Norica Nicolai – Apel la responsabilitate către Guvernul României

nicolai_norica2Doresc să fac un apel public către Guvernul României, aflat în vacanță electorală, pentru a lua poziție și a clarifica o serie de acțiuni și atitudini ale partenerilor de guvernare de la UDMR, ce se situează încă o dată la limita legalității.

Mă refer la acțiunea CJ Covasna, entitate a statului român, care s-a adresat recent Curții Europene de Justiție, într-o chestiune ce privește obținerea de avantaje indirecte pentru Ținutul Secuiesc. De asemenea, am în vedere și recentele declarații ale vicepreședintelui UDMR Laszlo Borbely, care încearcă să impună ideea legiferării limbii maghiare ca limbă regională.

Consider toate aceste acțiuni și declarații ca fiind periculoase, în contextul politic și de securitate în care se află țara noastră în acest moment. Este evident că se încearcă obținerea de avantaje prin crearea unui paralelism cu situația din Ucraina și Crimeea, iar aceste încercări sunt complet iresponsabile și inadmisibile pentru orice om politic, cu atât mai mult cu cât acesta este parte a unei formațiuni guvernamentale.

Știm cu toții că o parte a liderilor maghiari înțeleg să își mobilizeze electoratul în pragul alegerilor prin emiterea unor mesaje naționaliste, chiar iredentiste, dar cred că a venit timpul ca UDMR să evolueze de la tipul de politică practicat „cu succes” în anii ‘90.

Astăzi, România este parte a Uniunii Europene, care sprijină și încurajează exprimarea identității culturale și lingvistice a oricăror minorități aflate între granițele sale. În același timp, UE și noi ca liberali dezaprobăm și luăm poziție împotriva oricărei încercări de creare a unor conflicte regionale. Instrumentarea unor manipulări ce trezesc sentimente de ură între cetățenii europeni nu pot duce decât la slăbirea Uniunii, crearea de instabilitate și uneori la pierderea de vieți omenești.

Îi solicit astfel lui Victor Ponta să iasă pentru câteva ore dintr-o campanie electorală la care nu ar trebui să participe și să clarifice această situație, să emită o poziție a Guvernului României în legătură cu afirmațiile și acțiunile la care am făcut referire și să comunice cetățenilor acestei țări ceea ce are de gând să facă.

1 mai 2014                                                                                     

Norica Nicolai,

Membră a Parlamentului European,

Vicepreședintă PNL

Etichete:, , , , , , , , ,

4 comentarii pe “Norica Nicolai – Apel la responsabilitate către Guvernul României”

  1. hmm 2 mai 2014 la 5:32 PM #

    o analiza interesanta a unui fan macoveist fost basist (blogger-ul bleen):

    http://www.blogary.ro/editorial/va-candida-elena-udrea-la-prezidentiale/

    in principiu zice ca miza lui basescu e ca udrea sa fie mostenirea lui si lidera dreptei si ca doreste ca orice candidat intra in turul 2 (crin sau iohannis de exemplu) sa aiba lipita eticheta ei pentru a-l ingropa. adica daca ajunge crin in turul 2 , udrea va da mesaje zilnice ca dreapta trebuie sa se uneasca in spatele lui crin, deci va indrepta nehotaratii spre psd. totul pentru ca ea si basescu sa fie liderii dreptei.
    cam are dreptate, nu poate fi fortata sa taca. vorbind, compromite pe oricine. poate doar daca o aresteaza dna in cazul galei bute, cum prezice tolontan.

    Apreciază

  2. hmm 2 mai 2014 la 5:47 PM #

    oricum , o solutie ar fi atacarea elenei udrea de catre crin in turul 2. putina lume o are la inima pe nutzi udrea

    Apreciază

  3. hmm 2 mai 2014 la 8:17 PM #

    apropo, afisaj stradal al pnl nu exista. desi e campanie electorala , vad ca liberalii is absenti

    Apreciază

    • Radu Zlati 3 mai 2014 la 10:02 PM #

      liberalii încep mai greu… veți putea vedea și afișaj PNL

      Apreciază

<span>%d</span> blogeri au apreciat: