Arhive etichete: CSM

(Jurnalul National) Ghica şi Hăineală, ‘superoferta’ doi în unu’ de la şefia CSM


Una-i blondă, alta-i brunetă. Una-i preşedinte, cealaltă e vice. Una-i judecător, cealaltă procuror. Sunt Ghica şi Hăineală de la şefia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Iar amândouă îl au pe naşu’ în suflet. Şi sunt precum siamezele. Unde-i una, e şi cealaltă. De când au ochit şefia CSM, au zis că trebuie să o facă […]

Continuă citirea →

Scrisoare deschisa a deputatului PNL Relu Fenechiu adresata presedintelui Traian Basescu


Domnule preşedinte, Am ales să folosesc această formă de exprimare pentru că am considerat că, într-o perioadă atât de confuză şi tensionată din punct de vedere politic, oamenii sunt îndreptăţiţi şi cu toţii au nevoie de clarificări. În lumina ultimelor ieşiri publice pe care le-aţi avut în această săptămână, consider că lucrurile trebuie spuse pe […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

RL: Schimbarea la faţă a preşedintelui. Culisele rupturii dintre Băsescu şi DNA


Şeful statului a acuzat DNA de abuz şi incompetenţă şi a cerut pedepsirea procurorilor care nu obţin sentinţe de condamnare. În plus, a îndemnat Parlamentul să fie mai atent când dă avize de cercetare penală pentru miniştrii suspectaţi de corupţie şi să ceară probe suplimentare, îndemnând legislativul să devină, practic, un soi de Tribunal Extraordinar. […]

Continuă citirea →

EvZ – Cameră: Coaliția dă din nou chix pe legile Justiției


Proiectul de lege care înăsprea sancțiunile pentru abateri disciplinare comise de magistrați a căzut la Camera Deputaților,neîntrunind numărul de voturi necesar adoptării unei legi organice. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Statutului procurorilor şi judecătorilor şi a legii privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost respins, la vot final, în plenul Camerei Deputaţilor cu […]

Continuă citirea →

D. Petrisor (VoxPublica): Mai bine o justiţie proastă decât una supusă


Judecatorii care o mai injura pe la colturi pe Monica Macovei ar fi bine sa-si aminteasca de faptul ca in timpul ministeriatului ei s-au bucurat de cea mai mare independenta, bunul cel mai de pret al unui magistrat. Rodica Stanoiu i-a strivit pur si simplu, in cel mai curat stil totalitar, Tudor Chiariu a incercat […]

Continuă citirea →

E. Vijulie (VoxPublica): Ce se întâmplă, domnule Predoiu?


Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu este un om cu bună reputație. Un adevărat profesionist, un avocat de succes. La numirea sa de către Călin Popescu Tăriceanu, caracterizările celor din domeniu erau de tipul: ”Nu e bun, e excepțional”, ”E zdrobitor! De asta și-a făcut și mulți dușmani”, etc. Traian Băsescu l-a păstrat în funcție și bine a […]

Continuă citirea →

Comunicat de presa Alina Gorghiu privind tentativa ministrului Predoiu de a controla Justiția prin dreptul de a sesiza Inspectia Judiciara, 11 noiembrie 2011


PNL cere Cabinetului Boc şi Ministerului Justiţiei să renunţe la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi  procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, adoptat miercuri, în şedinţa de Guvern.  Propunerea ca ministrul Justiției, o persoană numită politic, să poată avea dreptul de a […]

Continuă citirea →

Guvernul încearcă reformele în magistratură. Controverse şi obiecţii


Guvernul a decis, miercuri, să trimită la Parlament o lege care dă ministrului Justiției pârghii în inițierea procedurii de sancționare a magistraților și reintroduce încetarea calității magistraților celor care își pierd reputația profesională. De asemenea, Ministerul Justiției va trimite curând Guvernului și un nou proiect de lege privind promovarea magistraților la Înalta Curte de Casație […]

Continuă citirea →

ImpactNews: Băsescu vrea să taie definitiv salariile cu mâna Curţii Constituţionale


Traian Băsescu pregăteşte o nouă lovitură. El a fost astăzi La Curtea Constituţională în încercarea de a găsi o portiţă legislativă prin care Curtea să se pronunţe şi asupra hotărârilor definitive date de instanţe. În principal, este vorba de deciziile referitoare la construcţia şi execuţia bugetară. Cu alte cuvinte, Curtea Constituţională ar urma să primească […]

Continuă citirea →

Mediafax – Macovei atrage atentia CSM asupra lipsei de celeritate în judecarea dosarelor de mare coruptie


Europarlamentarul PDL Monica Macovei a transmis, duminica, o scrisoare deschisa presedintelui CSM, în care atrage atentia asupra problemelor legate de lipsa de celeritate în judecarea dosarelor de mare coruptie, precum si asupra necesitatii unei schimbari rapide si profunde a Inspectiei Judiciare. Macovei mentioneaza în scrisoare ca, potrivit raportului CE de monitorizare pe justitie si anticoruptie […]

Continuă citirea →

NewsIN – Şeful CSM îi scrie lui Anastase, cerând respingerea legii eşalonării plăţii titlurilor executorii


Preşedintele CSM, Horaţius Dumbravă, i-a transmis o scrisoare Robertei Anastase, în care arată că se impune respingerea de către Camera Deputaţilor a Legii de aprobare a OUG privind eşalonare a plăţii drepturilor salariale câştigate în instanţă de bugetari. Potrivit scrisorii transmise de Dumbravă, care a fost afişată pe site-ul CSM, „adoptarea unor acte normative succesive […]

Continuă citirea →

NewsIn – Senatul a respins legea prin care se schimbau condiţiile de accedere a judecătorilor la ÎCCJ


Plenul Senatului a respins miercuri, în calitate de Cameră decizională, un proiect de lege inițiat de Guvern prin care se reglementa modul de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție. Plenul Senatului a respins miercuri atât raportul Comisiei juridice asupra proiectului de lege cât și forma Guvernului. Astfel, raportul comisiei de fond, […]

Continuă citirea →

CSM: Ambasadorul Lazăr Comănescu a făcut presiuni asupra judecătorilor! (Adevarul)


Ambasadorul român la Berlin, Lazăr Comănescu, a încercat să influneţeze actul de justiţie, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii. CSM va cere Ministerului Afacerilor de Externe să înceteze să facă presiuni considerate periculoase pentru sistemul judiciar din România. Această decizie a fost luată după ce patru magistraţi de la Tribunalul Braşov au solicitat intervenţia CSM, reclamând […]

Continuă citirea →

Magistraţii vor concurs şi nu interviu pentru judecătorii promovaţi la Înalta Curte


Interviul CSM pentru promovarea unor judecători nu este recunoscut de magistraţi. Parlamentul poate pune capăt acestei lungi dispute. Interviul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru promovarea judecătorilor la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), programat luni, 29 august, este considerat nelegal de organizaţiile magistraţilor. În acelaşi timp, se aşteaptă ca, într-o lună, […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

C. Dragotescu: Suparari prezidentiale


Traian Basescu a facut, din nou, o lista scurta a institutiilor care-l nemultumesc. Pe ea figureaza structuri cu care, in decursul timpului, a avut relatii proaste. Sa fie oare o intamplare ca acestea sunt cele puse la zid acum? Sa le luam pe rand. Ministerul de Interne. Sloganul strigat acum un an de politistii revoltati […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

E. Vijulie: Preşedintele Republicii Socialiste România – ediţia 2011


În discursul de la TVR, Traian Băsescu a spus câteva lucruri care merită luate în seamă şi tratate ca atare. Când a vorbit despre opoziţia UDMR faţă de regionalizare, preşedintele Băsescu a spus iniţial că ideea “nu poate fi sacrificată pentru interesele minorităţii (…). Ţara asta are 22 de milioane, iar unguri doar 1,5 milioane. […]

Continuă citirea →

Mediafax – CSM: Declaratiile politice nu au lezat independenta procurorilor in cazul Borbely


Consiliul Superior al Magistraturii a decis, joi, respingerea sesizării privind apărarea independenţei procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, apreciind că afirmaţiile politicienilor nu au constituit o presiune asupra anchetatorilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din magistratură. Un procuror şi şapte judecători, dintre membri aleşi în CSM, au decis respingerea apărării independenţei anchetatorilor DNA, alţi trei procurori pronunţându-se […]

Continuă citirea →

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare


RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU privind progresele realizate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare  1.       Introducere Mecanismul de cooperare şi verificare[1] (MCV), instituit în momentul aderării României la UE, are drept obiectiv sprijinirea României în crearea unui sistem judiciar şi administrativ imparţial, independent şi eficace. Modificarea cadrului juridic şi a […]

Continuă citirea →

Mediafax: Raportul MCV pe justitie (bune si rele…)


România a făcut demersuri pentru îmbunătăţirea procedurilor judiciare şi pregăteşte intrarea în vigoare a noilor coduri, care constituie fundamentul pentru un proces judiciar modern, iar DNA continuă lupta convingătoare în cazurile de corupţie la nivel înalt, relevă raportul Comisiei Europene (CE). De la ultimul raport anual al Comisiei Europene privind progresele României, aflată sub Mecanismul […]

Continuă citirea →

CSM: Modificările privind răspunderea magistraţilor încalcă principiul constituţional al separaţiei (MEDIAFAX)


Reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor profesionale ale magistraţilor susţin că modificările Ministerului Justiţiei privind titularii acţiunilor disciplinare împotriva judecătorilor şi procurorilor încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat. Vineri, 8 iulie 2011, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, a avut loc o întâlnire comună a reprezentanţilor Consiliului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de […]

Continuă citirea →

CSM:Declaraţiile preşedintelui pot afecta principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi compromit încrederea cetăţenilor în justiţie (Agerpres)


Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) consideră referitor la recentele declaraţii publice ale preşedintelui Traian Băsescu cu privire la justiţie şi corpul magistraţilor că acest gen de afirmaţii poate afecta principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, reglementat în Legea Fundamentală. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, plenul CSM respinge afirmaţiile publice pe […]

Continuă citirea →

Agerpres – Alina Gorghiu solicită ministrului justiţiei să nu mai impună CSM teme de pe agenda Executivului


Deputatul Alina Gorghiu, preşedinte al Comisiei juridice a PNL, solicită ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, să nu mai impună Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) teme de pe agenda publică a Executivului. Reacţia parlamentarului PNL vine după ce ministrul justiţiei a adresat CSM o scrisoarea deschisă în care îi cerea să-şi revizuiască punctul de vedere în legătură […]

Continuă citirea →

Lovitură în Senat: Puterea, sabotată din interior


Încă o lovitură pentru Putere în Parlament. Opoziția a impus-o pe Camelia Iorgulescu pe locul de reprezentant al societății civile în CSM. Dar acest lucru nu s-a datorat USL-ului, ci problemelor din coaliția de guvernare. De la UDMR au absentat patru senatori, iar de la PDL unii senatori au votat împotriva celui care trebuie să […]

Continuă citirea →

Mediafax – CCR: Numirea a şase reprezentanţi ai societăţii civile de Parlament şi şeful statului, lezează CSM


Numirea în CSM a celor şase reprezentanţi ai societăţii civile de către Parlament, respectiv şeful statului, constituie o interferenţă a celorlalte puteri constituţionale în activitatea autorităţii judecătoreşti, punând sub semnul întrebării rolul Consiliului de garant a independenţei justiţiei. Referitor la modificarea art.133 alin.(2), (3), (4), (5) şi (6) „(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit […]

Continuă citirea →

Mediafax – CSM va înainta Curţii Constituţionale observaţiile la proiectul legii de revizuire a Constituţiei


CSM a analizat, din punct de vedere tehnic, prevederile proiectului legii de revizuire a Constituţiei şi a pregătit o serie de observaţii pe care le va înainta, miercuri, Curţii Constituţionale, intenţionând să solicite asistenţa constituţională a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Lege. În calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) […]

Continuă citirea →

S.R. Stanescu: Moartea statului de drept. Zorii dictaturii


Prin luna ianuarie semnalam ca Presedintele Traian Basescu a pus la cale o noua strategie pentru a-si supune Justitia. Pregatea batalia pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie. Avand drept tinta sectia penala. Acolo unde ajung marile dosare. Ale reprezentantilor opozitiei. Dar si ale reprezentantilor puterii. Nu m-am inselat absolut deloc. Iar razboiul a fost […]

Continuă citirea →

Ministrul Predoiu vrea pârghiile sancţionării magistraţilor


Ministerul Justiţiei va propune Guvernului un proiect de lege prin care sancţiunile disciplinare faţă de magistraţi să fie şi de resortul ministerului, a declarat, joi, ministrul Cătălin Predoiu. Prin noul proiect, Inspecţia Judiciară va funcţiona în continuare pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), dar va avea personalitate juridică şi va fi ordonator principal de […]

Continuă citirea →

A. Anghelescu-Stanciu: Nu va fie frica!


Traim niste vremuri in care numai bine nu ne este. Vremuri in care Justitia a ajuns acolo unde nu ne-am fi dorit niciodata. In care Justitia a ajuns la mana Ordonantelor Guvernului, la mana Executivului, de unde asteapta umila finantarea si asteapta umila sa fie recunoscuta ca Putere in stat, ca putere de echilibru, ca putere […]

Continuă citirea →

Dan Mihalache: Opoziția – nevoia unei riposte radicale


Astăzi guvernul își angajează răspunderea în fața Parlamentului pentru a 12-a oară în actuala legislatură. De data aceasta, în premieră, pentru a „soluționa” într-o manieră arbitrară conflictul cu puterea judecătorească, putere care a dat câștig de cauză prin numeroase sentințe profesorilor. Practic, niciuna dintre reglementările importante – că vorbim de Legea Salarizării, de Legea Educației, […]

Continuă citirea →

S.R. Stanescu: Alt razboi din umbra al razboiului procurorilor


Sunt patru procurori aflati, cel putin formal, in lupta pentru un singur loc eligibil in Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru aceasta functie se mizeaza in draci. De la cel mai inalt nivel. Are interese Presedintele Traian Basescu. Sunt interesati lideri PD-L, in frunte cu Ioan Oltean. Dar sunt si interese mari din interiorul categoriei socio-profesionale […]

Continuă citirea →

Theophyle: Societatea Civilă şi crizele globalizării (I)


Desi substanta gandirii in termenii unei actiuni colective de ordin civic îşi are sorgintea în iluminismul secolului al XVIII-lea, termenul consacrat de “societas civilis” apartine lui Cicero, care in discursurile sale politice dezvolta ideea necesitatii unor instante civile benevole, care sa asigure pacea şi ordinea în rândul locuitorilor Romei, prin actiuni menite sa slujeasca binele […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Scandal în plenul Senatului, din cauza membrilor CSM


Un nou scandal a izbucnit în plenul Senatului din cauza membrilor CSM. Opoziţia acuză puterea că blochează activitatea Senatului pentru că nu poate să-şi confime oamenii în Consiliul Superior al Magistraturii. Şedinţa în care trebuia să se discute şi acest subiect a fost suspendată de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, din lipsă de cvorum. Liderul grupului […]

Continuă citirea →

R. Savaliuc: BOTNITA pentru avocati si jurnalisti! Cine va sesiza aberatiile din Justitie risca inchisoare!


In timp ce opinia publica din Romania este ocupata si preocupata cu tot felul de divorturi can-can-iste, autoritatile marca Guvernului Boc au introdus, intr-o liniste totala si fara a fi deranjate de nimeni, in Noul Cod Penal care urmeaza sa-si produca efectele intr-un interval de timp din ce in ce mai apropiat, un articol care […]

Continuă citirea →

Theophyle: Morală, democraţie şi neputinţa statului de drept!


Morala unei societati este bazata pe reperele si valorile insusite print-un proces educational, care include familia si institutiile relevante cu care copilul, si mai apoi adolescentul, intra in contact. Interactiunea intre individ si societatea in care traieste, este de fapt intalnirea intre moralitatea individuala si cea a societatii contemporane lui. Aceasta interactiune este unul din […]

Continuă citirea →

Conflict intre Consiliul Superior al Magistraturii si Ministerul Justitiei. MJ: Nu ne insusim concluziile Raportului pe Justitie 2010


Conflict deschis in justitie, dupa ce Ministerul Justitiei a anuntat ca „nu isi insuseste concluziile” „unui voluminos Raport privind starea Justitiei in anul 2010, cuprinzand un numar impresionant de pagini”, publicat miercuri de Consiliul Superior al Magistraturii. Pozitia MJ a fost facuta publica joi, 7 aprilie, la cateva ore dupa ce presedintele CSM, Horatius Dumbrava, […]

Continuă citirea →