Mamele nu sunt problema. Imigranții nu sunt problema. Problema e ideea că...
Transcrierea intervenției ministrului Economiei și Finanțelor în Cabinetul alternativ al PNL, Claudiu Doltu, susținută în cadrul conferinței de presă de la finalul întâlnirii cu delegația FMI Claudiu Doltu: ,,Tot din perspectiva acestei discuții, pe care am avut-o acum, ceea ce ne interesează este, în primul rând, începerea unui proiect de construcție pe un orizont de […]
Partidul Naţional Liberal solicită guvernului Boc să-şi asume răspunderea pentru eşecul vânzării pachetului de 9,84% din acţiunile Petrom, care dovedeşte lipsa de credibilitate a cabinetului actual şi percepţia negativă asupra direcţiei economiei româneşti. Modul în care a fost gândită oferta de vânzare şi momentul care a fost ales au compromis o acţiune importantă, aceea de […]
Preşedintele PC, Daniel Constantin, propune implicarea Casei Regale în procesul de aderare la spaţiul Schengen, dând ca exemplu o lege adoptată de Parlamentul din Muntenegru, care a reabilitat dinastia Petrović-Njegos şi a dat drept de reprezentare acesteia. Daniel Constantin a menţionat, luni, într-o conferinţă de presă, faptul că Parlamentul din Muntenegru a votat o lege […]
Partidul Național Liberal constată cu surprindere că, în plină criză, pe fondul unui plan de austeritate aplicat de guvernul Boc, în sistemul public se fac în mod discreționar și preferențial angajări. În timp ce la nivel de discurs public guvernul vorbește, în mod populist și propagandistic, despre reducerea aparatului de stat, a cheltuielilor bugetare, iar […]
Declaraţiile iresponsabile ale eurodeputatului Tőkés László se adaugă unui lung şir de aberaţii şi obrăznicii emanate în timp de acesta. Tőkés declara zilele trecute că în zonele locuite de maghiarii din România se poartă o politică de “românizare” prin construirea de biserici ortodoxe, în acest mod continuându-se colonizarea ortodoxă a Transilvaniei. Pentru orice om întreg […]
Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a declarat, miercuri, la Băile Tuşnad, că maghiarii din România care obţin şi cetăţenia ungară trebuie să primească şi drept de vot la alegerile din Ungaria. ”Eu nu cred că politicienii ar trebui să fie aceia care să spună dacă un ungur din Transilvania poate vota sau nu în Ungaria. Statul […]
„Deciziile liderilor europeni sunt un răspuns pentru cei care contestă euro, un răspuns care pare convingător şi poate opri extinderea crizei”, a afirmat Stiglitz pentru cotidianul elen Ta Nea. El consideră că deciziile constituie „o soluţie politică clară, un pas spre integrarea zonei euro şi a Europei”. Liderii zonei euro au încheiat săptămâna trecută un acord promovat de preşedintele […]
„I Can’t Make You Love Me” is a 1991 popular song, written by Mike Reid and Allen Shamblin and recorded by Bonnie Raitt on her Luck of the Draw album from that year. In August 2000, Mojo magazine voted „I Can’t Make You Love Me” #8 on its The 100 Greatest Songs Of All Time […]
„Whiskey Lullaby” is the title of a country song composed by Bill Anderson and Jon Randall. It was first recorded by Brad Paisley as a duet with Alison Krauss on Paisley’s 2003 album Mud on the Tires, and released on April 12, 2004, as that album’s third single, and the eleventh chart single of Paisley’s […]
Zoe Petre: Aprecierile pozitive la adresa DNA și ANI, din Raportul pe Justiție al Comisiei Europene, se bazează pe puternicul lobby pro-Băsescu pe care Monica Macovei și prietenii ei influenți îl desfășoară programatic, la Bruxelles, afirmă analistul politic Zoe Petre, în exclusivitate pentru Inpolitics. ”Alaltăieri, președintele Traian Băsescu era de părere că întreaga justiție este în […]
Cred ca am fost stelist dintotdeauna. Cel putin de cand ma stiu eu, am iubit Steaua si am urat Dinamo, morcovii fierti si cuvantul „Vietnam” (nu ma intrebati de ce, nici eu nu stiu). Cand am apucat sa vad pe viu meciurile Stelei (la inceputul si mijlocul deceniului 8, binecuvantat din punct de vedere fotbalistic […]
Tranzacţionarea pachetului de 9,84 % din compania OMV Petrom a fost suspendată, vineri, la Bursa de Valori Bucureşti, statul nereuşind să adune subscripţii de cel puţin 80% din acest pachet, aşa cum îşi propusese. ”Oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile SC OMV PETROM SA, efectuată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de […]
BRUSSELS—With a new €109 billion ($157 billion) bailout for Greece, European leaders broke from their recent string of slow-paced half-measures to launch a frontal attack on a debt crisis that threatens to engulf the troubled country. But the greatest test is still to come: Does Europe yet have the tools to block the crisis from […]
“În timpul comunismului, România se lăuda cu nivelul ridicat al educaţiei. Clar, nu mai este în poziţia de a face acelaşi lucru”, scrie The Economist, cu amendamentul că “nu este neapărat un lucru rău”. Nu ştiu dacă “înainte era mai bine”, sistemul cu “învăţaţi, învăţaţi şi iar învăţaţi” avea lacunele sale uriaşe. Este de discutat dacă lecturarea […]
A trecut, iata, o luna de cand nu am mai rostit, in public, numele conducatorilor acestei tari. Juramantul tacerii, precum Andrei Rubliov in fata invaziei tatare. In ultima vreme am irosit atat timp vorbind despre ei incat o sa ne ramana gurile in forma de B. Presa le pomeneste intruna numele. Merg la televiziune si […]
Ministerul Finanţelor Publice va achita FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale dobânzi şi comisioane în valoare totală de 1,56 miliarde de euro la împrumuturile din primul acord de tip stand-by, vârful de plată urmând să aibă loc anul viitor, potrivit unui document al Finanţelor. În 2009, anul în care a fost încheiat acordul stand-by cu […]
Regele Mihai a trimis, sâmbătă, un mesaj de compasiune şi sprijin Regelui Norvegiei, Harald al V-lea, în legătură cu atacurile teroriste din această ţară, informează un comunicat al Casei Regale transmis duminică AGERPRES. ‘Am fost puternic şocaţi şi profund întristaţi la vestea ororilor de neînchipuit care au avut loc în Norvegia. Tragedia este peste orice […]
Oamenii încep să vorbească… Nu pentru că ar fi ei buni cetăţeni, ci pentru că s-a ajuns la violenţe extreme. Oamenii susţin că democrat-liberalii protejează grupuri de criminalitate locală care percep taxă de protecţie. Taxă de protecţie care apoi e dijmuită de partid. „Bani pentru alegeri„, susţin oamenii din Timiş. Asta a ieşit azi la […]
Prioritatea guvernanților actuali pentru anul 2011 este distrugerea totală a învățământului românesc. Legea educației naționale, cu nr. 1/2011, publicată în monitorul oficial în data de 10 ianuarie, este începutul dezastrului din sistemul de educație românesc la care asistăm în acest an. O lege foarte controversată, adoptată prin asumarea răspunderii, procedură declarată de către Curtea Constituțională, […]
Preşedintele Tineretului Naţional Liberal (TNL), Florin Alexe, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, ar trebui să participe la a doua sesiune a bacalaureatului pentru a demonstra că poate să susţină un examen în timp ce este filmat. „Dacă (Daniel Funeriu – n.r.) este cu adevărat bine pregătit, […]
Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), Andrei Marga, a precizat sâmbătă, într-un comunicat transmis AGERPRES, că n-a intenţionat şi nici nu intenţionează să candideze la Primăria municipiului Cluj-Napoca. ”Ţin să precizez, încă o dată, ceea ce am spus în nenumărate rânduri în ultimele luni, la televiziune şi în presa scrisă: nu am intenţionat şi nu intenţionez să […]
Problema este simplă şi poate fi lămurită astfel: a) Un “dialog ideal” între P (rofesor) şi S (tudent), la seminar sau la o masă de pe terasele bucureştene: “P.: – V. FVG, Blockmer University Press, Mombassa, 1938, pp. 3187-3188. S.: – Nu! Cf. BPV, Éditions du Verlag, Montguyon, 2004, pp. 2-3. Ce Dumnezeu! P. (puţin […]
Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a susţinut, la Universitatea de Vară „Tusvanyos”, că actuala Constituţie ar trebui modificată, iar la articolul 1 să rămână sintagma de „stat naţional şi unitar”, în timp ce la articolul 2 să se precizeze că există entităţi autonome, precum Ţinutul Secuiesc Antal Arpad a declarat, vineri, la Băile Tuşnad, […]
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, la lucrările Universităţii de Vară Tusvanyos, că nu a venit momentul ca Guvernul de la Budapesta să intervină în problema reorganizării teritoriale a României. Întrebat de unul dintre participanţi despre reorganizarea administrativă a României, premierul ungar le-a sugerat organizaţiilor maghiarilor să adopte o poziţie comună în această chestiune, […]
Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a declarat, sâmbătă, la Băile Tuşnad, că România duce o politică de colonizare ortodoxă a Transilvaniei şi a precizat că maghiarii nu au putut obţine, în 20 de ani, autonomia pe care şi-o doresc. Europarlamentarul a susţinut, în prelegerea ţinută la lucrările Universităţii Tusvanyos, că România trece printr-o ”perioadă postsecuristă”, […]
În editorialul său de astăzi, omul de afaceri Dinu Patriciu, preocupat constant, în ultimii ani, de găsirea unor soluţii pentru ieşirea ţării din criză, lansează o dezbatere inovatoare pentru spaţiul public românesc: ar putea o organizaţie a societăţii civile să fie mai eficientă decât partidele? Întrebarea pe care şi-o pune Dinu Patriciu porneşte de la […]
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Szasz Jeno, propune Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) să formeze o alternativă politică de dreapta. Szasz Jeno a declarat vineri în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o la Tuşnad Băi, unde se desfăşoară Universitatea de Vară Tusvanyos, că a venit neinvitat la acest eveniment pentru […]
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe ungar Nemeth Zsolt susţine că „Transilvania este o problemă cheie din perspectiva problematicii autonomiei” şi că orice pas înainte făcut în direcţia obţinerii acesteia ar face un serviciu şi celorlalte comunităţi maghiare din Bazinul Intracarpatic „Aş spune că Transilvania este o problemă cheie din perspectiva problematicii autonomiei. Comunitatea […]
Comentarii recente