Mă întreb, aşadar, ce argumente poate găsi un profesor pentru a vota PDL? Unele ar putea fi iraţionale, cum ar fi să-i admiri pe liderii acestui partid ca pe nişte actori de cinema. Să admitem că mai sunt şi astfel de cazuri, deşi într-o ţară răvăşită şi cu facturile la utilităţi îngrămădindu-se, ameninţător, pe noptieră, […]
Jurnalul.ro – România: ţara instituţiilor idioate
România regimului Băsescu intră pe podiumul idioţeniilor din întreaga lume, acum, la bilanţul pe 2011. Despre corupţia de la noi s-a dus buhul, putem să dăm şi lecţii; deja Băsescu Traian conceptualiza sistemul în faţa investitorilor americani. Trebuie să fie două părţi, explica fostul căpitan; dacă nu vine privatul (din SUA, după auditoriu) la funcţionarul […]
EMoney.ro: De ce ne îmbrăcăm la fel de 20 de ani
Aţi citit probabil articolul „You say you want a devolution“ al lui Kurt Andersen din „Vanity Fair“. A făcut turul facebookului în câteva ore. Teza lui e simplă: spune că, în istorie, la 20 de ani, lumea vine cu câte o revoluţie în stil, muzică, film etc. Ei bine, de mai bine de 20 de […]
ImpactNews – Noua lege a sănătăţii: Cine nu plăteşte contribuţia, servicii medicale doar în caz de urgenţă
Persoanele care nu plătesc contribuţia la sănătate primesc servicii medicale doar în cazul urgenţelor medico-chirurgicale, al bolilor infecţioase şi al celor din Programul naţional de imunizări, în cadrul unui pachet minimal de servicii stabilit prin contract, potrivit proiectului Legii sănătăţii. Potrivit proiectului noii Legi a sănătăţii, pus miercuri în dezbatere publică,persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat […]
L. Ornea (Observatorul Cultural): BIFURCAŢII. Universitatea, la sfîrşit de an
Universitatea din Bucureşti şi-a ales deja noul rector. Au fost alegeri liniştite, cu un singur candidat, profesorul Mircea Dumitru, filozof, despre care se ştia de mult că, probabil, va candida. Singurul dubiu era în legătură cu atingerea cvorumului; a fost atins. Unii sînt nemulţumiţi pentru că, vezi Doamne, neexistînd mai mulţi candidaţi, nu a fost […]
C. Siulea (VoxPublica): Cum mai merge reforma universitară
Acum cîteva zile a apărut în Observatorul Cultural o evaluare foarte bună a impementării reformei universitare, aparţinînd lui Liviu Ornea, profesor la Facultatea de Matematică Bucureşti. Ţin să o amintesc nu doar pentru că îmi confirmă, parţial, unele temeri mai vechi faţă de această reformă hiper-entuziastă, ci pentru că mi se pare că surprinde foarte […]
L. Davidescu (RL): După 22 de ani, statul poliţienesc trăieşte bine-mersi
Dacă Jandarmeria nu respectă legea, atunci Jandarmeria trebuie arestată. Câteva încercări de manifestare publică soldate recent cu descinderi de dube şi oameni săltaţi sunt cel puţin tulburătoare, sugerând că în România statul de drept şi libertatea de exprimare sunt doar mofturi permise doar atât timp cât nu deranjează prea mult. În mai mult rânduri, câteva […]
C Rogozanu (VoxPublica): Occupy Crăciun
În oceanul de urări leşinate şi bucurii familiale reale (bine închise în spatele pereţilor) am găsit totuşi un articol mai acătării despre Crăciun în salon.com. Pe scurt, Crăciunul are şi o serioasă tradiţie de agitaţie populară, iar autorul apelează inclusiv la teoriile lui Bahtin despre Carnaval pentru a-şi susţine teza. Adevărul e că o trupă […]
I. Paverman (VoxPublica): May the Force be with you
Parcări gri, periferii şi ziduri decojite, gropi de gunoi, corbi smulgând carnea de pe stârvuri, şantierele abandonate, iadul crimelor sinistre. Dar nu numai. Mai sunt şi blocurile mari de sticlă şi impozante efigii ale frumosului şi autostrăzi suspendate şi piste de aterizare. Şi printre ele defilează Stormtrooperşi, Vador e en garde, R2-D2 şi C-3PO se […]
C. Domnisoru: 10 întrebări pentru întâiul doctor al ţării (VoxPublica)
Pe sfârşit de an, Ministerul Sănătăţii lansează un proiect de reforma radicala a sistemul de sănătate. Preşedintele Băsescu este principalul susţinător al unei reforme care riscă să falimenteze spitalele precum industria românească, să conducă la creşteri masive de preţuri , la monopoluri regionale, la situaţii disperate în care bolnavii nu îşi permit tratamentul, la politizarea şi mai agresivă […]
Cotidianul – Tot mai aproape de marele „tun”. Borbely despre Roşia Montană: În ianuarie vom decide dacă dăm drumul proiectului
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, duminică, la Pro TV, că o decizie în legătură cu investiţia minieră de la Roșia Montană va fi luată la sfârşitul lunii ianuarie. Întrebat despre stadiul actual al procesului de avizare, ministrul Borbely a spus că au mai rămas de clarificat „anumite probleme tehnice”. „Am aşteptat şi mi se […]
InPolitics: Sfidarea absoluta: pentru ce platesc romanii televiziunea publica
Televiziunea publică, alimentată din banii românilor, a refuzat să transmită imagini în direct de la marele tîrg de carte ”Gaudeamus”, pe motiv că nu sunt bani, dar a găsit resurse pentru a transmite ”Gala tinerilor PDL”, unde Elena Udrea, în pantaloni de piele mulați pe picior, i-a îndemnat pe junii partidului să profite la maxim […]
Puterea – Societatea civilă spune NU comasării alegerilor
“Atât alegerile locale, cât şi cele parlamentare trebuie să se desfăşoare defalcat şi la termen, la datele previzibile”. Aceasta este principala concluzie la care au ajuns cele mai importante organisme civice din România. Potrivit unui comunicat de presă semnat Alianţa pentru o Românie Curată “este contrar bunei practici stabilită de Consiliul Europei a se aduce […]
Agerpres – Alianţa pentru o Românie Curată se pronunţă împotriva comasării alegerilor
Alianţa pentru o Românie Curată se pronunţă împotriva comasării alegerilor locale şi parlamentare şi critică adoptarea legislaţiei electorale prin asumarea răspunderii sau ordonanţe de urgenţă, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. ‘Procedura corectă ar fi fost deschiderea de negocieri asupra acestui subiect pentru a se ajunge la un consens cât mai larg. […]
A. Fumurescu (Contributors): … cand problema democratiei reprezentative incepe in fata computerului
… si nu, nu e vorba de a arunca vina pe computer, internet, FaceBook sau alte retele de socializare. Dimpotriva. Daca e s-o aruncam undeva, e pe la sfrasitul secolului al XVI-lea. Spuneam in episoadele precedente (vezi aici si aici) ca actuala criza nu e doar una economica ci, in primul rand, una politica. O criza […]
CriticAtac: Cetǎțeanul-pacient
Viitoarele mame care aleg sǎ nascǎ ȋntr-o maternitate privatǎ ȋn Romania lui 2011 ȋși pregǎtesc din timp douǎ bagaje: primul – fǎcut cu speranța cǎ sarcina va decurge bine și vor ajunge sǎ nascǎ la termen – conține doar buletinul, periuța de dinți și cardul bancar; al doilea – fǎcut pentru eventualitatea unei nașteri premature, […]
Agerpres – Sibiu: Raluca Turcan (PDL) vrea ca din 2012 toţi elevii să poarte uniforme în şcoli
Deputatul PDL Raluca Turcan pledează pentru introducerea uniformei obligatorii în şcoli, existând în acest sens o propunere legislativă care face referire la învăţământul general obligatoriu, profesional şi liceal, de stat şi particular. Aceasta a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că fiecare şcoală ar trebui să aibă propria uniforma, decizia urmând să fie luată împreună […]
Agerpres – Coaliţia 2012 pentru Alegeri Corecte, îngrijorată de o comasare a alegerilor
Coaliţia 2012 pentru Alegeri Corecte îşi exprimă îngrijorarea faţă de organizarea concomitentă a alegerilor locale şi a celor parlamentare, apreciind că o modificare a sistemului electoral ar putea avea ‘efecte devastatoare’ asupra democraţiei din România. ‘Luând act de propunerile partidelor politice aflate la guvernare vizând comasarea alegerilor şi modificarea sistemului electoral pentru alegerile de anul […]
CritcAtac: Mihai&Ortodoxia sau Băsescu&BOR?
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a refuzat să ia parte la celebrarea vârstei de 90 de ani a regelui Mihai, cel mai important român recunoscut ca atare în Europa, şi singurul rege ortodox în viaţă. Abia când lumea s-a întrebat dacă nu cumva ierarhia a făcut pact cu puterea, Patriarhia a anunţat că discută cu cei de la […]
Al. Matei: Incapacitatea societăţii civile de a fi autonomă faţă de Putere
Deşi dezbaterile ideologice din presa scrisă, atunci cînd mai au loc, nu mai ating defel viaţa politică dominată de partide, există de o bucată de vreme o sintagmă ideologică ciudată la prima vedere, tot mai întrebuinţată şi deopotrivă contestată: „capitalismul de stat”. Cel care a lansat-o este filozoful maghiar Gaspar Miklos Tamas, prezent cu un […]
MEDIAFAX – FSLI: Personalul didactic auxiliar nu va mai beneficia de gradaţia de merit din 2012
Personalul didactic auxiliar din învăţământ nu va mai beneficia din 2012 de gradaţia de merit, potrivit metodologiei care reglementează acordarea acestor bani, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) condamnând decizia Ministerul Educaţiei de a îngrădi dreptul acestor salariaţi. În total, la nivelul unităţilor de învăţământ din întreaga ţară, vor fi afectaţi aproximativ 17.000 de angajaţi […]
“Avangarda românească/Avangarda europeană”, la Muzeul de Literatură (Puterea)
Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) şi Biblioteca Metropolitană va organiza, joi şi vineri, colocviului “Avangarda românească/Avangarda europeană”. În Rotonda MNLR va fi vernisată, mâine, expoziţia “Victor Brauner şi însoţitorii” (George Grosz, Jacques Hérold, Marcel Iancu, M.H. Maxy, Corneliu Mihăilescu, Jules Pascin, Jules Perahim, Egon Schiele, Arthur Segal), prezentată de directorul muzeului Lucian Chişu, ca […]
C. Apostol: Ce poziţii pot ocupa femeile în arta şi cultura contemporană din România?
O intervenţie colectivă în Critic Atac. Corina L. Apostol și Biroul de cercetări Melodramatice In loc de un interviu între o teoreticiană şi un grup de artiste, am intrat într-o dezbatere despre condiţia femeilor în domeniul muncii culturale din scena de artă în Romania de azi. Corina L. Apostol, istoric de artă şi Biroul de […]
Mediafax – Macovei atrage atentia CSM asupra lipsei de celeritate în judecarea dosarelor de mare coruptie
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a transmis, duminica, o scrisoare deschisa presedintelui CSM, în care atrage atentia asupra problemelor legate de lipsa de celeritate în judecarea dosarelor de mare coruptie, precum si asupra necesitatii unei schimbari rapide si profunde a Inspectiei Judiciare. Macovei mentioneaza în scrisoare ca, potrivit raportului CE de monitorizare pe justitie si anticoruptie […]
Hotnews – Cum va fi reorganizata Politia Locala in orasele cu peste si sub 20.000 de locuitori
Politia Locala ar urma sa fie reorganizata si va deveni o structura obligatorie in localitatile cu peste 20.000 de locuitori. In cazul celorlalte localitati, precum si in cazul celor 6 Sectoare din Capitala, Politia Locala va fi infiintata doar daca autoritatile locale considera necesar si doar daca au bani, se arata intr-un proiect de lege […]
MEDIAFAX – Funeriu: Miza schimbărilor din educaţie este reaşezarea şcolii în jurul câtorva valori tradiţionale
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, susţine că miza esenţială a schimbărilor din educaţie este reaşezarea şcolii şi a societăţii româneşti în jurul câtorva valori tradiţionale, cum sunt perseverenţa, onestitatea şi generozitatea, transmite corespondentul MEDIAFAX. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, la festivitatea împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Pedagogic […]








Comentarii recente