Incompetența lui Ilie Bolojan ucide lent, dar sigur, economia românească,...
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, a anunţat, marţi, în plen, că PSD şi PNL au depus moţiunea simplă „PDL – partidul drogurilor uşoare”, semnată de 140 de deputaţi. Preşedintele de şedinţă, Ioan Oltean (PDL), a precizat, după acest anunţ, că este pentru prima dată, din 1990 şi până în prezent, când este depusă […]
Proiectul legii privind disponibilizările din MAI a fost respins de Camera Deputaţilor, fiind înregistrate 150 de voturi „pentru”, faţă de 167 necesare pentru aprobare. Puterea a cerut reluarea votului, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Şedinţa s-a încheiat. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Proiectul legii privind disponibilizărea a peste 9.500 de angajaţi […]
PNL sa infiintat ca partid la 24 mai 1875. Premergator institutionalizarii ca partid politic, miscarea liberala sa constituit in avantpremierea revolutiei burgheze de la 1848. In 1835 C.A. Rosetti infiinteaza la Paris “Cercul Democrat Roman”, organizatie liberala, care activa in cercurile revolutionare franceze. In 1843 se infiinteaza la Bucuresti organizatia “Societatea Literara Fratia”, formatiune care […]
Uniunea Europeana discuta zilele acestea proiectul unificarii bazei de impozitare la nivelul blocului comunitar. Daca acest sistem va fi adoptat, companiile mutinationale cu sedii in diversele state membre vor plati impozitul pe profit conform unei scheme consolidate de venituri si cheltuieli, profitul fiind astfel centralizat si distribuit apoi intre statele membre proportional cu volumul afacerii […]
Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Hunor Kelemen, cere Primăriei Cluj-Napoca să îndepărteze inscripţia cu citatul din Nicolae Iorga de pe soclul grupului statuar „Matei Corvin” din Piaţa Libertăţii, pentru „a nu se provoca artificial tensiuni” între comunitatea română şi cea maghiară. Kelemen îi cere primarului din Cluj-Napoca să îndepărteze citatul din Iorga de pe grupul […]
În Ghepardul lui Lampedusa spune cineva la un moment dat, în plin avînt revoluţionar şi unificator, mi se pare că prinţul Salinas însuşi: „Trebuie să schimbăm totul, ca să nu schimbăm nimic!” Ceea ce mă sperie din ce în ce mai tare în România e că mecanismele democraţiei – printre care şi alternarea la putere – funcţionează […]
Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor colegi, domnule ministru, pregătisem şi eu, oarecum contrar obiceiului, câteva lucuri scrise, despre probleme şi pe o tematică unde nu e bine să ne jucăm cu cuvintele, oricât ne-am simţi îndemnaţi, dar prezenţa şi răspunsul dumneavoastră la această moţiune simplă, ca şi privilegiul de a beneficia cumva de expunerea corectă […]
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a spus, luni, în Senat, la moţiunea simplă a opoziţiei pe politică externă, ministrului Teodor Baconschi, că este cel mai „penibil carierist” şi cel mai „slugarnic slugoi”. Antonescu a acuzat „tonul ultrapartizan” folosit de Baconschi în intervenţia din timpul debzaterii moţiunii simple „Politica externă este a României, nu a PDL”. El […]
Victoria USL la alegerile de anul viitor este „previzibilă„, dar PNL şi PSD trebuie să se gândească „foarte serios” la pericolul apariţiei unor fraude. Iată ce declară la RFI vicepreşedintele liberal, Norica Nicolai. Ea crede pe de altă parte că o eventuală suspendare a preşedintelui Traian Băsescu ar putea fi „îngreunată„. Nicolai mai spune că […]
Dreapta actuală e prea la stînga pentru Dinu Patriciu. De cîteva luni editorialele sale au luat o turnură ideologică mai radicală, criticînd deopotrivă partidul de la putere şi PNL ca fiind lipsite de viziunea cu adevărat liberală, care ar putea scoate ţara din criză. Cum cred că dl Patriciu s-a vindecat de la a avea […]
Iar facem lucrurile prost și pe fugă? + Click pe hartă pentru mărire + 1. “După criterii etnice?” Este o formulare intenționat golită de conținut, dar care a reușit să fure toată dezbaterea. Ce înseamnă ea? Criteriile etnice să fie ignorate cu totul? Sau să fie folosite pentru a diviza minoritățile? Variantele sunt una mai greșită […]
„Everything I Own„este scris de catre David Gates si cantat pentru prima oara de catre formatia acestuia Bread pentru albumul din 1972 Baby, I’m a Want You. Everything I Own s-a bucurat de numeroase cover-uri, printre care cele ale unor Ken Boothe, Olivia Newton-John, Georgie Fame, Boy George, *NSYNC, Rod Stewart. Desi cantecul este adesea interpretat ca un cantec de […]
Foto: Antena 3 Crin Antonescu a anunţat, vineri, că azi urmează să se producă schimbarea majorităţii parlamentare în Senat, când se dezbate moţiunea la adresa ministrului de Externe privind intenţia afirmată public de a fura un milion de voturi la alegerile parlamentare pentru “partidul hoţilor lui Băsescu”. Băsescu a muşcat imediat momeala lui Antonescu, de […]
Zilele trecute, invitat de o publicaţie favorabilă domniei sale, Traian Băsescu a făcut, din punctul meu de vedere, o pledoarie alarmantă pentru eliminarea unor importante repere ale democraţiei. Ocupând pentru moment funcţia de preşedinte, prim-ministru şi ministru de finanţe, împreună cu cea de maharajah PDL, personajul menţionat a revenit pentru câteva momente şi în funcţia […]
UPDATED: Senatorul PDL Mircea Banias a declarat, luni, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie, pentru trafic de influenţă. Mircea Banias a declarat jurnaliştilor că nu înţelege de ce a fost pus sub urmărire penală, susţinând că nu a discutat niciun moment cu lucrători […]
Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli (FNPAR), cea mai mare asociaţie patronală din agricultură din Romania, susţine că preţurile produselor alimentare se vor scumpi în perioada următoare din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, dar şi a lipsei sprijinului din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. „Producţia de secară va fi cu 22,9% mai mică faţă de cea […]
Referendumul din 2009 a cuplat două probleme lăsând senzaţia că sunt dependente şi convergente: reducerea numărului de parlamentari şi modificarea structurii Parlamentului. Prima chestiune a avut şi va avea, mai ales cu actuala clasă politică, o largă susţinere populară. Chiar dacă percepţia publică a fost temeinic speculată, reducerea numărului de parlamentari e justificată. Numărul scos însă ca […]
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că era posibil ca astăzi să se schimbe majoritatea în Senat şi să treacă moţiunea simplă la adresa ministrului de Externe, Teodor Baconschi, iar prin acţiunea DNA împotriva lui Mircea Banias s-a dat un semnal parlamentarilor PDL „Constat că pericolul ca azi majoritatea să […]
“Eu aş vrea doar să subliniez un lucru legat de tema politicii externe şi de moţiunea simplă care, astăzi, se va dezbate și se va vota în Senat, moțiune dedicată, închinată politicii externe româneşti în epoca Băsescu-Baconschi. Am văzut că, în ultimele zile, domnul ministru Baconschi, în calitate de politruc PDL-ist, singura sa calitate oficială […]
Prealuarea majorității în Senat de către Opoziție, anticipată să se producă luni, nu va avea efecte notabile, cel puțin pentru moment, cu excepția, bineînțeles, a unora de imagine. Legile cu miză mare pentru Guvern au ca for decizional Camera Deputaților, acolo unde există o diferență mare între Putere și Opoziție, de 22 de voturi, care […]
enatorul PDL Iulian Urban spune, într-un interviu pentruziare.com, că mai mulţi democrat-liberali şi-au negociat, pe bani mulţi, plecarea la USL, precizând că aceştia îşi vor anunţa luni demisia din partid. Anterior, deputatul Mircia Giurgiu şi vicepreşedintele Senatului, Dan Voiculescu, anunţaseră plecări din PDL. Iulian Urban, senator PDL, nu a vrut sa dea numele celor care […]
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, duminică, la Europa FM, că PNL nu se opune, de principiu, votului prin corespondenţă, însă a susţinut că derularea lui trebuie pusă sub controlul unei instituţii independente, nu a „MAE, a STS sau a SIE”. „Temerea noastră nu este cu privire la exercitarea votului de către aceşti cetăţeni. Ar […]
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, le-a solicitat, duminică, într-o conferinţă de presă, primarilor Sectorelor 2 şi 3, respectiv Neculai Onţanu şi Liviu Negoiţă, să susţină public organizarea unui referendum local în Bucureşti în ceea ce priveşte Legea Capitalei. „Apelez la doi oameni pentru care am toată stima, Neculai Onţanu şi Liviu Negoiţă: sunteţi membri ai […]
Un sondaj efectuat de SNSPA – instituție de stat! – demonstrează că bucureştenii au cu totul alte opţiuni decât au guvernanții faţă de Capitală. PDL şi cei mai vizibili lideri ai acestui partid sunt surclasaţi şi asta explică de ce Traian Băsescu nu mai vrea referendum, ci tranşarea „Legii Capitalei”, ilegal, prin parlament. Mai mult, […]
Să mergem mai departe cu plimbarea prin universul anticomunismului ham-ham. Deşi este îndeobşte ştiut că cine latră nu muşcă, anticomunismul ham-ham a provocat vii reacţii în rândul neomarxiştilor de pe la noi. Când îi citeşti pe Ernu, pe Rogozanu sau pe alţi autori mai „roşii”, ai crede că doctrina marxistă este pe moarte din cauza […]
Ce este anticomunismul ham-ham? Este anticomunismul cu care suntem obişnuiţi, încurajaţi, atacaţi, “ameninţaţi” de ceva vreme. Adică cam de 22 de ani. Este un anticomunism vocal, cu tonuri agresive, violente, plin de făgăduinţe de dreptate şi de eroisme retorice. Este un anticomunism visceral (dar, desigur, doar la nivelul “viscerelor” pe care le puteţi găsi într-o […]
Basescu, 05/2011: Şeful statului a declarat, răspunzând unei întrebări, că creşterea TVA a fost una din marile erori politice, susţinută de toată coaliţia de la acea vreme. Băsescu a spus că el a susţinut scăderea pensiilor cu 10%, ca măsură temporară, dar Curtea Constituţională a respins o Ordonanţă emisă în acest sens. El a adăugat […]
Post sters la solicitarea site-ului sursa. Rog cititi articolul la adresa In linie dreapta
Redau în continuare SCRISOAREA OANEI PELLEA CĂTRE GUVERNANŢI: “Acest text dezbate problema crimei asupra cailor din pădurea Letea. Vă rog să nu replicaţi că există alte probleme mai importante în ţară. Toate problemele sunt importante! Dar azi vă vorbesc despre CRIMA DE LA LETEA! Ce text echilibrat, lipsit de patetism şi de impact trebuie conceput […]
”Când Primul Amendament îl apără pe cineva ca mine, cetățenii americani pot să doarmă liniștiți că drepturile lor sunt apărate”. Ideea a fost exprimată de un personaj (celebru) care a încasat sute de milioane de dolari din industria pornografică. Pentru cei care nu știu, „Primul Amendament” se referă la libertatea de exprimare. Afirmația făcută de […]
Comisia Europeană va propune reintroducerea vizelor pentru sancţionarea ţărilor terţe care abuzează de libera circulaţie facilitate pentru a-şi impulsiona minorităţile să migreze către UE, informează AFP. Măsura vizează direct Serbia şi Macedonia, invitate în van în mai multe rânduri de către liderii europeni să ia măsuri pentru a-şi împiedica cetăţenii să ceară azil în ţările […]
Un uluitor raport al Ambasadei SUA la Bucuresti catre Departamentul de Stat dezvaluie existenta unei adevarate bombe etnice in Romania. Care poate exploda oricand. Si a fost pe cale sa explodeze in 2006. Documentul a fost dat publicitatii de catre WikiLeaks. Analiza indica, cu mare precizie, cine sunt extremistii. Si cum sunt ei sprijiniti de […]
Comentarii recente