Când pui un contabil la cârmă, obții exact ce oferă un contabil bun:...
Surse din cadrul USL au declarat, pentru gândul, că noul Guvern va menţine cota unică până la alegeri, impozitul progresiv urmând să fie aplicat începând cu viitoarea execuţie bugetară. Premierul desemnat Victor Ponta declara înainte de a prelua misiunea de a forma Guvernul că după venirea USL la putere se va renunţa la cota unică […]
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că este încă devreme pentru declaraţii legate de primele măsuri pe care le va lua noul guvern şi că aşteaptă să vadă ce va face premierul Victor Ponta. „Nu uitaţi că vorbim de un guvern, ca să spun aşa, provizoriu. Deci, e foarte limpede că una […]
Partidul Naţional Liberal şi-a anunţat, duminică, în cadrul adunării generale a organizaţiei municipale, candidaţii pentru Consiliul Local şi Consiliul Judeţean Suceava. Candidatul USL pentru primăria municipiului reşedinţă de judeţ este liberalul Ştefan Alexandru Băişanu, conferenţiar la Universitatea ”Ştefan cel Mare”, fost subprefect şi prefect al Sucevei. Printre cei 13 candidaţi pe care i-au lansat liberalii […]
Au fost, în nu tocmai îndelungata istorie a PNL condus de către Crin Antonescu, o mulțime de comentatori (de regulă neimplicați sau prea puțin implicați în viața de partid) care au găsit toate greșelile posibile în persoana și activitatea acestuia. Este leneș și doarme prea mult (temă preluată cu succes din propaganda băsistă); nu este […]
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, şi-a depus, sâmbătă, candidatura pentru un nou mandat de edil la acest sector. Chiliman a susţinut că va rămâne ‘un primar care va face, în primul rând, administraţie înaintea politicii’ şi că nu se teme de ‘judecata’ bucureştenilor. ‘Am datoria să termin proiectele începute şi în primul rând reabilitarea termică […]
“Bună ziua, dragi prieteni! Mulțumesc tuturor celor care sunteți împreună cu noi în această zi minunată. În toamna anului 2009, după ce primul tur al alegerilor prezidențiale de atunci a trecut, am participat aici, la Brașov, la o primă întâlnire electorală în care candidatul rămas în cursă împotriva lui Traian Băsescu, candidatul Partidului Social Democrat, […]
Căderea guvernului MRU, schimbarea (chiar şi pentru moment) a majorităţii parlamentare, nominalizarea lui Ponta ca premier de către Băsescu, sunt evenimente politice pline de urmări pe termen scurt și mediu. Poate si pe termen lung. Dar, la urma urmei, cine pierde și cine câștigă? PERDANȚII UDMR: perdant absolut. După ce au sprijinit timp de 3 […]
Jurnalist: Când aţi aflat de vot, eraţi deja în drum spre altă localitate. Crin Antonescu: Da, eu aveam speranţe cum v-am spus şi ieri, cum v-am spus şi dimineaţă, nu ştiam rezultatul votului am crezut la un moment dat chiar că va fi şi mai dramatic, adică în momentul în care am văzut că presiunile […]
”Stimate doamne și stimați domni parlamentari, Domnule prim-ministru, Aș spune câteva lucruri strict legate de temele din moțiunea de cenzură și care sunt niște lucruri în opinia Partidului Național Liberal, și deci în opinia mea, esențiale. Ne-ați prezentat, domnule prim-ministru, perimetre, diametre, adâncimi de puțuri, date de înființare și alte lucruri, pesemne corecte. Ați invocat […]
Moţiunea asta ar putea să treacă. Numai să vrea şi Opoziţia. Ceea ce înseamnă, mai întîi, prezenţă sută la sută a USL la votul de vineri. Luni Opoziţia mai avea nevoie de 10 voturi pentru a ajunge la cele 231 cîte i-ar trebui să dea jos guvernul. Între timp au mai plecat din PDL patru […]
Surse din USL au declarat pentru DeCe News că în acest moment s-au adunat 236 de parlamenari care vor vota moţiunea de cenzură împotriva guvernului Ungureanu. USL are nevoie de 231 de voturi pentru a trece moţiunea, iar în acest moment există şanse mari ca actualul guvern să fie demis. Parlamentarilor care şi-au dat deja […]
Edilul din comuna salajeana Creaca, Eugen Terec, a anuntat, miercuri, ca va demisiona din PDL si se va inscrie in PNL, partid din care a mai facut parte. Tereac a argumentat ca pleaca de la democrat-liberali „din motive personale”, dar si pentru ca a avut „asteptari legate de alocarile bugetare”, potrivit Romania Tv. „Voi trece […]
Vicepreşedinţii PNL Neamţ Viorel Chirilă şi Liviu Negelschi au demisionat, miercuri, din partid, dar şi din funcţiile de consilier municipal la Piatra Neamţ. Cei doi şi-au anunţat decizia în cadrul şedinţei consiliului municipal. Viorel Chirilă şi Liviu Negelschi şi-au motivat decizia prin faptul că USL a desemnat drept candidat la Primăria Piatra Neamţ un reprezentant […]
Călin Popescu-Tăriceanu “Bună ziua! Doresc să vă mulțumesc că ați dat curs invitației pe care v-am făcut-o. Sunt în calitate de reprezentant al Partidului Național Liberal în această conferință de presă care este dedicată marcării momentului semnării unui protocol politic la nivelul județului Alba între Uniunea Social Liberală și colegii noștri din Partidul Național Țărănesc […]
Robert Turcescu: Bună seara, doamnelor şi domnilor, bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii „Sub semnul întrebării”. În ediţia din această seară, două părţi distincte: în prima parte ne întâlnim cu domnul Crin Antonescu, preşedintele Partidului Naţional Liberal. Bună seara, domnule Antonescu, bine aţi venit. Crin Antonescu: Bună seara, bine v-am găsit. Robert Turcescu: […]
Invitat luni în emisiunea „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, președintele PNL, Crin Antonescu, a comentat inițiativa premierului Mihai Ungureanu de a forma o nouă mișcare politică, precizând că ar fi foarte greu, însă necesar pentru Românie. Liderul liberalilor a mai spus că se consideră, în momentul de față, mai credibil decât Ungureanu. „Apariția […]
Invitat luni în emisiunea „Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 TV, președintele PNL, Crin Antonescu, a comentat numeroasele plecări din ultima vreme dinspre PDL către Opoziție, precizând că tot acest demers este menit să ducă la distrugerea partidului democrat liberal. „La poarta PNL bat acum mulți pedeliști, dar nu îi luăm pe toți. Noi am […]
USL este cea mai complicată alianţă din care preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că a făcut parte până în prezent. În cadrul unei emisiuni la B1Tv, şeful liberalilor a apreciat că PNL şi PSD sunt „două partide care trebuie să echilibreze discursul între stânga şi dreapta”. “Foarte confortbabil nu este niciodată într-o alianţă, pentru că […]
”Bună ziua!. Într-adevăr o ședință foarte concisă pentru că, din punct de vedere politic, în această săptămână, pentru USL, activitatea este în Parlament, din mai multe puncte de vedere. În mod evident locul zero pe lista noastră este moțiunea de cenzură. Am mai spus-o, o spunem și acum, facem toate eforturile pentru ca moțiunea de […]
DATA: 22-04-2012 EMISIUNEA: ROMÂNIA POLITICĂ POSTUL: REALITATEA TV ORA: 21:00 MODERATOR: MELANIA MEDELEANU INVITAŢI: CRIN ANTONESCU EMIL HUREZEANU Melania Medeleanu: Doamnelor şi domnilor, bună seara! Bine v-am regăsit la „România politică”. Vin alegerile, e clar. Partidele au ieşit şi ele din post, au intra în febra electorală; până şi amiciţiile vechi par a […]
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că, în eventualitatea în care moţiunea de cenzură va trece, USL trebuie să ceară preşedintelui Traian Băsescu desemnarea lui Victor Ponta în funcţia de premier. După episodul “Ponta premier” din luna februarie, când preşedintele susţine că i-a propus preşedintelui PSD această funcţie, situaţia s-ar putea repeta după moţiunea de […]
USL contează în acest moment pe 217 de voturi proprii pentru moţiunea de cenzură, putând primi până la 225 de voturi, ţinând cont de anunţurile de susţinere din partea mai multor parlamentari ai puterii, dar şi de posibila alăturare a unor neafiliaţi. În mod oficial celor de la USL le-ar mai fi necesare 10-11 voturi, […]
Ascultand recentele patetisme filosofico-politice ale premierului, intelegi usor dimensiunile dezastrului politic in care se zbate Romania din 1944 incoace, iar dezastrul se numeste aroganta pretioasa dublata, paradoxal, de lingusire si servilism. E o tipologie neaosa specifica spatiului nostru dominat de vecini puternici si hrapareti, ori e vorba de altceva? Nu poti sa vii din mediul […]
Conducerea liberală caută să provoace cât mai multă derută în rândurile democrat-liberalilor ardeleni înainte de locale. Arogat cu mândrie ca fiind fief PDL, Ardealul trece în prezent printr-o serie de frământări pe plan politic, provocate de campania de racolări iniţiată de PNL. De altfel, liberalii şi-au împărţit zonele de atac în ţară în funcţie de […]
Actualul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş (PNL), este primul edil din judeţ care şi-a înregistrat oficial candidatura pentru alegerile locale din luna iunie. Primarul Cătălin Cherecheş a făcut o notă discordantă, preferând să meargă singur vineri la Biroul Electoral al Circumscripţiei nr. 1 din Baia Mare. Cătălin Cherecheş este susţinut de Uniunea Social […]
Pot să înțeleg disperarea cu care PDL se agață de „salvatorul” MRU. Cu aproape o lună înaintea unei competiții electorale majore, alegerile locale, să-ți dezerteze generalii, n-ar fi ușor pentru nici o armată. Ce moral mai au trupele, acum în prag de bătălie, când se văd fără comandanți care să-i ducă în luptă? Ca să […]
Interviurile pe care le-a dat Mihai Răzvan Ungureanu în ultima perioadă sunt cam lipsite de substanță. Actualul premier are un discurs politic modern, dar rareori face o declarație care să șocheze. În cadrul interviului de la B1 TV, Mihai Răzvan Ungureanu a avut însă unul dintre acele rare moment de șoc, când a spus că […]
Comentarii recente