obligația, poate singura pe care o avem cu adevărat: aceea de a nu ne minți...
Realizator: Rareş Bogdan – Alături de noi, preşedintele PNL, domnul Crin Antonescu. Bună seara, domnule Antonescu. Crin Antonescu: Bună seara, domnule Bogdan. Bună seara tuturor. Realizator: Domnule Antonescu, domnule preşedinte, văd un, nu ştiu, trebuie să-mi spuneţi dumneavoastră dacă vi se pare teatru, dacă este o invitaţie serioasă, invitaţii zi de zi din partea premierului […]
Parlamentarii PNL au solicitat Camerei Deputaţilor organizarea unei dezbateri parlamentare privind măsurile liberale de relansare a economiei româneşti: reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator şi scutirea impozitării pe profitul reinvestit Grupul Parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Camera Deputaţilor a solicitat Biroului Permanent organizarea unei dezbateri parlamentare privind viziunea noului Guvern de relansare […]
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor parlamentari, De data aceasta declarația mea politică va fi scurtă. Curând, sper că foarte curând, va veni în fața noastră – pentru a fi discutat și votat – proiectul de lege care prevede adăugarea coroanei regale la acvila de pe stema României. Este vorba despre coroana regelui Carol […]
Domnul premier Victor Ponta perseverează în a face declarații conform cărora speră într-o refacere a USL. Domnul premier, conducător al unei coaliții aflate la guvernare, nu are nevoie de PNL ca partener egal ci doar ca o anexă. Dacă ar fi dorit un partener ar fi acceptat solicitările cu totul legitime ale PNL în legătură cu […]
În cadrul Biroului Permanent al Cluburile Studenţeşti Liberale România (CSL), organizat pe 15 martie 2014, la Râmnicu Vâlcea, unul dintre principalele subiecte de discuție s-a referit la situația minorității românești din Ucraina, în contextul evenimentelor politice care au loc în această perioadă la Kiev. Membrii BPN au votat în unanimitate demararea proiectului: ”O carte pentru un […]
De la încheierea Războiului Rece, asistăm la cel mai dificil moment al relațiilor dintre Occident și Rusia. Criza din Ucraina reprezintă o provocare nu doar pentru stabilitatea și pacea din zona Mării Negre, ci și pentru modul în care Uniunea Europeana, Statele Unite ale Americii și NATO vor înțelege să acționeze ferm împotriva politicii dure, […]
Săptămâna trecută nu a fost bogată în evenimente politice remarcabile. Totuși, câteva dintre ele merită să ne atragă atenția. 1. În urma înțelegerii Ponta-Băsescu, premierul a prezentat în fața Parlamentului un Program de acțiuni guvernamentale (adevărat că se obligase față de președinte să prezinte un Program de guvernare, dar se pare că diferența între cuvinte […]
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor parlamentari, Azi domnul premier Victor Ponta ne va prezenta Programul de acțiune al guvernului pe care îl conduce. Un program, în mare, realizat prin bine-cunoscuta metodă copy-paste, folosindu-se ca materie primă Programul de guvernare al USL precum și crâmpeie din aspirațiile nutrite de colegii noștri din UDMR. Nu […]
Azi s-a înscris o pagină tristă în istoria parlamentarismului românesc. Un fost președinte de partid este luat, cu arme și bagaje (puține, de altfel) de către un partid major, doar pentru a dăuna imaginii și acțiunii politice a unui alt partid major. Iar acest fost președinte de partid nu numai că a consimțit ci el […]
Astăzi, luni, 10 martie 2014, a avut loc o masă rotundă referitoare la reducerea TVA la carne şi produse din carne la invitaţia preşedinţilor Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi ai Comisiei pentru Buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. Discuţiile fac parte dintr-o serie de dezbateri referitoare la reducerea TVA […]
OFL Sector 3 şi PNL Sector 3 au organizat sâmbătă, 8 Martie 2014, la Cafeneaua I. C. Brătianu, evenimentul intitulat “Chemarea Primăverii”, pentru a marca sosirea primăverii şi pentru a sărbători ziua de 8 Martie. Acţiunea a fost dedicată tuturor femeilor din această organizaţie, dar şi doamnelor simpatizante ale PNL, şi a constat într-un spectacol […]
”Bună seara, Mă bucur și eu să vă revăd, chiar și pe cei pe care vă văd foarte des, chiar zilnic. Îmi face plăcere, de asemenea, să fiu, din nou, alături de colegii mei liberali de la Constanța. Este o organizație de care mă leagă multe, înainte de toate faptul că aici am primit botezul, […]
„Am asistat astăzi la unul dintre cele mai penibile momente de comunicare în spațiul public, care l-a avut protagonist pe al treilea om în stat: Valeriu Zgonea. Președintele Camerei Deputaților, într-o filmare one man show, ne arată dovada supremă a competenței sale profesionale. De ce să apari în fața presei să faci o declarație publică, să […]
“Consider că sunt momente în care trebuie să învățăm să ne prețuim simbolurile naționale și să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieții lor. Din punct de vedere personal, mă alătur demersului inițiat de președintele clubului Dunărea Calafat cu privire la strângerea de semnături pentru grațierea marelui nostru fotbalist și căpitan al Generației […]
”Bună ziua! Domnul președinte Stavarache a organizat și v-a informat în legătură cu scopul și dimensiunile reuniunii noastre de aici. Este o reuniune normală, o reuniune regională care are ca prim punct de interes și de discuție regândirea activității partidului în opoziție, în perioada următoare, și desigur pregătirea deja pentru alegerile europarlamentare. Eu ca și […]
“Domnule Stavarache, Domnilor preşedinţi, Domnilor parlamentari, Doamnelor şi domnilor colegi, Mă bucur să vă întâlnesc astăzi aici şi având în vedere faptul că în această sală suntem lideri ai partidului, membri ai conducerilor judeţene din judeţele acestei regiuni. Am să încep să spun câteva lucruri seci, nespectaculoase, dar pe cât îmi doresc, cât mai precise. Nu voi insista […]
În logică atât falsul cât și adevărul pot fi rostite, ca enunțuri, de către oricine. Un om corect poate enunța un fals (dintr-o eroare de percepție sau de interpretare) tot așa cum un ticălos poate enunța un adevăr (percepția realității nefiind dependentă de moralitatea perceptorului). Când PNL și Crin Antonescu spuneau că, în momentul din […]
“Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Doamnelor și domnilor miniștri, Distinși invitați, E un moment destul de special, pentru mine, cel puțin. Nu e, desigur, prima tentativă de învestire a unui Guvern. Cred că nu e prima oară, dimpotrivă, când vorbesc din postura de membru al Opoziției și, totuși, ceva nou, ceva special există. Îl […]
Evenimentele care au loc în Estul Ucrainei, în special în Crimeea, sunt deosebit de grave și pot afecta stabilitatea în zona Mării Negre. Este necesar ca Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, celelalte țări ale NATO, ONU să-și exprime ferm suportul pentru statul ucrainean, care are dreptul de a decide singur, fără a fi supus […]
În articolul meu Ponta are merele. Tăriceanu are perele identificam câteva trăsături, câteva elemente care îi uneau pe Ponta și Tăriceanu. Și anume: (1) O anumită relație cu Crin (de animozitate ascunsă la ambii, din motive diferite și tot din diferite motive ascunsă)) și Partidul Național Liberal condus de către Antonescu. (2) O relație ambiguă […]
Deci, pe repede înainte: 1. Ponta are cam toate merele puse laolaltă în coșul guvernării: are partidul său, mare și dodoloț. Are partidulețe anexate la politica PSD, mici și vioaie, flexibile, cu o bună expunere pe media sau pe izmene – partide de cartier sau de TV, dar partide, cu oameni gata să voteze ce […]
“Sunt membru fondator al Partidului Național Liberal, dar și al Uniunii Social Liberale. Îmi mențin ideea de unitate, atât în cadrul PNL, cât și în cel al USL. Și de aceea, declarația mea de ieri referitoare la susținerea inițiativei domnului Călin Popescu-Tăriceanu se referea strict la dorința de menținere a USL, nicidecum la ruperea partidului […]
Domnul Călin Popescu Tăriceanu putea să iasă cu fruntea sus din politica românească. Dacă în urma dezamăgitoarei sale tentative de a se apropia politic de PSD, văzându-și proiectul politic pus la zid practic de către toți liberalii care s-au exprimat public, domnul Tăriceanu ar fi ales să își recunoască eșecul, încă aș mai fi văzut […]
”Bună seara! Astăzi a fost o zi specială și paradoxală pentru Partidul Național Liberal. Am avut, pe de o parte, marea bucurie de a dovedi, fără nici un fel de putință de tăgadă, fără nici un fel de loc de interpretare că în România nu toată lumea, nu toate partidele, nu totdeauna se face politică […]
Astazi a fost o zi speciala si paradoxala pentru PNL. Am avut pe de o parte marea bucurie de a dovedi fara niciun fel de putinta de tagada ca in Romania nu in toate partidele se face politica doar pentru ciolan, pentru beneficii materiale. PNL a dovedit inca o data ca e un partid care […]
Comentarii recente