Declarațiile președintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinței de presă susținute la finalul ședinței USL – 7 octombrie 2013

12-07-04-07-35-14big_antonescu_senatReferitor la tema descentralizării:

”Vom da drumul, urgența este această formulă de descentralizare, chiar mâine vom avea o discuție. Din partea noastră, echipa de discuție va fi condusă de prim-vicepreședintele Klaus Iohannis, primarul Sibiului (…) Urgența este pregătirea bugetului, pentru că în funcție de deciziile pe care le luăm referitoare la câtă, unde și când descentralizare, de asemenea alte măsuri pe care noi le-am discutat, o variantă sau alta, reducerea CAS-ului, toate lucrurile acestea trebuie să intre în conceptul bugetului, în construcția bugetului și aceasta este de fapt prioritatea și pentru Guvern, și pentru Parlament.

(…)

Jurnalist:  La ultima conferință de presă vorbeam despre descentralizare şi regionalizare şi PNL nu era cu totul de acord cu proiectul domnului Dragnea şi, de asemenea, liberalii spuneau că nu se poate face descentralizarea anul acesta şi regionalizarea nici anul viitor. Ce aţi stabilit concret acum? Până unde va merge PNL? Veţi contribui la modificarea legii privind regionalizarea și cât veți accepta din proiectul descentralizării?

Crin Antonescu: Acesta nu este un subiect… este un subiect prea mare, ca să îl percepem doar în sensul unei dispute între partide. Când discutăm despre descentralizare sau când vom discuta despre regionalizare, nu putem să ne gândim câţi primari are unul, care e avantajul, câţi directori păstrează celălalt. Toată lumea refuză această discuţie. O refuză şi domnul Ponta, o refuză şi domnul Constantin, o refuz şi eu şi atunci, se înţelege că o refuzăm toţi. Mâine avem această discuţie, care va avea loc cu domnul Dragnea şi cu alţi colegi de-ai domniei sale, cu domnul Iohannis şi cu alţi colegi din partea noastră, pentru a discuta strict doar pe acest subiect şi vom vedea la ce concluzie ajung. Acum îmi este greu să vă spun.

Jurnalist: Faceți un pas înapoi?

Crin Antonescu: Nu e pe paşi înapoi, pentru că noi nu putem să respingem o iniţiativă a domnului Dragnea pentru că e a domnului Dragnea. Domnul Dragnea e colegul nostru, lucrăm împreună la lucrul ăsta. Nu ştiu, nu e vorba de paşi înainte sau înapoi ai cuiva. Vom vedea ce discută mâine, la ce concluzii se ajunge în această privinţă, a descentralizării. Ceea ce spunea Klaus Iohannis, pentru că probabil la declaraţiile sale faceţi aluzie, este un adevăr sau un punct de vedere, pe care îl va susţine şi mâine.

Jurnalist:  Dumneavoastră v-ați schimbat punctul de vedere că 1 ianuarie 2014 este o dată greu de realizat?

Crin Antonescu: Nu mi-am schimbat punctul de vedere, pentru că poziția mea și a noastră este să facem cât mai repede putem tot ce ține de descentralizare în termeni rezonabili. Pentru că trebuie foarte mult discernământ aici. Iată, de pildă, chestiunea poliției rutiere. Nu pot să iau exemplu Portugalia pentru că sunt în România, pentru că sunt niște particularități…”

Referitor la subiectul adoptării Codului Rutier:

”Crin Antonescu: În orice caz, noi susţinem ordonanţă de urgenţă pentru că s-au făcut dezbateri şi publice, slavă Domnului, şi în grupurile parlamentare destul, deci unul dintre inconvenientele ordonanţei de urgenţă, şi anume că nu apucă să fie consultat Parlamentul, nu mai stă în picioare. Chiar dacă şi mulţi parlamentari liberali s-au pronunţat pentru proiect de lege, argumentele în favoarea ordonanţei îmi par suficiente. Şi de aceea, cu primul ministru şi cu ministrul Internelor am convenit că, dacă până la urmă optează pentru ordonanţă, noi o susţinem.”

Referitor la situația din USL:

”Jurnalist: Vă mențineți declarațiile de vineri la adresa premierului Ponta, după ședința de astăzi?

Crin Antonescu: Bineînțeles, dar discuția de astăzi cu premierul Ponta, după cum v-a spus și domnia sa, și contrar a ceea ce unii dintre dumneavoastră au imaginat, n-a fost vreo tragere la răspundere a cuiva de către altcineva. Am făcut declarațiile pe care le-am făcut, pe care le mențin și mergem mai departe. Nu e niciun dubiu în legătură cu asta.

Jurnalist: Ați lămurit și chestia cu “ciolanul guvernării”?

Crin Antonescu: Nu, eu nu am avut nimic de lămurit în legătură cu asta. Îmi pare rău, circulă formule vulgare, nu am nicio legătură cu ele. Îmi pare foarte rău că unul dintre cei mai respectați senatori, chiar liderul grupului senatorial al PSD, înțelege prin guvernarea țării ciolan, acces la ciolan. I-am spus asta. Eu nu înțeleg, dar este cam târziu să schimbăm mentalități. Eu am spus doar că nu înțeleg prin guvernare acces la ciolan. Ca atare, declarațiile rămân paralele, domnia sa crede ce vrea despre guvernare, eu cred ce știu despre guvernare.

Discuțiile nu au fost cum se anunțau. A fost o întâlnire foarte normală, axată exact pe temele despre care am discutat.

Jurnalist: Nu ați luat astăzi nicio decizie, nu ați vorbit despre critici?

Crin Antonescu: Eu sunt lămurit cu aproape tot în povestea asta. Am vorbit eu despre faptul că intenționez să iau în discuție, să propun sau să decid curmarea activitatea Uniunii Social Liberale sau existența ei? Nu. Sunt niște lucruri la care m-am referit clar, limpede și care nu pun în niciun fel în discuție existența și activitatea Uniunii Social Liberale. În ce sens deci vorbim despre ștergerea cu buretele? Nu există nico ștergere cu buretele.

Jurnalist: Aveți vreo certitudine că astfel de lucruri nu se vor repeta?

Crin Antonescu: Astfel de lucruri ce înseamnă? Pronunțări, pot să existe și critici, nu suntem la Partidul Comunist, nu suntem nici măcar în același partid toți. Există, așa cum vreți dumneavoastră să emiteți, dreptul fiecăruia de a exprima poziții chiar și critice. Este treaba noastră cum ne gestionăm comunicarea public și faptul că avem în anumite privințe puncte de vedere diferite. Nu sunt niște chestiuni care sunt dramatice sau care pun capăt unei activități pe care o desfășurăm în mod absolut normal.  L-ați auzit și pe domnul Ponta, și Guvernul merge normal și știți si dumneavoastră și majoritatea parlamentară, eu nu sunt dispus și nu e nimeni dispus să discutăm ca la Partidul Comunist.

Jurnalist: Este vorba de declarații publice făcute de lideri PSD care au susținut că astăzi ar trebui să se discute despre critici.

Crin Antonescu: Au susținut, dar nu s-a discutat. Mă considerați un lider PSD? Nu,  atunci întrebați-I pe dânșii.

Jurnalist: În perioada următoare vom mai asista la declrații contradictorii?

Crin Antonescu: Dumneavoastră credeți că noi avem un plan la hectar, la lună, de declarații contradictorii sau necontradictorii? Noi abordăm niște situații, niște acțiuni, niște contexte politice  în legătură cu care, uneori, așa cum dorim, așa cum socotim de cuviință, ne pronunțăm public, nu  am ce să vă promit dumneavoastră nici că vor fi , nici că nu vor mai  fi declarații contradictorii. Evident că îmi doresc și ne dorim toți să găsim foarte repede consensul pentru a nu fi în poziții contradictorii.

Jurnalist: Domnule președinte, spuneați că fiecare dintre dumneavoastră are dreptul să exprime poziții critice, dar aceste poziții critice exprimate în interiorul USL nu credeți că dezorientează până la urmă alegătorul USL, PSD, PNL?

Crin Antonescu: Nu, eu cred că-l lămuresc. Repet, nu sunt de dorit, dar uneori e nevoie.

Jurnalist: Președintele PSD și președintele executiv al PSD au lansat o teorie conform căreia sunteți consiliat greșit în această perioadă și atacați guvernul pentru a crește în sondaje.

Crin Antonescu: Președintele PSD și președintele executiv?

Jurnalist: Da, Victor Ponta și Liviu Dragnea.

(…)

Crin Antonescu: Greșesc. Sunt oameni și dânșii și mai greșesc. În primul rând că – am văzut, mă rog, vehiculată chestiunea asta – eu am un consilier de comunicare în persoana domnului Niels Schnecker, dar care este un consilier administrativ, organizatoric, nu este un consilier strategic. Ceea ce spun, ca să zicem așa, spun din capul meu. Asta sper să nu li se pară ceva neobișnuit domnilor Ponta și Dragnea. Se întâmplă ca oamenii să mai vorbească și din capul lor.

Deci dânșii se înșeală. Nu trebuie să caute vinovați. Dacă ceva din declarațiile mele este greșit, atunci greșeala îmi aparține. Nu cred, dar vorbim, așa, în teorie. Nu toate lucrurile pe care le spune sau le face un om politic sunt destinate în mod mecanic să aducă niște voturi sau să răspundă unor calcule electorale.

În general, sigur, majoritatea acțiunilor oamenilor politici are în vedere impactul public și, până la urmă, un bilanț electoral, dar nu toate acțiunile și nu cred că în decursul timpului, și de când s-a format USL și dinainte de a se forma USL eu am fost un om care să acționez, așa, după sondajele zilei de ieri și zilei de azi. Ar trebui să-și aducă aminte dânșii de multe lucruri, dar să trecem mai departe. Deci nu e adevărat, nu e vina consilierilor și nu fac aceste lucruri pentru a crește în sondaje.

Jurnalist: Domnul Liviu Dragnea susținea că s-ar putea să aveți un plan special de a candida singur (…) de a fi candidatul dreptei.

Crin Antonescu: Eu sunt un om de dreapta, domnul Dragnea știe chestiunea asta, dar sunt candidatul Uniunii Social Liberale în marja unui proiect care nu este un proiect partizan, un proiect de dreapta, ci un proiect pentru această țară. Este un proiect al Uniunii Social Liberale și așa cum guvernul a echilibrat măsuri de stânga, măsuri de dreapta și acest proiect, dacă el va fi dus la bun sfârșit, va fi un proiect de rassemblement, cum zic francezii, deci nu un proiect strict al dreptei. Nu am niciun plan secret. De altfel, cred că sunt foarte transparent, ca să spun așa, adică spun aceste lucruri și toate lucrurile pe care doresc să le spun și pe care le gândesc. Nu am niciun plan secret, domnul Dragnea să nu fie suspicios, deși eu știu că asta este una din…cred de la Marin Preda știm că la Teleorman există multă suspiciune. O spun eu cu căldură ca senator de Teleorman și ca un om care admir prudența oamenilor de acolo.

Jurnalist: Mâine, la ședința de descentralizare participați și dumneavoastră și domnul Ponta?

Crin Antonescu:  Nu.

Jurnalist: E la nivel de eșalon doi, de specialiști?

Crin Antonescu: Nu, e la nivel de eșalon unu în asemenea materie, cu domnul Dragnea, cu domnul Iohannis. Nu știu domnul Ponta, cred că nu, dar eu nu, în orice caz.

Jurnalist: Dacă parlamentarii vor dispune începerea urmării penale în cazul domnului Vosganian v-ați gândit la o altă propunere pentru…?

Crin Antonescu:  O să ne gândim, dacă vom fi în situația asta, nicio grijă, în timp util.

Jurnalist: Se discută în acest moment în cadrul PNL?

Crin Antonescu: Nu, dar se va discuta în timp util.

Jurnalist: Protocolul USL se va mai modifica? Ne-ați anunțat în urmă cu câteva luni că vor exista anumite adăugări.

Crin Antonescu: Nu. Ne-am gândit între timp cu toții că documentele puternice cum ar fi, de exemplu, Constituția americană, se modifică rar, sunt documente solide și, de fapt, nu în scripte stă secretul bunei colaborări, ci într-o atitudine și într-o practică de zi cu zi.

Jurnalist: Codul de conduită al USL?

Crin Antonescu: (…) E ca și cu Scriptura, trebuie să o ai în suflet, nu neapărat să scrii pe foaie.

Jurnalist: Și-a asumat domnul Ponta greșeala ieșirii publice și în ședința USL ?

Crin Antonescu: Nici dânșii n-au sărit la mine, cum credeau unii, nici noi n-am sărit la domnul Ponta. Am discutat, am început discuția pe Codul Rutier. Nici nu se putea altfel atâta vreme cât domnul ministru Stroe era de față.”

Referitor la subiectul modificărilor aduse Codului insolvenței:

”(…) S-au dat explicațiile pe care le-am cerut, cei care nu eram în Guvern, privitoare la Legea insolvenței, nu la Legea insolvenței în general, ci la problema licenței unui post de televiziune, pentru că aspectul care interesa aici, pentru mine cel puțin și este primordială libertatea presei, libertatea de exprimare și nu mijloace administrative să o împiedice (…).

Jurnalist:  Ați înțeles de ce, dacă un magazin de arme intră în insolvență, pot să vând în continuare arme, dar dacă am instituție de presă nu?

Crin Antonescu: Ceea ce am înțeles eu – nimeni nu ia licența Realității Tv sau altor posturi, stații aflate în această situație, în condițiile în care activează un plan de reorganizare. Deci nimeni, pentru că există niște datorii, nu suspendă sau nu ridică licența. Ține doar de managementul, de conducerea instituției respective să aibă un plan de reorganizare.”

Reclame

Etichete:, , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: