Cristina Pocora: Redăm drepturile celor peste 60.000 de persoane care au lucrat în grupa I de muncă

PocoraPartidul Național Liberal continuă să-și respecte angajamentele asumate în fața cetățenilor. Reprezentanții PNL au făcut demersuri susținute pentru ca persoanele care au lucrat în condiții speciale în grupa I de muncă să-și recapete drepturile luate abuziv de guvernul Boc.

La nivelul Legislativului, parlamentarii liberali au susținut necesitatea adoptării unui cadru legislativ pentru repunerea în drepturi a persoanelor care au lucrat în grupa I de muncă, deputatul PNL Victor Paul Dobre fiind unul dintre cei care a inițiat un proiect de lege în acest sens.

Ca urmare a unei decizii absurde luate în 2010 de guvernarea PDL, oamenii care au muncit în condiții grele, în oțelării, combinate siderurgice, în industria chimică, în turnătorii de fontă, pe șantiere, nu au mai putut ieși la pensie anticipat. S-a creat astfel o situație de discriminare între persoanele pensionate până la 31 decembrie 2010, care au beneficiat de acest drept, și persoanele pensionate ulterior acestei date.

“Alături de colegii mei din PNL, am insistat să intre pe ordinea de zi a Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților proiectul legislativ care să elimine inechitățile Legii 263/2010, adoptate în mod iresponsabil de PDL. Vrem să facem dreptate celor discriminați de o guvernare incompetentă, care a luat măsuri împotriva oamenilor și a creat disensiuni sociale”, a afirmat deputatul liberal Cristina Ancuța Pocora.

Comisia  pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților a adoptat astăzi un raport favorabil cu amendamente la Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.263 / 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care reglementează această situație. În conformitate cu aceste amendamente, la un stagiu de cotizare realizat în grupa I de muncă de șase ani, de exemplu, persoanele în cauză beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu un an și 3 luni. La 35 de ani cotizați pentru această grupă de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare este de 12 ani. De modificările aprobate astăzi vor beneficia peste 60.000 de persoane.

27 noiembrie 2013                

Etichete:, , , , , , , ,

3 comentarii pe “Cristina Pocora: Redăm drepturile celor peste 60.000 de persoane care au lucrat în grupa I de muncă”

  1. ion florea 28 noiembrie 2013 la 10:14 AM #

    virsta 54 ani si 8 luni 35 ani si 4luni vechime cu armata cu tot din care 21ani si 3 luni in grupa 1 munca cind ma incadrez pt.pensionare.

    Apreciază

  2. elena 28 noiembrie 2013 la 2:40 PM #

    persoanele care beneficiaza de aceasta reducere ,beneficiaza si de marirea punctului de pensie ??? daca da, cu cat ???

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: