”Urarea mea la această vârstă extraordinară este să aveţi în continuare puterea de a crede în aceste valori şi a le servi, de a apăra, prin vocaţia originară a PNL, democraţia, libertatea şi prosperitatea, statul de drept, de a avea puterea de a apăra Parlamentul, chiar când nu aveţi majoritate. Nu există în istorie democraţie […]
(PSNews): Deputat PNL, critici voalate…
Deputat PNL, critici voalate la adresa lui Blaga și Gorghiu: ”Nu știu dacă am destule lămâi în cămară…” Ce rugăminte ”umilă” adresează conducerii PNL Ultima ”achiziție” politică a PNL pare să nască o serie de nemulțumiri în cadrul partidului. Este vorba de ”transferul” politic pe care liberalii l-au făcut de la PMP și anume fostul vicepreședintele al […]
În răspăr (I)
Azi, în cadrul ședinței de grup parlamentar, mi-am anunțat colegii că, deoarece Comisia pentru Statut mi-a acceptat amendamentul la inițiativa parlamentară privitoare la îndemnizația pentru limită de vârstă acordată parlamentarilor, voi vota în favoarea acestei propuneri de lege. Mi-am reafirmat totodată decizia nu a nu apărea în mass-media pentru a îmi apăra punctul de vedere, […]
PNL și politica sa de cadre
Deci, dacă înțeleg eu bine, un eminent politician din regiunea de nord-est, tăricenist convertit la secta martorii lui Băsescu, plecat de la PDL pe motiv de Băsescu & Elena, om care acum două săptămâni ne înjura cu talent, îndârjire și aplicație pe posturile TV unde era invitat, va veni să își alăture forțele proiectului de […]
Declarație politică deputat Radu Zlati: O legiferare șchioapă nu poate avea efecte benefice
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, În cadrul ședinței în plen a Camerei, din data de 11 mai 2015, am luat la cunoștință alături de domniile voastre de avizul negativ pe care Comisia pentru Muncă l-a acordat pe două propuneri legislative. Este vorba despre Propunerea legislativă pentru prevenirea abandonului şcolar în rândul […]
Declarație politică: Guvernul, prin Ministerul Educației, fraudează concursurile pentru inspectori școlari
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, Curând, foarte curând, sper, Partidul Național Liberal se va adresa plenului Camerei cu solicitarea ca dumneavoastră, stimați colegi, să agreați formarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a cerceta felul în care Ministerul Educației, condus de către domnul Ministru Sorin Cîmpeanu, a organizat concursurile pentru ocuparea […]
Declarație politică deputat Radu Zlati: ”Procurorii finului spală obrajii nașului”
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, La data de 06.04.2015, un procuror din cadrul Parchetului General a dispus clasarea cauzei în Dosarul nr. 46/P/2015, care avea ca obiect plângerea penală formulată la adresa premierului VV Ponta pe motiv că acesta nu a organizat la termenul legal alegeri pentru conducerea CJ Cluj. Adică […]
Teorie a Manipulării (XV): Cum (nu) se sfidează conducerea PNL
Dezbină și stăpânește – adevărat pe vremea romanilor, adevărat și acum. În lipsa lui Băsescu, retras în tranșee după avatarurile juridice ale unor apropiați ai domniei sale, băsismul nu a murit, ci trăiește și face pui. Deci să nu ne mire că odioasa chemare la lupta de clasă, cea a salariilor și pensiilor nesimțite, a […]
Punct! Și de la capăt…
Ocupați cu decriptarea mesajelor prezidențiale ocazionate cu aniversarea a 100 de zile de la schimbarea Părintelui Națiunii de la Cotroceni, puțină lume a dat importanță unei alte aniversări: tot în săptămâna care stă să treacă s-au împlinit 100 de zile de la schimbare conducătorului PNL (în fapt, a co-liderului PNL). 100 de zile de când […]
Declarație politică deputat Radu Zlati: ”Hai să închidem ANAF-ul!”
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, Opinia publică este siderată – pe bună dreptate zic eu – de efectele perverse pe care acțiunile ANAF le au sau le pot avea în economia națională, prin închiderea unităților economice controlate și în cazul cărora se găsesc diferențe, oricât de mici, între monetarul din casă […]
Andrei Tiut (CivitasPolitics):
Post conventum omne politicus triste Să începem cu elefantul din cameră: dl Ponta este în continuare prim-ministru și lider PSD. În ultima vreme s-a confruntat cu victoria lui Klaus Iohannis, contestările interne, noul avânt PNL, retragerea UDMR, generalul iarnă, „nuanțările” UNPR, defecțiunea Vanghelie-Geoană, acțiunile DNA. ȘI totuși – aparent! – puterea sa este în continuare […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Disperarea naște monștri
Nu doar somnul rațiunii naște monștri. Uneori, aceștia sunt fructul otrăvit al disperării. Confruntat cu pericolul unei iminente arestări, domnul Șova, cel bine-miruit, a lansat de la tribuna Senatului o insinuare privitoare la doi importanți lideri PNL. Informația a fost preluata din zbor atât de propaganda pontistă, care caută astfel să acopere prin zgomot uriașul […]
Comunicat de presă Mihai Seplecan – Prima înfățișare în procesul de contencios administrativ împotriva Guvernului Ponta
Urmare a plângerii făcute în Contenciosul administrativ în legătură cu obligarea Guvernului Ponta de a respecta legile României și de a declanșa alegerile parțiale pentru ocuparea funcției de președinte al CJ Cluj, prima înfățișare va avea loc în data de 1 aprilie, ora 9.30 la Secția de Contencios administrativ a Curții de Apel Cluj. Victor […]
Declarație politică: ”Clujul are nevoie de un președinte de CJ. Domnule Ponta, respectați legea!”
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, Cu fiecare zi care trece, guvernul condus de către domnul Victor Viorel Ponta sfidează în măsură și mai mare legile statului, noțiunea statului de drept și poporul român. Spun aceasta deoarece legile trebuie respectate, în spiritul și litera lor. Ori, legea spune că vacantarea unei funcții […]
C. Rogozanu și F. Poenaru (CriticAtac.ro): Programe comentate: SAR și PNL
Raportul Societăţii Academice Române pe 2015 se autoprezintă ca neutru şi curajos. Neutru nu este, e de ajuns să vedem experţii. Nu este curajos, dacă asta ar fi însemnat o propunere care să irite vreun pic pe cineva de la putere. A fost un act de potenţare a imaginii într-o perioadă în care politicienii nu […]
Proiectul programului de guvernare al PNL – „Guvernarea liberală a României”
Proiectul programului de guvernare al PNL – „Guvernarea liberală a României” Rezumatul proiectului programului de guvernare al PNL – „Guvernarea liberală a României”
Declarațiile copreședintelui PNL Alina Gorghiu cu ocazia lansării în dezbatere a Programului de guvernare al PNL
Conform calendarului angajat de PNL, am aprobat astăzi în Comisia de Unificare proiectul Programului de Guvernare al partidului. PNL este dator să propună societății românești un program economic propriu, coerent, cu soluții liberale, mai ales acum, când economia României nu reușește să producă locuri de muncă și nici să sporească bunăstarea populației, iar actualul guvern […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Ministrul Educației trebuie să demisioneze!
Protestul angajaților de la Institutul Cantacuzino arată încă o dată faptul că Ministrul Educației Naționale trebuie să demisioneze. Este drept, domnul Ministru s-a descalificat încă de ieri când în plenul Camerei Deputaților reprezentantul Ministerului a susținut fără rabat poziția MECȘ privitoare la OUG nr. 94/2015. Și aceasta în timp ce chiar colegii principalului beneficiar al […]
Crin Antonescu – Interviu la B1 TV (extrase)
Guvernul PNL Simplu, cei care vor un alt guvern, un guvern pro-prezidenţial să spunem, un guvern care să acţioneze împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, trebuie să înţeleagă că sunt absolut necesare aceste compromisuri – ‘adu-i pe ăia, vorbeşte cu ăilalţi’. Eu cred că e bine să avem o schimbare de guvern, eu cred că e […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Un proiect de țară – Unirea cu Moldova
Ieri, 10 Februarie 2015, am avut onoarea de a participa la primele lucrări ale grupului parlamentar, informal, Prietenii Unirii. Grupul este alcătuit din parlamentari români, senatori și deputați, care sprijină Unirea României cu Republica Moldova. Cred că oricând, indiferent de împrejurările și condiționările politice prin care trec cele două teritorii românești, este de datoria oamenilor […]
Declarație politică: ”Domnule Premier, votați 10 Mai – Zi națională a României”
Domnule preşedinte de şedinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimaţi colegi, Îmi voi permite să mă adresez, în scurta mea alocuțiune, domnului Prim Ministru Victor Viorel Ponta, liderul național al Partidului Social Democrat – partid care dispune, în acest moment, de o majoritate parlamentară de care depinde aprobarea oricărei inițiative parlamentare. Domnule Premier, așa după cum […]
Declarație de presă: La început de sesiune parlamentară
Azi începe sesiunea parlamentară februarie-iunie 2015. Din multe puncte de vedere, o sesiune dintre cele mai importante ale parlamentarismului românesc post revoluționar. O sesiune parlamentară importantă nu doar pentru că trebuie să dea răspunsuri pertinente, în plan legislativ, la câteva dintre problemele devenite acute ale politicii românești. Legea Electorală, Codul Electoral, revizuirea Constituției, sunt doar […]
Hotărâri adoptate în cadrul ședinței Consiliului Național al PNL din 31 ianuarie 2015
CONSILIUL NAȚIONAL – HOTĂRÂREA 1/31.01.2015 Consiliul National al PNL, in baza atributiilor sale stabilite la art. 160 din Statut HOTĂRĂȘTE Art. 1. Organizatiile judetene sunt conduse de 2 copresedinti. Art. 2. Pe perioada de valabilitate a dispozitiilor tranzitorii prevazute in STATUT conducerea organizatiilor judetene este asigurata de: – Comitetul judetean executiv (CJEX) – Biroul politic judetean […]
Rezoluția Noul PNL, noul Guvern, noua politică – pentru România lucrului bine făcut! – 31 ianuarie 2015
Votul din noiembrie 2014 l-a sancționat dur pe Victor Ponta, astfel că astăzi România este guvernată de un Guvern condus de un Prim Ministru fără legitimitate. Romania are nevoie de o nouă guvernare, legitimă politic și moral, cu o nouă viziune de dezvoltare, pentru a deveni cu adevărat țara lucrului bine făcut, dorită de cetățenii […]
Rezoluția adoptată de CN al PNL – Bugetul României pe 2015: Zero dezvoltare – 31 ianuarie 2015
În viața publică a României din ultimi 25 de ani, stânga politică încearcă să ne convingă de faptul că banii bugetului de stat trebuie împărțiți fiecăruia după nevoi. Cu alte cuvinte, stânga încearcă să ne convingă că indiferent de eficiența noastră administrativă sau de performanțele noastre, bugetele primăriilor și ale Consiliilor Județene trebuie să fie […]
La cald despre luptă, fugă și duplicitate
La cald, despre evenimente politice reflectate în media națională. În primul rând, despre situația de la Consiliul Județean Cluj. Mihai Seplecan (liderul liberal clujean care și-a stabilit de mai mult timp ca țintă câștigarea poziției de președinte al CJ Cluj) a punctat decisiv, înaintând la Parchetul de lângă ÎCCJ o plângere penală împotriva premierului Ponta, cu motivația că […]
Radu Zlati – Interviu pentru www.PSnews.ro
În interiorul PNL există tot mai multe discuții despre cine ar trebui să facă parte din viitorul Guvern, format în jurul liberalilor. Totuși, sunt și parlamentari PNL care nu vor căderea Guvernului actual pentru ca apoi să fie înlocuit cu unul populat cu miniștri din Guvernul Boc, care au imaginea știrbită și asociată cu tăierea […]
Declarație de presă: Inspecția Judiciară din cadrul CSM ar trebui să se autosesizeze
Conștiința veșnic trează a domnului deputat Sebastian Ghiță nu îl lasă să doarmă nici o clipă. Mai nou, după ce a rezolvat problema modului în care ar putea ajunge la șefia Partidului Social Democrat, domnul Ghiță se îngrijorează pentru acțiunile politice ale Partidului Național Liberal. Probabil domnul coleg de Parlament crede că deputații liberali care […]
Declarație de presă: Lăsați CCR să delibereze în afara presiunilor!
Deplâng alături de întreaga societate românească tragedia care a lovit poporul francez, prezint sincerele mele condoleanțe familiilor îndoliate de actul iresponsabil și nejustificabil al teroriștilor. Nu pot să nu remarc faptul că atacul asupra redacției Charlie Hebdo a ridicat, din nou, probleme acute ale societății contemporane precum raportul dintre libertate și responsabilitate, dintre civilizația toleranței și […]
2015 între s-ar putea și nu se poate
Ce nu se poate? Nu se pot realiza alegeri anticipate. Nu curând. Aici, Ponta are dreptate. Decizia anterioară a CCR va împiedica organizarea unor alegeri pe baza unei noi legi electorale, înainte de trecerea unui an de la data promulgării respectivei legi. Cu alte cuvinte, dacă va exista suficient consens și o nouă Lege Electorală […]
Declarație de presă: Modificările aduse Legii Educației Naționale, între nelegitim și incomplet
Ieri Guvernul Ponta a modificat (a câta oară?) Legea Educației Naționale, printr-o Ordonanță de Urgență. Sunt câteva modificări asupra cărora nu voi comenta ele fiind, mai degrabă, de natură tehnică. Voi insista însă asupra două elemente din OUG adoptată de către Guvern care, după opinia mea, lasă de dorit în contextul educațional românesc. În primul […]
Să onorăm morții Revoluție din Decembrie 1989 respingând Legea Securității Cibernetice
Deoarece am eșuat în încercarea de a determina grupul parlamentar liberal să solicite Curții Constituționale din România ca Legea Securității Cibernetice votată în plenul Senatului și de către colegii mei senatorii liberali, să fie contestată la Curtea Constituțională, mă adresez pe această cale Președintelui României, Klaus Werner Iohannis. Domnule Președinte, Ați comemorat ieri sacrificiul celor […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Stop Legii Siguranței Cibernetice!
Am aflat spre neplăcuta mea surprindere că ieri, în plenul Senatului, colegii mei liberali prezenți au votat în unanimitate o Lege a Siguranței Cibernetice care, potențial, aduce atingere unor libertăți fundamentale ale omului și cetățeanului precum și principiului, drag Partidului Național Liberal, al caracterului sacrosanct al proprietății. Este timpul ca membrii PNL să afirme răspicat […]








Comentarii recente