La mulți ani!

552410_novyiy_god_2014_abstraktsiya_4333x3504_(www.GdeFon.ru)

Peste puține ore intrăm în Noul An. 2014.

Sper că va fi un an mai bun pentru noi toți. Sper că vom avea tăria să învățăm ceva din trecutul recent, să evităm greșelile și să multiplicăm lucrurile bune pe care, totuși, le-am făcut. Noi sau cei din jurul nostru.

Pentru mine 2013 înseamnă tot ceea ce noi, cetățenii, am realizat. De la cumințenia unora și lupta altora, de la înclinarea în fața cea ce părea inevitabil la încrâncenarea celor care credeau că putem avea, totuși, o șansă să reclădim România.

Îmi doresc, pentru 2014, în primul rând sănătate mie și celor dragi. Dar doresc de asemenea înțelepciune, determinare, putere de sacrificiu, cinste, onoare, gând bun și bună voință – conducătorilor acesei țări, dar și tuturor celor care gândesc și simt românește.

Anul ce bate la ușă nu va fi unul ușor. Dimpotrivă. Încă vom mai avea de înfruntat problemele cauzate de guvernările 2009-2012; dincolo de acestea alte probleme, mai grave și mai vechi, ale felului în care ne-am clădit societatea românească după 1989.

Deci doresc tuturor românilor, cunoscuți mie sau nu, un an bun. Credință, speranță și dragoste. Cu ele adânc înscrise în ființa noastră, nu se poate să nu izbândim. Dacă nu noi – atunci cine?

La mulți ani!

Reclame

Etichete:, , , ,

2 comentarii pe “La mulți ani!”

  1. Paul-Sorin Tița 1 ianuarie 2014 la 4:06 AM #

    La mulţi ani!

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: