Scrisoare deschisă a președintelui PNL, Ludovic Orban, către PSD

Domnule Liviu Dragnea,

Vă somez public să cereți excluderea imediată a senatorului Nicolae Șerban din Partidul Social Democrat pentru afirmațiile revoltătoare și denigratoarea la adresa memoriei luptei anticomuniste din România.

Declarațiile senatorului PSD impietează eroismul martirilor români care au apărat cu prețul vieții lor și în suferințe inimaginabile libertatea românilor și a țării.

În absența unei decizii ferme de excludere, Partidul Social Democrat își asumă jignirile senatorului Nicolae Șerban aduse eroilor români morți pentru libertate împotriva instaurării cu tancurile sovietice a regimului totalitar comunist bolșevic în țara noastră.

Nesancționarea unor astfel de afirmații confirmă încă o dată că Partidul Social Democrat este continuatorul și susținătorul practicilor comuniste totalitare împotriva oamenilor liberi din această țară.

 

Președinte PNL, Ludovic Orban

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: