obligația, poate singura pe care o avem cu adevărat: aceea de a nu ne minți...
Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, Ministerul Educației Naționale a postat pe site-ul propriu, recent, rezultatele testelor naționale administrate în anul 2014 elevilor din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Interpretarea acestor rezultate nu poate naște decât serioase întrebări asupra eficienței învățământului preuniversitar, primar și gimnazial. Astfel, în medie, unul din patru elevi […]
”Urarea mea la această vârstă extraordinară este să aveţi în continuare puterea de a crede în aceste valori şi a le servi, de a apăra, prin vocaţia originară a PNL, democraţia, libertatea şi prosperitatea, statul de drept, de a avea puterea de a apăra Parlamentul, chiar când nu aveţi majoritate. Nu există în istorie democraţie […]
La finalul clasei a IV-a, un singur elev din patru poate sa analizeze si sa interpreteze cunostintele pe care le are. „Rezultatele sunt socante”, afirma Mircea Miclea. In plus, spune el, „simplul fapt ca te nasti in mediul rural, in Romania secolului XXI, este un handicap educational”. Asta ne arata rezultatele din 2014 de la […]
Deputat PNL, critici voalate la adresa lui Blaga și Gorghiu: ”Nu știu dacă am destule lămâi în cămară…” Ce rugăminte ”umilă” adresează conducerii PNL Ultima ”achiziție” politică a PNL pare să nască o serie de nemulțumiri în cadrul partidului. Este vorba de ”transferul” politic pe care liberalii l-au făcut de la PMP și anume fostul vicepreședintele al […]
Azi, în cadrul ședinței de grup parlamentar, mi-am anunțat colegii că, deoarece Comisia pentru Statut mi-a acceptat amendamentul la inițiativa parlamentară privitoare la îndemnizația pentru limită de vârstă acordată parlamentarilor, voi vota în favoarea acestei propuneri de lege. Mi-am reafirmat totodată decizia nu a nu apărea în mass-media pentru a îmi apăra punctul de vedere, […]
Deci, dacă înțeleg eu bine, un eminent politician din regiunea de nord-est, tăricenist convertit la secta martorii lui Băsescu, plecat de la PDL pe motiv de Băsescu & Elena, om care acum două săptămâni ne înjura cu talent, îndârjire și aplicație pe posturile TV unde era invitat, va veni să își alăture forțele proiectului de […]
Cu ajutor de la dexonline.ro : de iure = de drept, conform normelor. de facto = în fapt, în realitate. duopol = dominație a două întreprinderi asupra unei ramuri economice. Să renunțăm la încărcarea cu emoție a unor cuvinte seci, descriptive. De exemplu „coabitare” – adică, în sens politic, aflarea simultană la putere a unui președinte […]
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, În cadrul ședinței în plen a Camerei, din data de 11 mai 2015, am luat la cunoștință alături de domniile voastre de avizul negativ pe care Comisia pentru Muncă l-a acordat pe două propuneri legislative. Este vorba despre Propunerea legislativă pentru prevenirea abandonului şcolar în rândul […]
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, Curând, foarte curând, sper, Partidul Național Liberal se va adresa plenului Camerei cu solicitarea ca dumneavoastră, stimați colegi, să agreați formarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a cerceta felul în care Ministerul Educației, condus de către domnul Ministru Sorin Cîmpeanu, a organizat concursurile pentru ocuparea […]
Sunt convins că în fiecare dintre noi un alt Eu, mai bun, sălășluiește. Treaz sau dormind, asta depinde de voința și putința noastră. Sunt convins că undeva înlăuntrul României de azi trăiește o altă Românie. Nu a trecutului, cum am fi tentați să credem, ci a unui timp pe care cu greu ni-l putem imagina […]
Eu zic să urmăm exemplul finlandez! Citesc azi despre poziționarea doamnei ambasador al Finlandei asupra imunității parlamentarilor români. Citez din sursă: „Diplomatul a explicat că parlamentarii finlandezi au imunitate limitată, care se aplică doar pentru declaraţiile făcute în calitate de parlamentari. «Imunitatea nu acoperă nimic din ce au făcut înainte de a deveni parlamentari şi […]
Stimată doamnă deputat, Stimate domn deputat, Subscrisa FEDERAȚIA NAȚIONALA SINDICALA PROJUST, reprezentand interesele , precum si din cadrul parchetelor de pe langa acestea, va adreseaza rugamintea de a acorda atentie asupra unui aspect deosebit de important pentru categoria profesionala reprezentata de FNS PROJUST, problema ce urmeaza a fi luata in discutie si supusa votului in […]
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, La data de 06.04.2015, un procuror din cadrul Parchetului General a dispus clasarea cauzei în Dosarul nr. 46/P/2015, care avea ca obiect plângerea penală formulată la adresa premierului VV Ponta pe motiv că acesta nu a organizat la termenul legal alegeri pentru conducerea CJ Cluj. Adică […]
Circulă de multă vreme în social-media un articol apărut inițial pe platforma Ziare.com, cu titlul Suedia, tara unde politicienii nu au privilegii, doar responsabilitati. La diferite intervale, cei care au probleme (de diferită natură) cu viața parlamentară românească, invocă informațiile prezentate de către articol, pentru a face de rușine și ocară parlamentarii români. Nu spun […]
Dezbină și stăpânește – adevărat pe vremea romanilor, adevărat și acum. În lipsa lui Băsescu, retras în tranșee după avatarurile juridice ale unor apropiați ai domniei sale, băsismul nu a murit, ci trăiește și face pui. Deci să nu ne mire că odioasa chemare la lupta de clasă, cea a salariilor și pensiilor nesimțite, a […]
„În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le Cel ce eşti necuprins”. Hristos a Înviat! Domnul Hristos să vă aducă, odată cu fericita veste a Învierii Sale, lumină sufletească, pace, dragoste, credință, nădejde, trai […]
Observ că mai nou tot felul de cetățeni îşi dau cu părerea despre ce ar trebui să facă sau să nu facă Legislativul. Pe doamna Kovesi o înțeleg. Se împiedică de bruma de imunitate pe care parlamentarii o mai au și de faptul că nu îi poate aresta pe loc, când dorește, fără a da […]
Ieri, printr-o sentință a Curții de Apel Cluj, Guvernul VV Ponta a pierdut în fața determinării, insistenței și, nu în ultimul rând, în faţa dreptății unui tânăr politician clujean, Mihai Seplecan. Acesta, după cum se știe, a atacat în contencios administrativ faptul că guvernul PSD a decis să nu organizeze alegeri pentru funcția de președinte […]
Ocupați cu decriptarea mesajelor prezidențiale ocazionate cu aniversarea a 100 de zile de la schimbarea Părintelui Națiunii de la Cotroceni, puțină lume a dat importanță unei alte aniversări: tot în săptămâna care stă să treacă s-au împlinit 100 de zile de la schimbare conducătorului PNL (în fapt, a co-liderului PNL). 100 de zile de când […]
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, Opinia publică este siderată – pe bună dreptate zic eu – de efectele perverse pe care acțiunile ANAF le au sau le pot avea în economia națională, prin închiderea unităților economice controlate și în cazul cărora se găsesc diferențe, oricât de mici, între monetarul din casă […]
Post conventum omne politicus triste Să începem cu elefantul din cameră: dl Ponta este în continuare prim-ministru și lider PSD. În ultima vreme s-a confruntat cu victoria lui Klaus Iohannis, contestările interne, noul avânt PNL, retragerea UDMR, generalul iarnă, „nuanțările” UNPR, defecțiunea Vanghelie-Geoană, acțiunile DNA. ȘI totuși – aparent! – puterea sa este în continuare […]
Educatia este in suferinta. Dintre multele ei aspecte, voi retine acum unul care revine cu insistenta in mesajele pe care le primesc de la elevi, de la parinti, de la profesori. De aceasta data, nu este vorba de elevi standard, ci de cei foarte buni, asa numitii elevi de nota zece. S-a mers mereu pe […]
Nu doar somnul rațiunii naște monștri. Uneori, aceștia sunt fructul otrăvit al disperării. Confruntat cu pericolul unei iminente arestări, domnul Șova, cel bine-miruit, a lansat de la tribuna Senatului o insinuare privitoare la doi importanți lideri PNL. Informația a fost preluata din zbor atât de propaganda pontistă, care caută astfel să acopere prin zgomot uriașul […]
Urmare a plângerii făcute în Contenciosul administrativ în legătură cu obligarea Guvernului Ponta de a respecta legile României și de a declanșa alegerile parțiale pentru ocuparea funcției de președinte al CJ Cluj, prima înfățișare va avea loc în data de 1 aprilie, ora 9.30 la Secția de Contencios administrativ a Curții de Apel Cluj. Victor […]
Avem cele zece porunci. In complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele isi au radacinile in copilarie. Ar fi trebuit sa faca obiectul educatiei si invatarii, la toate varstele. Dar nu prea se intampla acest lucru. Poate ne aude cineva; acum, la acest moment al unui nou inceput. 1. Nevoia de a da un […]
Dezbaterea publică referitoare la statutul orelor de religie în școală a scos din nou în evidență – cu câteva excepții notabile – că nu am depășit încă stadiul prearistotelic de gândire: sofismele predomină asupra logicii, decupajele ideologice din realitate sunt preferate faptelor, efuziunile emoționale sunt mai prețuite decât analiza lucidă, demagogia are mai mare trecere […]
16.03.2015, Vatican (Catholica) – Papa Francisc a denunţat plata slabă a profesorilor, spunând că într-adevăr un calculator poate să predea un conţinut, dar este nevoie de un profesor bun pentru a insufla valori şi speranţe în copiii de astăzi, care să creeze armonie în societate. Primind sâmbătă, 14 martie, reprezentanţii UCIIM (Unione Cattolica Italiana Insegnati, […]
Inițiator al propunerii legislative, alături de 26 de parlamentari, majoritatea aparținând PNL. Modificarea şi completarea art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr.99/2000 avea în vedere ca produsele alimentare care se află cu doar câteva zile înaintea datei de expirare să fie expuse în standuri separate, pentru a atrage atenția asupra acestui fapt. Introdusă în data de 26.06.2013. Votată în […]
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor, stimați colegi, Cu fiecare zi care trece, guvernul condus de către domnul Victor Viorel Ponta sfidează în măsură și mai mare legile statului, noțiunea statului de drept și poporul român. Spun aceasta deoarece legile trebuie respectate, în spiritul și litera lor. Ori, legea spune că vacantarea unei funcții […]
Raportul Societăţii Academice Române pe 2015 se autoprezintă ca neutru şi curajos. Neutru nu este, e de ajuns să vedem experţii. Nu este curajos, dacă asta ar fi însemnat o propunere care să irite vreun pic pe cineva de la putere. A fost un act de potenţare a imaginii într-o perioadă în care politicienii nu […]
Proiectul programului de guvernare al PNL – „Guvernarea liberală a României” Rezumatul proiectului programului de guvernare al PNL – „Guvernarea liberală a României”
Conform calendarului angajat de PNL, am aprobat astăzi în Comisia de Unificare proiectul Programului de Guvernare al partidului. PNL este dator să propună societății românești un program economic propriu, coerent, cu soluții liberale, mai ales acum, când economia României nu reușește să producă locuri de muncă și nici să sporească bunăstarea populației, iar actualul guvern […]
Protestul angajaților de la Institutul Cantacuzino arată încă o dată faptul că Ministrul Educației Naționale trebuie să demisioneze. Este drept, domnul Ministru s-a descalificat încă de ieri când în plenul Camerei Deputaților reprezentantul Ministerului a susținut fără rabat poziția MECȘ privitoare la OUG nr. 94/2015. Și aceasta în timp ce chiar colegii principalului beneficiar al […]
Domnule preşedinte de şedinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimaţi colegi, Îmi voi permite să mă adresez, în scurta mea alocuțiune, domnului Ministru al Educației Naționale, Sorin Mihai Câmpeanu. Apelez la acest procedeu deoarece domnia sa, în ciuda promisiunii făcute cu ocazia învestirii sale, nu a binevoit să vină în fața Comisiei parlamentare pentru Educație, Cercetare, […]
Comentarii recente