Arhive autor | Radu Zlati

E. Isaila: Cum a distrus Facebook influenţa lui Voiculescu, Vântu şi Patriciu?


Poate părea o abordare exagerată, dar lumea s-a schimbat radical în ultimul an de zile. Și chiar dacă recunoaștem sau nu, România s-a schimbat și ea. Ceea ce se întâmplă astăzi în lumea arabă era de neimaginat în 2009. E atât de surprinzător, încât liderii politici ai lumii civilizate n-au nicio reacție. Dacă în 1989, […]

Continuă citirea →

La trei luni de la sancțiune: Ce a însemnat suspendarea lui Geoană?


Acum fix trei luni, pe 13 decembrie, Victor Ponta reușea o lovitură de imagine, suspendându-l din partid pe Mircea Geoană, în ciuda opoziției unor oameni precum Iliescu, Andronescu sau Vanghelie. Dar măsura supendării nu l-a încurcat prea tare pe șeful Senatului. Geoană și-a continuat activitatea de senator în cadrul grupului PSD ca și cum nimic […]

Continuă citirea →

Mihnea Maruta: Legionarii, comuniştii şi noi. Ficţiunile a trei generaţii (I)


“Avem impresia că suntem primii pentru care lumea nu mai prezintă nici o stabilitate – vreau să spun după război, cu societatea asta de consum, suprapopulaţia şi celelalte. În realitate, stabilitatea trebuie să fi fost întotdeauna o ficţiune (…). Orice generaţie construieşte o ficţiune pentru generaţia următoare, o ficţiune numită mamă, casă, educaţie, religie. Iar […]

Continuă citirea →

Deficitul comercial a scăzut în ianuarie cu 60%


În scădere cu 60% faţă de prima lună a anului trecut, în condiţiile creşterii exporturilor, deficitul comercial al României a ajuns în ianuarie la 186,2 milioane de euro, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Deficitul comercial fost în luna ianuarie de 795,1 milioane lei, în scădere cu 1,178 miliarde de lei […]

Continuă citirea →

Ponta: Prietenia dintre Basescu si Orban este nociva pentru Romania


Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că prietenia dintre Traian Băsescu Viktor Orban este „un pericol” pentru România ca ţară şi pentru poziţia acesteia în Europa, el susţinând că cei doi sunt „oameni la fel de înguşti în gândire, la fel de dornici de putere absolută”. „S-au găsit amândoi: doi oameni la fel de […]

Continuă citirea →

Boc vs Blaga. PDL se împarte în două tabere înainte de alegerile interne


Ioan Oltean spune că susţine pentru şefia PDL „pe cel mai bun” Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat, luni, întrebat dacă susţine la preşedinţia PDL pe Emil Boc sau pe Vasile Blaga, că îl susţine pe „cel mai bun”. „Îl susţin pe cel mai bun”, a precizat Oltean. Răspunzând unei întrebări, Ioan Oltean a apreciat […]

Continuă citirea →

Udrea, via Facebook: Am găsit candidatul pentru preşedinţia PDL


Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a anunţat că duminică seară a semnat pentru susţinerea candidaturii lui Emil Boc la un nou mandat de preşedinte al PDL, potrivit Mediafax. „Am semnat în această seară (duminică seară – n.r.) pentru susţinerea candidaturii lui Emil Boc la preşedinţia PDL”, a scris Udrea pe Twitter. Ministrul a făcut anunţul şi […]

Continuă citirea →

Oficial şi neoficial despre întânirea Băsescu – PDL de la Vila Lac I


O nebunie de întâlnire a fost în seara asta la Vila Lac I între PDL şi preşedintele Traian Băsescu. Ca de obicei… multă lume speriată. Preşedintele a venit ultimul (17.30) şi a plecat primul (19.00). După… au rămas jurnaliştii care au început să „deranjeze” pdl-ist cu pdl-ist pentru a afla măreţele comunicări ale preşedintelui. Răspunsurile […]

Continuă citirea →

Emil Constantinescu: Elitele intelectuale au greşit girându-l pe preşedintele contrabandist Băsescu


Fostul şef al statului Emil Constantinescu a declarat, duminică, la Europa FM, că elitele intelectuale sunt responsabile de starea de confuzie generală a societăţii, în condiţiile în care l-au girat pe „preşedintele contrabandist” Traian Băsescu, fost nomenclaturist şi colaborator al Securităţii. „Preşedintele Băsescu are o calitate, foarte importantă, pentru că este vorba de o valoare […]

Continuă citirea →

Raspunsul unei otrepe galbene catre imaculatul Tismaneanu


Intenţia mea este ca în rândurile de mai jos să încerc a dezbate unele dintre opiniile lui Vladimir Tismaneanu (in continuare VT) etalate în articolul Dumnezeu si Mamona. Dar voi începe prin un exerciţiu de admiraţie şi voi spune că ceea ce admir cel mai mult la domnul Tismăneanu este stilul. Nu în sensul acela […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Campania „Apără Bucureştiul! – Semnează pentru referendum!”


Organizaţiile de Bucureşti ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Conservator au lansat duminică, 13 martie a.c., campania Apără Bucureştiul! – Semnează pentru referendum!, iniţiativă care vizează strângerea de semnături din partea bucureştenilor în vederea organizării unui referendum pe tema Legii Capitalei. ,,A venit momentul să oprim, cu ajutorul bucureştenilor, ultima tâlhărie în formă calificată pe […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Declaratia de la Praga


Pentru viitorul demn şi democratic al căminului nostru european, întrucât societăţile care îşi neglijează trecutul nu au viitor, întrucât Europa nu va fi unită atâta vreme cât nu va fi capabilă să-şi reconcilieze istoria, să recunoască nazismul şi comunismul ca moştenire comună şi să conducă o dezbatere sinceră şi amănunţită despre toate crimele totalitarismului din […]

Continuă citirea →

pesurse.com: Marko Bela primeste o propunere indecenta – daca vrea sefia Senatului!


Aud ca fostul presedinte al UDMR a primit o propunere interesanta din partea PSD. Surse din UDMR au declarat pentru pesurse.com ca Marko Bela a primit propunerea de a fi presedinte al Senatului. Deocamdata vicepremierul nu a dat nici un raspuns la propunerea venita din partea conducerii PSD, dar se pare ca nu ar spune […]

Continuă citirea →

V. Tismaneanu: Dumnezeu si Mamona: Crin Antonescu, “Felix” si Declaratia de la Praga


Atunci cand semnam un document, ne asumam o raspundere, nu ne jucam. “Nimeni nu poate sluji la doi stapani… Nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona”(Matei 6:24)  Nu poti fi simultan criticul necrutator al mostenirilor comunismului si in acelasi timp sa bati palma cu personificarea acestor mosteniri.  Vreau sa sper ca acest principiu moral, propriu […]

Continuă citirea →

Despartirea PD-L de Traian Basescu


Ultima sedinta a CNC al PD-L a consfintit un lucru: probabila despartire a PD-L de Traian Basescu. Nu numai cuvantarile “stelelor” PD-L demonstreaza acest lucru: aproape nu s-a auzit numele presedintelui. Dupa esecul schimbarii premierului cu un tehnocrat, devenise clar ca influenta lui Traian Basescu in partid a scazut spre zero. Votul din parlament in […]

Continuă citirea →

PCM a anulat Congresul de la Târgu Secuiesc, în urma arestării primarului Racz Karoly


Într-un comunicat de presă, PCM a anunţat că, având în vedere că la Târgu Secuiesc s-a creat o situaţie „neaşteptată şi extraordinară”, ca urmare a arestării primarului Racz Karoly, gazda manifestărilor programate în municipiu pentru 14 şi 15 martie, s-a decis anularea Congresului PCM, care urma să aibă loc luni la Târgu Secuiesc. La congres […]

Continuă citirea →

Năstase: USL l-ar putea sustine pe actualul primar general


Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, ar putea fi susţinut, la alegerile viitoare, pentru primăria municipiului Bucureşti, de către Uniunea Social-Liberală, a afirmat, sâmbătă, Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat (PSD). Declaraţia a fost făcut în contextul în care Marian Bălan, fostul şef de campanie al lui Sorin Oprescu (n.r. la preşedinţie) […]

Continuă citirea →

Dinu Patriciu: Pentru şi contra


În lumea postindustrială, relaţia între individ şi corporaţie, fie ea companie sau comunitate, devine mai personală şi mai directă. Discuţia despre Codul Muncii are marea calitate de a developa imaginea mentalităţilor, motivaţia poziţiilor şi a argumentărilor, interesele publice şi private, dincolo de haosul aparent al dezbaterii. De fapt, este vorba de o treabă simplă. Cu […]

Continuă citirea →

Codul muncii


Boc și gașca au angajat răspunderea Guvernului pe modificările la Codul muncii. Opoziția, USL, a depus o moțiune de cenzură și un proiect „propriu” de lege pentru modificarea Codului muncii, de fapt varianta compromisului patronate-sindicate. De aici, discuții și bârfe. Boc și PD-L au primit „miruirea” de la Dinu Patriciu, motiv pentru care propagandiștii PD-L […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Antonescu vs Saftoiu


Cazul Dan Voiculescu a stârnit o întreagă polemică între liderul PNL, Crin Antonescu, şi deputatul liberal Adriana Săftoiu. Şeful PNL a calificat-o pe Săftoiu drept o „pedistă“ şi o „moralistă second-hand“. Deputatul PNL îl acuză că foloseşte dubla măsură în privinţa colaboratorilor Securităţii. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri că deputatul liberal Adriana Săftoiu […]

Continuă citirea →

L. Gheorghiu: Lovitură fatală pentru Elena Udrea


9 martie 2011 poate fi trecută ca fiind o dată istorică. Cu exact două luni înaintea zilei pe care unele unele ţări o socotesc (şi unele o sărbătorec) ca fiind cea a căderii Berlinului (în 1945), se poate consemna şi căderea Elenei Udrea. Cădere, coincidenţă sau nu, petrecută la Berlin. Da, pe 9 martie 2011, […]

Continuă citirea →

Antonescu, atac la mogulul Patriciu și la redactorul șef Cărtianu


Crin Antonescu îl atacă direct pe Dinu Patriciu pentru susținerea pe care o manifestă acesta față de Codul Muncii propus de Guvernul Boc. „S-a format un cvartet foarte recent Boc-Patriciu-Botiş-Grigore Cartianu, care revoluţionează practica şi teoria liberalismului”, a declarat liderul liberal, citat de Mediafax. Antonescu atacă întreaga campanie de presă dusă în ultimele săptămâni de […]

Continuă citirea →

C. Rogozanu: Cineva să-l oprească pe Lăzăroiu. Adevărata problemă cu Felix


Am două platitudini să vă transmit rapid. 1. Sebastian Lăzăroiu lucrează totuşi la preşedinţie. În ultimele săptămîni livrează analize pe bandă cu felii de tort de ciocolată şi cosmonauţi graşi. Scrie despre Emil Boc providenţialul. Mă rog, e foarte activ. Ceea ce nu e rău. SL lucrează  într-o instituţie presupus neutră. Mai mult, îl respect […]

Continuă citirea →

Antonescu:Am încheiat alianţa cu PC şi Voiculescu deşi eram convins că a avut relaţii cu Securitatea


Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, că a încheiat o înţelegere politică cu PC şi Dan Voiculescu, ştiind că asupra acestuia planează suspiciuni serioase şi că, personal, a avut convingerea că acesta a avut relaţii cu Securitatea. „Eu, cu domnul Voiculescu – asum rolul major pe care îl joacă în PC- am încheiat o […]

Continuă citirea →

Băsescu ar putea avea o întâlnire cu liderii de organizaţii PDL, duminică


Liderii organizaţiilor PDL ar fi fost convocaţi duminică la Bucureşti pentru o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, au declarat, vineri, surse din partid, citat de Mediafax. Conform surselor citate, tema principală a întâlnirii ar viza viitorul PDL în perspectiva alegerilor interne din partid şi oportunitatea candidaturii lui Emil Boc la conducerea formaţiunii democrat-liberale. Deocamdată, liderilor […]

Continuă citirea →

Raport SAR: Clienții politici au găsit metode mai subtile de a obține beneficii, mai ales prin încălcarea regulilor pentru achizițiile publice sau prin prădarea sectorului energetic


„Câteva companii românesti contractoare (sau grupuri) au crescut si au ajuns sa concureze pe picior de egalitate cu multinationalele stabilite la noi, în ceea ce priveste cifra de afaceri a afacerilor lor în România. În mod foarte vizibil, profitabilitatea ridicata a fost realizata de catre contractori români în urma contractelor cu Ministerul Transporturilor. În schimb, […]

Continuă citirea →

Fondurile pentru tinerii antreprenori s-ar putea dovedi insuficiente


rogramul de stimulare a întreprinzătorilor debutanți decurge, aparent, mai bine decât s-ar fi așteptat mulți. Prima problemă serioasă este, însă, la orizont: banii alocați nu sunt de ajuns. Peste 400 de companii de tipul SRL-D (unde „D“ vine de la întreprinzător debutant) au fost înființate până la 1 martie. „În același timp, alte 78 de […]

Continuă citirea →


De câteva zile a dat colțul ierbii, dealurile mustesc de viață tânără, mugurii lăstărișurilor și ai codanelor s-au umflat și stau să explodeze, astfel nu e de mirare că, în ton cu sezonul, politicienilor noștri le mai scapă unele amănunte. Să le spunem amnezii de primăvară și să le consemnăm. Locul I – Sebastian Lăzăroiu: […]

Continuă citirea →

Dr. Doom al economiei avertizeaza: Exista riscul unei noi recesiuni daca petrolul ajunge la 140 dolari


Economia globala ar putea cunoaste inca o recesiune daca pretul petrolului ajunge la 140-150 de dolari pe baril, din cauza revoltelor din tarile arabe, a avertizat joi economistul american Nouriel Roubini citat de presa internationala. „In cazul in care criza din Orientul Mijlociu devine mai grava si pretul petrolului va atinge 140-150 de dolari pe […]

Continuă citirea →

Liviu Dragnea ameninţă cu dezvăluiri despre Mircea Geoană!


UPDATE2:PSD Arad a decis joi seara exluderea din organizatie a lui Marius Lazar, motivul fiind faptul ca acesta ar fi participat la intalnirea de la Hotel Ramada organizata saptamana trecuta de Mircea Geoana. Decizia este luata si in contextul in care Lazar i-a adresat o scrisoare, azi, presedintelui PSD Victor Ponta, in care ii transmite […]

Continuă citirea →

pesurse.com: Moralistii PNL


Am observat ieri cum mai multe nume din PNL s-au ridicat să îi ceară socoteală preşedintelui Crin Antonescu pentru alianţa cu Partidul Conservator. Sincer mă aşteptam ca Andreea Pora, Dan Tapalagă, Mircea Marian sau alţi sfinţi din cartea de bucate să facă asta… Dar ce să vezi, primii care au ridicat piatra au fost tocmai […]

Continuă citirea →

Elena Udrea: Trebuie căutat omul care să aducă o creştere electorală PDL


Ministrul dezvoltării regionale susţine că a orientat efortul de investiţii spre zonele unde s-au pierdut cele mai multe locuri de muncă din cauza crizei. Elena Udrea mizează la Ministerul Dezvoltării pe investiţii, iar pentru PDL pe un viitor preşedinte care să-i restabilească credibilitatea. Are şi un portret-robot: să nu fi fost implicat în scandaluri de […]

Continuă citirea →

Adrian Vasilescu: România este încă într-o perioadă critică, iar criza continuă


Adrian Vasilescu a spus, la o dezbatere privind modificările Codului Muncii, organizată de Grupul de Dialog Social (GDS), la care a participat şi premierul, că se fac confuzii între recesiune şi criză. „Chiar dacă vom avea şansa să ieşim din recesiune, rămânem cu criza. Această criză schimbă lumea şi ne obligă să avem un alt […]

Continuă citirea →

Protocolul USL semnat la Constanta


Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, i-a sfătuit pe liderii filialelor constănţene ale PSD, PNL şi PC să treacă peste toate problemele şi să încheie protocoale de constituire a USL, precizând că politicieni social-democraţi care nu doresc să realizeze această alianţă, riscă să fie excluşi din partid. Radu Mazăre a spus, la constituirea Uniunii Social-Liberale în […]

Continuă citirea →

Stavarache o dă la întors şi negociază cu Hrebenciuc


Primarul Bacăului Romeo Stavarache a declarat ieri că rămâne consecvent şi nu va semna protocolul cu Viorel Hrebenciuc, referitor la colaborarea locală PNL-PSD. “Eu cu mafioţii nu semnez“, a spus Stavarache. La câteva ore distanţă, edilul a trimis un comunicat de presă prin care informa că a avut o primă întâlnire cu liderii PSD Bacău, […]

Continuă citirea →