Unul dintre lucrurile elementare de care au nevoie copiii pentru a crește sănătoși, puternici, înțelepți și buni este mult timp petrecut în aer liber și în spații publice. Totuși, ceea ce observăm la familiile mai tradiționale din Occident precum și la familiile extrem de bogate este că își țin copiii mai strâns legați de ele ca niciodată și că îi închid în bule de protecție din ce în ce mai mici și mai atent selecționate.
Acest lucru se întâmplă pentru că «aerul liber» și «spațiul public» au fost din ce în ce mai mult abandonate de societatea occidentală criminalilor violenți, persoanelor cu probleme mintale și dependenților de droguri. Pentru cei atenți la eventualele pericole, creșterea copiilor nu mai poate făcută în deplină libertate, în spiritul lui «laissez-faire». Astăzi nu mai ești liber să-ți crești copiii conform cu ceea ce crezi că ar fi ideal, ci doar conform cu ceea ce te asiguri că e mai puțin rău.
Dar ce s-a pierdut? Și ce trebuie să recâștigăm pentru ca cei dintre noi care mai sunt încă puternici și cu mintea trează să poată repurta o victorie semnificativă în lumea de azi?
Majoritatea stângiștilor înțeleg politica prin prisma dorinței lor de a fi «o persoană bună» conform standardelor comilitonilor și ideologiei lor. Un om obișnuit însă privește politica prin prisma setului de decizii care trebuie luate pentru a-și proteja cât mai bine copiii și pentru a le oferi acestora șanse cât mai mari la o viață normală. Cum se explică această diferență? Stângiștii fie nu au copii, fie au copii, dar trăiesc în colivii aurite și, prin urmare, (încă) nu suportă consecințele ideologiei lor.
Pentru a se dezvolta sănătos, copiii trebuie să crească în mijlocul unei comunități mai largi. Trebuie să poată merge la bibliotecă, la alimentară, cu bicicleta în parc, să ia autobuzul sau să meargă singuri, pe jos, până la bunica. Trebuie să poată să se joace afară, în cartierele lor, cât e ziua de lungă, nesupravegheați. Corpul unui copil care se joacă toată ziua afară are destul oxigen pentru ca oasele, mușchii și organele să se dezvolte corect, să crească la înălțimea și frumusețea lor maximă.
Dar un anumit grad de libertate este, de asemenea, necesar și pentru sănătatea psihică a copiilor. Un copil care poate merge la magazin să cumpere singur lapte și să-l aducă acasă nu-și va dezvolta doar simțul de răspundere, ci se va simți încrezător în capacitatea lui de a face lucruri utile. Un copil care poate să-și viziteze singur prietenii și rudele va câștiga abilități sociale și sentimentul apartenenței. Un copil care poate să meargă singur la bibliotecă o pornește pe drumul de-o viață al stăpânirii asupra propriei formări intelectuale.
O lume de acest fel nu ne este oferită automat; a dărui o astfel de copilărie copiilor tăi este, de fapt, împlinirea unui proiect politic. Îmi amintesc că mă uitam la filmul Matilda când eram mică și mă întrebam ce fel de lume e aceea în care o fetiță de patru ani putea să meargă singură la biblioteca municipală fără să fie înjunghiată sau răpită. Unii ar putea spune că lumea pe care o descriu eu este utopică și că dintotdeauna au existat pericole în societate, mereu au fost lupi pândind prin păduri; dar sunt societăți unde încă există un oarecare grad de siguranță pentru cei mai vulnerabili membri ai ei. Mai mult, aceasta era realitatea în multe orașe occidentale până nu cu mult timp în urmă, și unii dintre noi nu am uitat acest lucru. Grădina Secretă (1911) de Frances Hodgson Burnett și Heidi (1880-1881) de Johanna Spyri redau, ambele, viețile copiilor obișnuiți din clasa de mijloc (Dickon și cei doisprezece frați și surori ai Martei în cazul Grădinii Secrete), care se jucau afară, hoinăreau pe străzi sau prin natură și, datorită acestei copilării petrecute în aer liber și în mijlocul semenilor, creșteau și deveneau oameni încrezători, plini de viață și inteligenți. Aceste cărți nu erau doar ficțiune, ci reflectau în mod fidel viața din mediul rural englez și din orașele germane/elvețiene din epoca respectivă. Până de curând, în Occident, copiii chiar puteau să meargă pe străzile orașelor și prin alte locuri publice populate de adulți care nu erau părinții lor și să se aștepte, în mod rezonabil, să fie în siguranță și apărați de pericole.
Într-un studiu realizat în 2007 la Sheffield (UK) de Dr. William Bird, s-a constatat că în anul 1926 copiii puteau să se plimbe nesupravegheați pe o rază de zece kilometri în jurul casei lor, dar că până în anul 2000 distanța scăzuse la 300 de metri. Scăderea majoră a avut loc în jurul anului 1979, când a început migrația în masă în Regatul Unit, iar demografia orașelor precum Sheffield a început să se schimbe dramatic. În recenta anchetă parlamentară «Rape Gang Inquiry» publicată de Restore Britain Party din Marea Britanie, raportul detaliază trei decenii de răpiri, violuri și ucideri a un sfert de milion de fete britanice, decenii care au debutat în acea perioadă. Așadar, restricționarea libertății copiilor de către părinții englezi în acea perioadă nu era o reacție isterică sau lipsită de temei.
Trebuie să fim curajoși din punct de vedere politic și să spunem clar de ce anume e nevoie pentru a menține o lume sigură pentru copii. Pe scurt, o copilărie sigură, sănătoasă și normală impune respingerea totală a politicilor bazate pe «empatie» ale stângii. Iată un exemplu clar care ne poate ajuta la descrierea modului în care funcționează acest sistem astăzi.
În Charlotte, Carolina de Nord (SUA), pe 22 august 2025, o femeie de douăzeci și trei de ani pe nume Irina Zarutska, în timp ce călătorea cu trenul, a fost înjunghiată în gât de un bărbat pe nume Decarlos Dejuan Brown Jr.. Irina a sângerat în văzul tuturor până a murit. Atacatorul era un bărbat care fusese arestat anterior de treisprezece ori pentru crime violente și de fiecare dată sistemul de justiție american îl eliberase înapoi în societate. Irina nu făcuse nimic să provoace incidentul și pur și simplu stătea cu capul plecat, pe o banchetă de tren, întorcându-se acasă de la serviciu. Acesta nu e un incident întâmplător, care ar putea fi considerat o consecință naturală a vieții la oraș; ci, mai degrabă, este un incident orchestrat de o ideologie patologică de stânga care îi face pe judecători să creadă că eliberarea infractorilor violenți înapoi în societate este o idee bună. Ideologia stângistă este aceea care are mai multă simpatie și grijă pentru sentimentele și libertățile infractorilor violenți decât pentru oamenii nevinovați. Această crimă nu a fost așadar o abatere întâmplătoare de la norma societății occidentale moderne, ci mai degrabă rezultatul exact și logic al unui sistem și al unei ideologii. Într-un astfel de sistem, nu este indicat să folosești transportul public fără să fii înarmat, vigilent și capabil să te aperi de un atac. Orice loc unde o persoană trebuie să se comporte în acest fel nu face parte din civilizație, ci este în afara ei. Societatea civilizată este locul unde femeile, copiii, vârstnicii și oamenii în general pot fi vulnerabili fără să existe riscul de a fi penalizați pentru asta. Societatea civilizată își creează o viață publică sigură. Când un stat nu reușește să ofere o societate civilizată cetățenilor săi, eșuează în funcția sa principală, pentru că infracționalitatea devine parte a ecosistemului, nu o abatere de la acesta.
Pentru ca bibliotecile publice, autobuzele orașului, trenurile, străzile și cartierele să fie sigure, ideologia politică care guvernează statul trebuie să fie una care favorizează bunăstarea și libertatea oamenilor obișnuiți mai mult decât pe cea a infractorilor violenți. În măsura în care acest lucru nu este adevărat pentru Occidentul modern, Occidentul nu poate oferi spații publice sigure în care copiii să crească în libertate.
Ceea ce s-a întâmplat cu Irina Zarutska nu este din păcate un caz izolat, ci mai degrabă un exemplu dintre miile care arată cum statul occidental modern favorizează criminalii în detrimentul oamenilor obișnuiți. Jurnalista și avocata olandeză Eva Vlaardingerbroek își dedică cariera documentării unor astfel de incidente, în ciuda faptului că mass-media obișnuită încearcă să le ascundă pentru a menține iluzia unei societăți civile funcționale. Ca și dumneavoastră, nici eu nu vreau să mă uit prea stăruitor în direcția acestor crime. Dar e necesar să fim conștienți de contururile acestei realități politice pentru a nu fi complet ignoranți în ceea ce privește diversele pericole ale vieții publice din Occidentul de azi.
A fost cândva o epocă, nu foarte demult, când o fată de paisprezece ani putea să ia singură un metrou prin tot Parisul fără ca părinții ei să aibă de ce să se îngrijoreze în privința siguranței și sănătății ei. Oricine insistă că acest lucru este valabil și astăzi este desprins de realitate. Motivul pentru care Parisul a devenit periculos pentru fetele tinere, inocente, are de-a face cu ideologia stângistă, care susține că masele de imigranți adulți neverificați, din ținuturi barbare și violente, sunt cumva inofensive pentru societate. Ei se fac că nu observă creșterea semnificativă a violurilor și crimelor comise de exact segmentul demografic pentru care ne învață să avem «empatie», în timp ce ei nu au nicio empatie pentru oamenii nevinovați pe care îi terorizează.
Amenințările la adresa copiilor în viața publică modernă nu sunt doar fizice, ci și spirituale. Într-o societate decentă și funcțională, bibliotecile publice nu tolerează ca persoanele fără adăpost, dependenții de droguri, infractorii sexuali și criminalii violenți să își facă sălaș pe canapelele lor. Și nici nu ar avea la raft sau nu ar promova cărți care conțin pornografie, vulgaritate și propagandă perversă care să corupă raportarea copilului la realitate. Or, propaganda de acest fel există peste tot și expune copiii la sex și vulgaritate, pentru a-i face să se perceapă pe ei înșiși ca victime mai degrabă decât ca stăpâni ai propriilor vieți, și pentru a deraia și tulbura ideea copiilor despre realitate cu ajutorul ideologiilor teoriei critice a rasei, teoriei genului și feminismului. Din acest motiv, părinții trebuie să supravegheze atent nu doar siguranța fizică a copilului în public, ci și dezvoltarea lui spirituală și intelectuală.
Unii susțin trebuie să expunem copiii la toate depravările lumii pentru a învăța cum să le facă față. Totuși, în copilărie se formează sentimentul identității, înțelegerea de bază a lumii și valorile fundamentale. De aceea, contactul prematur al copiilor cu depravarea nu va fi o oportunitate de a-i învăța să facă față lumii, ci mai degrabă o oportunitate de a-i corupe, de a-i învăța să i se predea. Spiritul unui copil este plastic, așa că a-l face pe copil conștient de păcatele lumii trebuie să aibă loc la un moment atent calculat de părinți astfel încât să aibă loc exact în momentul în care este de fapt suficient de puternic să se confrunte cu ele.
Școala acasă, viața la fermă sau în comunități închise au devenit populare printre cei foarte bogați și puternici pentru că își protejează copiii de contactul prematur cu pericolul și depravarea. Învățământul acasă nu ar fi atât de popular dacă școlile obișnuite nu ar fi fost atacate de ucigași în masă și de huligani nepăsători care deseori rănesc permanent sau ucid copii în «bătăi în curtea școlii». Nici nu mai vorbim aici despre coruperea spirituală, vulgaritatea și putregaiul ideologic la care sunt supuși copiii chiar în sălile de clasă. Sigur că părinții ar vrea să își protejeze copiii de aceste lucruri. Dar școlile ar trebui să fie locuri sigure și sănătoase, iar faptul că nu sunt este un semn al decăderii societății moderne. Deși cei foarte bogați au la dispoziție astfel de redute pentru a-și crește copiii, ce opțiune are o persoană obișnuită? Copiii oamenilor obișnuiți sunt cei a căror dezvoltare va fi împiedicată pe măsură ce sunt crescuți în locuri tot mai izolate sau îndepărtate, mereu supravegheați de părinți și bunici. Viața publică devine tot mai mult un lux rezervat oamenilor care au acces la comunități închise.
«Radicalizarea» politică nu se întâmplă pentru că oamenii ar fi tirani cruzi și fără sentimente sau rasiști, ci mai degrabă pentru că le pasă mai mult de dreptul oamenilor nevinovați de a exista în spațiul public decât de a nu-i ofensa pe criminalii violenți. Scopul acestui eseu nu este să descurajeze, ci mai degrabă să ne ajute să conștientizăm dimensiunea politică a creșterii copiilor sănătoși. Nu te poți detașa de politică și pur și simplu să crești o familie sănătoasă. Să-ți închizi telefonul și să renunți la rețelele sociale nu face străzile, autobuzele, trenurile și bibliotecile publice mai sigure.
Extremismul politic poate fi necesar pentru a obține ceea ce, în final, este o existență foarte normală, obișnuită, pentru copiii cuiva. Am scris acest eseu pentru că mulți oameni ca mine sunt adesea etichetați ca fiind periculoși și extremiști din punct de vedere politic și totuși, când m-am așezat și am evaluat ce vreau pentru societate, am dat doar peste lucruri destul de… normale. Ce s-a schimbat? Dacă astăzi cei declarați „normali” de către sistem sunt extremiștii politic, și nu oamenii ca mine?
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu