Constatând şi evaluând toate evenimentele din ultimele zile, constatând, practic, disoluţia autorităţii de stat, incapacitatea autorităţilor de a-şi face datoria de la cel mai înalt nivel, Partidul Naţional Liberal, Biroul Politic Central a luat următoarele hotărâri: Înainte de toate, să ceară demisia imediată a Guvernului Boc, care este peste conducerea Jandarmeriei, este peste conducerea Ministerului […]
Declaratia de presa sustinuta de presedintele PNL Crin Antonescu cu ocazia sedintei BPC – 16 ianuarie 2012
prin Radu Zlati pe 16 ianuarie 2012 în Crin Antonescu, PNL
Agerpres – Documentul privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, elaborat de USL, va fi prezentat lunea viitoare
prin Radu Zlati pe 5 decembrie 2011 în Uniunea Social Liberala
Co-preşedintele USL Crin Antonescu a declarat luni, după şedinţa săptămânală a Uniunii, că documentul privitor la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu este aproape finalizat iar lunea viitoare va fi prezentat public. ‘Documentul va fi dezbătut apoi în grupurile parlamentare, după aceea va fi supus, în formele pe care le vom anunţa, unei ample dezbateri publice. Este, […]
Declaratie de presa comuna a liderilor Uniunii Social Liberale – USL discută luni despre declansarea procedurii de suspendare a presedintelui Traian Basescu, 16 noiembrie 2011
prin Radu Zlati pe 16 noiembrie 2011 în Documente oficiale USL
Am luat act cu ingrijorare si indignare de faptul ca, prin noile sale declaratii facute la postul public de radio, presedintele Traian Basescu anunta explicit refuzul sau de a aplica legea care prevede indexarea anuala a pensiilor, precum si hotararile judecatoresti definitive si irevocabile castigate de profesori si alti bugetari (decizii date in aplicarea legii […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
- M. Opriș — Siegfried Mureșan. Cine? Cum? De ce? (partea a II-a)
- Lim Tean — După Iran: Cine încă mai crede în America?
- W7RW — 5 motive pentru care geopolitica forțează Iranul înspre bomba atomică
- AP Shanaka — Generația 90 îmbătrânește prematur
- M. Opriș — Siegfried Mureșan. Cine? Cum? De ce? (partea I)
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- A început Evaluarea Națională. Ce trebuie să știe elevii
- Medicul Virgil Musta, vești proaste pentru români: Vor fi impuse din nou restricții împotriva COVID-19
- Culisele statului paralel | Cine deține astăzi marca Gerovital – Rețeta Anei Aslan, vândută cu 1 milion de euro
- Culisele statului paralel | Povestea neștiută a Anei Aslan – De ce o ura Elena Ceaușescu. Personalități internaționale, tratate de cercetătoarea umilită de comuniști
- ROMÂNIA ÎN REALITATE, invitat IULIAN CRISTACHE
- Doar 26 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 în ultimele 24 de ore
- Avertizare hidro! Risc mare de inundaţii pentru mai multe bazine hidrografice
- Emil Boc, repetentul emisiunii Culisele Puterii
- Avertizarea meteo, actualizată: cod PORTOCALIU de fenomene PERICULOASE
- EVALUARE NAȚIONALĂ 2021
Curs de guvernare
- România – a doua cea mai ieftină țară din UE, după Bulgaria – Cum stăm la prețurile pentru principalele cheltuieli. Ce sunt indicii de volum ai PIB pe locuitor
- NIS – Economy in Q1: Investments, the only driver – consumption, industry and services, negative contribution to GDP
- Încă 42 vagoane de călători modernizate cu bani din PNRR – a fost finalizat contractul cu Electroputere VFU Paşcani
- Tendințele verii în economie: Consumul își continuă scăderea – Activitatea în construcții accelerează
- Ministerul Finanţelor a împrumutat 435 mil. lei de la bănci, luni
- Ședința CSAT, cele 2 puncte: Obiectivele României la summitul NATO de la Ankara – „Suspendarea activității ROMATSA ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securității naționale”
- Nu se întrevede nicio soluție pentru formarea guvernului în această sesiune – marți, ultima zi de muncă a parlamentarilor. Propunerea UDMR și ultimele poziții ale partidelor
- Codul roșu de caniculă: Comandament de urgență pe energie – Restricții de circulație pe calea ferată și în transportul rutier
- De la 1 iulie, fiecare articol cumpărat online din afara UE va fi taxat cu 3 euro – China principala țară vizată
- Măsuri speciale ale Transelectrica pentru ca sistemul energetic să reziste la un consum 8.000 MW – Prețuri spectaculoase la electricitatea consumată seara, deși fotovoltaicele au depășit 3.000 MW livrați: avem slabe surse de stocare
New Europe
- Städte am Meer in Europa: Wohin geht Ihre Reise?
- Air Europa Sitzplatzreservierung: Ihr Guide
- Poolüberdachung kaufen: Worauf es wirklich ankommt – und warum sich die Investition lohnt
- Beliebte Urlaubsziele in Europa
- Fergus Club Europa Mallorca: Urlaub pur
- Biohort Europa 4: Ihr Gartenhelfer
- Outdoor-Kochen: Grill, Smoker oder Plancha – was passt zu mir?
- Air Europa Frankfurt Terminal: Ihr Reiseführer
- Karol G Europa Tour 2024: Ein Event
- Die schönsten Inseln Europas
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- Explozie la Monaco: Trei răniți după ce un bărbat a lăsat un rucsac în fața unei clădiri
- Mită de 15.000 de euro cerută unui condamnat: comisar-șef din Buzău, prins în flagrant de procurorii DNA
- Horoscop 30 iunie 2026. Zodia care prinde curaj și face o schimbare nebunească
- Traseiștii Petrea și Borțun descoperă lumina liberalismului
- CSAT, NATO și ROMATSA. Strategia pentru Ankara și furnizorul unic de servicii de navigație aeriană
- Hubert Thuma critică reforma lui Ilie Bolojan: Nu vă supărați, dar pe cine a ajutat, de fapt?
- „Praf de aruncat în ochii prostimii!” Ce spun parlamentarii despre scenariul alegerilor anticipate și unde e, de fapt, marea miză!
- Bogdan Ivan: PSD cere prelungirea plafonării prețului la motorină. „Nu avem majoritate în Parlament, dar încercăm să obținem sprijin”
- Cod Roșu de caniculă, trei zile sub presiune pentru sistemul energetic. Există sau nu risc de blackout?
- Odeta Nestor scapă de arestul preventiv. A fost plasată în arest la domiciliu în dosarul lui Ciprian Ciucu
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Lovitură pentru universitățile din SUA. Împrumuturile pentru studenți vor fi condiționate de salariile absolvenților
- Tragedie după cutremurele din Venezuela. Soția și copiii unui fotbalist argentinian au murit sub dărâmături
- Solicitanții de azil din Marea Britanie, nevoiți să achite o taxă de 10.000 de lire sterline înainte de a putea depune cererea de stabilire definitivă
- Maroc produce încă o surpriză la Cupa Mondială 2026. Olanda, eliminată dramatic după loviturile de departajare
- Paraguay a decretat zi liberă națională după eliminarea surprinzătoare a Germaniei de la Cupa Mondială 2026
- Munca la distanță a adus o schimbare neașteptată pe piața muncii
- Ce prejudecăți ascunde inteligența artificială? Răspunsul surprinzător descoperit de cercetători
- Trump îi îndeamnă pe comercianții de benzină să scadă prețurile și îi avertizează că vor apărea „probleme mari” dacă nu o vor face
- Miliardarul chinez autoexilat Guo Wengui a fost condamnat la 30 de ani de închisoare în SUA pentru fraudă
- Rusia ar putea permite producția și importul de combustibil de calitate inferioară pe fondul crizei de aprovizionare
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- Veşti proaste de la specialiştii Asociaţiei CFA România: încrederea în economie scade puternic, iar ţara ar urma să intre în recesiune. “Pe fondul aversiunii la risc, cauzată atât de factori externi, cât şi interni, încrederea în economie a scăzut semnificativ”
- Compania suedeză Nolato face planuri de plecare din România din cauza profitabilităţii sub media grupului. Aproximativ 45 de locuri de muncă, în pericol
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- Elliott’s acolytes: how Paul Singer’s hedge fund became a spinout factory
- How the great wealth transfer is rattling Wall Street
- Is AI an exoskeleton for the mind?
- Wildfarmed is turning regenerative agriculture into a brand
- Keir Starmer to unveil defence plan with £5bn for drones
- Magnificent Seven stocks shed $2.3tn in Wall Street tech rotation
- UK regulator waters down landmark crypto rules
- Heavy corporate AI spenders add staff faster than peers
NY Times – Economics
- China Emerges as a Relative Winner From Strait of Hormuz Crisis
- Trump Threatens to Impose 100% Tariff on European Countries Over Tech Taxes
- Americans Are Feeling Better About the Economy, Consumer Survey Shows
- Big Companies Aim to Ease A.I. Transition for American Workers
- Trump Gives Teamsters a Chance to Shed Oversight Meant to Curb Mob Ties
- America’s Thirst for Gasoline May Not Recover After Iran War
- As Chinese Tech Pulls Ahead, U.S. Fears It Will Become Dependent
- Those British Strawberries Are Being Picked by Central Asian Workers
- How Deal With U.S. Could Reconnect Iran to the Global Economy
- Why Flight Prices Might Not Fall After the U.S.-Iran Deal
BBC News
- Long-delayed defence spending plan to be published, with focus on drone warfare
- Chris Mason: Burnham revels on public stage but has little time to hammer ideas into shape
- Angry Venezuelans accuse government of negligence and apathy
- Refugees will be told to repay around £10,000 under new asylum rules
- 'We can't continue like this': Inquiry demands NHS maternity overhaul
- South African leader warns anti-migrant protesters ahead of unofficial deadline
- Domestic killers could face extra 10 years in prison under new plans
- Another UK heatwave could be on the way
- Homes harder to sell as high mortgage rates frustrate buyers
- Three people injured after explosion in Monaco, French media report
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente