Arhive etichete: Crin Antonescu

Crin Antonescu către Delegația Permanentă Teritorială a PNL Buzău – 3 aprilie 2014 (fragmente)


Despre atacurile la PNL și ruperea USL PNL este un partid puternic, capabil să lupte cu orice și cu oricine stă în calea aspirațiilor și obiectivelor sale și acesta este lucrul de demonstrat tuturor la 25 mai. Luptăm împotriva unor adversari, care chiar atunci când sunt deghizați în prieteni, nu suportă ideea că PNL nu […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Pe repede-nainte, despre procurori și Justiție


Încă unul dintre baronii PSD a fost dus de procurori, dis de dimineață,  în fața judecătorilor pentru încuviințarea arestului preventiv. Este vorba, conform procurorilor, de un lung șir de infracțiuni inclusiv aceea de traficare a unor funcții publice (aspect care nu mă poate lăsa indiferent). Este al optulea dintre șefii județeni PSD urmăriți penal sau […]

Continuă citirea →

Declarațiile președintelui PNL, Crin Antonescu, în cadrul emisiunii ”Ultima Ora” – România TV


Despre scăderea PNL în sondaje: De ce, oare, suntem atât de marcaţi de nişte sondaje ale căror autori şi a căror destinaţie este evidentă? De ce le-am socoti mai credibil şi nu luăm în calcul faptul că, la semnăturile depuse, că tot s-a încheiat examenul BEC, şi spre surpriza mea, PNL a colectat cele mai […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Cristina Pocora: PSD trebuie să răspundă pentru inconsecvența și minciunile Guvernului Ponta III


Atacurile obsesive ale  lui Victor Ponta şi ale PSD  la adresa PNL şi a lui Crin Antonescu ne arată  starea de disperare şi enervare care s-a instalat în rândul social-democraţilor. PSD şi premierul îi atacă zilnic pe liberali pentru că ştiu foarte bine că PNL este singurul care îi poate opri. Aşa cum tot PNL […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Comunicat de presă Cristina Pocora: Victor Ponta, Regele Păcălelilor


Astăzi, de 1 aprilie, aş vrea să mă refer la cea mai mare păcăleală a românilor pe acest an: Guvernul Ponta 3. Aş începe prin a observa ceea ce vede tot mai multă lume:  de când s-a instalat la putere noul guvern PSD-PC-UNPR-UDMR, pentru români este 1 aprilie în fiecare zi. 1 aprilie este zilnic […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, susținut cu ocazia şedinţei solemne a Parlamentului României


”Alteța Voastră Regală, Domnule Președinte al României, Domnule Președinte Ion Iliescu, Domnule Președinte Emil Constantinescu, Domnule Prim-Ministru Ponta, Domnilor Prim-Miniștri, Domnilor Președinți ai Camerelor, Doamnelor și domnilor colegi,   Sărbătorim, astăzi, zece ani de la intrarea României în NATO. Spun bine sărbătorim pentru că apartenența țării noastre la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord este probabil […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Mesaj de condoleanțe al președintelui PNL, Crin Antonescu


Preşedintele Partidului Național Liberal, Crin Antonescu: adresez sincere condoleanțe familiei plutonierului-major Claudiu Constantin Vulpoiu În această dimineață am aflat cu tristețe că plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu și-a pierdut viața în timpul unei misiuni de patrulare desfășurate în Afganistan. Adresez pe această cale sincere condoleanțe familiei plutonierului-major Claudiu Constantin Vulpoiu, care a căzut la datorie, slujindu-și țara […]

Continuă citirea →

Crin Antonescu – Mesaj la împlinirea a zece ani de la aderarea României la NATO


În urmă cu exact zece ani, pe 29 martie 2004, pe peluza Casei Albe de la Washington avea loc ceremonia festivă de primire a României ca membru al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. Alături de alte șase state din fostul bloc comunist, țara noastră încheia astfel procesul istoric de aderare la NATO, cea mai puternică […]

Continuă citirea →

Comunicat de presă Cristina Pocora: Valeriu Zgonea compromite, prin limbajul folosit, a treia funcţie în stat


Atacul suburban, repetat, al preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, la adresa preşedintelui PNL este în linie cu noua strategie de imagine a PSD: Victor Ponta joacă rolul liderului prietenos şi politicos cu liberalii iar ceilalţi membri de la vârful PSD au „undă verde” să lovească public, fiecare cât şi cum poate, în PNL. Din păcate […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Conferința de presă susținută de președintele PNL, Crin Antonescu – 26 martie 2014


”Bună ziua, Primul subiect la care vreau să mă refer este cel legat de introducerea sau neintroducerea accizei la carburanți de către guvern. În legătură cu acest subiect aș vrea să precizez următoarele. În momentul în care la discuția despre construirea bugetului pentru 2014 s-a pus această problemă, Partidul Național Liberal, prin ministrul de Finanțe […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Intervenția președintelui PNL, Crin Antonescu, susținută la începutul dezbaterii „De ce nu este necesară o lege a amnistiei şi graţierii”


“Bună ziua, Vreau să îi felicit pe colegii mei, deputații liberali, inițiatorii acestei dezbateri de astăzi, pe domnul Scutaru, pe doamna Gorghiu, pe toți ceilalți colegi din Comisia juridică și din afara ei. Cred că există toate motivele pentru ca o asemenea întâlnire și o asemenea discuție legată de un asemenea subiect să aibă loc. […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Comunicat de presă PNL: PSD îşi continuă campania de denigrare zilnică a PNL


PSD îşi continuă campania de denigrare zilnică a PNL, iar atacurile furibunde şi repetate la adresa liberalilor şi a preşedintelui Crin Antonescu ne arată că suntem văzuţi de către PSD ca principalul obstacol care mai stă în calea acaparării puterii totale de către social-democraţi. Cu abnegaţie faţă de partid şi dorind să bifeze obsesia numită […]

Continuă citirea →

Comunicat de presă – Dan Mihalache (PNL) referitor la programul de aniversare a 150 de ani de la înființarea Senatului


Regret faptul că un eveniment care ar trebui să întrunească un consens politic, fiind vorba de prestigiul unei instituții, respectiv aniversarea a 150 de ani de la înființarea Senatului, este transformat într-o temă de atac și propagandă politică. Menționez, inclusiv spre memoria unor domni membri ai Biroului Permanent, faptul că întreg programul de aniversare a […]

Continuă citirea →

Declarație de presă deputat Radu Zlati: Domnul Sârbu antibăsistul


Așa cum ne-a obișnuit partidul domnului Ponta, liderii din eșalonul secund ai partidului apelează la tactica aruncării cu mizerii asupra lui Crin Antonescu, urmând pilda unui ilustru propagandist (condamnat deja de istorie) care îndemna să se calomnieze cât mai mult, poate rămâne totuși ceva în mentalul colectiv. Astfel încât, făcându-se că uită cine este cel […]

Continuă citirea →

Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, susținut în cadrul întâlnirii regionale a reprezentanților PNL din zona Sud-Est a României – Brăila, 22 martie 2014


“Dragi colegi, dragi prieteni, vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră aici! Și dacă tot abordăm aceste alegeri pentru Parlamentul European în regimul împărțirii României pe regiuni administrative, nu uitați vă rog, nicio clipă, că și eu vin și aparțin definitiv, sufletește, acestui sud-est, acestei zone pe care o port în sufletul meu până la capătul vieții! […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Declarațiile de presă susținute de președintele PNL, Crin Antonescu – 21 martie 2014


“Bună ziua, Mulțumesc pentru întâlnire! În primul rând, Partidul Național Liberal salută evenimentul istoric de astăzi, decizia luată în Consiliul European de semnare a Componentei politice a Acordului de asociere Uniunea Europeană-Ucraina. Considerăm că este un răspuns prompt și pragmatic la toate evenimentele pe care le cunoaștem în această regiune în ultima vreme și, de […]

Continuă citirea →

Despre minciunile guvernării Ponta – episodul 2: Roșia Montană (1)


Problema exploatării miniere de la Roșia Montană a fost una care a făcut atenția USL încă înainte de campania electorală din decembrie 2012. În septembrie 2011, Viziunea privind Mediul lansată de către USL cuprindea un capitol aparte dedoicat Roției montane, unde se specifica: Desecretizarea de urgenta a contractului RMGC cu statul roman Evaluari independente cu […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

DIGI 24: Interventia presedintelui PNL, Crin Antonescu, la emisiunea ‘Jurnal de seara’ – 19.03.2014


Realizator: Cosmin Prelipceanu – Crin Antonescu, preşedintele PNL. Bună seara! Cât de mari sunt riscurile de securitate la adresa Republicii Moldova? Crin Antonescu: Bună seara. Sunt atât de mari pe cât le recunoaşte toată lumea. Eu cred anume că în perioada următoare Rusia nu va escalada în direcţia Transnistriei, spre exemplu, această ofensivă. Cred că […]

Continuă citirea →

Interviu Crin Antonescu (”22”): Faţă de 2004, PSD e neschimbat în esenţa lui rea


revista22.ro – Până la urmă, de ce s-a rupt USL? Motivele care au fost invocate și de o parte, și de cealaltă au părut forțate. Senzația a fost că ambele părți au dorit să se despartă, motivul de substanță fiind de fapt candidatura la prezidențiale. USL s-a rupt pentru că PNL nu a acceptat transformarea USL în […]

Continuă citirea →

Despre minciunile guvernării Ponta – episodul 1: ”PSD este în război cu Băsescu” (1)


Pentru mulți dintre români, numele premierului a devenit un supranume, sinonim cu păpușa aceea de lemn, făurită de păpușarul Gepetto. Nu voi spune asemenea păpușarului de la Cotroceni, că premierul ”minte cum respiră”; dar voi sublinia că în repetate rânduri, între spusele lui Ponta și adevăr  este o diferență atât de mare încât imaginația publică […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Declaraţia de presă a președintelui PNL, Crin Antonescu referitoare la situaţia internaţională


Suntem poate în cel mai delicat moment al relațiilor internaționale în perioada post – Război Rece. Gestul Kremlinului de a declara anexarea Crimeei schimbă nu doar ordinea de drept în relațiile internaționale, ci și toate raporturile police care au funcționat în ultimii ani. Suntem în fața unei tensiuni majore în relația dintre Federația Rusă și […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Intervenție telefonică a președintelui PNL, Crin Antonescu, la emisiunea ”Jocuri de putere” – 17.03.2014


Realizator: Rareş Bogdan – Alături de noi, preşedintele PNL, domnul Crin Antonescu. Bună seara, domnule Antonescu. Crin Antonescu: Bună seara, domnule Bogdan. Bună seara tuturor. Realizator: Domnule Antonescu, domnule preşedinte, văd un, nu ştiu, trebuie să-mi spuneţi dumneavoastră dacă vi se pare teatru, dacă este o invitaţie serioasă, invitaţii zi de zi din partea premierului […]

Continuă citirea →

Declarație de presă deputat Radu Zlati: Bâlciul speranțelor deșarte


Domnul premier Victor Ponta perseverează în a face declarații conform cărora speră într-o refacere a USL. Domnul premier, conducător al unei coaliții aflate la guvernare, nu are nevoie de PNL ca partener egal ci doar ca o anexă. Dacă ar fi dorit un partener ar fi acceptat solicitările cu totul legitime ale PNL în legătură cu […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Declarație de presă a președintelui PNL, Crin Antonescu, referitoare la referendumul din Crimeea


De la încheierea Războiului Rece, asistăm la cel mai dificil moment al relațiilor dintre Occident și Rusia. Criza din Ucraina reprezintă o provocare nu doar pentru stabilitatea și pacea din zona Mării Negre, ci și pentru modul în care Uniunea Europeana, Statele Unite ale Americii și NATO vor înțelege să acționeze ferm împotriva politicii dure, […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Declarațiile președintelui PNL, Crin Antonescu, susținute în cadrul conferinței de presă de la Constanța – 7 martie 2014


”Bună seara, Mă bucur și eu să vă revăd, chiar și pe cei pe care vă văd foarte des, chiar zilnic. Îmi face plăcere, de asemenea, să fiu, din nou, alături de colegii mei liberali de la Constanța. Este o organizație de care mă leagă multe, înainte de toate faptul că aici am primit botezul, […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Comunicat de presă al președintelui PNL, Crin Antonescu, privind grațierea lui Gică Popescu


“Consider că sunt momente în care trebuie să învățăm să ne prețuim simbolurile naționale și să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieții lor. Din punct de vedere personal, mă alătur demersului inițiat de președintele clubului Dunărea Calafat cu privire la strângerea de semnături pentru grațierea marelui nostru fotbalist și căpitan al Generației […]

Continuă citirea →

Declarațiile președintelui PNL, Crin Antonescu – conferință de presă susținută la Bacău, 5 martie 2014


”Bună ziua! Domnul președinte Stavarache a organizat și v-a informat în legătură cu scopul și dimensiunile reuniunii noastre de aici. Este o reuniune normală, o reuniune regională care are ca prim punct de interes și de discuție regândirea activității partidului în opoziție, în perioada următoare, și desigur pregătirea deja pentru alegerile europarlamentare. Eu ca și […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Crin Antonescu – discurs susținut în cadrul întâlnirii regionale PNL – zona Moldova, Bacău, 5 martie 2014


“Domnule Stavarache, Domnilor preşedinţi, Domnilor parlamentari, Doamnelor şi domnilor colegi, Mă bucur să vă întâlnesc astăzi aici şi având în vedere faptul că în această sală suntem lideri ai partidului, membri ai conducerilor judeţene din judeţele acestei regiuni. Am să încep să spun câteva lucruri seci, nespectaculoase, dar pe cât îmi doresc, cât mai precise. Nu voi insista […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Pe scurt despre guvernul PUPU


În logică atât falsul cât și adevărul pot fi rostite, ca enunțuri, de către oricine. Un om corect poate enunța un fals (dintr-o eroare de percepție sau de interpretare) tot așa cum un ticălos poate enunța un adevăr (percepția realității nefiind dependentă de moralitatea perceptorului). Când PNL și Crin Antonescu spuneau că, în momentul din […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Discursul președintelui PNL, Crin Antonescu, cu ocazia ședinței comune a celor două Camere ale Parlamentului – 4 martie 2014


“Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Doamnelor și domnilor miniștri, Distinși invitați, E un moment destul de special, pentru mine, cel puțin. Nu e, desigur, prima tentativă de învestire a unui Guvern. Cred că nu e prima oară, dimpotrivă, când vorbesc din postura de membru al Opoziției și, totuși, ceva nou, ceva special există. Îl […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →