Eugen Nicolăescu: Măsura introducerii impozitului diferențiat face parte din categoria Finanțe din Programul de Guvernare asumat de USL

eugen_nicolaescu_66860200„Informațiile apărute cu privire la introducerea impozitului diferențiat nu reprezintă un motiv de alarmare la nivelul opiniei publice. Programul de guvernare asumat de către USL prevede că, pe parcursul mandatului, introducem impozitul diferenţiat regresiv pe venitul salarial, cu menținerea cotei maxime de 16%, iar cotele diferențiate vor fi de 8%, 12% și 16%, urmând a fi stabilite pe grile de venit.

Această măsură face parte din categoria Finanțe din Programul de Guvernare, la propunerea PNL, ale cărei direcţii de acţiune în orizontul 2013-2016 au în vedere simplificarea și reducerea fiscalității şi sporirea competitivității fiscale a mediului de afaceri.

Partidul Național Liberal promovează ca politică publică scăderea fiscalității. Reducerea fiscalității reprezintă unul din principiile de bază ale liberalismului, prin care se stimulează sectorul privat și crearea locurilor de muncă.

În strategia fiscală propusă pentru perioada 2014-2017 trebuie să se ia în considerare și o altă propunere a PNL care vizează reducerea semnificativă a CAS cu 5 puncte procentuale, începând cu luna iulie 2014, o măsură promovată și susținută de către Partidul Național Liberal, atât în discuțiile din cadrul Guvernului, cât și în cele cu partenerii internaționali.”

12 februarie  2014                                          

Eugen Nicolăescu, Vicepreședinte PNL

Etichete:, , , ,

4 comentarii pe “Eugen Nicolăescu: Măsura introducerii impozitului diferențiat face parte din categoria Finanțe din Programul de Guvernare asumat de USL”

  1. pozedecat 12 februarie 2014 la 2:02 PM #

    Impozitul diferentiat, ca principiu, pare o masura antiliberala caci inseamna pana la urma ca unii sunt penalizati pentru ca sunt in stare sa castige mai mult decat altii. Indiferent ca masura este aplicata regresiv, ea nu este un principiu corect. Daca se poate scadea fiscalitatea ea ar trebui scazuta cat mai mult in limita a ce se poate obtine prin impozitare identica a fiecarui cetatean. Caci, in fond, pana la urma tot cel care castiga mai mult este afectat in mod direct si absolut pentru ca 10% din 1000 va fi intotdeauna mult mai mult decat 10 % din 100 nu? Daca se urmareste sprijinirea unor defavorizati, mai bine acestia capata niste ajutoare de stat in forme de subventii. Impozitul progresiv nu cred ca poate IN NICIUN FEL sa insemne „simplificarea și reducerea fiscalității şi sporirea competitivității fiscale a mediului de afaceri.” Din contra, va complica inutil finantele publice. E „decat” o parere de om nepriceput la finante dar care vede o fisura logica in afirmatia cu pricina.

    Apreciază

    • Radu Zlati 12 februarie 2014 la 11:44 PM #

      impozitul unic nu este nici de dreapta nici de stânga, fiind aplicat numai când se dorește o simplificare a perceperii. În liberalele SUA, Japonia sau UK, impozitul este diferențiat.

      Apreciază

      • pozedecat 13 februarie 2014 la 9:06 AM #

        De aceea si subliniam ca diferentierea impozitarii nu are cum sa „simplifice” asa cum zice dl Nicolaescu. Eu raman la principiul ca toti oamenii ar trebui sa fie egali in ce priveste proportia incarcarii lor cu dari, nu tocmai unii care trag mai tare sa fie biciuiti mai tare. E mai corect ca aia care raman in urma, din motive ce nu li se pot imputa, sa fie altfel sprijiniti de societate.

        Apreciază

  2. chioru 12 februarie 2014 la 3:05 PM #

    cota unica sa dispara? atunci pnl nu mai e de dreapta!

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: