite în jurul istoriei românilor, de la preistorie până în contemporaneitate.
Am analizat structura manualelor EDP, Litera, Corint și alte variante publicate în 2025. Manualul EDP are 128 de pagini, iar manualele Corint și Litera au, de asemenea, structuri noi, conforme cu programa gimnazială. Aici nu mai avem nevoie să căutăm România printre capitolele despre Napoleon, Revoluția franceză sau Carol cel Mare. România este subiectul central.

Structura generală
Manualul EDP este organizat în nouă unități:

Ponderea istoriei românilor
Practic, întreaga materie este dedicată istoriei naționale.
Există, evident, contexte externe: Imperiul Roman, migrațiile, Bizanțul, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, marile puteri europene, cele două războaie mondiale și Războiul Rece. Dar ele sunt introduse pentru a explica evoluția spațiului românesc.
Nu mai avem o istorie universală cu inserții românești, ci o istorie națională în context european și internațional.

Ce merită remarcat în conținut?
1. Etnogeneza are o unitate proprie. Formarea poporului român nu este redusă la o lecție despre romanizare, ci primește o secțiune distinctă, care tratează Dacia romană, creștinismul, migrațiile, romanitatea orientală și izvoarele istorice despre români.
2. Evul Mediu românesc are o structură consistentă. Apar primele forme de organizare statală, formarea Transilvaniei, Țării Românești, Moldovei și Dobrogei, politica de cruciadă târzie și domniile marilor voievozi.
3. Transilvania este tratată în mai multe contexte istorice. Sunt prezente diversitatea etnică și confesională, raporturile cu autoritățile habsburgice, Școala Ardeleană, Supplex Libellus Valachorum și românii din Transilvania, Bucovina și Basarabia.
4. Istoria modernă este tratată prin evoluția instituțiilor. Unirea, Constituția din 1866, Independența, monarhia și dezvoltarea culturii românești ocupă un loc distinct.
5. Istoria contemporană este cea mai densă secțiune. Sunt abordate: Primul Război Mondial; Marea Unire; economia și societatea interbelică; minoritățile naționale; Holocaustul în România; comunismul; rezistența anticomunistă; viața cotidiană și propaganda; Revoluția din 1989; democrația postcomunistă; integrarea euroatlantică.

O observație asupra ponderii minorităților
Diversitatea etnică și confesională nu dispare în această abordare națională. Apar: diversitatea etnică în spațiul medieval; românii din Transilvania, Bucovina și Basarabia; robia și emanciparea romilor; minoritățile naționale în România interbelică; Holocaustul în România, cu referire la evrei și romi. Este o diferență față de manualele de clasele V–VII, unde minoritățile și diversitatea sunt adesea tratate în cadrul unor teme generale despre societatea europeană sau mondială. La clasa a VIII-a, aceste teme sunt integrate în istoria națională.
Ponderea istoriei românilor: dominantă, practic întregul conținut istoric al manualului.
Există și o diferență de perspectivă față de clasa a IV-a: aici diversitatea nu mai este doar o temă introductivă despre comunitățile de pe teritoriul României, ci este plasată în contexte istorice concrete, politice, sociale și culturale.

6. Sinteza comparativă: câtă istorie a românilor învață elevii?

Dacă privim împreună cele cinci clase, observăm o evoluție destul de interesantă.
Distribuția orientativă a istoriei românilor
Estimări pentru manualele reprezentative analizate. Procentele nu sunt medii naționale și nu sunt perfect comparabile între manuale.
Clasa IV. Dominantă alături de istoria comunităților și a patrimoniului
Clasa V. ~11%: Daci, romanizare, români în Evul Mediu
Clasa VI ~2%: Studiul de caz – Românii și modernitatea
Clasa VII ~8%: România în cele două războaie mondiale și Holocaustul; estimare orientativă
Clasa VIII. Dominantă. Istorie națională, în context european și mondial

Notă: valorile pentru clasele IV și VIII exprimă predominanța calitativă, nu un procent calculat din pagini. Valoarea clasei a VII-a este o estimare de orientare, nu o măsurătoare verificată integral.
Pentru a evita o interpretare greșită, trebuie reținut că procentul de 2% de la clasa a VI-a privește numai studiul de caz identificat explicit, nu toate eventualele referiri la spațiul românesc. Similar, în clasa a VII-a nu putem transforma automat toate lecțiile despre războaiele mondiale în istorie națională.
Tabloul general este însă suficient de clar.

7. Ce tendințe se desprind?

Aici este, de fapt, partea cea mai interesantă a analizei.

A. O alternanță foarte pronunțată între istoria națională și cea universală
Avem următoarea succesiune: Clasa a IV-a: istoria comunității și a României; Clasa a V-a: istoria universală; Clasa a VI-a: istoria universală; Clasa a VII-a: istoria universală; Clasa a VIII-a: istoria României. Practic, trei ani consecutivi sunt consacrați predominant istoriei universale, iar istoria națională revine în forță abia în clasa a VIII-a.
Această construcție nu este întâmplătoare. Programa gimnazială din 2017 stabilește tocmai această distribuție: Antichitatea și Evul Mediu în clasa a V-a, epoca modernă în clasa a VI-a, secolele XIX–XXI în clasa a VII-a și istoria românilor în clasa a VIII-a. Din punct de vedere didactic, există o logică: elevul învață mai întâi despre marile civilizații și procese istorice, apoi aplică o parte dintre aceste cunoștințe în studiul istoriei naționale.
Dar apare o întrebare: nu este oare prea mare intervalul dintre introducerea istoriei naționale în clasa a IV-a și reluarea ei sistematică în clasa a VIII-a? În trei ani, copilul întâlnește România mai ales ca exemplu sau studiu de caz.

B. România apare în istoria universală mai ales în momentele de sincronizare
Dacă privim clasele V–VII, constatăm că România apare în câteva contexte bine delimitate: romanizarea și formarea poporului român; începuturile statalității; modernizarea și revoluțiile de la 1848; Primul Război Mondial; Al Doilea Război Mondial; Holocaustul. Sunt repere fundamentale, dar nu formează o istorie continuă. Mai ales la clasa a VI-a, istoria modernizării românești este redusă la o inserție într-un capitol despre secolul naționalităților. Elevul află despre formarea Germaniei, Revoluția franceză, constituirea Statelor Unite și Iluminism, dar întâlnește propria istorie modernă într-un spațiu foarte restrâns. Nu spun că ar trebui eliminate temele universale. Spun doar că proporțiile merită discutate.

C. Multiculturalitatea este o temă recurentă și transversală
Un alt element care apare constant este diversitatea etnică și culturală.
La clasa a IV-a avem: comunitățile minorităților; Transilvania multietnică; personalitățile minorităților.
La clasa a V-a: popoarele antice; diversitatea culturală din spațiul românesc; studiul de caz Brașov și Cluj.
La clasa a VI-a: lumea descoperită de europeni; consecințele expansiunii coloniale; emanciparea națională.
La clasa a VII-a:femeia în viața publică; drepturile omului; Holocaustul; migrațiile și diversitatea culturală contemporană.
La clasa a VIII-a: diversitatea etnică și confesională medievală; romii și emanciparea; minoritățile naționale interbelice; Holocaustul.
Această temă nu este accidentală. Ea reprezintă una dintre constantele concepției curriculare actuale.
Trebuie însă făcută o distincție între două lucruri: 1. Cunoașterea diversității istorice a comunităților care au trăit pe teritoriul României. 2. Cunoașterea istoriei propriei comunități naționale.
Cele două nu se exclud. Dimpotrivă, pot fi studiate foarte bine împreună. Problema apare atunci când una ajunge să fie tratată ca principiu organizator al întregului demers, iar cealaltă rămâne fragmentată și amânată.

D. Istoria politică și militară pierde teren în favoarea istoriei sociale și culturale
În special în clasele VI–VII, observăm o diversificare a subiectelor: viața cotidiană; femeia în societate; cinematograful; cultura; divertismentul; migrația; globalizarea; drepturile omului; formele de protest. Este o evoluție care are justificarea ei. Istoria trebuie să depășească simpla enumerare a conducătorilor și a bătăliilor.
Dar există un risc pe care l-aș semnala: istoria socială și culturală nu trebuie să înlocuiască istoria politică și militară, ci să o completeze. Un copil trebuie să înțeleagă nu numai cum se distrau oamenii în perioada interbelică, ci și cum funcționau instituțiile, cum se construiau alianțele, cum se luau deciziile politice și ce consecințe aveau acestea.
La fel, istoria unei națiuni nu poate fi redusă la patrimoniu, obiceiuri, diversitate și viață cotidiană. Statul, instituțiile, războaiele, conflictele și deciziile politice sunt parte din experiența ei istorică.

E. Clasa a VIII-a este un fel de recuperare accelerată
După trei ani în care istoria națională apare relativ fragmentar, elevul primește în clasa a VIII-a o materie foarte densă. Într-un singur an trebuie să parcurgă: preistoria spațiului românesc; geto-dacii; romanizarea și etnogeneza; migrațiile; formarea statelor medievale; evoluția Transilvaniei; domniile medievale; epoca fanariotă; modernizarea; Unirea Principatelor; Independența; Marea Unire; perioada interbelică; cele două războaie mondiale; comunismul; Revoluția din 1989; integrarea euroatlantică. Este foarte mult.
Chiar dacă manualele au o structură modernă, cu studii de caz, surse istorice, activități și recapitulări, timpul disponibil rămâne limitat. Există riscul ca istoria națională să fie parcursă într-un ritm prea alert, cu accent pe acumularea de informații și mai puțin pe înțelegerea relațiilor dintre evenimente.

8. Concluzii: ce imagine despre România rămâne după opt ani de școală?

Aș rezuma rezultatele astfel.
Clasa a IV-a oferă o introducere cu accent pe comunitatea locală și națională. Minoritățile și multiculturalitatea sunt introduse de la început, într-o structură vizibilă.
Clasa a V-a mută accentul spre istoria universală. Dacii și romanizarea au capitole proprii, dar istoria românilor ocupă o parte redusă din volum.
Clasa a VI-a este aproape exclusiv dedicată Europei și lumii moderne. România apare într-un studiu de caz despre modernitate, de aproximativ două pagini în manualul analizat.
Clasa a VII-a continuă istoria universală, cu accent pe războaiele mondiale, totalitarism, Holocaust și lumea postbelică. România este prezentă prin participarea la cele două conflagrații, dar nu există o istorie sistematică a societății românești interbelice și postbelice.
Clasa a VIII-a schimbă radical perspectiva. Avem o istorie națională propriu-zisă, de la preistorie la integrarea euroatlantică, cu o tratare consistentă a instituțiilor, statului, societății și culturii.

Câteva observații pe care le consider esențiale
1. Nu putem vorbi despre dispariția istoriei naționale din gimnaziu. Ea este concentrată în clasa a IV-a și, mai ales, în clasa a VIII-a.
2. Există însă o discontinuitate evidentă în clasele V–VII. Elevul întâlnește istoria românilor fragmentar, prin inserții și studii de caz.
3. Multiculturalitatea este o constantă curriculară. Este prezentă în toate ciclurile, dar nu în aceeași măsură și nu în aceleași forme.
4. Istoria contemporană este foarte densă. În clasa a VII-a, o mare varietate de teme concurează pentru un timp didactic limitat.
5. Clasa a VIII-a are o sarcină disproporționat de mare. Într-un singur an trebuie parcursă o istorie națională de aproximativ două milenii.

Întrebarea care rămâne
Nu cred că problema trebuie formulată în termenii unei opoziții între istoria românilor și istoria universală.
Un elev care nu cunoaște istoria lumii va înțelege greu locul României în Europa. Dar un elev care cunoaște istoria lumii și nu își cunoaște propria istorie va avea dificultăți în a înțelege comunitatea din care face parte.
Nu trebuie să alegem între cele două. Trebuie să le punem în relație.
Mi se pare însă discutabilă ideea că istoria națională poate fi predată sistematic abia în clasa a VIII-a, după trei ani în care elevii o întâlnesc mai degrabă sporadic. Mai ales că vorbim despre copii de 10–14 ani, aflați într-o perioadă în care se formează reperele fundamentale ale identității și ale înțelegerii lumii. Iar problema nu este doar câte pagini primește fiecare epocă. Este și ce legături reușește elevul să construiască între ele.
Un copil ar trebui să poată înțelege cum se leagă Dacia romană de romanitate, romanitatea de formarea poporului român, formarea poporului de apariția statelor medievale, acestea de modernizarea secolului al XIX-lea și modernizarea de România contemporană.
Altfel, rămânem cu o colecție de episoade istorice, unele foarte interesante, dar insuficient conectate.

Radu Zlati