“Bună ziua! Mă bucur să vă revăd. Sunt în Galați din nou, după cum domnul președinte Dobre constata. Avem o serie de acțiuni, de întâlniri. Este unul dintre județele în care de fiecare dată vin cu o anumită relaxare, suplimentată de această dată, de obicei, bazată sigur pe certitudinile pe care organizația de aici le-a […]
Intervenţia președintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinţei de presă de la Galați (+ video)
Agerpres – Crin Antonescu: Preşedintele Băsescu nu avea în atribuţii să anunţe reducerea numărului de bugetari
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, vineri, la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că preşedinte ţării, Traian Băsescu, nu a avut legitimitate să anunţe, joi, că anul viitor vor fi cu 300.000 de bugetari mai puţini în România. Potrivit lui Crin Antonescu, o astfel de decizie rezultă în urma unor hotărâri luate în Guvern şi […]
Intervenţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinţei de presă USL 21.11.2011
„Bună ziua! Nu este aşa că cel mai mult vă interesează suspendarea? Să vorbim despre suspendare. Uniunea Social Liberală, conducerea Uniunii Social Liberale a luat decizia de a declanşa demersurile pentru acţiunea de suspendare a preşedintelui în funcţie al României, Traian Băsescu. Asta înseamnă câţiva paşi în legătură cu care dorim să vă informăm. În […]
EvZ – Crin Antonescu, 100% de acord cu Ponta în privința lui Geoană
Președintele PNL, Crin Antonescu, s-a declarat „de acord 100% cu ce face Victor Ponta” în cazul Geoană. Invitat la Antena 3, Antonescu a declarat că din punct de vedere uman îi pare rău de Geoană dar că PSD și PNL trebuie să intre în următoarele alegeri fără vulnerabilități. Mircea Geoană și Crin Antonescu „Mircea Geoană […]
EvZ – Crin Antonescu: „Dacă USL câştigă alegerile parlamentare, Băsescu ar trebui să-şi dea demisia”
„Dacă USL câştigă alegerile parlamentare, domnul Traian Băsescu ar trebui să-şi dea demisia”, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu, marţi seara la Antena 3. Acesta consideră că şeful statului ar trebui să fie solidar cu soarta PDL. „Un preşedinte care a fost atât de vizibil şi de intens implicat, întotdeauna de partea PDL (…) atitudinea […]
Declaraţiile de presă ale preşedintelui PNL, Crin Antonescu, la finalul reuniunii BPC, 14.11.2011
Jurnalist: Insistăm cu întrebările dacă în şedinţa Biroului Politic al Partidului Naţional Liberal aţi vorbit şi despre situaţia de la Senat, în condiţiile în care nu se întrevede o formulă corectă pentru înlocuirea domnului Geoană? Crin Antonescu: Da, pe scurt am vorbit. Jurnalist : Şi ce veţi face? Crin Antonescu: Partidul Naţional Liberal va acţiona […]
Intervenţiile lui Crin Antonescu, şi Varujan Vosganian, la conferinţa de presă de la Târgu – Jiu 11.11.2011
Jurnalist: Aş vrea să vă întreb şi pe dumneavoastră despre acest deficit de 0% ţintit de preşedintele Traian Băsescu? Crin Antonescu: Dumneavoastră credeţi sincer că aş putea da alt răspuns decât viitorul prim-ministru? Jurnalist: În calitate de viitor preşedinte, poate… Crin Antonescu: Nici măcar în asemenea calitate, pentru că eu sper că proiectul nostru politic […]
Declaraţiile de presă susţinute de preşedintele PNL, Crin Antonescu, la finalul reuniunii CNEx (07.11.2011)
Dat fiind că ședința acestui Consiliu Național Executiv a fost axată în mare parte pe chestiuni de natură organizatorică, pe chestiuni de natură a organiza la nivel teritorial comunicarea, lucruri care vă interesează mai puțin din punct de vedere politic, trebuie spus, ăsta este un lucru foarte important, că s-a reafirmat hotărârea Partidului Național Liberal […]
Conferinta de presa sustinuta de presedintele PNL, Crin Antonescu si deputatul PNL Ciprian Dobre, 6 noiembrie 2011
Crin Antonescu Vă mulţumesc pentru prezenţa la această întâlnire, în plină duminică şi, împreună cu colegul meu, domnul deputat Ciprian Dobre, vrem să ne referim şi să transmitem nişte mesaje în legătură cu câteva lucruri care sunt de maximă gravitate şi care, pe parcursul săptămânii ce se încheie astăzi, s-au petrecut pe scena politică românească […]
Agerpres – C. Antonescu: Piedone e un candidat redutabil la PMB, dar e un fel de circ acceptat candidatura sa din partea UNPR
Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, este un candidat redutabil pentru Primăria generală a Capitalei, pentru că a fost un edil bun la sector, însă candidatura sa din partea UNPR este ‘un fel de circ acceptat de toată lumea’, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL, Crin Antonescu. Întrebat ce părere are în ce […]
Vosganian: De ce Romania nu este mai bine pregatita pentru criza decat acum doi ani
De ce Romania nu este mai bine pregatita pentru criza decat acum doi ani Iata declaratia domnul Jeffrey Franks, seful Misiunii FMI in Romania, preluata de pe agentiile de presa, asa cum de altfel romanii au avut prilejul s-o vada, in direct la posturile de televiziune: “Un lucru bun ce se poate spune despre aceste […]
Transcrierea emisiunii ”100 de minute” invitat președintele PNL, Crin Antonescu, 2 noiembrie 2011
Alessandra Stoicescu: Bună seara, doamnelor şi domnilor, şi bun găsit la „100 de minute”. Ca întotdeauna, timp berechet să aflaţi ce se întâmplă şi mai ales de ce se întâmplă. Azi am o nouă provocare pentru dumneavoastră. Vă rog să îi trimiteţi în continuare întrebări preşedintelui PNL, Crin Antonescu, care va fi în câteva clipe […]
Conferința de presă susținută de președintele PNL, Crin Antonescu, la finalul ședinței BPC al PNL – 31 octombrie 2011 –
Bună ziua. Există zile în care ai mai multe bucurii, cum ar fi ziua de azi. În prima parte a zilei, atunci când am avut plăcerea primei întâlniri cu unii dintre dumneavoastră, v-am adus la cunoștință, împreună cu domnul președinte Ponta și cu domnul președinte Daniel Constantin, principalele mesaje ale Uniunii Social Liberale. În ședința […]
Emisiunea „Punctul de intalnire” – invitat presedintele PNL, Crin Antonescu (30 octombrie 2011)
TALK-SHOW Radu Tudor: Suntem la „Punctul de în întâlnire”. Într-o singură săptămână Biserica Ortodoxă Română a devenit subiectul unor controverse puternice generate de acţiunile Patriarhului său, Preafericitul Daniel. Primul gest a fost lipsa de la discursul de zece minute al Regelui Mihai în Parlamentul României. Al doilea gest a fost ieri, la Sibiu. În prezenţa […]
Emisiunea „Test de stres” invitat presedintele PNL, Crin Antonescu (28 octombrie 2011)
TALK-SHOW Regele Mihai I: Politica este o sabie cu două tăişuri. Ea agarantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii. Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi […]
Transcrierea emisiunii „Stirea zilei” la care a participat presedintele PNL, Crin Antonescu (26 octombrie 2011)
Gabriela Vrânceanu Firea: Bună seara, bine v-am regăsit la „Ştirea zilei”, doamnelor şi domnilor. Chiar în aceste momente, familia regală participă la încă un eveniment cultural din seria celor pregătite în cinstea aniversării Regelui Mihai. Ieri, de la tribuna Parlamentului, în ziua în care a împlinit 90 de ani, Regele Mihai a emoţionat şi a […]
Transcrierea emisiunii „Ultimul cuvant”, invitat presedintele PNL Crin Antonescu. 24.10.2011
Ion Cristoiu: Bună seara, stimaţi telespectatori, la o nouă ediţie a emisiunii „Ultimul cuvânt”. În aceste zile se întâmplă lucruri destul de importante – de la criza „zonei euro” până la mesajul pe care-l va citi Maiestatea Sa în Parlament. Am zis să mă adresez şi domnului Crin Antonescu, să discut despre aceste evenimente. Domnul […]
Declarația președintelui PNL, Crin Antonescu, la finalul ședinței solemne dedicate discursului Majestății Sale Regele Mihai I – 25 octombrie 2011 –
“Discursul Regelui Mihai a fost un moment pe care l-am simțit toți cei prezenți. Am simțit fiorul a altceva. Și pentru mine, care sunt în Parlament din 1992, aceasta a fost cea mai frumoasă zi. Sunt bucuros că am trăit-o. Cred că despărțirea de comunism și condamnarea comunismului cu adevărat, în concret, a avut loc […]
Transcrierea interventiei presedintelui PNL, Crin Antonescu, in cadrul conferintei de presa a USL
Bună ziua! Voi începe, împreună cu colegii mei și în numele și al lor și al Uniunii Social Liberale, prin a spune că, așa cum deja știți, formațiunile politice pe care le conducem, pe care le reprezentăm acordă o importanță specială momentului în care Regele Mihai, singurul supraviețuitor dintre șefii de state din al doilea […]
Gandul – Crin merge la Curtea Constituţională să afle data alegerilor
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Craiova, că în formaţiune se ia în calcul ca ideea suprapunerii alegerilor parlamentare cu cele locale să fie discutată la Curtea Constituţională, el menţionând însă că rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile. „Acum, dânşilor (membrilor Guvernului – n.r.) le stă în putere să dea tot felul […]
Agerpres – Crin Antonescu: Bătălia politică se duce în teritoriu şi de aceea încearcă PDL să ne ia primarii şi ne ameninţă liderii locali
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, la Craiova, că marea bătălie politică se duce în teritoriu şi acesta este motivul pentru care PDL încearcă să ia primarii USL şi ameninţă liderii locali ai opoziţiei. Antonescu consideră că forţa USL stă în oamenii din teritoriu pe care liderii de la centru îi vor sprijini necondiţionat. […]
Transcrierea conferinței de presă susținute de președintele PNL, Crin Antonescu, la Craiova 20.10.2011
Dați-mi voie și mie să vă spun bună ziua, să vă salut și să spun câteva cuvinte despre spiritul și realitatea Uniunii Social Liberale în Dolj. Domnul președinte Prioteasa a folosit adineauri o formulă care mi se pare chiar cea mai precisă: relații etalon. Cu alte cuvinte, dacă în toate județele țării relațiile în interiorul […]
Conferinţă de presă Crin Antonescu la finalul şedinţei USL (17 octombrie 2011)
Întrebări mass-media: Nu mai adaug nimic. Setea de întrebări este mare. Sunt destul de clare declaraţiile mele, nu este nici un efort să le descifreze cineva, că doar nu este poezia lui Ion Barbu. Sunt declaraţii foarte clare, nu exageraţi. Vă este ceva neclar dumneavoastră? Vă pot ajuta? Jurnalist : Este cazul să puneţi în […]
Transcrierea discursului preşedintelui PNL, Crin Antonescu, susținut cu ocazia reuniunii Ligii Aleşilor Locali ai PNL – 14 octombrie 2011 –
,,Domnule preşedinte Căncescu, Domnilor preşedinţi, domnilor primari, Doamnelor, domnilor consilieri, Am de gând să vorbesc mult pentru că ne vedem rar. Când devine plictisitor suntem o asociaţie de oameni liberi. Vreau însă înainte de toate să vă rog ca înainte de a intra în discuţia noastră să păstrăm un moment de reculegere pentru cel ce […]
Mediafax – Antonescu: Meleşcanu, de când se ştie, coabitează cu cine vrei şi cu cine nu vrei
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Braşov, că senatorul liberal Teodor Meleşcanu „coabitează, de când se ştie, cu cine vrei şi cu cine nu vrei”, el subliniind, însă, că în acest moment nu mai este o chestiune de diplomaţie, ci „de război”. „Domnul Meleşcanu, un coleg pe care în toate chipurile văzute şi […]
Antonescu: Repunem în discuţie negocierea cu PC dacă nu tragem toţi în aceeaşi direcţie
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Braşov, în faţa aleşilor locali ai partidului, că PNL va repune în discuţie negocierea cu PC dacă nu vor trage toţi în aceeaşi direcţie şi dacă nu se respectă ceea ce s-a convenit deja. „Nu-mi place să pun în discuţie lucruri adjudecate. Dar în momentul în care […]








Comentarii recente