În iarna lui 2008, cu puțină vreme înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, o neașteptată alianță PSD-PDL a trecut, pe repede înainte, o lege care majora c salau 50% salariile din învățământ. La votul pe textul de lege s-au alăturat, dintr-o vinovată gândire strict electorală și politicianistă, și deputații PNL. Singura voce rațională, față […]
Cioloș – Da, Prună – Ba! Despre diferențele dintre tehnocrații-de-bun-simț și tehnocrații-doar-atât.
Azi premierul Cioloș se va adresa Consiliului Național al PNL, o premieră pentru partid dar și pentru dânsul. Vom vedea, din discurs dar și din reacțiile sălii, nu doar cum i s-a potrivi pălăria de premier penelist, dar și bastonul de lider al PNL. Din punctul meu de vedere sunt dispus să urmez, indiferent de […]
Când prostia nu ocolește tehnocrația. Și nici Senatul.
Azi avem (în Comisia pentru învățământ, cercetare, tineret și sport) de dat un aviz pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, şi pentru modificarea şi completarea unor […]
Țeapa Marian Munteanu
Recunosc – la ședința BPN în care s-a discutat propunerea ca Marian Munteanu să fie nominalizat în calitate de candidat al Partidului Național Liberal pentru primăria Bucureștilor, am votat ”pentru”. Este drept, în luarea de cuvânt ce mi-a premers votul, am punctat că votul meu este în favoarea unui candidat care, înlăuntrul PNL fiind, va […]
Teorie a manipulării (XXVI): Calomniați, băieți, calomniați!
Prin intermediul Brândușei Miron aflăm de o nouă ispravă a băieților lui Ghiță, de la faimosul ”Răitaru”: reproducând, cică, un articol din Profit.ro, echipa de zgomote în serviciul Ghiță, Ponta & Co (Co=PSD) modifică introducând o minciună cât o calomnie. Să dăm citire Bândușei, de pe pagina acesteia de FB: Stirea profit.ro: Liderii liberali vor […]
În 2012 românii au avut dreptate, admite McCain
Încep cu un citat, din punctul meu de vedere, revelator: „Încă mai cred că avem instituții care ar putea să împiedice ca cineva să încerce să-și extindă puterile constituționale. Avem un Congres. Avem o Curte Supremă. Noi nu suntem România.” Ce o fi vrut să spună senatorul republican? Că, în cazul în care în SUA […]
Cum se ”fură” un sondaj (sau USB – fruncea e!)
Mai sus aveți postarea făcută de Nicușor Dan pe pagina proprie, poate fi vizitată pentru a citi și comentariile (ale mele, ale altora…) A doua zi, adică la calm, hai să analizăm postarea genialului matematician și wannabe primar al Bucureștilor: Am publicat rezultatele sondajului pe care am vrut să-l facem împreună cu PNL. Așa cum […]
În răspăr (LXII): No comment
Refuz să caut răspunsuri prin scenarii, indiferent de cel care le emite. Adevărul este cutremurător precum un satâr în mâna măcelarului: România, stat eșuat. Căci ceea ce va rămâne după ce scenarita se va calma este scandalul Hexifarma. Un scandal care a relevat falimentul statului român, cel care a ratat în a-și îndeplini prima sa menire, păstrarea populației în […]
La moartea gimnasticii românești nu plânge nimeni
Ceea ce era de așteptat să se întâmple, s-a întâmplat: după patru decenii în care gimnastele sportive ale României au cules lauri în cadrul întrecerilor olimpice, după ce ne-au oferit justificate motive de mândrie în momentul în care drapelul național era arborat pe cea mai înaltă poziție, după ce Nadia Comăneci a făcut istorie învingând […]
În răspăr (LX): De ce ar vota bucureștenii un schizofren?
Plec de la premisa faptului că Nicușor Dan este sincer – că nu este nici un mincinos patentat, nici un ticălos din naștere sau un prea curând ticăloșit de mediul care a încovoiat și spirite mai mândre decât cel din dotarea candidatului USB. Dar, acceptând premisa de mai sus, rezultă cu necesitate că Nicușor Dan […]
În răspăr (LVII): Cu cine împrospătăm clasa politică?
Cineva m-a întrebat deunăzi dacă l-aș vota pe Nicușor Dan, în cazul în care aș locui în București. Pentru că înnoirea clasei politice, etc, șamd… știți povestea. Pentru mine, răspunsul este simplu. Desigur, în primul rând nu l-aș vota pentru că sunt membru PNL. Iar un membru PNL ar trebui ca, dincolo de îndoielile pe […]
Învățământul românesc preuniversitar: avântul prăbușirii
Recent MENCȘ a dat publicității (în două tranșe – erori umane, deh!) rezultatele simulării Examenului Național 2016. Rezultate firești, în trendul ultimilor ani: circa jumătate din cei care vor absolvi clasa a VIII în acest an școlar nu au trecut pragul acestui examen simulat – 10% nu s-au prezentat, foarte probabil consiliați de către părinți […]
În răspăr (LV) Joaca de-a salarizarea unitară (1)
Vă propun un joc de roluri. La fel de serios precum toate jocurile. Luam un principiu corect: ”Pentru muncă egală, plată egală”. Principiu invocat, de exemplu, de Banca Mondială atunci când ne cerea să reducem numărul claselor de salarizare, etc. Să aplicăm principiul în sistemul de învățământ. Asta ar însemna că doi colegi, unul debutant iar […]
Hai cu știrea, neamule!
Citesc (este drept, cu întârziere) un articol apărut într-o fițuică, „Măsura”, intitulat „Elisabeta Lipă față cu reacțiunea parlamentară”. Se referă la audierea doamnei Lipă în comisiile reunite de învățământ, știință, tineret și sport ale Camerelor, în calitate de ministru nominalizat pentru Tineret și Sport. Te-ai aștepta, după titlu, să citești cum doamna Lipă, general de […]
În răspăr (LI): Se sparie gândul
Dacă încerc să enumăr factorii care au stat, în mod direct sau indirect, la originea tragediei de la clubul Colectiv, se sparie gândul, vorba cronicarului moldav. Avem de-a face cu zeci de încălcări ale legislației, cu nepăsarea, prostia, incompetența, corupția administrației locale și a reprezentanților unor instituții-cheie cu rol în prevenirea unor astfel accidente, cu lăcomia […]
În răspăr (L): Hainele frumoase ale Generalului
Știm cu toții povestea împăratului care umbla dezbrăcat, dar toți cei din jur îi lăudau frumoasele haine, din conveniență și teamă pentru propriile cariere. Asta până când vocea nevinovată a unui copil a devoalat întreaga nimicnicie comportamentală a „celor mari”. Revenind la generalul nostru de carton și ale lui escapade cu antemergător, aș face niște […]
În răspăr (XLVIII): Fără politică în campusurile universitare?
Azi a fost votat în plenul Camerei un proiect legislativ venit pe linia PSD, prin care activitatea politică este interzisă în campusurile universitare. Cică inițiativa ar aparține studenților înșiși, care s-au plâns că nu pot învăța îndeajuns din cauza activității politice a unor colegi. Fie așa. Și totuși… În 1989, în Timișoara, studenții au pornit […]
Despre eroi și morminte, varianta românească
Săptămâna aceasta a fost votat proiectul legislativ ”Lege pentru modificarea art.16 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război.” Parlamentarii au adoptat, cu avânt patriotic, niște chestiuni privitoare la tichetele de călătorii gratuite pe calea ferată, acordate veteranilor de război, invalizilor de război și văduvelor celor […]
Despre împărați romani și președinți români
Un istoric roman organiza cronologia împăraților romani astfel: un împărat bun, urmat de unul rău, apoi altul bun, urmat de altul rău… v-ați prins, cred. La noi, la urmașii Romei, cred că trebuie schimbat modelul de decriptare. Noi i-am avut pe: = Iliescu (1990-1992) – rău, = Iliescu (1992-1996) – rău, dar parcă nu atât […]
În răspăr (XLVI): Hai la Schengen cu grăbire!
Cred că am avut o revelație și mi s-a dezvăluit de ce unele state europene (în special Olanda și Germania) se pun pavăză în calea intenției noastre de a intra în Spațiul Shengen. Da, ei ne-au spus mereu, dar noi nu înțelegeam bine, că nu criteriile tehnice sunt problema, ci un criteriu ce ţine mai […]
În răspăr (XLV): A fi sau a nu fi… național(ist) în PNL
Azi dimineață, în drum spre sala de plen, o colegă parlamentar (din PSD!) mă compătimește. Fusese martora involuntară a unei discuții între mine și un alt coleg (PNL!) în care eram, fie și eufemistic, acuzat de xenofobie, plecând de la declarațiile mele în privința problemei migranților (continui să nu îi numesc refugiați de război…) Este […]
În răspăr (XLIV): Despre salarii și responsabilitate politică
Se aude prin târg cum că PSD și al său premier ușor penal, VV Ponta, vor promova pe repede înainte Legea Salarizării, astfel încât promisele majorări de salarii să intre în vigoare chiar anul acesta (deoarece 2016 este an electoral cu două rânduri de alegeri, iar majorări de salarii cu 6 luni înainte de data […]
În răspăr (XLIII): Codul muncii și poziționarea PNL
Blocul Național Sindical vine în fața clasei politice cu solicitarea de a fi modificat Codul Muncii. Acest Cod datează din 2011, este ceea ce s-ar putea numi un Cod al Muncii de dreapta și este ușor debalansat în favoarea angajatorilor, spre deosebire de Codul pe care l-a înlocuit, care era balansat în favoarea angajaților (în […]
În răspăr (XLII): Despre educația sexuală în școli și urmașii Brătienilor
Observ cu neplăcere că unii dintre colegii mei de partid s-au urcat în barca corectitudinii politice, așa cum aceasta este înțeleasă în unele state democratice euro-atlantice, și au început să emită păreri sau chiar declarații politice în favoarea introducerii educației sexuale în școli. Din punctul meu de vedere, respectivii colegi nu cunosc ce înseamnă respectivele […]
În răspăr (XLI): Am înfrânt! (Din nou…)
Pentru că nu îmi place să tratez temele politice la cald, pentru că evit să emit judecăți de valoare cât încă suntem cuprinși, atât eu, cât și cititorii mei, de focul luptei politice la care tocmai am luat parte, am ales să comentez doar demersul moțiunii de cenzură întreprins recent de către Partidul Național Liberal. […]
În răspăr (XL): Înc-o dată, că e voie: Ahoe!
Urăsc situațiile în care oameni care nu se află în cercul acelora, puțini, care se bucură de prețuirea mea statornică, ba dimpotrivă, au dreptate – și spun ceea ce eu aș dori să spună prietenii sau amicii mei (fie ei și doar prieteni politici). Astfel, aseară, un politician trecut prin toate, individ cinic și deseori […]
Corb la corb nu-și scoate ochii – nici plagiator la plagiator
Nu cunosc care va fi rezultatul moțiunii de cenzură depusă de către Partidul Național Liberal. În acest moment cred că orice este posibil, în ciuda diferitelor declarații făcute de către unii și alții. Ceea ce vreau să subliniez este faptul, cunoscut și recunoscut de către toată lumea, că victoria moțiunii de cenzură depinde de ordinul […]
În răspăr (XXXIX): Big Brother – The Final Chapter
La drept vorbind, nu știu dacă este punctul terminus al Odiseei pachetului de legi supranumit Big Brother. Presupun că nu – noua invazie a Europei, patronată de Germania și Comisia Europeană, va necesita înăsprirea măsurilor de securitate, inclusiv lărgirea spectrului măsurilor de supraveghere informatică. De asemenea, presupun că încă mai este de trecut o barieră […]
Despre memoria instituțiilor
Nu voi comenta comunicatul (decizia) CSM privitoare la declarațiile mele asupra conexiunilor dintre premierul Ponta, procurorul-șef Nițu și procurorii din subordinea celui din urmă (raport care poate fi găsit aici – www.inspectiajudiciara.ro). Nu de altceva, dar CSM nu este (nu poate fi!) inamicul meu și nu cu el am de dus un război. Voi spune doar […]
Deputații fac lucruri trăznite: Subtitrarea emisiunilor radio
Aflu din presă că domnul Oajdea, parlamentar devenit deja celebru prin multitudinea și varietatea inițiativelor legislative, a mai sărit o dată calul. De data aceasta, pe fondul nemulțumirii domniei sale față de emisiunile posturilor naționale în limbile naționalităților conlocuitoare (sintagmă, știu, ceaușistă, dar preferabilă după mine aceleia de minorități etnice) și în special față de […]
În răspăr (XXXVIII): Cine îi controlează pe controlori? Și un post scriptum.
Este deja intrat in folclorul nostru urban că SRI controlează cam tot ce mișcă în țara asta: râul, ramul. SRI are și o Academie, Academia Natională de Informații Mihai Viteazul. Nimic deosebit până aici. Numai că de la o vreme încoace, presa nu mai tace, și dezvăluirile cu privire la lucrări de doctorat, apărute sub […]
În răspăr (XXXVII): Al dracului, domn Mitică!
Ziua de azi ar putea să însemne, odată cu arestarea primarului Sorin Oprescu, resetarea felului în care a fost realizată, de către toate partidele, politica Bucureștilor. O politică „balcanică” în sensul peiorativ al termenului, una care a promovat la Primăria urbei personalități creionate după tiparul faimosului Domn’ Mitică. Primarii Bucureștilor (cu excepția insipidului Ciorbea) au fost […]
În răspăr (XXXV): Parlamentul și demnitatea
Se pare că atât conducerea Partidului Național Liberal, cât și cea a Partidului Social Democrat au convenit să ofere Parlamentului (care Parlament? Să fie oare vorba de instituția aceea fără de care democrația contemporană nu este de închipuit, și totodată instituția din România cu cea mai scăzută rată de încredere, alături de partidele politice…?) un […]








Comentarii recente