”Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi, Domnilor miniștri desemnați, Domnilor miniștri eminenți Aș vrea și eu să vă mulțumesc înainte de toate, să vă felicit domnule prim – ministru și domnilor miniștri pentru prestația publică, inclusiv astăzi în fața comisiilor parlamentare, prestație care ne dă tuturor încredere și ne dă, cel puțin mie, sentimentul unui […]
Intervenții Crin Antonescu – conferința de presă consacrată prezentării Cabinetului Victor Ponta, 1 mai 2012
”Bună seara tuturor, Aș vrea înainte de toate să îl felicit pe premierul desemnat, domnul Victor Ponta, pentru curajul de a se afla în situația de față și de a-i ura succes. Aș vrea să îi mulțumesc pentru faptul că, împreună, am putut lua decizia politică de a intra acum la guvernare, pentru că doar […]
Discurs Crin Antonescu, susținut cu ocazia lansării candidaților USL Galați la alegerile locale 1 mai 2012
“Bună ziua, Dragi prieteni din Galați, mă bucur să fiu împreună cu dumneavoastră, astăzi, 1 mai 2012 și nu este întâmplător că astăzi toată conducerea Uniunii Social Liberale, și îl includ aici și pe domnul președinte Victor Ponta, care vă transmite cele mai bune gânduri și vă roagă să îl considerați ca fiind și dânsul, […]
Transcriptul emisiunii „La ordinea zilei” de la Antena 3, invitat Crin Antonescu
Dana Grecu: Vă mulţumesc foarte mult că aţi rămas la „Ordinea zilei”. Doamnelor şi domnilor, vă prezint invitatul. Crin Antonescueste aici, preşedintele PNL şi co-preşedinte al USL. Bună seara, domnule preşedinte. Crin Antonescu: Sărut mâna. Bună seara. Dana Grecu: Radu, ce bine că ai rămas. Radu Tudor: Să vezi ce bine o să fie de […]
MEDIAFAX – Antonescu: E devreme pentru a vorbi despre ce va face Guvernul, mai ales că e unul „provizoriu”
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că este încă devreme pentru declaraţii legate de primele măsuri pe care le va lua noul guvern şi că aşteaptă să vadă ce va face premierul Victor Ponta. „Nu uitaţi că vorbim de un guvern, ca să spun aşa, provizoriu. Deci, e foarte limpede că una […]
Discursu Crin Antonescu, sustinut cu ocazia lansarii candidatilor USL Brasov la alegerile locale, 28.04.012
“Bună ziua, dragi prieteni! Mulțumesc tuturor celor care sunteți împreună cu noi în această zi minunată. În toamna anului 2009, după ce primul tur al alegerilor prezidențiale de atunci a trecut, am participat aici, la Brașov, la o primă întâlnire electorală în care candidatul rămas în cursă împotriva lui Traian Băsescu, candidatul Partidului Social Democrat, […]
Declaratii de presa Crin Antonescu, dupa adoptarea motiunii de cenzura a USL
Jurnalist: Când aţi aflat de vot, eraţi deja în drum spre altă localitate. Crin Antonescu: Da, eu aveam speranţe cum v-am spus şi ieri, cum v-am spus şi dimineaţă, nu ştiam rezultatul votului am crezut la un moment dat chiar că va fi şi mai dramatic, adică în momentul în care am văzut că presiunile […]
Discursul lui Crin Antonescu la motiunea de cenzura, 27.04.2012 (+video)
”Stimate doamne și stimați domni parlamentari, Domnule prim-ministru, Aș spune câteva lucruri strict legate de temele din moțiunea de cenzură și care sunt niște lucruri în opinia Partidului Național Liberal, și deci în opinia mea, esențiale. Ne-ați prezentat, domnule prim-ministru, perimetre, diametre, adâncimi de puțuri, date de înființare și alte lucruri, pesemne corecte. Ați invocat […]
Emisiunea „Sub semnul intrebarii” (B1TV), invitat presedintele PNL Crin Antonescu
Robert Turcescu: Bună seara, doamnelor şi domnilor, bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii „Sub semnul întrebării”. În ediţia din această seară, două părţi distincte: în prima parte ne întâlnim cu domnul Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal. Bună seara, domnule Antonescu, bine aţi venit. Crin Antonescu: Bună seara, bine v-am găsit. Robert Turcescu: […]
B1.ro – Crin Antonescu: „Cred că sunt un lider mai credibil decât Mihai Ungureanu, în momentul de față”
Invitat luni în emisiunea „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, președintele PNL, Crin Antonescu, a comentat inițiativa premierului Mihai Ungureanu de a forma o nouă mișcare politică, precizând că ar fi foarte greu, însă necesar pentru Românie. Liderul liberalilor a mai spus că se consideră, în momentul de față, mai credibil decât Ungureanu. „Apariția […]
B1.ro – Crin Antonescu: Ne dorim să dispară PDL, ca o măsură de igienă politică de bun augur în România
Invitat luni în emisiunea „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, președintele PNL, Crin Antonescu, a comentat numeroasele plecări din ultima vreme dinspre PDL către Opoziție, precizând că tot acest demers este menit să ducă la distrugerea partidului democrat liberal. „La poarta PNL bat acum mulți pedeliști, dar nu îi luăm pe toți. Noi am […]
Evenimentul Zilei – Antonescu mărturiseşte: USL, cea mai complicată alianţă de până acum
USL este cea mai complicată alianţă din care preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că a făcut parte până în prezent. În cadrul unei emisiuni la B1Tv, şeful liberalilor a apreciat că PNL şi PSD sunt „două partide care trebuie să echilibreze discursul între stânga şi dreapta”. “Foarte confortbabil nu este niciodată într-o alianţă, pentru că […]
Emisiunea „Romania Politica” de la Realitatea TV, invitat Crin Antonescu
DATA: 22-04-2012 EMISIUNEA: ROMÂNIA POLITICĂ POSTUL: REALITATEA TV ORA: 21:00 MODERATOR: MELANIA MEDELEANU INVITAŢI: CRIN ANTONESCU EMIL HUREZEANU Melania Medeleanu: Doamnelor şi domnilor, bună seara! Bine v-am regăsit la „România politică”. Vin alegerile, e clar. Partidele au ieşit şi ele din post, au intra în febra electorală; până şi amiciţiile vechi par a […]
(Propolitica) Crin Antonescu: Dacă moţiunea de cenzură trece, USL trebuie să reclame funcţia de premier pentru Ponta.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, în eventualitatea în care moţiunea de cenzură va trece, USL trebuie să ceară preşedintelui Traian Băsescu desemnarea lui Victor Ponta în funcţia de premier. După episodul “Ponta premier” din luna februarie, când preşedintele susţine că i-a propus preşedintelui PSD această funcţie, situaţia s-ar putea repeta după moţiunea de […]
Interventiile presedintelui PNL, Crin Antonescu – conferinta de presa Timisoara, 20.04.2012
„Hristos a înviat! Bună ziua tuturor! Vă salut şi pe dumneavoastră şi pe toţi timişorenii cu respect şi cu gând de toate cele bune. Sunt aici astăzi pentru a-l întâmpina împreună cu domnul preşedinte Robu şi cu conducerea partidului nostru din Timişoara, pe noul nostru coleg, pe deputatul Marius Dugulescu. Am fost foarte bucuros la […]
Declaratiile presedintelui PNL, Crin Antonescu, la finalul sedintei BPC al PNL, 18 aprilie 2012
Jurnalist: Cum comentați explicațiile judecătorilor de la Curtea Constituțională referitoare la pensii? Crin Antonescu: Nu am apucat să consult documentul oficial, nu mă pronunț acum. Jurnalist: Susțineți același candidat la Primăria sectorului 6? Crin Antonescu: Evident Jurnalist: Când veți tranșa situația la sectorul 6? Crin Antonescu: În cursul acestei săprămâni, dar nu e vorba doar […]
(Realitatea TV): Antonescu: Sper ca Andrei Chiliman să nu-şi dea demisia. NU ARE DE CE
Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, la Realitatea TV, că speră ca Andrei Chiliman să nu demisioneze din PNL pentru că nu are motive. În privinţa poziţilor pro- Chiliman exprimate de seniorii PNL, liberalul a subliniat că deciziile luate într-un partid „se respectă, nu se mediază „nici măcar de dl Câmpeanu sau dl Quintus”. „În […]
(Realitatea) Antonescu: Primim membri PDL din raţiuni electorale. Exclus „să ne luăm în braţe” cu Udrea, Oltean
Liderul PNL Crin Antonescu spune că raţiunea pentru care USL primeşte membri ai PDL în rândurile sale este una electorală, opoziţia fiind interesată de unii dintre aleşii locali ai puterii pentru a câştiga alegerile locale, dar că nu e vorba de un exod.”Exclud să ne luăm mâine în braţe cu domnul Oltean sau cu doamna […]
Agerpres – Antonescu: Ideea alegerii preşedintelui ţării dintr-un singur tur – o trăsnaie
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a catalogat luni seara ideea alegerii preşedintelui ţării dintr-un singur tur drept o ‘trăsnaie’. ‘Nu putem să discutăm o asemenea trăsnaie pentru că ne ajunge. Avem o aberaţie şi anume votul dintr-un singur tur la primari şi la CJ, aberaţii de care se fac vinovate PNL, PSD şi PDL. Spun de […]
Emisiunea „Prim Plan” de la TVR, invitat Crin Antonescu
INVITAŢI: CRIN ANTONESCU, DAN CRISTIAN TURTURICĂ TALK-SHOW Alina Stancu: Doamnelor şi domnilor, bună seara, bine v-am regăsit la „Prim-plan”. Invitatul acestei ediţii este preşedintele PNL, domnul Crin Antonescu, şi copreşedinte al USL. Bună seara, bine aţi revenit la TVR, domnule preşedinte. Crin Antonescu: Sărut mâinile, bună seara. Alina Stancu: Alături de noi, ca de obicei, […]
Conferinta de presa sustinuta de Crin Antonescu si deputatul liberal Daniel Chitoiu, la finalul sedintelor BPC si CNEx
Crin Antonescu, preşedintele PNL: ”Bună ziua! ”La mulţi ani!” celor care v-aţi serbat ieri ziua numelui, toate cele bune celor care aţi serbat ieri Paştele, îndemn la grijă, pentru că începe Săptămâna Mare, celor care vom serba Paştele duminica viitoare. La şedinţele Biroului Politic Central şi după aceea al Consiliului Naţional Executiv am luat o […]
Discursul susținut de președintele PNL, Crin Antonescu, cu ocazia mitingului USL, 7.04.2012
„Camarazi, pentru că dacă Victor Ponta vi s-a adresat astfel, am făcut-o şi o fac şi eu pentru că suntem camarazi, fraţi de arme, suntem oameni aflaţi într-un război pe care nu noi l-am pornit, dar pe care noi va trebui să îl câştigăm aducând pace. Aşadar, camarazi vă mulţumesc! Înainte de toate vă mulţumesc […]
Discursul sustinut de presedintele PNL, Crin Antonescu, cu ocazia Congresului Extraordinar al Partidului National Liberal, 7 aprilie 2012
„Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor colegi, Permiteţi-mi să vă adresez, în calitate de preşedinte al partidului la acest Congres Extraordinar, un mesaj concentrat, nu un discurs lung pentru că nu vorbim acum prima oară despre opţiunile şi despre deciziile pe care acest Congres este chemat să le consacre. În 5 februarie anul trecut, Delegaţia Permanentă a […]
Agerpres – Antonescu: Exclud o colaborare cu Ungureanu, dar dacă pleacă şi vrea să se înscrie în PNL, probabil va fi primit
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seara că exclude o colaborare cu premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, însă a susţinut că, în cazul în care acesta ‘pleacă’ şi vrea să se înscrie în Partidul Naţional Liberal, este posibil să fie primit. ‘Dacă în 1990 cineva mă întreba: e posibil să colaborezi politic, ba chiar să fii […]
Agerpres – Crin Antonescu nu exclude varianta ca PNL şi PSD să aibă liste separate de candidaţi în sectorul 6
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seara că nu a fost luată încă o decizie cu privire la candidatul USL la sectorul 6 al Capitalei, susţinând că în cazul în care nu se va ajunge la o înţelegere cu PSD este posibil ca liberalii şi social-democraţii să meargă pe liste separate în acest sector. […]
Conferința de presă – preşedintele PNL, Crin Antonescu, la finalul ședinței BPC 02.04.2012 (+ video)
“Bună ziua, Vă prezint hotărârile Biroului Central al Partidului Național Liberal, luate în cadrul ședinței de astăzi. Întâi și întâi, Partidul Național Liberal își exprimă indignarea față de modul în care primul-ministru al Guvernului României și Guvernul României înțeleg să abordeze și să decidă o temă de asemenea importanță, și cu asemenea consecințe, cum este […]
Ziare.com – Antonescu explica revenirea lui Piedone: E un razboi ce trebuie castigat
Presedintele PNL, Crin Antonescu, spune ca decizia lui Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 4, de a nu mai candida pentru UNPR, ci din partea USL, e de salutat, in contextul in care exista un razboi ce trebuie castigat. „Nu pot decat sa spun ca salut revenirea la pozitia normala a unui candidat castigator. E vorba […]
Conferinta de presa sustinuta de presedintele PNL Crin Antonescu – 28.03.2012 (+video)
„Bună seara! Mulțumesc pentru întâlnire. Doresc să fac câteva declarații scurte în numele Partidului Național Liberal. După aceea stau la dispoziția dumneavoastră pentru întrebări legate de subiect. Înainte de toate, doresc să salut decizia domnului Sorin Frunzăverde ca pe un moment important în viața politică românească. Decizia domnului Sorin Frunzăverde de a părăsi partidul al […]
Intervenţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu – Conferinţa de presă a USL 26.03.2012
Jurnalist: Parlamentul audiază astăzi o serie de membri ai unor instituţii publice. USL îşi va desemna candidaţi în aceste funcţii? Crin Antonescu: Unii da, alţii nu. PSD-ul îşi va desemna candidaţi, PNL şi PC nu. Împreună însă, şi PNL, PSD, cât şi PC, atragem atenţia asupra faptulului că în discuţiile, în negocierile care au avut […]
Transcriere emisiunea „Vorbe grele”, invitat presedintele PNL Crin Antonescu
Mihail Boldea: Nu-mi este frică. Voi veni… Nu cheltuiesc banii publici aiurea. Să nu se spargă în figuri acum să-şi facă puncte electorale în partid, gen Toader, gen X sau Y. Să nu-şi facă puncte electorale. Cei care au încălcat toate legile posibile privind drepturile la apărare. În România nu se mai respectă dreptul la […]








Comentarii recente