Articole recente
prin Radu Zlati
pe 27 martie 2012 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
Candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Maramureş, conservatorul Zamfir Ciceu, apreciază că reuşita sa în alegerile locale depinde în mare măsură de echipa celor trei partide care-l vor sprijini în alegeri. ‘Sunt optimist în privinţa alegerilor locale, însă mă bazez pe echipa care se va construi în jurul meu. E vorba de colegi din PC, […]
prin Radu Zlati
pe 27 martie 2012 în Declarații de presă
Deputatul PNL Horea Uioreanu nu crede în revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior tăierii, aşa cum declarase preşedintele Traian Băsescu. Horea Uioreanu a declarat, marţi, într-un comunicat de presă, că tema reîntregirii salariilor este doar o fumigenă electorală prin care PDL încearcă să-şi mai salveze câte ceva din capitalul electoral. ‘Din păcate, această decizie a […]
prin Radu Zlati
pe 27 martie 2012 în Uniunea Social Liberala
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că formaţiunea sa va contesta în contencios administrativ, dar şi prin plângeri penale, o eventuală alocare de bani de la Guvern pentru aleşii locali ai PDL şi UNPR. „Dacă premierul Ungureanu va rezista acestor presiuni absolut mafiote de devalizare a banului public, e un lucru îmbucurător. Dacă nu, […]
prin Radu Zlati
pe 27 martie 2012 în Electorale, Legislatia RO
Grupul de lucru pentru legea privind alegerile parlamentare va fi format din câte şase reprezentanţi ai puterii şi ai opoziţiei, la care se adaugă minorităţile naţionale, nominalizările urmând să fie făcute în cursul zilei de marţi. Liderii grupurilor parlamentare, care s-au întâlnit marţi dimineaţă, au decis constituirea unui grup de lucru care va analiza toate […]
prin Radu Zlati
pe 27 martie 2012 în Electorale
PSD vrea să-l bată pe Liviu Negoiţă cu un candidat cu acelaşi nume: Robert Negoiţă. Analiştii politici nu cred că un truc care are la bază confuzia de nume poate să aibă succes. În tentativa de a bate PDL în fiefurile lor electorale, PSD nu pregetă să apeleze la artificii neortodoxe. Transplantat în fruntea filialei […]
prin Radu Zlati
pe 26 martie 2012 în Analize
Nu există partid care să nu dea atenţie bătăliei pentru primăria Capitalei. Se vorbeşte foarte mult despre cum acest scrutin reprezintă un semnal pentru presă şi activişti, şi cum votul este o sursă de legitimitate, primarul Bucureştiului fiind a doua funcţie ca număr de voturi necesare pentru obţinere, după preşedintele ţării. Bineînţeles, rezultatele de la […]
prin Radu Zlati
pe 26 martie 2012 în Uniunea Social Liberala
USL va lansa oficial, în congresele succesive din 7 aprilie, tandemul Victor Ponta premier – Crin Antonescu preşedinte şi va adopta documente statutare care să prevadă interdicţia de colaborare cu PDL. „Am finalizat pregătirile tehnice pentru evenimentul din 7 aprilie. Este vorba despre congresele celor trei partide componente ale USL, urmate de un eveniment al […]
prin Radu Zlati
pe 26 martie 2012 în Declarații de presă
”Bună ziua. S-a încheiat ședința Biroului Politic Central al Partidului Național Liberal. Aș dori să fac doar câteva anunțuri. Însă înainte încep prin a sublinia un lucru pe care îl cunoașteți, dar pe care aș dori să îl afirm încă o dată: nu avem încă nicio veste despre situația Universității de Medicină și Farmacie din […]
prin Radu Zlati
pe 26 martie 2012 în Uniunea Social Liberala
Edilul PDL din oraşul Hârşova, Tudorel Nădrag, şi primarul democrat-liberal al comunei Ion Corvin, Dumitru Nedea, şi-au anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul filialei judeţene Constanţa a PSD, migrarea la social-democraţi. În prezenţa prim-vicepreşedintelui organizaţiei judeţene PSD, Nicuşor Constantinescu, cei doi primari au confirmat că vor candida la alegerile locale […]
prin Radu Zlati
pe 26 martie 2012 în Legislatia RO, Uniunea Social Liberala
Uniunea Social Liberală solicită puterii formarea unui grup de lucru putere-opoziţie pentru elaborarea cât mai rapid a unei noi legi electorale prin care să se evite ca în Parlament să mai existe „alţi Boldea”. Anunţul a fost făcut, luni, după şedinţa conducerii USL, de către copreşedintele Uniunii, Victor Ponta. El a menţionat că această iniţiativă […]
prin Radu Zlati
pe 26 martie 2012 în Interviuri / Conferințe de presă
Jurnalist: Parlamentul audiază astăzi o serie de membri ai unor instituţii publice. USL îşi va desemna candidaţi în aceste funcţii? Crin Antonescu: Unii da, alţii nu. PSD-ul îşi va desemna candidaţi, PNL şi PC nu. Împreună însă, şi PNL, PSD, cât şi PC, atragem atenţia asupra faptulului că în discuţiile, în negocierile care au avut […]
prin Radu Zlati
pe 26 martie 2012 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
Candidatul USL la funcţia de primar al municipiului Deva, Petru Mărginean, şi-a lansat, duminică, programul politic pentru alegerile locale din luna iunie, acesta fiind axat pe dezvoltarea mai multor proiecte de interes comunitar şi gestionarea eficientă a fondurilor publice. În cadrul unei manifestări organizate la casa de cultură din Deva, Mărginean a prezentat un program […]
prin Radu Zlati
pe 25 martie 2012 în OFL
Bucureşti, 25 martie 2012.- „Pregătim femeile liberale candidate pentru alegerile locale, învăţându-le cum să promoveze ideile liberale în rândul electoratului, cum să promoveze interesul cetăţenilor în consiliul judeţean şi în cel local, în special interesul familiilor. Sunt convinsă că femeile liberale vor identifica nevoile fiecărei comunităţi şi împreună cu locuitorii acestora vor găsi cele mai […]
prin Radu Zlati
pe 25 martie 2012 în PNL, Uniunea Social Liberala
Senatorul ieşean Varujan Vosganian a anunţat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, că USL susţine orice măsură de creştere a salariului, indiferent dacă e vorba de indexare, de reîntregire sau de creştere în termeni reali, condiţia fiind respectarea Legii responsabilităţii fiscale. Vosganian a subliniat că această lege are o importanţă aproape la fel de […]
prin Radu Zlati
pe 25 martie 2012 în Economie
O economie poate avea recesiune şi fără să fie în criză a apreciat, duminică, la postul public de radio, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, subliniind că o creştere negativă în trimestrul unu 2012 poate reprezenta pentru România un fenomen de recesiune. ‘Practic, o recesiune poate să fie şi fără criză. Se întâmplă deseori, […]
prin Radu Zlati
pe 25 martie 2012 în PNL
Preşedintele PNL Sector 3, Florin Alexe, a declarat sâmbătă că social-democratul Robert Negoiţă este cea mai bună soluţie pentru Primăria Sectorului 3 al Capitalei. Întrebat dacă PNL îl susţine pentru funcţia de primar al sectorului 3 pe deputatul PSD Robert Negoiţă, Florin Alexe a răspuns că acesta ‘este soluţia cea mai bună’ şi a admis […]
prin Radu Zlati
pe 25 martie 2012 în Interviuri / Conferințe de presă
Mihail Boldea: Nu-mi este frică. Voi veni… Nu cheltuiesc banii publici aiurea. Să nu se spargă în figuri acum să-şi facă puncte electorale în partid, gen Toader, gen X sau Y. Să nu-şi facă puncte electorale. Cei care au încălcat toate legile posibile privind drepturile la apărare. În România nu se mai respectă dreptul la […]
prin Radu Zlati
pe 25 martie 2012 în Externe, Politicale
Lichidarea lui bin Laden, ultima tragedie din Franta la Toulouse, “festivalurile” media care le-au urmat si bineinteles articolele pe care le-am scris in ultimul timp m-au indemnat sa aprofundez putin si sa cercetez cat de mare pericol a fost bin Laden si cat de priculos este terorismul pe continentul European. Dupa ce am gasit datele, […]
prin Radu Zlati
pe 24 martie 2012 în Politicale, Uniunea Social Liberala
Uniunea Social Liberală (USL) solicită autorităţilor statului soluţionarea cât mai rapidă a ‘cazului de corupţie’ de la Bistriţa-Năsăud şi susţine că această situaţie confirmă că ‘PDL este un partid corupt la cel mai înalt nivel’. ‘Uniunea Social Liberală cere soluţionarea cât mai rapidă a cazului de corupţie de la Bistriţa şi pedepsirea celor vinovaţi. În […]
prin Radu Zlati
pe 24 martie 2012 în Politicale, Uniunea Social Liberala
USL condamnă gestul iresponsabil şi politicianist al PDL de a adopta un buget al Capitalei pe anul 2012 ce nu are nicio legătură cu interesele reale ale bucureştenilor. Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat ieri, 23.03.2012, un buget al Capitalei dedicat exclusiv interesului politic şi clientelar al PDL. Nu interesul bucureştenilor este cel care […]
prin Radu Zlati
pe 24 martie 2012 în Interviuri / Conferințe de presă
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, consideră că promisiunea şefului statului de a-l aduce în ţară pe Mihai Boldea este una ‘destul de comică’ şi că fostul democrat-liberal ‘pare să aibă ceva de spus despre familia politică în care a trăit atâţia ani’. ‘Cred că dacă dl Băsescu se ţine de promisiunea teribilă de a-l găsi ‘şi […]
prin Radu Zlati
pe 24 martie 2012 în PNL, Uniunea Social Liberala
Biroul Permanent Local al PNL Piatra Neamţ a decis, vineri seara, să trimită un ultimatum conducerii centrale a PNL pentru a clarifica situaţia candidaturii la funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ. Dacă până luni nu vor primi nici un răspuns, liberalii din conducerea filialei locale sunt decişi să candideze independenţi la Primăria şi Consiliul […]
prin Radu Zlati
pe 24 martie 2012 în Pamflete, Politicale
Mihail Neamţu explică pentru Money Express ce sacrificii a făcut intrînd în politică: “Aveam un grant al Academiei Române care îmi asigura un post căldicel, cu șofer, casă de la RA APPS. Mai aveam un post de director științific la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului prin care puteam călători oricând la orice hotel de patru […]
prin Radu Zlati
pe 24 martie 2012 în Confruntari ideologice, Economie globala
Argumentele în favoarea liberalizării ca mijloc de promovare a creşterii economice şi de reducere a sărăciei se bazează pe anumite presupoziţii despre economia mondială. Pentru neoliberali, creşterea economică şi reducerea sărăciei se realizează prin specializarea în acele bunuri şi servicii în a căror producere ţările sunt cele mai eficiente – cu alte cuvinte, prin practicarea […]
prin Radu Zlati
pe 24 martie 2012 în Opinii
… ceea ce trebuia sa se intample, s-a intamplat : Silviu Prigoana s-a suparat pe sat, anuntand ca nu va candida la primaria capitalei din partea PDL decat daca partidul ii va exclude pe Theodor Baconschi, Cristian Preda si Toader Paleologu, intelectualii care au refuzat sa se extazieze in fata unui posibil candidat « flamboaiant », « tumultos » si […]
prin Radu Zlati
pe 23 martie 2012 în Politicale, Sondaje
„Eşecul PDL-ului, care va lua cu 2 în faţă, ceea ce pentru un partid mare nu e neapărat un succes, va fi cu mult umbrit de eşecul USL-ului. Dar eşecul USL-ului şi l-au definit ei singuri, e un eşec care vine din construcţie. Cand ai spus : << facem USL-ul, să luăm 50% plus 1 […]
prin Radu Zlati
pe 23 martie 2012 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
Preşedintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang, a anunţat vineri o parte dintre social-democraţii care vor figura pe lista pentru Consiliul Judeţean pe care USL o va prezenta alegătorilor la scrutinul din 10 iunie. Mang a precizat, în conferinţă de presă, că ordinea pe listă este doar alfabetică şi va fi stabilită abia înainte de depunerea […]
prin Radu Zlati
pe 23 martie 2012 în Invatamant, Politicale, Societate
Comisia de experţi a audierii publice care a avut loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş recomandă retragerea proiectului de hotărâre de guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi la universitate, în urma analizării celor 51 de depoziţii primite. Radu Bălănean, reprezentant al Coaliţiei 52 Mureş, care a sprijinit organizarea audierii publice […]
prin Radu Zlati
pe 23 martie 2012 în Economie, PNL
Relatia dintre stat si contribuabili trebuie sa fie una pragmatica, dar corecta precum cea dintre o firma si clientul sau. In Romania, insa, predictibilitatea este pusa sub semnul intrebarii. O reforma a intregului sistem de Finante publice ar insemna o gura de oxigen pentru mediul de afaceri. „Mediul afaceri nu vrea nici facilitati, nici privilegii, […]
prin Radu Zlati
pe 23 martie 2012 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
USL Brăila a definitivat listele cu candidaţii pentru primării în toate localităţile din judeţ, iar discuţiile se poartă în momentul de faţă pe stabilirea pe liste a ponderii consilierilor locali şi judeţeni ai PSD, PNL şi PC, după cum a declarat vineri, în conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele PSD Brăila, Aurel Simionescu. ‘Mai sunt câteva discuţii […]
prin Radu Zlati
pe 23 martie 2012 în Electorale, Politicale
Uniunea Naţională pentru Progresul României şi Partidul Democrat Liberal vor merge pe Alianţa pentru Noul Bucureşti la alegerile locale, iar în cel mult zece zile protocolul alianţei va fi semnat, a declarat, joi seara, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea. ”În momentul de faţă, singura certitudine este la Bucureşti, unde vom face o alianţă – Alianţa pentru […]
prin Radu Zlati
pe 22 martie 2012 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
USL Bihor a început procedura de desemnare a candidaţilor pentru mandatele de consilier judeţean, fiind considerate eligibile primele 17 poziţii de pe listă, a anunţat joi vicepreşedintele PNL Bihor, Dumitru Voloşeniuc. Dumitru Voloşeniuc a precizat, în conferinţă de presă, că locurile sunt distribuite astfel: 9 pentru PNL, 7 pentru PSD şi 1 pentru PC. Lista […]
prin Radu Zlati
pe 22 martie 2012 în Electorale, Locale, Uniunea Social Liberala
Liderul judeţean al PSD Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, a declarat presei, joi, că la alegerile locale din 10 iunie, USL Suceava va avea liste comune de candidaţi în 101 localităţi, dintre cele 114 din judeţ. Nechifor a spus că USL a desemnat deja candidaţii de primar în 93 de localităţi, iar în celelalte opt, […]
Comentarii recente