Valeriu Zgonea, care este şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat, într-o conferinţă de presă, că PSD lucrează la un proiect de lege pe care îl va prezenta în următoarele zile în Parlament şi care prevede ca în funcţiile de demnitate publică şi în funcţiile publice importante ale statului român să fie numite sau să fie […]
Antonescu: Actuala putere a generat o campanie propagandistică fără precedent anti-PNL
Preşedintele liberal, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Congresul ONFL, că actuala putere a generat o campanie propagandistică fără precedent împotriva PNL, aceasta fiind axată pe două direcţii, referitoare la alierea cu un partid de stânga şi la nereformarea partidului. „În ultima vreme am făcut nişte gesturi politice importante, pe care puţini le-au aşteptat, care […]
Radu Portocala – Interviu anti-Crin Antonescu
Dupa Neagu Djuvara si Mircea Dinescu, urmatorul nume pe care Crin Antonescu trebuie sa il stearga de pe lista celor 100 de intelectuali care l-au sustinut la prezidentialele din 2009 este cel al scriitorului si jurnalistului francez de origine romana, Radu Portocala. „Ras-strabunicul meu, pasoptistul Constantin Djuvara, s-a numarat, alaturi de fratii Bratianu si de […]
Antonescu: Alianţa dintre PDL şi PSD, alternativa la aberaţia politică alcătuită de Băsescu şi PDL
Preşedintele liberal, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Congresul ONFL, că actuala putere a generat o campanie propagandistică fără precedent împotriva PNL, informează Mediafax. Potrivit liderului PNL, campania anti-liberală este axată pe două direcţii, referitoare la alierea cu un partid de stânga şi la nereformarea partidului. „În ultima vreme am făcut nişte gesturi politice importante, […]
Lupte crâncene pentru fiecare delegat la Convenţia Naţională a PDL
864 din delegaţii care vor fi prezenţi la Convenţia Naţională a PDL din 14 mai vor fi împărţiţi de filiale în conformitate cu performenţele lor electorale din ultimii patru ani. Alţi 466 de demcrat-liberali, delegaţii de drept care înglobrează parlamentari, europralamentari, preşedinţi şi vice de consilii judeţene, plus edilii de municipii, constituie o altă sursă […]
Roxana Iordache: CRIN ANTONESCU I-A TRAS LUI BĂSESCU ARDEALUL DE SUB PICIOARE
Crin Antonescu, azi, la dezbaterea moţiunii de cenzură pe Codul Sclaviei, zis şi al Muncii: nou discurs antologic, probabil, cel mai tare al lui dintotdeauna – deşi la el poţi spune mereu “the best is yet to come” – că tot e moda remarcilor anglo-saxone. Iar asta-i a lui Reagan, considerat cel mai bun comunicator politic ever. Se […]
C. Purice: De ce pierde Blaga susţinătorii: derută sau frica de Traian Băsescu?
De câteva săptămâni bune, frământările din interiorul PDL ţin capul de afiş al actualităţii politice autohtone, de parcă în curând se va produce o mare schimbare la nivelul acestui partid. Dezertări dintr-o parte în alta, declaraţii de dragoste, respectiv de război predomină în mass-media ultimelor zile. În toată această agitaţie puţini se încumetă să puncteze […]
Gheorghiţă Geană: „Ce autoritate are o profesoară în haine sărăcuţe în faţa elevilor îmbrăcaţi la modă?”
Generaţia tânără din prezent e pe cale să-şi rateze menirea, aceea de a revigora moral acest popor, iar societatea românească se poate remodela doar pornind de la educaţia copiilor, începând cu cei de grădiniţă, afirmă antropologul Gheorghiţă Geană, în partea a doua a interviului acordat adevarul.ro. În prima parte, prof. Gheorghiţă Geană a vorbit despre […]
M. Vasilache: O lume nebuna, nebuna, nebuna
Daca in filmul cu acest titlu realizat in 1963 de Stanley Kramer caracterele alergau din ce in ce mai haotic si nebuneste dupa o comoara, in pietele financiare din aceste zile jucatorii alearga in toate directiile incercand sa discearna cursul economiei mondiale. Momentan acest lucru pare o misiune imposibila daca tinem cont de fluxul continuu […]
Proaspatul Mitropolit Andrei Andreicut in Dosarele Securitatii
Noul Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului este Înaltpreasfinţitul Andrei, care ii succede regretatului IPS Bartolomeu Anania chiar in ziua in care acesta ar fi implini 90 de ani. Sfântul Sinod a ales astăzi prin vot secret pe Înaltpreasfinţitul Andrei ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi […]
M. Stefan: Mazilirea lui Geoană, pusă în cui
Liderul PSD Victor Ponta se vede silit să pună batista pe ţambal şi să amâne reglarea conturilor cu Mircea Geoană.Ameninţat cu excluderea din PSD după ce Adrian Năstase l-a acuzat că a complotat să rupă PSD pentru a forma un nou partid, Geoană are norocul de a fi protejat temporar de funcţia sa de preşedinte al […]
A învăţa să spui NEM
Pe când eram copil am trecut prin toată gama de jocuri războinice: de la „românii şi tătarii” din clasa a treia până la „românii şi naziştii” din anii din urmă a gimnaziului. Când începusem să ne jucăm de-a „românii şi ruşii” era cam târziu, descoperisem Beatles şi ochii frumoşi ai unei colege de clasă… Dar […]
Scandal: versul citat de soţia ambasadorului Ungariei nu-i aparţine lui Sándor Petőfi, ci lui Wass Albert, criminal de război
Soţia ambasadorului Ungariei şi-a încheiat discursul în care a citat din Viktor Orban cu un vers din Wass Albert: „Legyen Erdély újra, ami volt!” – „Să fie Ardealul din nou ce-a fost!” Acest vers, din poemul „Eliberarea Ardealului” a fost rostit în faţa a sute de martori. Wass Albert a fost declarat criminal de război. […]
România va fi cel mai sărac stat din UE şi peste 15 ani
România va rămâne cel mai sărac stat din Uniunea Europeană în următorii 15 ani, reiese din prognozele analiştilor de la Nomura. Cehia, Slovacia şi Polonia sunt primele ţări est-europene care vor atinge nivelul mediu de trai din Uniunea Europeană până în 2025. Ultimele date ale FMI arată că produsul intern brut pe cap de locuitor […]
Miting împotriva parteneriatului stat-biserică
Mai multe organizații non-guvernamentale vor face un miting pe 21 martie împotriva legii care stabilește parteneriatul stat-biserică. Membrii ONG-urilor consideră că iniţiativa aprobată în Camera Deputaţilor ar trebui să fie reexaminată şi apoi respinsă pentru că este inutilă, neconstituţională şi discriminatorie. Mitingul de luni va avea loc la Cotroceni începând cu ora 11:00 şi este […]
Organizaţia femeilor liberale îşi alege, sâmbătă, o nouă conducere
Actuala președintă a organizației de femei a PNL, Norica Nicolai, va preda sâmbătă ștafeta, într-un eveniment programat să dureze 10 ore și în care este așteptat să vorbească liderul PNL, Crin Antonescu. Lucia Varga va candida cu proiectul „Femeile liberale pot ajuta România”, având ca obiectiv promovarea în politică a femeilor de valoare, competente, bine […]
Extremismul maghiar- politică de stat a Budapestei
Soţia ambasadorului maghiar a completat mesajul lui Viktor Orban nu cu versuri din Petofi Sandor ci cu versuri din Wass Albert: “Legyen Erdély újra, ami volt!” – “Să fie Ardealul din nou ce-a fost!”, scrie cotidianul Gândul. Poezia citată se numea “Eliberarea Ardealului” iar versul apare în următorul context: “Legyen Erdély újra, ami volt!/ Óvjuk […]
Print YM E-mail Mai mare|Mai mic Comentarii Ancheta HotNews.ro Fiscul elvetian, despre Lista lui Blejnar: Nu credem ca e vorba de bani nedeclarati.
HotNews a contactat autoritatile fiscale elvetiene si Banca Reglementelor Internationale (banca Bancilor Centrale) in incercarea de a lamuri ce anume cuprinde lista pe care presedintele ANAF Sorin Blejnar a declarat ca a primit-o de la Fiscul elvetian, cuprinzand 12 romani posibil evazionisti fiscali. “Probabil ca persoanele de pe lista menţionată de Dvs au optat pentru […]
Costi Rogozanu: “Numai criminalul poate spune adevărul”
A început de două zile festivalul de documentare One World – studenţii ştiu mai bine, am văzut că se fac dezbateri şi proiecţii de filme prin facultăţi, o idee excelentă care ar trebui să devină obicei tot anul, nu doar de festival. Thet Sambath, un jurnalist al cărui tată a fost ucis în perioada omorurilor […]
Ioan Enciu critică propunerea Franței privind includerea corupției printre criteriile de evaluare Schengen
În cadrul dezbaterilor pe marginea noului mecanism de evaluare Schengen care au avut loc în Comisia de libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European, eurodeputatul Ioan Enciu a susținut că introducerea de noi criterii de evaluare Schengen trebuie să fie bazată pe date tehnice cuantificabile și neinterpretabile politic iar statele candidate care au […]
Cantaragiu demis de la şefia organizaţiei PDL sector 1
Fostul deputat Anca Costantinescu a afirmat joi, pentru NewsIn, că Biroul Permanent al PDL sector 1 a votat demiterea lui Bogdan Cantaragiu din funcţia de preşedinte al organizaţiei, motivul invocat fiind prejudiciile de imagine aduse partidului. În cadrul unei şedinţe desfăşurate joi seara, conducerea organizaţiei a luat în dezbatere propunerea ca deputatul PDL Bogdan Cantaragiu […]
Roxana Iordache: Eu cred că preşedintele moral al României este Crin Antonescu.
Premierul Ungariei, Orban Viktor, e un extremist de tip nazist, fapt de notorietate. Atitudinea lui revizionistă e o regulă, nu o excepţie. Acum, se ascunde în spatele unor fuste, de nevastă de diplomat. Ceva mai penibil decât declaraţia ambasadorului Ungariei la Bucureşti cu greu se poate constata în materie de diplomaţie. I-a spus ministrului român […]
Crin Antonescu pe problema reactiei guvernamentale la evenimentele din 15 Martie
magistral discurs, improvizat dar percutant…
Crin Antonescu: În politică se spune că scopul scuză mijloacele, uneori este adevărat
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a acordat un interviu Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, în care vorbeşte, între altele, despre problemele politice la zi, despre colaborarea în cadrul Uniunii Social Liberale şi despre partid. Liderul liberalilor trece în revistă momentul constituirii USL şi vorbeşte, totodată, despre şansele lui Sorin Oprescu pentru un nou mandat […]
Antonescu: Toţi parlamentarii PNL au trecut prin controlul CNSAS. Nu vor fi surprize
Într-un interviu acordat AGERPRES, preşedintele PNL, Crin Antonescu, vorbeşte despre colaborarea în cadrul Uniunii Social Liberale, al cărei copreşedinte este, cât şi despre poziţia formaţiunii faţă de cazul Dan Voiculescu. „Eu cred că electoratul PNL, electoratul său actual, pentru că există şi aici în ani o anumită dinamică, ierarhizează foarte bine priorităţile. Dacă o bună […]
Antonescu l-ar primi bucuros în partid pe Cristian Anghel, recent eliberat din închisoare
Într-un interviu acordat AGERPRES, preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că l-ar reprimi „bucuros” în rândul liberalilor pe fostul primar al municipiului Baia Mare, recent eliberat din închisoare, dacă acesta ar dori să revină în partid. „L-am şi întâlnit pe Cristi Anghel, cu multă plăcere de altfel. Este un om pe care îl apreciez în mod […]
Cezar Preda, vicepreşedinte PDL: “Băsescu, nu mai da cu noroi în noi!”
Vicepreşedintele PDL Cezar Preda îi transmite preşedintelui că „nu poate lovi cu lopata sau cu noroi” în cei care i-au fost fideli şi au alergat opt ani pentru a-l face preşedinte. Susţinător al candidaturii lui Vasile Blaga la şefia PDL, Cezar Preda spune într-un interviu acordat ziarului „Adevărul” că cei care-l sprijină pe Emil Boc […]








Comentarii recente