Delegația Permanentă a Partidul Național Liberal a luat act de proiectul inițiat de vicepreședintele Relu Fenechiu privind construcția unei rețele de autostrăzi de 4.000 de km, până în anul 2027. Membrii DP au la dispoziție o lună pentru a-și exprima punctul de vedere referitor la acest proiect. Vicepreședintele PNL a realizat o analiză amplă, în […]
PNL rămâne consecvent poziției pe care a avut-o întotdeauna cu privire la proiectul Roșia Montană
Liberalii consideră că proiectul de lege referitor la exploatarea minieră trebuie să facă obiectul unei analize serioase și aplicate la nivelul Parlamentului. ”Am spus întotdeauna că exploatarea resurselor este binevenită atâta vreme cât este rentabilă sub aspect economic pe durată semnificativă, pe durată lungă şi câtă vreme se menţine în respectarea condiţiilor de mediu într-o […]
Precizare Relu Fenechiu
Referitor la informaţia transmisă de postul de televiziune Realitatea TV, în ediţiile jurnalelor de ştiri de joi 29.08.2013, conform căreia CFR a alocat peste 20 milioane euro pentru lucrări de consultanţă, din respect pentru opinia publică şi pentru o corectă informare a reprezentanţilor media, fac o scurtă precizare în legătură cu alocarea fondurilor europene: Este […]
Deputatul PNL Dan Motreanu susține impozitarea corectă
Deputatul liberal Dan Motreanu face un apel către toate Direcțiile Agricole să informeze Consiliile Județene care este prețul real al cerealelor. Conform articolului 62 din Codul Fiscal, înainte de începerea unui nou an fiscal, Consiliile Județene hotărăsc, la propunerea direcțiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii, prețul mediu la cereale, în baza căruia se calculează […]
Nini Săpunaru: Nu mai am nicio legatură cu SC Europroiect SRL
Pentru corecta informare precizez că nu mai am nicio legatură cu SC Europroiect SRL. Acţiunile pe care le deţineam la această societate comercială au fost cesionate în favoarea asociatului meu. Tot pentru corecta informare vă spun că, din anul 1997 de când am fost numit secretar de stat, şef al Direcţiei Generale a Vămilor, nu […]
Comunicat de presă PNL: 23 August 1944
Astăzi, 23 august, se împlinesc 69 de ani de la lovitura de stat din vara anului 1944, unul dintre cele mai dramatice momente din istoria contemporană a României. Deși aflat la o vârstă tânără, M.S. Regele Mihai I al României, și-a asumat, la 23 august 1944, un risc major pentru răsturnarea regimului dictatorial al mareșalului […]
Comunicat de presă al președintelui PNL, Crin Antonescu, referitor la Ovidiu Silaghi
Partidul Național Liberal constată cu îngrijorare că solicitarea DNA către Parchetul General privind începerea urmăririi penale împotriva colegului nostru, Ovidiu Silaghi, vicepreședinte al partidului, a venit cu doar câteva zile înainte de termenul limită la care președintele Traian Băsescu ar fi trebuit să se pronunțe cu privire la propunerea USL pentru portofoliul Transporturilor. Apreciem această […]
Partidul Național Liberal aniversează 149 de ani de la nașterea lui Ion I. C. Brătianu
Partidul Național Liberal aniversează mâine, 20 august, 149 de ani de la nașterea lui Ion I.C. Brătianu, om politic liberal, fost președinte al partidului și prim ministru al României. Cu această ocazie, mâine, 20 august, ora 13.00, va fi depusă o coroană de flori la statuia lui Ion I. C. Brătianu, amplasată pe B-dul Dacia, […]
Ovidiu Silaghi: Sunt convins ca în timp se va dovedi faptul că sunt întru totul nevinovat
Cu privire la Referatul Direcției Naționale Anticorupție, prin care se cere sesizarea Camerei Deputaţilor pentru solicitarea avizului necesar urmăririi mele penale pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de influență mentionez urmatoarele: Nu am influențat și nu am intervenit în niciun fel în impiedicarea rezilierii contractului Arad Nadlac deținut de firmele domnului Nelu Iordache. Nu am cerut […]
PNL își exprimă regretul față de trecerea în neființă a lui Florin Cioabă
Partidul Național Liberal își exprimă regretul față de trecerea în neființă a lui Florin Cioabă, personalitate marcantă a comunității rome. De-a lungul timpului, Florin Cioabă a promovat valorile culturale autentice ale romilor, luptând cu prejudecățile și militând pentru integrarea acestei etnii în societate. Asumându-și rolul de lider, Florin Cioabă a încercat să schimbe modul de […]
TNL și CSL se adresează tinerilor din România cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului
12 August a fost declarată Ziua Internațională a Tineretului, de către Organizația Națiunilor Unite, ca o recunoaștere a eforturilor depuse de tineri pentru dezvoltarea societății. Această zi a fost sărbătorită pentru prima oară în anul 2000. Tineretul Național Liberal și Cluburile Studențești Liberale transmit, cu această ocazie, tuturor tinerilor din România, un mesaj de apreciere […]
Echipa lui Crin (TNL): Câștigătorii concursului „Doar împreună putem câștiga! „
Dragi coechipieri, Felicitări pentru implicarea în concursul Doar împreună putem câștiga! Câștigătorii celor trei excursii la Bruxelles sunt Adrian Turcanu din Argeș, Tudor Gatina din Satu Mare și Stanciu Mihaela Ramona din Prahova. Excursiile vor fi organizate în perioada septembrie-octombrie 2013, acoperă costurile de deplasare, cazare și masă, iar datele lor exacte vor fi anunțate, […]
(HotNews): Interviu Daniel Chițoiu: Contribuțiile din chirii vor fi plafonate la câteva salarii
Nu vor creste alte taxe sau impozite in 2014, asigura intr-un interviu acordat HotNews.ro ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu. El a vorbit in premiera despre modul de calcul al contributiilor datorate din veniturile din chirii, despre cele mai fierbinti subiecte din negocierile cu finantatorii internationali, despre reticenta bancilor de a finanta economia, dar si despre calcularea […]
(Agerpres) Cristian David: Românii din străinătate pot fi un vector al modernizării ţării
Bucureşti, 4 aug /Agerpres/ – Românii din străinătate pot fi un vector al modernizării ţării prin utilizarea capitalului uman, dar şi încurajându-i să îşi investească în România economiile acumulate în anii de muncă peste hotare, afirmă, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David. Acest subiect va fi discutat la o […]
(Agerpres) Dâmboviţa: Liderul PNŢ-CD din judeţ a trecut împreună cu mare parte din organizaţie la PNL
Preşedintele PNŢ-CD Dâmboviţa, Quintus Niculescu, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că a trecut împreună cu mare parte din organizaţie la filiala PNL Dâmboviţa. Acesta îşi motivează gestul prin ”evoluţia politicii locale”, neprecizând dacă a avut vreun conflict cu liderii de la centru ai PNŢ-CD. ”Eu am avut întotdeauna un spirit liberal, am avut o lungă […]
Comunicat de presă – Ministrul Sănătății l-a demis pe directorul general al Institutului „Cantacuzino”, la solicitarea CA
Ministerul Sănătății și-a asumat ca prioritate susținerea activității Institutului „Cantacuzino”, în scopul reluării producției de vaccinuri și recâștigării prestigiului acestei instituții în plan național și regional. Constatând deficiențe în conducerea Institutului, ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu, a cerut o întrevedere cu Consiliul de Administrație și Comitetul director pentru o analiză profundă a situației de la „Cantacuzino”. […]
Comunicat de presă PNL cu ocazia Zilei Imnului Național
Cu ocazia Zilei Imnului Național, Partidul Național Liberal transmite tuturor românilor un îndemn la solidaritate în jurul valorilor care definesc națiunea română: limba, cultura, credința, istoria. Din 1848, când a fost cântat pentru prima dată, ”Deșteaptă-te române!” a devenit chemarea românilor la luptă pentru libertate. Acest cântec solemn a răsunat în timpul Războiului de Independență […]
Comunicat de presă PNL privind menținerea nominalizării lui Ovidiu Silaghi la conducerea Ministerului Transporturilor
Partidul Național Liberal își menţine propunerea ca Ovidiu Silaghi să fie numit la conducerea Ministerului Transporturilor. În acest context, PNL consideră oportună prezentarea unora dintre cele mai importante acțiuni desfășurate de domnul Silaghi în perioada mandatului său în funtea Ministerului Transporturilor: 1. Inițierea negocierilor cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională, privind deblocarea POS […]
Echipa lui Crin te premiază! – Au mai rămas 12 zile de concurs
Dragi coechipieri, Înainte de toate, felicitări! Prin implicarea voastră platforma Echipa lui Crin creşte zi de zi, atât ca număr de membri, cât şi în ceea ce priveşte nivelul dialogului. Ne bucurăm să fim împreună pe drumul către schimbare! Din păcate, nu toţi membri platformei au înţeles regulile de bază care ne ţin împreună: colegialitatea şi fairplay-ul. […]
Cluburile Studențești Liberale demarează proiectul ”CSL îți urează baftă la examen”
Vineri, 19 iulie 2013, Cluburile Studențești Liberale demarează proiectul ”CSL îți urează baftă la examen”, care are ca scop stimularea studenților în vederea formării profesionale și dezvoltării personale. Tinerii liberali sunt de părere că generațiile în curs de formare sunt, de multe ori, dezavantajate de mediul social actual, care le descurajează în realizarea proiectelor pe […]
Membrii PNL Iaşi îşi exprimă în continuare susţinerea pentru Relu Fenechiu
Întreaga Organizaţie Judeţeană a Partidului Naţional Liberal Iaşi îşi exprimă în mod public sprijinul ferm pentru domnul Relu FENECHIU, deputat şi preşedintele filialei ieşene. Decizia în primă instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu schimbă cu nimic susţinerea enormă de care se bucură domnul FENECHIU în rândul membrilor PNL Iaşi, a parlamentarilor, a […]
Comunicat de presa privind decizia definitiva de clasare in cazul Ovidiu Silaghi
În legatură cu Decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de Agenția Națională de Integritate împotriva deputatului Ovidiu Ioan Silaghi, precizăm următoarele : Hotărârea de clasare a fost emisă de către Curtea de Apel Oradea în data de 12 aprilie 2013. Hotărârea acestei instanțe este definitivă și irevocabilă și nu […]
Cluburile Studenţeşti Liberale sunt împotriva copiatului la examene
Biroul Permanent National al Cluburilor Studenţeşti Liberale s-a reunit la Braşov în şedinţă ordinară, sâmbătă,13 iulie. Alături de studenții liberali au fost Adrian Atomei, viceprimarul municipiului Brașov si Valentin Soneriu, secretar de stat, iar ca invitat a participat dl George Scripcaru, primarul municipiului Brașov. Cei trei i-au îndemnat pe reprezentanţii CSL să nu renunţe la […]
Renate Weber (RFI): Situl arheologic nu merită distrus pentru exploatarea auriferă!
„Compania care ar urma să dezvolte proiectul Roşia Montană este una de tipul „hit and run” („loveşte şi fugi”-n.r.). Semnele de întrebare privind proiectul aurifer rămân chiar şi după includerea lui în Planul Naţional de Investiţii. Contractul actual privind Roşia Montană trebuie publicat„. Declaraţiile au fost făcute la RFI de europarlamentarul liberal, Renate Weber. Proiectul […]
PNL a luat act de decizia ÎCCJ referitoare la dosarul în care este implicat vicepreședintele PNL Relu Fenechiu
Până la pronunțarea unei sentințe definitive, liderul liberal beneficiază în continuare, din punct de vedere legal și moral, de prezumția de nevinovăție. Prin întreaga sa activitate la conducerea Ministerului Transporturilor, Relu Fenechiu a dat dovadă de profesionalism și eficiență. Acesta a dus la bun sfârșit proiecte de importanță majoră pentru România, precum privatizarea CFR Marfă […]
Întâlnirea ministrului Economiei Varujan Vosganian cu viceprim-ministrul și ministru al Economiei din Republica Moldovă
Ministrul român al Economiei, Varujan Vosganian, a avut joi, 11 iulie 2013, o întâlnire cu viceprim-ministru şi ministru al Economiei din Republica Moldova, Valeriu Lazăr, la care au mai participat Tudor Copaci, viceministru al Economiei (responsabil pe partea energetică) şi Iurie Reniţă, ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti. Discuţiile s-au concentrat pe stabilirea agendei sesiunii Comisiei […]
PNL: Comunicat de presă referitor la subiectul remanierii unor membri ai Guvernului
În legătură cu tema remanierii unor membri ai Guvernului, vehiculată la nivelul mass-media, Partidul Național Liberal menționează că aceasta este un simplu subiect de presă, fără niciun fundament real. Mai mult decât atât, precizăm că în interiorul Uniunii Social Liberale nu au avut loc discuții referitoare la o posibilă remaniere guvernamentală. Toți miniștrii liberali beneficiază […]
Educația ecologică, inițiativa locală și sprijinul politic sunt elemente esențiale pentru o dezvoltare durabilă a Deltei Dunării
Tineretul Național Liberal, în parteneriat cu Fundația Friederich Naumann, a organizat în perioada 4 – 7 iulie, în județul Tulcea, seminarul internațional „Dunăre și Deltă – Coordonate Europene”. La deschiderea care a avut loc joi, 4 iulie, au participat Octavian Motoc, senator PNL de Tulcea și Octavian Popa, deputat PNL de Tulcea, reprezentanți ai Consiliului Județean Tulcea […]
Comunicat de presă Norica Nicolai: Aplicarea regulilor privind controlul exporturilor de tehnologie si echipament militar
Parlamentul European a adoptat astăzi la Strasbourg o rezoluție despre aplicarea regulilor privind controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar, reguli stabilite de către Consiliul Uniunii Europene în anul 2008. Deputații europeni se declară mulțumiți de stadiul implementării celor 8 măsuri stabilite în documentul adoptat de către Consiliu, dar solicită introducerea unui criteriu suplimentar în […]
Norica Nicolai despre cazul Snowden: „Serviciile de informații ale statelor membre să dea socoteală în fața parlamentelor naționale!”
Eurodeputata Norica Nicolai (ALDE, PNL) a expus plenului Parlamentului European reunit în această săptămână la Strasbourg nevoia unei atitudini mai ferme din partea oficialilor europeni în așa-numitul scandal al spionării instituțiilor comunitare de către Agenţia Naţională de Securitate a Statelor Unite. Ea a adăugat, de asemenea, că este nevoie ca parlamentele naționale să solicite serviciilor de informații, […]
Tinerii liberali discută Strategia Europeană pentru Regiunea Dunării
Tineretul Național Liberal, în parteneriat cu Fundația Friederich Naumann, organizează în perioada 4 – 7 iulie, în județul Tulcea, seminarul internațional „Dunăre și Deltă – Coordonate Europene”. Deschiderea oficială va avea loc pe 4 iulie, începând cu ora 18:00, la Complexul Steaua Apelor,www.steauaapelor.ro. Vor fi prezenți Simion Lucian Eduard, Prefect al județului Tulcea, Octavian Motoc, senator PNL, […]








Comentarii recente