Articole recomandate

Articole recente

V. Ciutacu: Cum l-a executat Kovesi pe Vântu în Evz


Cătălin Tolontan a încercat, cândva, să argumenteze, într-un text logic, că stenogramele convorbirilor dintre Vântu şi ziariştii Realitatea nu aveau cum apărea în presă fără să fie date cu dedicaţie de către una din părţile implicate. Evident că buldogii democraţiei cătuşelor, clasicii beneficiari ai scurgerilor din dosare, au băgat-o pe aia cu dosarele publice şi […]

Continuă citirea →

Declaraţia politică a USL privind închiderea spitalelor


„Uniunea Social Liberală, prin grupurile parlamentare PSD şi PNL din Camera Deputaţilor, protestează împotriva închiderilor de spitale, a nerespectării drepturilor la sănătate ale cetăţenilor şi cere stoparea acestui abuz nemaiîntâlnit imediat. Deputaţii PSD şi PNL consideră: – inacceptabilă umilirea oamenilor şi a personalului medical, – inumană şi antinaţională, practica trimiterii acasă a bolnavilor care au […]

Continuă citirea →

M. Stefan: Chiul la Vila Lac / Cheia şefiei PDL: Nehotărâţii. Rândurile fidelilor lui Boc, rărite


Doar vreo 70 de parlamentari PDL din cei peste 160 cât are acest partid au spus prezent la şedinţa de la Vila Lac unde au fost convocaţi marţi seară de către preşedintele Emil Boc pentru a discuta principiile proprii sale moţiuni cu care va candida la Congres şi modul în care va face campanie internă printre filiale. Restul de […]

Continuă citirea →

Dinu Patriciu (Adevarul) îi atacă familia lui Crin Antonescu


UPDATE: Europarlamentarul PNL Adina Vălean a declarat pentru pesurse.com că „Sunt dezgustată! Un atac violent fără nici o bază!.„ Relaţia Dinu Patriciu vs. Crin Antonescu pare că s-a compromis definitiv. Cotidianul Adevărul de azi publica un vast articol dedidat soţiei liderului PNL, europarlamentarul Adina Vălean la care adaugă o fotografie sugestivă cu o explicaţie cel […]

Continuă citirea →

PSD cedează PNL-ului Primăria şi Consiliul Judeţean Bacău


UPDATE: Radu Moldovan, purtătorul de cuvânt al PSD: „O asemenea înţelegere nu a existat! Candidaţii se vor stabili pe bază de sondaje aşa cum este prevăzut în acordul de constituire al USL. Şi dacă e să vorbim de şanse, atunci pot să vă spun că preşedintele nostru de CJ, domnul Dragoş Benea are acum 60% […]

Continuă citirea →

Trădări în jocul alegerii reprezentanților societății civile în CSM


După ce s-au înțeles să-și împartă frătește cele două locuri din CSM rezervate reprezentanților societății civile, miercuri suspiciunile de trădare au dus la noi discuții aprinse între Opoziție și Putere, finalizate cu o amânare a votului. Puterea s-a temut că PSD și PNL vor profita de context și își vor impune proprii oameni, pe ambele […]

Continuă citirea →

M. Gotiu: Minciuna cu Legea salarizării profesorilor


Legea salarizării profesorilor nu rezolvă vreo problemă, ci doar amână rezolvarea ei. Scopul ei nu este de a găsi o soluție pentru motivarea salarială în domeniul pre-universitar (unde e cea mai mare durere), ci de a-i oferi o portiță lui Emil Boc să amâne plata unei majorări aberante votate în bloc de toate partidele politice […]

Continuă citirea →

Membrii Guvernului vor lectura Codul Dialogului Social


Membrii Executivului vor discuta miercuri în ședința săptămânală de Guvern, într-o primă lectură Codul Dialogului Social, asupra căruia  Cabinetul Boc intenţionează să-şi asume răspunderea. Pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului se mai află un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii monumentelor de for public nr. 120/2006 şi mai multe proiecte de hotărâri precum […]

Continuă citirea →

CNAS trece sub control parlamentar


Senatul României a aprobat în şedinţa sa de astăzi, cu 61 de voturi pentru, 32 de abţineri şi 13 voturi împotrivă, proiectul de lege iniţiat de senatorii liberali Minerva Boitan şi Paul Ichim prin care se propune modificarea şi completarea Legii 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri. […]

Continuă citirea →

IPP salută decizia președintelui Băsescu de a retrimite la Parlament legea privind parteneriatul stat-biserică


Institutul pentru Politici Publice (IPP), alături de peste 50 de organizaţii salută decizia Preşedintelui României anunţată marți de a transmite Parlamentului spre reexaminare legea privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri. Potrivit documentului, organizaţiile neguvernamentale, între care marea majoritate sunt furnizori acreditaţi şi cunoscuţi […]

Continuă citirea →

PNL şi PC au amplasat corturi şi bannere cu mesajul „Apără Bucureştiul de Elena Udrea”


PNL şi PC au instalat 60 de corturi în Bucureşti şi au amplasat bannere pe stâlpi, cu mesajul „Apără Bucureştiul de Elena Udrea. Semnează pentru referendum”, relatează „Gândul”. „Apără Bucureştiul” este sloganul campaniei lansate de PNL şi PC pentru organizarea referendumului pentru Legea Capitalei, informează Gândul. Cu aprobarea Primăriei Generale, cele două formaţiuni politice au […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Olteanu, BNR: Bancherii apreciază că vârful creditelor neperformante va fi atins la jumătatea acestui an


Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu apreciază că şirul insolvenţelor de pe piaţa locală nu s-a terminat, în condiţiile în care bancherii încă raportează o creştere în dreptul creditelor neperformante, semn că multe firme au încă dificultăţi financiare. „Evaluările celor mai mulţi bancheri arată că soldul creditelor neperformante îşi va atinge vârful la mijlocul acestui an. În […]

Continuă citirea →

Şeful FMI vrea taxă socială pentru bănci


Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), francezul Dominique Strauss-Kahn, a pledat, luni, la Universitatea George Washington din capitala SUA, pentru introducerea unei taxe pe activităţile financiare, pentru acoperirea parţială a costurilor sociale. ”Avem nevoie de mecanisme de decizie mai bune pentru a elimina flagelul băncilor devenite prea mari şi prea importante pentru a fi […]

Continuă citirea →

C. Rogozanu: Căderea societăţii civile. Think-tank-urile puterii


Vă recomand un text scris de Vasile Ernu despre mişcările din zona românească a ideilor şi a intelectualilor publici din anii 2000. Teza e limpede: cu venirea la putere a lui Emil Constantinescu, intelectualitatea publică a început să se deterioreze. Societatea civilă şi-a pierdut din prestanţă fie pentru că s-a depolitizat păgubos (în sens de […]

Continuă citirea →

În atenţia domnului ministru Hunor Kelemen. Să iasă la fereastra ministerului la ora 11


Ministrul Culturii nu agreează și nu acordă atenție scrisorilor deschise, conform propriilor declarații. Scrisoarea de mai jos va fi închisă într-un plic și înmânată domniei sale azi, miercuri, 6 aprilie, la ora 11. În 2005 dansatorii și coregrafii independenți dansau pentru cauza CNDB (Centrul Național al Dansului, București) în fața Ministerului Culturii și Patrimoniului Cultural. […]

Continuă citirea →

M. Gotiu: Oare când va afla și Emil Boc că e premier? Despre realitatea crudă, dar adevarată


Guvernul Boc se pregătește de o nouă moțiune de cenzură (mă rog, de asumarea răspunderii guvernamentale). De această dată pe Legea salarizării profesorilor. În diferite intervenții publice, Emil Boc încearcă să ne convingă că această lege este necesară pentru a repara greșeala (da, într-un final a recunoscut că a fost o greșeală) legată de celebra […]

Continuă citirea →

Otilia Nutu: Nu ne vindem tara, reloaded


Ceea ce nu pot eu pricepe nici in ruptul capului este cum de un partid autodeclarat de dreapta (PDL) este atat de pornit impotriva privatizarilor.  Domnul Boc face de cateva saptamani declaratii impotriva privatizarilor in general, in energie in special, dand ca exemplu asa-zisa catastrofa a privatizarii Petrom si cum, vai noua, nu ne mai putem vinde […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Marin Pana: Câţi pensionari avem de fapt. Raportul real dintre salariaţi şi pensionari


Potrivit datelor publicate pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, avem 4,77 milioane de pensionari, cu o pensie medie de 744 lei. Ceea ce înseamnă numai un procent şi jumătate mai mult decât valoarea punctului de pensie, stabilită la 1 octombrie 2009, şi anume 732,80 lei, valoare îngheţată de guvernul Boc din motive de criză. […]

Continuă citirea →

Wikileaks: Ioan Talpeş, posibilul spion din PSD care „turna” la Băsescu


Ioan Talpeş, senator PSD şi fostul consilier pe probleme de securitate al lui Ion Iliescu, este cel care i-ar fi dat informaţii preşedintelui Traian Băsescu despre corupţia din PSD, au speculat mulţi informatori politici, transmite Jurnalul Naţional. Potrivit sursei menţionate, Talpeş i-ar fi vorbit lui Băsescu chiar şi despre afaceristul sirian Omar Hayssam, implicat în […]

Continuă citirea →

Vîntu seamănă furtună printre magistraţi


Şefa Secţiei Penale a Tribunalului Bucureşti, Elena Burlan este cercetată de CSM deoarece ar fi eliminat nelegal un magistrat care făcea parte din completul de judecată al dosarului Vîntu-Popa. Scandalul din dosarul Vîntu-Popa a ajuns şi la Consi-liul Superior al Magis-traturii. Preşedintele CSM Horaţiu Dumbravă ne-a declarat că a solicitat deja serviciului de inspecţie judiciară […]

Continuă citirea →

D. Oanta: Dacă tot ieşim din criză măcar să ştim naibii din ce ieşim


Se tot vorbeşte despre ieşirea din criză, ieşirea din recesiune şi tot felul de ieşiri, că nici nu mai ştim în ce-am intrat, ca să ştim, nu-i aşa, din ce ieşim. Am să expun mai jos un punct de vedere care ar putea părea şocant. România n-a suferit nici pe departe de o criză financiară […]

Continuă citirea →

St. Vlaston: Cine are dreptate in disputa guvern-profesori?


Istoria ultimilor 20 de ani e plina de dispute de acest gen. Statul trebuie sa “dea”, ca de aia e stat, indiferent de rezultate, performante sau prestatie individuala. Si statul a tot dat, ca de asta am ajuns acum la mila institutiilor internationale de credit. Asa au castigat alegerile toate partidele, prin pomeni contra voturi. […]

Continuă citirea →

Boc îşi lansează luni candidatura, cu moţiunea „Echipa dreptei pentru România puternică”


Premierul Emil Boc le-a spus, marţi seară, parlamentarilor PDL prezenţi la Vila Lac 1 pentru a susţine candidatura sa pentru un nou mandat de preşedinte al partidului, că titlul moţiunii sale este „Echipa dreptei pentru România puternică”, au declarat pentru MEDIAFAX, surse din partid. Potrivit surselor citate, lansarea oficială a candidaturii lui Emil Boc va […]

Continuă citirea →

Scandalul poate lua o turnura neasteptata: Vintu, confruntat cu pierderea Realitatii TV


Războiul din televiziunea lui Vîntu ia proporții de la o zi la alta, pe măsură ce beligeranții se lovesc peste țurloaie mai tare, apărînd, în premieră, și acuzații privind presupuse amenințări cu moartea. În același timp, însă, dedesubturile încep să se limpezească, credem noi, iar miza bătăliei poate să fie sintetizată astfel: Vîntu e foarte […]

Continuă citirea →

Voiculescu: “ 92 dintre parlamentarii PDL vor ramane fara mandat”


Deși adevărata miză politică a PDL este să reușească, în 2012, să mai intre în Parlament, presupunând prin absurd că pedeliștii ar obține la urne 33%, ca în 2008, nu mai puțin de 92 de aleși portocalii vor rămâne fără un jilț de senator sau deputat, afirmă președintele de onoare al conservatorilor, Dan Voiculescu. “Am […]

Continuă citirea →

Victor Ponta i-a dat ultimatum lui Marian Vanghelie sa initieze semnarea protocolului USL la nivelul Capitalei.


Victor Ponta i-a atras, luni, atentia lui Marian Vanghelie sa-si controleze oamenii si sa adopte bugetul Capitalei propus de Sorin Oprescu, au declarat pentru HotNews.ro surse PSD. In acest context, Ponta i-a cerut liderului PSD Bucuresti sa se pregateasca pentru semnarea protocolului USL la nivelul Capitalei si sa rezolve conflictul cu liderul PNL Bucuresti  Andrei […]

Continuă citirea →

Băsescu respinge Legea parteneriatului stat-culte cerând reglementarea clară a finanţărilor


Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea Legii privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, cerând ca actul să reglementeze transparent, expres şi clar finanţarea acestor activităţi şi să nu lase acest lucru în seama unei Ordonanţe de Urgenţă. Legea transmisă spre promulgare reglementează finanţarea din fonduri publice a programelor iniţiate de culte […]

Continuă citirea →

A. Dutulescu: Operatiunea Wikileaks Romania, orchestrata de SRI/SIE, cu acordul americanilor?


O ipoteza foarte interesanta circula de cateva zile in toate mediile politice si de presa de la Bucuresti, fara insa ca cineva sa aiba curajul sa o si afirme public: toata tevatura Wikileaks Romania este o ampla actiune de manipulare orchestrata de serviciile secrete romanesti, cu acordul tacit al americanilor. Dupa cum se stie deja, […]

Continuă citirea →

pesurse.com: Reguli portocalii in Parlament


Printre multele abuzuri comise de coaliţia guvernamentală în cadrul forului legislativ se numără şi o decizie, care, deşi aparent pare pur administrativă, la o analiză mai atentă dezvăluie câte compromisuri sunt capabile să facă partidele aflate la putere pentru a-şi mai conserva o perioadă fragila majoritate parlamentară. Este vorba de decizia de desfiinţare a unei […]

Continuă citirea →

pesurse.com: Vanghelie a amânat semnarea protocolului USL din cauza pretenţiilor „obraznice” ale PC


Pretextul folosit de pesediştii lui Vanghelie pentru a amâna semnarea protocolului USL pe Bucureşti îl reprezintă pretenţiile „exagerate” ale PC. „Problema nu este PNL, ci obraznicii de la PC” ne-a spus cineva din topul conducerii PSD Bucureşti, apropo de cum decurg negocierile. Explicaţia: PC are pretenţia ca împărţeala pe listele cu candidaţi la CGMB şi […]

Continuă citirea →

pesurse.com: Stavarache şi Hrebenciuc au căzut la pace


De azi există şi USL Bacău. După săptămâni de negocieri intense, azi s-a semnat acordul dintre ACD (PNL+PC) şi PSD la nivelul judeţului Bacău. Asta nu înseamnă că Romeo Stavarache şi Viorel Hrebenciuc, şefii PNL şi respectiv ai PSD sunt acum fraţi. Nicidecum! Acordul e identic cu cel semnat în celălalte judeţe, dar există o […]

Continuă citirea →

Propunere CA al Realitatea Media: Consiliu Editorial cu Mihai Tatulici, Oana Dobre, Cătălin Striblea


Surse din cadrul Realitatea TV precizează pentru EVZ că membrii Consiliului de Administraţie al Realitatea Media SA vor propune, în şedinţa programată să înceapă la ora 16, înfiinţarea unui Consiliu Editorial, care să coordoneze politica postului. Propunerea ar fi menită să evite, pentru viitor, acuzaţiile reciproce dintre cele două tabere care îşi dispută controlul asupra […]

Continuă citirea →

V. Ernu: Dicţionarul politic al anilor ZERO: de la dispariţia societăţii civile la trădarea intelectualilor


Începem o serie de dosare CriticAtac avînd ca temă cîte un deceniu din istoria noastră recentă. Am ales acest interval de timp gîndindu-ne că la ritmul rapid al schimbărilor pe care societatea noastră le-a parcurs recent, fiecare deceniu are identitatea lui specifică sau cel puţin una marcată ca atare în conştiinţa colectivă: anii ’70, deceniul […]

Continuă citirea →

Boc susține că majorarea salariilor profesorilor ar afecta toți bugetarii


Primul ministru Emil Boc a declarat, marți, că o creștere a salariilor profesorilor cu 50% ar pune în pericol ”recuperarea în integralitate pentru toţi bugetarii a drepturilor salariale pierdute în 2010”. ”Astăzi o creştere a salariilor profesorilor cu 50% ar pune în pericol stabilitatea financiară şi a resurselor din care să plătim salariile în România. […]

Continuă citirea →

Chiliman: Udrea dorește ca CGMB să numească primarii de sector


Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, susține că Elena Udrea dorește ca primarii de sector să fie numiți de Consiliul General al Municipiului București (CGMB). ”Doamna Udrea dorește ca CGMB să numească primarii de sector, de fapt un fel de directori de sector, iar bugetul sectoarelor să fie stabilit de CGMB. Practic, așa se va întâmpla și cu […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →