Bună ziua, Eu doresc să fac o declarație doar despre subiectul cel mai important al acestei săptămâni, și anume angajarea răspunderii Guvernului pe descentralizare. Să reafirm faptul că această formă în care legea descentralizării va fi asumată de către Guvern este o formulă care a fost discutată îndelung, nu numai în interiorul Uniunii Social Liberale, […]
Sinteză declaraţii Crin Antonescu – 18 noiembrie 2013
Principalul subiect al acestei saptamani este angajarea raspunderii pe legea descentralizarii.. Reafirm ca forma in care legea va fi asumata este o formula discutata indelung, nu doar in USL, ci si in societatea civila. PNL isi asuma si e deplin solidar cu acest proiect. Discutiile despre ce se descentralizeaza si ce nu nu au avut […]
Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Crin Antonescu, la finalul ședinței Biroului Politic Național al partidului
“A fost o ședință extraordinară a Biroului Politic Național în care am luat câteva decizii, una de natură politică, celelalte de natură administrativă, dar, evident, cu valențe politice. S-a adoptat o rezoluție de susținere a Codului Silvic, propusă de doamna ministru Lucia Varga și pe care Biroul Politic a adoptat-o în unanimitate. A fost dezbătută […]
Declarațiile președintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinței de presă susținute la finalul ședinței USL
”Bună ziua, bine ați venit,mulțumim pentru răbdare. În reuniunea de astăzi a conducerii USL s-au abordat în principal trei teme majore, două majore şi una importantă şi ea, nu de aceeaşi importanţă, dar de actualitate, în legătură cu care am găsit soluţii de consens, soluţii comune pe care toate partidele, membrii guvernului, bineînţeles, şi toţi […]
Declarațiile susținute de președintele PNL, Crin Antonescu, la finalul lucrărilor Conferinței Teritoriale de Alegeri a filialei PNL Sector 3 – 9 noiembrie 2013
Transcrierea declarațiilor de presă susţinute de președintele PNL, Crin Antonescu, la finalul lucrărilor Conferinței Teritoriale de Alegeri a filialei PNL Sector 3 9 noiembrie 2013 Întrebări din partea reprezentanţilor mass-media Jurnalist: Cum comentaţi declaraţiile domnului Mircea Geoană? Crin Antonescu: Domnul Mircea Geoană a dat această declaraţie şi această declaraţie poate fi reformulată – cred că […]
Transcrierea emisiunii “Ediție specială”, România TV, invitat președintele PNL, Crin Antonescu
Lili Ruse: Bună seara! Dle președinte, ați apucat să auziți ce a spus Traian Băsescu? Crin Antonescu: Bună seara. Am apucat. Lili Ruse: Cum vi se pare, v-a șocat ceva? A existat o asemenea conspirație din care faceți parte împreună cu Sorin Roșca Stănescu să controlați justiția? Crin Antonescu: Și cu Victor Ponta și cu… Mie mi-e dor, ca […]
Conferința de presă susținută de președintele PNL, Crin Antonescu, și liderul Grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, 8.11.2013
Crin Antonescu “Bună ziua, dragi prieteni, Am astăzi onoarea și plăcerea de a fi gazda liderului Grupului Liberal din Parlamentul European și bunului nostru prieten, domnului Guy Verhofstadt . În întâlnirea pe care am avut-o am discutat în principal trei teme: pregătirea Partidului Național Liberal pentru apropiatele, deja, alegeri europarlamentare, situația și pregătirile familiei liberale […]
Conferința de presă susținută de președintele PNL, Crin Antonescu, și vicepreședintele PNL, Daniel Chițoiu, la finalul ședinței BP al PNL – 5 noiembrie
Crin Antonescu: “Bună seara! Vă mulţumesc mult, mult de tot pentru faptul că sunteţi aici, mereu şi pentru faptul că aţi avut atâta răbdare, a fost una dintre şedinţele cele mai lungi ale Biroului Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal şi în legătură cu conţinutul acestor discuţii şi cu hotărârile politice adoptate, împreună cu domnul […]
Discursul susținut de președintele PNL, Crin Antonescu, în cadrul evenimentului ”România pentru mediul de afaceri”, organizat de TNL
”Mulțumesc! Bună ziua tuturor! Vă mulțumesc și eu pentru această întâlnire. Și le voi cere din capul locului colegilor de partid îngăduința să vorbesc, în primul rând, pentru oamenii din această sală care, chiar dacă poate au o filosofie liberală, nu sunt membri ai partidului nostru. Nu din cauză, dragi colegi de partid, că nu […]
Antonescu: Fără PNL nu poate exista o guvernare legitimă, nici o dreaptă competentă
Agerpres – Președintele Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, a declarat că PNL se află pe axul central al politicii românești, susținând că fără acest partid nu există nici guvernare legitimă, nici o dreaptă competentă. „PNL stă astăzi și pentru următorii ani pe axul central al politicii românești, în sensul în care nu există și nu poate […]
Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, la sesiunea de închidere a primei ediții a Școlii liberale de economie ”Friedrich Hayek”, organizată de CSL
”Mulțumesc foarte mult, domnule președinte, domnule primar, domnule secretar general, doamnelor, domnișoarelor, domnilor colegi! Să nu relativizăm vorbele lui Mircea Roșca. Dacă spune că sunt cel mai onest om pe care l-a cunoscut, nu vă gândiți că este doar o chestiune de anturaj, cunoaște mulți oameni. Dacă spune că Sinaia este a doua capitală politică […]
Participarea președintelui PNL, Crin Antonescu, la Sinaia, la evenimentele organizate de CSL și TNL pentru mediul de afaceri
Duminică, 3 noiembrie, președintele PNL, Crin Antonescu, va participa, la Sinaia, la sesiunea de închidere a primei ediții a Școlii liberale de economie ”Friedrich Hayek” – ediția I, organizată de Cluburile Studențești Liberale și la evenimentul ”România pentru mediul de afaceri”, organizat de Tineretul Național Liberal. Închiderea Școlii liberale de economie ”Friedrich Hayek” va avea loc în ”Sala Regelui”, din incinta […]
Antonescu (Mediafax): CSM e comparabil cu o sectă. USL nu a mai existat după alegeri în privinţa justiţiei
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comparat, joi, CSM, organism care ar trebui să conducă independent justiţia, cu o „sectă”, afirmând că USL „nu a mai existat după alegeri” prin raportare la acest domeniu, dar şi că alianţa nu a fost făcută ca Valeriu Zgonea „să-i pună cămaşă” lui Remus Cernea. „Cred că în ceea ce priveşte, de […]
Antonescu (Agerpres): Modificarea Constituției se amână deoarece a decis CCR în mod arbitrar în acest sens
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seara, că modificarea Constituției se amână pentru că judecătorii CCR au decis în acest sens, deși nu au avut fundament. „Modificarea Constituției se amână pentru faptul simplu că ignorând Constituția, nu ezit să o spun, o majoritate a Curții Constituționale a decis, în mod arbitrar, că nu doresc […]
Extrase din conferința de presă susținută de președintele PNL, Crin Antonescu, la Focșani, 27 octombrie 2013
Despre mitingul pentru autonomie teritorială de la Covasna “Poate că acum, pentru unii, este mai clar de ce Partidul Național Liberal s-a opus, de exemplu, la descentralizarea Poliţiei. Statul român este un stat naţional unitar. Deşi este unul din statele europene cu cea mai evoluată legislaţie şi practică privitoare la drepturile minorităţilor, e totuşi un […]
Extrase din conferința de presă susținută de președintele PNL, Crin Antonescu, la Slatina
Crin Antonescu: PNL este dreapta “Noi nu ne pregătim deloc de refacerea dreptei pentru că dreapta este foarte făcută, și ea este Partidul Național Liberal. Ne interesează întărirea dreptei. Ne interesează modul în care dreapta, adică Partidul Național Liberal își achită angajamentele față de cetățenii României și modul în care își construiește viitorul pe scena […]
Declaratii Crin Antonescu, la „Jurnalul de seara” difuzat de Digi24
E de dorit ca Romania sa fie un jucator, in cat mai multe domenii. Pesemne ca acest camp energetic e unul foarte important, in care Romania ar putea fi jucator Romania nu e singura pe lume, nu e singura, dar nici nu e un obiect pe care unii il pun intr-un loc sau altul Stim […]
Declaraţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de la Palatul Parlamentului
Crin Antonescu: … comisiei, acestei comisii speciale, încredinţat de plenul Parlamentului, a fost strict acela de a se pronunţa asupra proiectului de lege iniţiat de guvern. Poziţia noastră este aceea ca reportul comisiei pentru acest proiect de lege să fie de respingere şi, aşa cum am discutat la reuniunea de săptămâna trecută a USL-ului, această […]
Sinteza declarațiilor președintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul emisiunii ”Interviurile lui Ion Cristoiu”
Despre vizita premierului Victor Ponta în SUA şi subiectul Chevron Important este, și nu am mari emoții, nivelul vizitei, odată ce premierul va avea întâlnire cu Biden este asigurat. E foarte important însă ce va discuta premierul cu reprezentanții marilor companii. E un lucru bun că o delegație guvernamentală este acolo, depinde cum se termină […]
Comunicat de presă initiativa legislativă Crin Antonescu, Andrei Gerea, George Scutaru
Președintele PNL, Crin Antonescu, liderul și viceliderul grupului deputaților liberali, Andrei Gerea, respectiv George Scutaru, au depus în Parlament o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii […]
Declarațiile președintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul conferinței de presă susținute la finalul ședinței USL – 7 octombrie 2013
Referitor la tema descentralizării: ”Vom da drumul, urgența este această formulă de descentralizare, chiar mâine vom avea o discuție. Din partea noastră, echipa de discuție va fi condusă de prim-vicepreședintele Klaus Iohannis, primarul Sibiului (…) Urgența este pregătirea bugetului, pentru că în funcție de deciziile pe care le luăm referitoare la câtă, unde și când […]
Transcrierea emisiunii “După 20 de ani” (Pro TV), invitat președintele PNL, Crin Antonescu
“După 20 de ani” (Pro Tv) – Invitat: Președintele PNL Crin Antonescu – 6 octombrie 2013 Jurnalist: Domnule președinte, începem cu evenimentele acestui sfârșit de săptămână. Ați avut o reacție extrem de dură la adresa domnului Ponta. De ce o reacţie publică? Crin Antonescu: Pentru că este vorba de o temă publică pe de-o parte, de o […]
Conferința de presă susținută de președintele PNL, Crin Antonescu – 4 octombrie 2013
“Bună ziua! Bine ați venit. Intru direct în subiect, avem un nou scandal, un mare scandal, un scandal important, legat de o temă majoră, starea Justiției din România, independența Justiției din România. Un procuror, aflat pe o funcție de conducere, a fost înlocuit în termeni legali. Au survenit poziții publice adoptate în legătură cu această […]
Sinteză declaraţii Crin Antonescu – Cazul Papici – 4 octombrie 2013
Prin atributiile constitutionale, premierul nu poate si nu are nevoie nici sa dea explicatii, nici mesaje in numele procurorului general Seful statului intervine si foarte apasat acorda cu totul disproprortionat. Tine sa ne informeze ca a pus mana pe telefon, l-a sunat pe procurorul general si folosind o incarcatura simbolica, i-a spus >. E la […]
Crin Antonescu: Şeful Executivului a vorbit în numele procurorului general, este inacceptabil
Agerpres – Premierul Victor Ponta a vorbit în numele procurorului general, ceea ce este inacceptabil, a declarat vineri preşedintele PNL, Crin Antonescu. ‘Şeful Executivului, dl. Victor Ponta, a vorbit în numele procurorului general, a explicat de ce a fost schimbat, cum era băsist, cum a făcut dosare politice şi cum domniile lor, nu ştiu exact […]
Extras din discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, susținut în cadrul Conferinței Teritoriale a PNL Argeș
Extras din discursul preşedintelui PNL, Crin Antonescu, susţinut în cadrul Conferinţei Teritoriale a PNL Argeş, privind necesitatea ca USL să continue îndeplinirea angajamentelor electorale – 29 septembrie 2013 ”Prima temă, cea mai importantă şi cea mai urgentă, a Partidului Naţional Liberal este astăzi şi mâine, la propriu, nu în primăvara lui 2012, nu în toamna lui […]
Declarațiile președintelui PNL, Crin Antonescu, privind proiectul electoral inițiat de parlamentari liberali, susținute în cadrul conferinței de presă de la Satu Mare
Jurnalist: Cum comentați declarațiile domnului Dragnea? Crin Antonescu: Nu intră în fișa postului meu să comentez declarații, nici ale domnului Dragnea, nici ale altcuiva. Comentariile sunt apanajul dumneavoastră, al analiștilor. Din cât am văzut eu, nu e de comentat public. Subscriu la ideea că sunt destule lucruri de clarificat în interiorul Uniunii pentru ca să putem merge […]
Conferința de presă susținută de președintele PNL, Crin Antonescu, la finalul ședinței BPN – 20.09.2013
Bună ziua, mulțumesc pentru prezență, mulțumesc pentru gândurile bune. Cele mai importante decizii din ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal vi le transmit foarte concentrat, aproape telegrafic, dacă doriți să dezvoltăm vreunul dintre subiecte, împreună cu colegii mei, vă stăm la dispoziție. Roșia Montană, proiectul de lege transmis de Guvern în Parlament, privitor […]
Declarațiile președintelui Senatului, președinte al PNL, Crin Antonescu, susținute cu ocazia vizitei oficiale efectuate în Elveția – 18 septembrie 2013
Întrebări din partea reprezentanților mass-media Jurnalist: Care sunt concluziile după această vizită pe care ați făcut-o la Berna și cum pot fi relansate relațiile dintre România și Elveția la nivel parlamentar? Crin Antonescu: Există două componente: relația bilaterală între România și Elveția și există relația Uniunii Europene și României ca membru al Uniunii Europene cu […]
Declarațiile de presa susținute de presedintele PNL, Crin Antonescu, la finalul reuniunii liderilor USL – 12 septembrie 2013
Întrebări din partea reprezentanților mass-media Jurnalist: Care sunt concluziile discuţiei cu premierul Ponta? Crin Antonescu: Am avut o discuţie într-adevăr, confirm, cu premierul Ponta şi cu alţi colegi şi din PSD, şi din PNL, din Guvern, pe multe subiecte, cel mai arzător, probabil, privitor la Roşia Montană. Eu mi-am reafirmat convingerea că este un proiect […]
Declarațiile de presă ale președintelui PNL, Crin Antonescu, la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL, 9 septembrie 2013
”Bună seara! În primul rând să clarificăm ce s-a întâmplat aici. A fost o reuniune a grupurilor parlamentare din Senat și Camera Deputaților ale Partidului Național Liberal, reuniune nu de urgență, dar liderii grupurilor parlamentare, inițiativa a fost a liderului de la Cameră, Andrei Gerea, liderii au propus să ne reunim și să vedem dacă […]
Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Crin Antonescu – 9 septembrie 2013
”Bună ziua! Să spun din capul locului că doresc să fac o declarație în nume strict personal, sigur, având în vedere calitatea mea de președinte al Partidului Național Liberal, președinte al Senatului, de probabil candidat la președinție, dar este o declarație care nu angajează desigur nici Senatul și nici măcar PNL. Astăzi, deși discuțiile din […]








Comentarii recente