Târgu Mureş, 25 iun /Agerpres/ – Vicepremierul Marko Bela, fostul preşedinte al UDMR, a declarat sâmbătă, la Târgu Mureş, la şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), că nu recomandă Uniunii trecerea în opoziţie în condiţiile unei atmosfere antimaghiare alimentate de PNL.’Acum facem parte din guvernare sau opoziţie? Nu putem nega faptul că până acum atmosfera antimaghiară s-a creat sub conducerea liberalilor pe care i-am iubit atât de mult. Ei sunt cei mai buni prieteni ai mei şi uitaţi-vă ce declaraţii fac. Nu vă recomand să treceţi în opoziţie, nu acum şi nu astfel. Nu cred că aceasta ar fi o alternativă ca noi să stăm lângă această opoziţie care ne-a denigrat cât a putut. Interesul nostru este stabilitatea, să contracarăm deciziile proaste şi să conlucrăm în privinţa deciziilor bune’, a afirmat Marko Bela.
Acesta a adăugat că depinde doar de UDMR ce se va întâmpla în viitorul apropiat. ‘Fireşte că ne poate ajuta atitudinea Guvernului maghiar, dar în spatele culiselor am primit critici că nu luptăm suficient de bine pentru autonomia Secuimii. Dacă credeţi că a sosit momentul, trebuie o luare de poziţie la Bruxelles, la Budapesta, măcar să comparăm lumea iluziilor, nu că autonomia teritorială a Secuimii ar fi o iluzie pentru mine. Pentru mine autonomia este un lucru important. Haideţi domnilor (din Budapesta – n.r.) să ne spuneţi cum putem lupta pentru autonomie’, a spus Marko.
Acesta le-a transmis celor care doresc să fondeze un nou partid maghiar ‘să se gândească ce va învăţa comunitatea maghiară dacă noi nu intrăm în Parlament’.Marko Bela a mai arătat că prin ‘lupte grele’ a fost adoptată la începutul anului 2011 o lege a educaţiei, însă pe parcurs s-a înregistrat ‘o pierdere netă uriaşă’ prin micşorarea şanselor de adoptare a legii minorităţilor naţionale.’Am considerat că legea statutului minorităţilor naţionale va trece de Parlament, dar pierderea noastră netă este faptul că avem şanse minime – ca să nu spun că nu există şanse – ca legea să treacă de Parlament în forma dorită de noi. Deocamdată suma săptămânilor trecute este aceasta. Pe de altă parte, s-a ivit chestiunea reorganizării administrative. Nu am crezut că această recomandare a restructurării administrative este nesubstanţială, însă fără noi nu se va putea ajunge la o restructurare administrativă pentru că oricât de hotărâtă ar fi intenţia de restructurare, există interese ca ţara să rămână în stabilitate iar coaliţia împreună’, a susţinut Marko.
Fostul lider Unional a spus că nu s-a gândit ca această propunere de reorganizare teritorială să fie un bluf şi că ‘această recomandare 8+2 nu a fost întâmplătoare’.’Am spus că putem imagina o restructurare, doar dacă Secuimea se exprimă prin aceasta, ca dealtfel şi Partium, ca entitate separată. Şi eu consider şi nu cred că e o opinie fiabilă ca totul să rămână aşa cum a fost, pentru că noi pe termen lung nu ne putem gândi să facem o restructurare radicală, singura poziţie fiabilă este ca în momentul de faţă să nu ne atingem de sistemul existent, însă pe termen lung noi dorim ca Transilvania să arate altfel din punct de vedere administrativ, ca dealtfel întreaga Românie. Dacă vom conştientiza acest lucru atunci este un rezultat important’, a accentuat Marko Bela.








Adevarul este ca PNL-ul si-a schimbat atitudinea fata de UDMR odata cu garnitura de la conducere, si noua conducere nu s-a gandit la posibilele aliante.
Declaratile belicoase ale lui Crin si ale Noricai Nicolae au subminat o posibila debarcare a guvernului Boc. UDMR-ul stie ca nu sunt iubiti nici de PSD nici de PNL asa ca nu are nici un motiv sa provoace alegeri anticipate ca sa faca apoi opozitie alaturi de PDL.
ApreciazăApreciază
UDMR este raspunzator alaturi de Basescu,PDL si Grupul minoritatilor pentru dezastrul din tara.Asa ca locul lor e in afara Parlamentului dupa alegerile viitoare.Sau in opozitie pentru totdeauna.
ApreciazăApreciază
desigur, au un rol mare in detinerea controlului de catre PDL si in implementarea unui program pagubos pentru tara si dureros pentru populatia ei. Totusi, uneori trebuiesc facute optiuni intre mai multe rele. Intre a lasa pedeleprele la guvernare pana in 2012(2013) si a incerca sa le inlaturi de la putere, cu sprijinul UDMR si al minoritatilor… dvstra ce ati alege?
ApreciazăApreciază