Inițiator al propunerii legislative, alături de 26 de parlamentari, majoritatea aparținând PNL. Modificarea şi completarea art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr.99/2000 avea în vedere ca produsele alimentare care se află cu doar câteva zile înaintea datei de expirare să fie expuse în standuri separate, pentru a atrage atenția asupra acestui fapt. Introdusă în data de 26.06.2013. Votată în […]
Declarație politică: ”Clujul are nevoie de un președinte de CJ. Domnule Ponta, respectați legea!”
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, Cu fiecare zi care trece, guvernul condus de către domnul Victor Viorel Ponta sfidează în măsură și mai mare legile statului, noțiunea statului de drept și poporul român. Spun aceasta deoarece legile trebuie respectate, în spiritul și litera lor. Ori, legea spune că vacantarea unei funcții […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Ministrul Educației trebuie să demisioneze!
Protestul angajaților de la Institutul Cantacuzino arată încă o dată faptul că Ministrul Educației Naționale trebuie să demisioneze. Este drept, domnul Ministru s-a descalificat încă de ieri când în plenul Camerei Deputaților reprezentantul Ministerului a susținut fără rabat poziția MECȘ privitoare la OUG nr. 94/2015. Și aceasta în timp ce chiar colegii principalului beneficiar al […]
Declarație politică deputat Radu Zlati: ”Domnule Ministru, demisia!”
Domnule preşedinte de şedinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimaţi colegi, Îmi voi permite să mă adresez, în scurta mea alocuțiune, domnului Ministru al Educației Naționale, Sorin Mihai Câmpeanu. Apelez la acest procedeu deoarece domnia sa, în ciuda promisiunii făcute cu ocazia învestirii sale, nu a binevoit să vină în fața Comisiei parlamentare pentru Educație, Cercetare, […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Un proiect de țară – Unirea cu Moldova
Ieri, 10 Februarie 2015, am avut onoarea de a participa la primele lucrări ale grupului parlamentar, informal, Prietenii Unirii. Grupul este alcătuit din parlamentari români, senatori și deputați, care sprijină Unirea României cu Republica Moldova. Cred că oricând, indiferent de împrejurările și condiționările politice prin care trec cele două teritorii românești, este de datoria oamenilor […]
Declarație politică: ”Domnule Premier, votați 10 Mai – Zi națională a României”
Domnule preşedinte de şedinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimaţi colegi, Îmi voi permite să mă adresez, în scurta mea alocuțiune, domnului Prim Ministru Victor Viorel Ponta, liderul național al Partidului Social Democrat – partid care dispune, în acest moment, de o majoritate parlamentară de care depinde aprobarea oricărei inițiative parlamentare. Domnule Premier, așa după cum […]
Declarație de presă: La început de sesiune parlamentară
Azi începe sesiunea parlamentară februarie-iunie 2015. Din multe puncte de vedere, o sesiune dintre cele mai importante ale parlamentarismului românesc post revoluționar. O sesiune parlamentară importantă nu doar pentru că trebuie să dea răspunsuri pertinente, în plan legislativ, la câteva dintre problemele devenite acute ale politicii românești. Legea Electorală, Codul Electoral, revizuirea Constituției, sunt doar […]
La cald despre luptă, fugă și duplicitate
La cald, despre evenimente politice reflectate în media națională. În primul rând, despre situația de la Consiliul Județean Cluj. Mihai Seplecan (liderul liberal clujean care și-a stabilit de mai mult timp ca țintă câștigarea poziției de președinte al CJ Cluj) a punctat decisiv, înaintând la Parchetul de lângă ÎCCJ o plângere penală împotriva premierului Ponta, cu motivația că […]
Radu Zlati – Interviu pentru www.PSnews.ro
În interiorul PNL există tot mai multe discuții despre cine ar trebui să facă parte din viitorul Guvern, format în jurul liberalilor. Totuși, sunt și parlamentari PNL care nu vor căderea Guvernului actual pentru ca apoi să fie înlocuit cu unul populat cu miniștri din Guvernul Boc, care au imaginea știrbită și asociată cu tăierea […]
Declarație de presă: Inspecția Judiciară din cadrul CSM ar trebui să se autosesizeze
Conștiința veșnic trează a domnului deputat Sebastian Ghiță nu îl lasă să doarmă nici o clipă. Mai nou, după ce a rezolvat problema modului în care ar putea ajunge la șefia Partidului Social Democrat, domnul Ghiță se îngrijorează pentru acțiunile politice ale Partidului Național Liberal. Probabil domnul coleg de Parlament crede că deputații liberali care […]
Declarație de presă: Lăsați CCR să delibereze în afara presiunilor!
Deplâng alături de întreaga societate românească tragedia care a lovit poporul francez, prezint sincerele mele condoleanțe familiilor îndoliate de actul iresponsabil și nejustificabil al teroriștilor. Nu pot să nu remarc faptul că atacul asupra redacției Charlie Hebdo a ridicat, din nou, probleme acute ale societății contemporane precum raportul dintre libertate și responsabilitate, dintre civilizația toleranței și […]
2015 între s-ar putea și nu se poate
Ce nu se poate? Nu se pot realiza alegeri anticipate. Nu curând. Aici, Ponta are dreptate. Decizia anterioară a CCR va împiedica organizarea unor alegeri pe baza unei noi legi electorale, înainte de trecerea unui an de la data promulgării respectivei legi. Cu alte cuvinte, dacă va exista suficient consens și o nouă Lege Electorală […]
Declarație de presă: Modificările aduse Legii Educației Naționale, între nelegitim și incomplet
Ieri Guvernul Ponta a modificat (a câta oară?) Legea Educației Naționale, printr-o Ordonanță de Urgență. Sunt câteva modificări asupra cărora nu voi comenta ele fiind, mai degrabă, de natură tehnică. Voi insista însă asupra două elemente din OUG adoptată de către Guvern care, după opinia mea, lasă de dorit în contextul educațional românesc. În primul […]
Să onorăm morții Revoluție din Decembrie 1989 respingând Legea Securității Cibernetice
Deoarece am eșuat în încercarea de a determina grupul parlamentar liberal să solicite Curții Constituționale din România ca Legea Securității Cibernetice votată în plenul Senatului și de către colegii mei senatorii liberali, să fie contestată la Curtea Constituțională, mă adresez pe această cale Președintelui României, Klaus Werner Iohannis. Domnule Președinte, Ați comemorat ieri sacrificiul celor […]
Apelul societății civile pentru declararea neconstituționalității Legii securității cibernetice
Pentru că nu au competența legală de a sesiza CCR, organizațiile semnatare s-au adresat azi, 21 decembrie, la 25 de ani de la abolirea regimului opresiv și securistic, acelor instituții care au această cădere, după cum urmează: 1. Parlamentului României, expresia cea mai înaltă a voinței populare. Legea a fost adoptată fără nicio dezbatere în […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Stop Legii Siguranței Cibernetice!
Am aflat spre neplăcuta mea surprindere că ieri, în plenul Senatului, colegii mei liberali prezenți au votat în unanimitate o Lege a Siguranței Cibernetice care, potențial, aduce atingere unor libertăți fundamentale ale omului și cetățeanului precum și principiului, drag Partidului Național Liberal, al caracterului sacrosanct al proprietății. Este timpul ca membrii PNL să afirme răspicat […]
Ziua păcăliților în PNL
Ieri a fost o zi a păcălelilor în Partidul Național Liberal. Mai precis în acea parte a partidului care se revendică de la tradiția Brătienilor. Desigur, lista păcăliților este mult mai largă decât numărul liberalilor „pur sânge”, și se va vedea de ce. Mai jos, lista scurtă a celor păcăliți: Societatea civilă prin vârful ei […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: De ce îl sprijin pe Ludovic Orban
Am așteptat ca în competiția internă deschisă în cadrul Partidului Național Liberal, prin câștigarea mandatului de Președinte al României de către Klaus Iohannis, conducătorul PNL, să se înscrie acele personalități puternice și credibile care să prezinte membrilor și simpatizanților partidului garanțiile umane, morale și doctrinare că PNL, partidul din care sunt mândru că fac parte, […]
O rememorare. Și un posibil început
Nu am participat în mod direct la Revoluția din 1989. Cunosc prea puțini revoluționari, iar cu cei pe care îi cunosc nu am împărtășit informații relevante despre evenimentele din acel Decembrie însângerat. Deci nu pot ști, din sursă directă, de ce au ieșit în stradă toți aceia care au determinat începutul procesului care, din etapă […]
Lupta pentru buget… (II)
Nu este greu să faci un buget. Inclusiv un buget ale cărui date să fie luate de bune de către creditorii internaționali – nu de alta, dar ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 2013 se poate reedita în 2014, nu-i așa? Rețeta este brevetată: 1. Îți bazezi bugetul pe o creștere economică optimistă (deci cu […]
Începe bătălia pe buget…
Ne pregătim pentru bătălia pe buget. Aud că Ponta a tăiat hălci din bugetul prezidențial și din cel al DNA. Nu ar fi un capăt de țară, dacă ar fi în plus alocat pentru învățământ și cercetare… Din păcate Opoziția bâjbâie încă în căutarea unei alternative de buget – alternativă care, mă tem, nu va […]
Declarație politică deputat Radu Zlati: Să dăm învățământului românesc o șansă
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor parlamentari, În curând vom avea în fața noastră, spre dezbatere și vot, bugetul de stat și al asigurărilor sociale. Admit că prioritățile societății românești, în acest moment de cumpănă al dezvoltării sale social-economice, sunt multe și variate. Și totuși cu toții vom fi de acord că printre aceste […]
Declarație politică deputat Radu Zlati: Transilvania are nevoie de autostrăzi, nu de minciuni!
Domnule Președinte de ședință, doamnelor și domnilor colegi, Nu este un secret pentru nimeni că problema infrastructurii rutiere în țara noastră este o temă fierbinte petru clasa politică, reiterată de fiecare dată în preajma alegerilor (fie ele locale sau parlamentare) dar totodată și un cartof fierbinte, răspunderea neînregistrării unor progrese evidente fiind pasată de la […]
Declarație politică deputat Radu Zlati: Dreptul la vot nu este doar o lozincă, domnule Ponta!
Printre puținele adevăruri rostite ieri de către premierul României și candidatul PSD pentru înalta funcție de președinte al statului român, a fost afirmația conform căreia „Dreptul de vot pentru toți românii este doar o lozincă”. A fost un imens adevăr, însă numai în ceea ce îl privește pe domnia sa și pe cei care îi […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Eu am votat! Tu?
Am votat cu gândul la copiii și nepoatele mele, la milioanele de români care așteaptă ca România, la un sfert de veac de la Revoluție, să intre pe un făgaș al normalității, al decenței și a bunului simț în politicile publice, al lucrurilor făcute bine și cu dreaptă măsură. Mi-am făcut datoria de cetățean și de liberal, de […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Prețul pentru a avea o Românie curată
Ne apropiem de sfârșitul uneia dintre cele mai murdare campanii electorale din perioada postrevoluționară. O campanie care, prin lipsa de bună credință venită din partea vectorilor de imagine a Puterii, ne aduce aminte de tristul an 1990. Doar că, de data aceasta, românii nu mai sunt speriați cu revenirea moșierilor, ci cu tăierea din nou (sic!) […]
Conducerea CJ Cluj trebuie să revină PNL (1)
Mai întâi doresc să precizez faptul că articolul de față, în care va face vorbire despre unele aspecte ale relațiilor interne din PNL Cluj, pleacă de la informații culese de pe un site care furnizează, din când în când, știri neverificate. Dacă informațiile sunt incorecte, atunci o seamă de premise ale articolului meu dispar, altele […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Când lupta electorală degradează ființa umană
În dragoste, politică și război totul este permis, zice o vorbă. Poate că așa o fi fiind, dar asta nu înseamnă că electoratul român trebuie să asiste, dezgustat, la circul de joasă speță pe care propaganda pesedistă l-a declanșat chiar înainte de începerea campaniei electorale. Desigur, totul începe de la cap: acel cap care se […]
Liberal apropiat lui Antonescu, despre Roșca Stănescu: „Era cazul să se mai și termine dosarul”
Senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol. Asta după ce în cursul zilei de ieri, 6 octombrie, liberalul Aristotel Căncescu, președintele CJ Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DNA după ce aceștia au efectuat percheziții la Consiliul […]
Declarație politică deputat Radu Zlati: O națiune se ridică și coboară prin educația pe care o oferă cetățenilor ei
Domnule preşedinte de şedinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimaţi colegi, Îmi voi permite să încep scurta mea alocuțiune cu un citat dintr-o platformă politică, nu întâmplător platforma cu care se prezintă în fața alegătorilor români candidatul ACL, domnul profesor Klaus Iohannis: ”o societate nu poate fi, pe termen mediu sau lung, mai bună decât sistemul […]
Declarație politică deputat Radu Zlati: Nu vă fie frică!
Domnule preşedinte de şedinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimaţi colegi, În perioada guvernelor Boc am asistat la o practică cel puțin ciudată în cadrul coaliției guvernamentale: atunci când se punea în joc soarta Guvernului, când Opoziția încerca stabilitatea guvernării prin moțiuni de cenzură, parlamentarii din coaliția de guvernare erau obligați, de către liderii grupurilor lor […]
Declarație de presă deputat Radu Zlati: Iar adevărul îi va elibera!
Recenta confesiune publică a celui care a fost jurnalistul Robert Turcescu (spun că a fost, deoarece prin conținutul mărturisirii sale, acesta a confirmat că a intrat în conflict cu meseria de jurnalist, încălcând grav normele deontologice are jurnalismului, norme care presupun în primul rând independența celui care profesează această meserie esențială pentru funcționarea corectă a […]
La o aniversare: Crin Antonescu, 55 de ani
Azi Crin Antonescu împlinește 55 de ani. Se află, din multe puncte de vedere, în floarea vârstei unui om politic. Se află în punctul în care toate căile, toate drumurile, toate opțiunile îi sunt deschise. Știm, credem că știm, că omul politic a ales, cel puțin pentru o vreme, să ia exemplu lui Cincinnatus și […]






Comentarii recente