Mesajele președintelui PNL, Crin Antonescu, extrase din cadrul conferinței de presă susținute la Timișoara

Crin-Antonescu-presedinte-romania-senatDespre înlocuirea liberalilor de la serviciile deconcentrate

  • Nu directorii din deconcentrate girează o guvernare, deoarece nu sunt numiți pe criterii politice, ci pe criterii profesionale, în urma unui concurs, sunt funcționari publici.
  • Indiferent din ce partid provin, șefii deconcentratelor trebuie să respecte legea și să-și facă datoria cu toată capacitatea lor profesională.
  • Nu sunt puține cazurile de oameni care au fost sau sunt membrii PDL și care au rămas și pentru că erau funcționari publici în funcțiile lor.
  • Funcționarii publici nu fac politică, ci o aplică, așadar nu ei girează sau nu ei descalifică guvernarea Ponta.
  • În momentul în care am constatat că proiectul USL nu mai poate continua pentru că este încălcat de PSD în datele și spiritul său fundamental, ne-am retras dintr-un Guvern pe care nu mai puteam să continuăm să-l girăm. Atunci ne-am retras din funcțiile numite și asumate politic, miniștri, secretari de stat și cei asimilați.

Despre formarea de alianțe

  • Încrederea în alianțe a scăzut. PNL a fost preocupat, încă de la formarea USL,  ca această alianță să fi învățat din experiențele trecute și să nu aibă soarta celorlalte construcții de acest gen.
  • Destrămarea USL ne face să fim foarte reticenți atunci când suntem asaltați cu alte alianțe, deoarece noi abia am ieșit dintr-o alianță care a eșuat.
  • Va fi destul de greu ca o alianță să stârnească încredere.
  • USL a fost o alianță autentică, între două partide cu identitate, cu profil, program și lideri. Avem alianțe formale acum, PSD, UNPR, PC. Asta nu e o alianță, aici nu vor fi confruntări, vorbim de unul și același partid, PSD, restul sunt partide fantomă, care n-au alegători, care nu participă la alegeri, partide ai căror lideri sunt locotenenți ai lui Victor Ponta.
  • Nu sunt foarte optimist în legătură cu formarea unei alianțe. Sigur că în viața politică este inevitabil ca, în funcție de anumite momente sau obiective, forțe politice diferite să acționeze convergent, dar despre o alianță cu acte în regulă și cu program, cum a fost USL, nu cred că se poate vorbi foarte curând.

Despre ipoteza că simpatizanți ai PNL vor vota cu PSD la europarlamentare

  • Eu cunosc ipocrizia și minciuna pesedistă mai bine decât majoritatea cetățenilor acestei țări. Aceste declarații fac parte dintr-un asalt pe care PSD și organele sale de susținere propagandistică, presa pesedistă, îl dau în acest moment la adresa PNL pentru că Partidul Național Liberal și eu, ca președinte al lui și potențial candidat la prezidențiale, suntem singurii care le punem probleme.
  • Sigur că pesediștilor le convine să dea o luptă pentru președinție cu un candidat marionetă al lui Traian Băsescu pentru că fostul partid al lui Băsescu, PDL și actualul, PMP, sunt, cel puțin deocamdată, mult prea slabe sau mult prea puțin stabile ca să pună probleme.
  • Acesta este motivul pentru care PSD susține că ar exista simpatizanți liberali care ar vota cu ei
  • Tot ce se poate întâmpla la europarlamentare este ca niște oameni cărora PSD, după obiceiul clasic pesedist, le dau de pomană, de exemplu Călin Popescu-Tăriceanu, primul beneficiar al pomenii pesediste pe acest ciclu electoral, să îi voteze. Domnii Tăriceanu și Stroe o să îi voteze pe cei de la PSD, dar nu simpatizanții și votanții PNL.

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: