Guvernul României actual, fiind într-o poziție foarte slabă din punct de vedere politic, a încercat să câștige suport politic prin sensibilizarea funcționărimii importante din stat (cum ar veni, Deep State-ul nostru), mai ales cea de la nivel central, care reprezintă contingentul cel mai important de clienți ai partidelor.
Anatol Basarab – Ucigașii care nu au citit cartea
Circulă pe internet un text atribuit scriitorului egiptean Alaa Al Aswany. Trei procese, trei asasini, același tipar: oameni care ucid pentru idei pe care nu le pot defini și pentru cărți pe care nu le-au citit. Textul e puternic. Are însă două defecte. Prima scenă, cea cu asasinul lui Sadat, este falsă. Iar semnătura lui […]
The Eagles — Hotel California
Într-o epocă în care muzica populară devine din ce în ce mai preocupată să explice totul, Hotel California continuă să funcționeze tocmai pentru că păstrează o zonă de mister. Fiecare generație își poate introduce propriile frici în acel hotel.
Dan Diaconu — Situația la zi din Iran
E o lege veche de când lumea a actorului mai slab dintr-un conflict: acesta, pentru a câștiga, nu trebuie să-și înfrângă dușmanul, ci să nu piardă.
Salvatore Quasimodo — Chitarele moarte
Desigur e toamnă: în vântul zdrențuit
chitarele moarte își înalță corzile
Doru Petrescu — De ce avem nevoie de termocentrale pe cărbune
A înlocui cărbune cu solar și eolian nu poate fi un drop-in replacement, iar cărbunele e singurul combustibil ce-l poți securiza ușor, doar faci o grămadă mare lângă Termocentrală și nu mai depinzi de nimeni. Așa nerentabil cum este el.
Claudiu D. Tufiș — Observații la Legea Salarizării
legea salarizării este o batjocură iar politicienii care o susțin nu demonstrează decât o ipocrizie nemărginită, prin care nu pot obține decât disprețul celor din sisemul de învățământ.
PD Aligică – Eterna Românie
Problema este mecanismul prin care o societate ajunge să-și submineze singură exact resursele NATURALE și UMANE de care va avea nevoie cel mai mult în următoarele decenii și, simultan, să producă diversiunile și justificările intelectuale și propagandistice prin care această operațiune este prezentată drept progres
Reza Nasri — Fantasmagoricele pretenții americane
Un agresor nu are dreptul să țină o evidență și apoi să îi prezinte victimei factura.
VS Cosma — Legea Salarizării și salariile cadrelor didactice
dacă proiectul va trece în această formă, întreaga carieră a unui profesor din învățământul preuniversitar se va desfășura în treimea inferioară a scalei coeficienților.
Salvatore Quasimodo — Cai de lună și de vulcani
Aici se sfârşeşte pământul:
cu trudă şi cu sânge
îmi durez o închisoare.
SUA – Cel mai agresiv stat din lume?
revista medicală britanică The Lancet, care a examinat utilizarea sancțiunilor unilaterale impuse de Statele Unite și aliații săi sub conducerea SUA pe o perioadă de 50 de ani. Studiul a constatat că, în medie, sancțiunile conduse de SUA au fost asociate cu peste 500.000 de decese pe an, totalizând aproximativ 28 de milioane de decese pe parcursul a cinci decenii.
The Islander — Ucraina – update
Aceasta este adevărata poveste de acum. Cerul de deasupra Ucrainei a fost deschis, iar Rusia toarnă oțel prin deschizătură.
Cererile Iranului și de ce SUA nu le va accepta
America TREBUIE să separe și să demonteze inelul pentru a-și atinge obiectivul. Iranul TREBUIE să țină inelul unit și în picioare pentru a supraviețui.
Saadi — Despre dragoste, beţie și înflăcărare
Iubita, ca şi tine, tot din lut şi apă.
Răbdarea ţi-o răpeşte, tihna ţi-o tot sapă.
Trump scoate SUA din Golf
„Rezultatul fundamental va fi un control de facto semnificativ al Iranului asupra strâmtorii”, a declarat fostul ofițer de informații american Jonathan Panikoff pentru WSJ.
Dan Andronic — USR și PNRR
Băieții de la USR s-au închis într-un birou, au desenat jaloane din pix, au fixat termene aberante și și-au asumat reforme rupte total de realitatea economică și administrativă a României.
AP Shanaka — Semnătura Teheranului
ediatorii arabi care lucrează pentru redeschiderea Hormuz au declarat pentru Wall Street Journal că se tem că diplomații iranieni nu au suficientă influență pentru a garanta respectarea acordului chiar dacă se ajunge la un acord
DP Aligică — Crizele noastre
În locul unor politici publice bazate pe analiză logică, pe verificare empirică și pe bun-simț, avem politici economice, sociale și instituționale aberante care produc efecte tot mai costisitoare pentru Uniunea Europeană și pentru state precum România.
AP Shanaka — Omul din spatele DeepSeek
DeepSeek nu este rezultatul unui plan de afaceri –
este natura unui singur om, ceva ce a crescut organic după 12 ani.
PA de Hillerin — PNRR-ul României a fost un act de trădare națională
Dincolo de orice altceva, este cel mai clar caz din istoria recentă a României în care un individ care nu a fost nici ales și nici mandatat de nimeni a reușit să bage toată țara într-o criză profundă. Dacă nici de data asta nu se întâmplă nimic și nu schițează nimeni niciun gest pentru a face dreptate românilor, atunci, cu siguranță, ne merităm soarta.
Dan Diaconu — Cum a prăbușit Trump Occidentul
Prin sancțiuni, idiotul de Trump nu a făcut altceva decât să le construiască chinezilor zidul pe banii săi. O asemenea idioțenie va rămâne în istorie o dovadă clară despre cum un cretin a reușit să distrugă un imperiu în doar două mandate.
Harari despre următorii 50 de ani: Douăsprezece teze despre lumea care vine
Ne confruntăm pentru prima dată cu ceva care poate nu doar să execute ordine, ci și să acționeze din proprie inițiativă: să gestioneze finanțe, să angajeze oameni, să proiecteze armele viitorului.
V. Vasilescu — Update Ucraina
Ceva cu adevărat important se va desfășura în viitorul apropiat în Ucraina
Dan Diaconu — Ucraina, Iran, Ceuta. Update
Peste 25 de rachete hipersonice au făcut praf mai multe obiective militare ale regimului dictatorial de la Kiev. Au existat câteva explozii extrem de puternice, iar Kievul a rămas fără curent.
AP Shanaka — Lista Teheranului
Lista de ținte a Iranului pentru energia din Golf nu este nouă. Ghawar, Abqaiq, Ruwais, Zakum, Ras Laffan, Burgan și Sitra au fost numite de un comandant al IRGC în aprilie, iar unele dintre ele au fost numite în martie.
Luați labele de pe Păunescu! Sau cum se rescrie istoria litareaturii cu flexul și polizorul
Problema este că oamenii aceștia nu încetează să fie mari scriitori doar pentru că au fost și oameni mici. Sau lași. Sau oportuniști. Sau fanatici. Sau de partea greșită/criminală a istoriei. Căci istoria nu este o ședință de cadre. Opera nu este cazierul autorului. Iar cultura nu funcționează după Codul penal.
Lisa Gerrard – Come Tenderness
Atunci când muzica renunță să mai vorbească și începe să se roage. ContextExistă artiști care compun melodii. Există artiști care construiesc lumi. Iar apoi există Lisa Gerrard, una dintre acele apariții rare pentru care muzica nu reprezintă un produs cultural, nici măcar o formă de divertisment, ci un teritoriu spiritual în care cuvintele devin, cel […]
W&RW — Ziua 152: Asimetrie, interceptori și fronturile în expansiune
Liniile de luptă nu mai sunt trasate pe nisip – sunt gravate în punctele de blocare maritime ale lumii, în liniile de asamblare industriale și în lanțurile globale de aprovizionare cu energie.








Comentarii recente