MUNTENIA PNL Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, speră în relansarea dialogului autentic în Parlament (20 ianuarie) Liderul grupului senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a declarat vineri pentru AGERPRES că speră ca sesiunea parlamentară extraordinară, ce se va desfăşura în perioada 23-24 ianuarie, să readucă atmosfera de dialog şi parlamentarism autentic în sala de plen. ‘Sper să […]
USL in presa locala, 16-22 Ianuarie 2012
prin Radu Zlati pe 23 ianuarie 2012 în Uniunea Social Liberala
MEDIAFAX – Nicolăescu: Comisia USL privind suspendarea trebuie să consulte specialişti în Drept constituţional
prin Radu Zlati pe 24 noiembrie 2011 în Declarații de presă, Uniunea Social Liberala
Comisia USL care redactează cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu s-a întâlnit şi a evaluat posibilele motive de suspendare, urmând ca o nouă întâlnire să aibă loc săptămâna viitoare, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, viceliderul grupului PNL din Cameră, Eugen Nicolăescu. „Comisia s-a întâlnit ieri (miercuri, n.r.), se va mai întâlni săptămâna viitoare […]
MEDIAFAX – Ponta: Comisia pentru redactarea motivării la suspendarea lui Băsescu, condusă de Tăriceanu
prin Radu Zlati pe 22 noiembrie 2011 în Uniunea Social Liberala
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, la începutul Comitetului Executiv al partidului, că va supune aprobării CEX propunerea ca preşedintele comisiei USL care va redacta solicitarea pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu să fie Călin Popescu Tăriceanu. Ponta a spus că din comisia comună PSD-PNL-PC care va redacta motivarea şi solicitarea formală către Parlament pentru susţinerea […]
MEDIAFAX – Constantinescu: Rezultatul la referendum nu se validează până când INS nu spune numărul de alegători
prin Radu Zlati pe 7 noiembrie 2011 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
Preşedintele CJ Constanţa susţine că procesul-verbal cu rezultatele referendumului, care arată o prezenţă la vot de 43,85 %, nu este semnat până când INS nu trimite numărul de alegători rezultaţi din recensământ, susţinând că numărul real de alegători este mai mic decât cel de pe listele de vot. Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a spus, […]
Senat: Guvernul nu poate emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare
prin Radu Zlati pe 30 mai 2011 în Politicale
Plenul Senatului a respins luni legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe durata vacanţei parlamentare.Împotriva proiectului de lege s-au exprimat 56 de senatori, iar pentru adoptarea acestuia 53 de senatori. De asemenea, şi amendamentele propuse de senatorii din Comisia juridică au fost respinse de plenul Senatului cu 105 de voturi împotrivă şi […]
Ataseaza articolul pe Twitter
Urmărește-mă pe Twitter
Twiturile meleCATEGORII
Arhive
Portofoliu imagini
Această prezentare necesită JavaScript.
Articole recente
Cele mai bune articole și pagini
Aprilie
Flickr - Fotografile mele
VoxPublica
- George Simion, în dosarul șpăgarului din biroul lui Bolojan. Stenogramele, prezentate la Realitatea PLUS
- Centrul de masă al Pământului se mișcă permanent. NASA a reușit să măsoare cu o precizie mai mare deplasările misterioase
- Fostul prinț Andrew, victorie în instanță: perchezițiile din dosarul Epstein au fost declarate ilegale
- Un nou mesaj al lui Trump despre Inteligența Artificială. Cei care nu folosesc termenul de „Super Inteligență” sunt „dușmani”
- Dosarul bombă care aruncă în aer scena politică. Anca Alexandrescu: „Deciziile nu se iau în mod democratic la AUR. Le ia George Simion împreună cu anumiți prieteni, în funcție de subiect”
- Mașinile electrice chinezești au filmat exercițiile militare din Oslo și codurile de acces. Descoperirea care i-a șocat pe norvegieni
- George Simion, confruntare în direct cu Anca Alexandrescu, pe tema stenogramelor din cazul Bogos. Liderul AUR a evitat răspunsurile directe - VIDEO
- IAN își cere scuze după ce a urinat pe scena de la Arenele Romane: „Am acționat din impuls”
- Tupeul USR-iștilor. Cum se laudă cu ceasuri de mii de euro
- Fraudă de peste 3,1 milioane de lei din fonduri europene pentru irigații în Galați. Patru persoane și două firme, trimise în judecată
Curs de guvernare
- Disperarea energetică europeană – Ce măsuri au adoptat guvernele UE: Reduceri de taxe, ajutoare financiare și multe iluzii – Prea puține instrumente pentru a ține prețurile sub control
- China respinge cererea UE de a-și limita voluntar exporturile de mașini hibride, care au ajuns la un sfert din piața europeană – Bruxelles pregătește un plafon pentru importuri
- România, singura economie în contracție din regiune – UniCredit avertizează și asupra riscului unui guvern anti-UE în România și Polonia
- Studiu Raiffeisen Bank: 1 din 2 antreprenori români estimează creșterea cifrei de afaceri în 2027
- Kpler suspectează că producătorii din Golf plătesc o taxă Iranului pentru tranzitul navelor prin Ormuz
- Discurs Marco Rubio la Acropole – Pledoarie pentru o „impunere neînfricată a puterii naționale”, invocând valorile Greciei antice pentru ”redobândirea identității occidentale comune”
- Negocierile pentru guvern: PSD vrea schimbarea direcției economice și o majoritate asumată – PNL ar vota guvernul, dar intră în opoziție – UDMR ar vota guvernul chiar dacă nu va face parte din el
- BNR păstrează dobânda la 6,5%, deși inflația ar putea fi revizuită în sus în acest an – Situația economică exclude creșteri de dobânzi
- Automatizare, productivitate și profitabilitate în transport și logistică: ce poate prelua tehnologia și ce rămâne decizie umană – tema conferinței SAS de la Sibiu, pe 14 octombrie / Evenimentul se poate urmări și online
- Întâlnire Merz – Burnham, Marea Britanie și Germania își consolidează cooperarea pentru combaterea amenințărilor hibride
New Europe
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Cogitus
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Puterea
- România se îneacă în probleme nerezolvate. Trei parlamentari au găsit urgența națională: relaxarea legislației antidrog
- Comisia Europeană contestă fiscalitatea bursieră din România: investitorii cu brokeri străini sunt taxați mai mult. Ce urmează pentru București
- Victor Ponta despre Luca Niculescu: „E cu adevărat un tehnocrat agreabil”! Singurul hop e în contul lui Ilie Bolojan, care ar trebui „să se elibereze de USR”!
- Epidemia din 2022 s-a încheiat, virusul nu. Boala care continuă să se răspândească
- Luca Niculescu vrea un Guvern pe doi ani, nu unul de „sacrificiu”. Discuțiile cu AUR nu sunt pe agendă: „România are nevoie de predictibilitate”
- S-a deschis podul peste Tisa de la Sighet. Noua legătură cu Ucraina are două poduri paralele și a costat peste 50 de milioane de euro
- Ionel Rusen rămâne în arest preventiv. Decizia instanței în dosarul în care e cercetat și Călin Georgescu
- Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: PNL nu intră la guvernare, dar ar putea vota instalarea
- Guvernul Niculescu, acuzat de blat de George Simion. Ce spune liderul AUR despre votul lui Ilie Bolojan
- Conflictul privind OUG 38/SAFE rămâne fără verdict: CCR mai pune o dată dosarul pe pauză
Machiavelli
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Realitatea
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mediafax
- Grindeanu îndeamnă la responsabilitate: Să terminăm cu liniile roșii
- Sorin Grindeanu respinge ideea unui guvern minoritar: Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher
- Sorin Grindeanu, despre situația din România: „Îngrijorător” e un termen soft
- Bolojan anunță un pas important în construcția centralei de la Mintia: „A avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1”
- Doi letoni, arestați după ce ar fi încercat să se infiltreze într-o bază militară din Anglia
- Luca Niculescu, încrezător după primele discuții cu partidele: Am remarcat un lucru important pentru stabilitatea țării
- Un semnal radio misterios a călătorit 10 miliarde de ani până la Pământ. Astronomii au identificat sursa
- Marco Rubio avertizează că războiul din Ucraina se află într-un impas periculos: Ar putea deveni un conflict regional mult mai amplu
- Donald Trump, delir pe tema inteligenței artificiale: Cine nu folosește termenul de „superinteligență” va fi tratat ca un inamic
- Au mers să plătească facturile, dar s-au ales cu șapte telefoane cumpărate pe contract
ImpactNews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Mondonews
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Info Portal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Ziarul Financiar
- BNR menţine din nou rata dobânzii de politică monetară la 6,50% pe an. Banca Naţională spune că rata anuală a inflaţiei se va plasa pe o traiectorie ascendentă până la finele anului, pe fondul creşterii preţurilor combustibililor şi energiei, dar şi ale altor materii prime
- În premieră, pensiile facultative au atras într-un semestru mai mulţi participanţi noi decât Pilonul II: 106.000 faţă de 96.000. Până în 2023, Pilonul III strângea într-un an mai puţini decât Pilonul II într-un semestru
- ASF: Peste 9,6 milioane de români cotizează la pensii private, activele totale administrate de fonduri ajungând în iunie 2026 la 246 mld.lei, în creştere cu 39%. Pe Pilonul II, rata medie ponderată de rentabilitate a fost 9,95%
- Casa de avocatură Filip & Company a acordat asistenţă juridică BRD şi Raiffeisen Bank România în emisiunea de obligaţiuni de 30 milioane de euro a Municipiului Alba Iulia
- Valoarea pieţei de proiectare din România a crescut de 10 ori în ultimii 25 de ani, la peste 300 mil.euro în 2026, iar Bucureşti generează jumătate din volum. Sergiu Petrea, preşedintele OAR Bucureşti: Nu se mai pune problema dacă profesia se va schimba, pentru că se schimbă deja. Problema este dacă vom fi autorii schimbării sau doar o vom constata
- Ce înseamnă pentru acţionarii Băncii Transilvania ţinta de active de 100 mld. euro în 2030: bursa evaluează azi banca la 19% din active, de două ori peste Erste sau Raiffeisen, faţă de 12% în 2020
- Fosta fabrică de confecţii metalice deţinută de compania P.A.B. România din Arad, în faliment din 2024, a fost cumpărată de o firmă românească pentru 4,5 milioane euro. Noul proprietar are în plan continuarea activităţii de producţie
Capital
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Money.ro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Bloombiz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Wall Street Journal
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Finacial Times
- OpenAI annualised revenues $20bn less than previously signalled
- Big Tech sets out its pitches on AI agents
- Why people don’t want to have children any more
- Badenoch’s punchy plan to reunite the right
- How a trillion-dollar hedge fund borrowing spree became Wall Street’s cash cow
- Trump says US ‘will not be attacking Iran’ before midterm elections
- Over 100 Riyadh flights cancelled after Houthis target airport
- Starbucks has explored takeover of Chipotle in restaurant megadeal
- Former prince Andrew wins legal challenge over search warrants
- Andrew could face witness summons in £40mn London fraud trial
NY Times – Economics
- Highest Mortgage Rates in 3 Years Chills the Housing Market
- A.I. Fueled More Resilient Global Growth, W.T.O. Says
- Whistle-Blower Says I.R.S. Leaked His Tax Records in Retaliation
- U.S. Trade Deficit Hits 17-Month High Despite Trump’s Tariffs
- War With Iran Is Forcing the World to Reckon With Geography’s Power
- Here’s the latest.
- Black Unemployment Rose Sharply in September, Jobs Report Shows
- Soft Jobs Report Boosts Market Bets Fed Will Skip October Rate Increase
- Hiring Slows as U.S. Jobs Report Shows Labor Market Shifting Into Lower Gear
- Tariffs Are Making Instruments So Expensive, School Music Programs Are at Risk
BBC News
- Warrants used to search Andrew Mountbatten-Windsor's homes were unlawful, court says
- Watch: What does the ruling mean for the investigation into the former prince?
- Two Latvian men arrested on suspicion of trespass at RAF base in Cambridgeshire
- Three sisters who drowned in sea off Brighton took own lives, inquest finds
- Royal Navy sailor in court accused of preparing to spy for Russia
- Harry says he 'slipped into depression' after leaving UK
- Death of 12-year-old girl prompts call for allergy management ratings
- Forty-five Scottish police officers suspended over alleged crimes against women, says chief constable
- 'Ominous signs' of winter pressures as NHS waiting list grows
- Watch: Why was the sign at the British consulate in East Jerusalem removed?
Le Figaro
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Associated Press
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
ARTE / CULTURĂ
BLOGROLL
DREAPTA
ECONOMIE
PNL
- Alina Cocian
- Alina Gorghiu
- Antonel Tanase
- Atitudini
- Blogul lui… @cepeca
- Catalin Ene
- Catalin Resceanu
- CEL Craiova
- Cetateanul Popescu
- Club Liberal Reutlingen
- Crin Antonescu
- Cristina-Ancuta Pocora
- Dan Mihalache
- Daniel Malaelea
- Denisa Patrascu
- Dispecer
- Dragos Dinca
- Florin Cîțu
- Florin Moldovan
- Gabriel Savulescu
VARIOUS
- Alianta Pentru o Romanie Curata
- Casa Regala a Romaniei
- Civitas '99
- EurActiv
- Idolii forului
- Inpolitics
- Istoria Regalitatii
- Mafiile PDL
- Mondonews
- Palatul Şuţu
- Penalmente
- Politica Partidelor Romanesti
- Realitatea Mea
- RomaniaLeaks
- Sfera Politicii
- Sociollogica
- Spune si tu!
- Stiri Politice
- WikiLeaks Romania








Comentarii recente