Aflu din presă că miniștrii de justiție din opt state europene, toate membre ale UE, toate aparținând fostului lagăr comunist (Estonia, Lituania, Polonia, Cehia, Portugalia, Georgia şi Ungaria) au semnat la Tallinn o declarație comună privitoare la crimele regimurilor totalitare, cu referire expresă la regimul comunist. Respectiva declarație îndeamnă la crearea unei instituţii care să […]

Bogdan Glăvan (Logica Economică): Cât ar trebui să fie randamentul investițiilor publice?
Există două moduri de a aborda acest subiect. Primul ar fi să recunoaștem că statul nu poate calcula economic și că orice încercare de a pune în balanță costurile și beneficiile investițiilor publice comportă a doză mai mică sau mai mare de ridicol. A doua, poate mai potrivită în discuțiile cu persoanele a căror gândire […]

M. Bechir (Curs de Guvernare) – ”Legalizarea plicului” la medici: O abordare europeană
România este pe cale să legalizeze și să impoziteze – potrivit anunțului făcut săptămâna trecută de premierul Victor Ponta și de ministrul Sănătății – atențiile primite de medici de la pacienții recunoscători. Pentru Europa ar fi o premieră exotică. Premierul Ponta a promis bază legislativă pentru ca medicii să poată primi plăți informale sau atenții de […]

B. Glăvan (Logica Economică): De ce creșterea economică de 3,7% nu e mare brânză pentru România
Creșterea economică anunțată de INS este o știre pozitivă, dar nu ar trebui să entuziasmeze pe nimeni. Sigur, dacă PIB crește atunci înseamnă că ne dezvoltăm, nu batem pasul pe loc, dar chiar și cu o creștere economică de 3,7% (semestru la semestru) România este condamnată să rămână în liga a doua mondială, fără perspective […]

M. Pană (Curs de Guvernare): Salariile profesorilor și medicilor, din perspectiva practicii europene
Cel mai bun reper pentru a stabili cât ar trebui să fie de mari salariile profesorilor și medicilor îl reprezintă PIB/locuitor, care sintetizează nivelul de trai și capacitatea economiei de a susține efortul bugetar necesar pentru plata acestor salarii. În context și din perspectivă regională, România se plasează oarecum echilibrat raportat la PIB/locuitor pe segmentul […]

(Interviurile Gândul) – Crin Antonescu, despre legea antilegionari
Senatorul Crin Antonescu a explicat într-un interviu pentru Gândul care au fost motivele pentru care a iniţiat proiectul de lege care a stârnit o controversă în spaţiul public, după ce mulţi au înţeles că după promulgarea legii nu mai pot pune pe Facebook citate din Cioran, Noica, Eliade sau nu mai pot posta poze cu […]

(Wall-Street.ro): Cine nu lasă România să se dezvolte
Indicele general al libertatii este alcatuit ca medie aritmetica simpla a 10 indici referitori la libertatea monetara, fiscala, de afaceri, investitionala, de comert, financiara, a muncii, proprietatii, libertatea fata de coruptie si, in fine, cea data de cheltuielile guvernamentale (vezi definitii pe heritage.org). Cu cat acesti indici sunt mai aproape de limita maxima de 100, […]

C. Andrei (Gandul.info): Interviu Crin Antonescu – 3 ani de la Referendum
Gândul – La trei ani de la Referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu, afirmă într-un interviu pentru Gândul că ”oameni importanţi din instituţii” interne şi internaţionale i-au sugerat premierului Victor Ponta să încheie un parteneriat în afara USL pentru a se menţine la putere. Liberalul susţine că în […]

Declarație de presă: Reforma în învățământ începe cu reformarea corpului profesoral!
Scandalul notării la examenele de definitivat în învățământ a fost depășit doar de acela al rezultatelor de la examenele de titularizare. Rotunjind cifrele, doar o treime dintre candidați au luat note peste 7, acelea care permit ocuparea unui post didactic pe perioadă nedeterminată, în timp ce o treime au obținut note între 5 și 7 […]

Teorie a manipulării (XX): Iohannis vs PNL
Pornind de la cuvântarea președintelui Klaus Iohannis la evenimentul organizat de către PNL, unii comentatori politici, precum și întreaga falangă a vectorilor media PSD, s-au străduit și se străduiesc să introducă tema unei despărțiri între Iohannis și Partidul Național Liberal, chiar a unui antagonism, în situația în care președintele va întoarce la Parlament legea Codului […]

V. Bratu, R. Diaconu (Curs de Guvernare): Decizie Ecofin – Acordul cu România este ”ieșit din cadru”
“România este ieşită din cadrul Acordului de finanţare preventivă pe termen mediu încheiat cu Comisia Europeană”, a anunţat marţi Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene. Anunţul a fost făcut după reuniunea ECOFIN în care s-au discutat recomandările echipei de experţi trimisă la Bucureşti pentru evaluarea acestui acord. O constatare similară urmează să fie anunţată şi de […]

Ponta, fii bărbat!
Unul dintre argumentele folosite de către premierul Victor Ponta pentru a-și motiva refuzul (încă, deocamdată…) de a demisiona din fruntea guvernului, a fost acela că poporul l-a votat în 2012 pentru a conduce țara, și că dacă ar demisiona, acest fapt ar însemna că destinele țării ar încăpea pe mâinile celor învinși în 2012. Nici […]

Declarație de presă: Prelungita agonie a domnului Ponta
Domnul Ponta este bolnav. Nu doar din pricina problemelor medicale la genunchi, mult mediatizate în ultimele săptămâni. Domnul Ponta, încă premier al României, nu este atât bolnav clinic, cât este bolnav politic. Domnul Ponta este bolnav încă de când au apărut în presă informațiile despre plagierea lucrării sale de doctorat – iar de la acele […]

Declarație de presă: Lecția Greciei și 16 Noiembrie 2014
Referendumul din Grecia, încheiat cu victoria netă a celor care cred că refuzul intrării într-o zonă a austerității cheltuielilor publice este o soluție pentru problemele economice și sociale ale statului elen, ne atrage atenția asupra câtorva aspecte. Primul aspect ar fi că într-un stat, oricât de democratic, recursul la referendum nu dă un răspuns valid […]

Declaraţie politică: Un pod de inimi nu poate fi rupt!
Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, Pe 5 iulie, frații noștri din Moldova – cei care cred, cei care speră, cei care luptă pentru unirea cu România, se vor aduna la Chișinău, mână în mână și inimă lângă inimă, pentru a cere concetățenilor lor să sprijine, într-un mare elan național, ”Pactul pentru Unire, Pactul pentru […]

Cât de național(ist) poate fi Partidul Național Liberal?
Hai să nu începem prin a da definiții. Hai să nu încercăm mai întâi să dibuim necesara diferență între „patriotism” și „naționalism”. De ajuns să spunem că, alegând să se numească Partid Național Liberal, liberalii coaliției de la Mazar-Pașa nu au dorit să își aroge, doar pentru ei, sentimentul patriotic. Conservatorii erau tot atât de patrioți. Doar […]

EVZ.ro: Sinteza declarațiilor președintelui Crin Antonescu – ”Lumini și umbre”
Emisiunea se poate urmări AICI Sinteza declarațiilor președintelui Crin Antonescu din cadrul emisiunii ”Lumini și umbre” – B1 TV – 30 mai 2015 Crin Antonescu, l-a criticat pe premierul Victor Ponta că se ”fofilează” în chestiunea modificării legislației penale. El a lansat o serie de atacuri la adresa fostului său coleg din conducerea USL, în emisiunea […]

Justiția își rezolvă singură problemele
Se pare că tema demisiei doamnei judecător Stanciu (una dintre cheile care, conform fostului președinte Băsescu, garantează cuiva controlul asupra Justiției românești) este o temă importantă pe piața politică românească. Se vorbește atât în favoarea acestei demisii (unii, legați intim de coaliția azi majoritară și guvernamentală, o solicită în clar), cât în defavoarea ei. Voi […]

Declaraţie politică deputat Radu Zlati: Mândri că suntem români!
Domnule Președinte de ședință, stimaţi colegi, Alaltăieri am întâlnit, în plenul Camerei, încă un episod din tristul serial al schizofreniei de partid și de stat. Urmând exemplul șefului lor de partid, deputatul și premierul Victor Viorel Ponta, domnii deputați membri ai Partidului Social Democrat s-au dedublat. Mai întâi, în declarația făcută în plen în numele […]

Interviu Ziare.com: Alina Gorghiu: „M-as bucura sa ne lase Ponta fara obiectul motiunii”
Miza noastra este sa rezolvam o situatie fara precedent in Romania. Motiunea va face referire la multiplele abuzuri in domeniul electoral savarsite de Ponta, afirma co-presedintele PNL Alina Gorghiu. Intr-un interviu acordat Ziare.com, Alina Gorghiu spune ca echipa de guvernare a liberalilor va fi prezentata atunci cand va exista majoritatea cu care PNL sa preia […]

140 de ani de la înființarea PNL: Discursul Președintelui Crin Antonescu
”Urarea mea la această vârstă extraordinară este să aveţi în continuare puterea de a crede în aceste valori şi a le servi, de a apăra, prin vocaţia originară a PNL, democraţia, libertatea şi prosperitatea, statul de drept, de a avea puterea de a apăra Parlamentul, chiar când nu aveţi majoritate. Nu există în istorie democraţie […]

Teorie a manipulării (XVII): Modelul imunității finlandeze
Eu zic să urmăm exemplul finlandez! Citesc azi despre poziționarea doamnei ambasador al Finlandei asupra imunității parlamentarilor români. Citez din sursă: „Diplomatul a explicat că parlamentarii finlandezi au imunitate limitată, care se aplică doar pentru declaraţiile făcute în calitate de parlamentari. «Imunitatea nu acoperă nimic din ce au făcut înainte de a deveni parlamentari şi […]

Teorie a manipulării (XVI): Parlamentarii suedezi și lipsa lor de privilegii
Circulă de multă vreme în social-media un articol apărut inițial pe platforma Ziare.com, cu titlul Suedia, tara unde politicienii nu au privilegii, doar responsabilitati. La diferite intervale, cei care au probleme (de diferită natură) cu viața parlamentară românească, invocă informațiile prezentate de către articol, pentru a face de rușine și ocară parlamentarii români. Nu spun […]

Proiectul programului de guvernare al PNL – „Guvernarea liberală a României”
Proiectul programului de guvernare al PNL – „Guvernarea liberală a României” Rezumatul proiectului programului de guvernare al PNL – „Guvernarea liberală a României”

Declarațiile copreședintelui PNL Alina Gorghiu cu ocazia lansării în dezbatere a Programului de guvernare al PNL
Conform calendarului angajat de PNL, am aprobat astăzi în Comisia de Unificare proiectul Programului de Guvernare al partidului. PNL este dator să propună societății românești un program economic propriu, coerent, cu soluții liberale, mai ales acum, când economia României nu reușește să producă locuri de muncă și nici să sporească bunăstarea populației, iar actualul guvern […]

Declarație politică deputat Radu Zlati: ”Domnule Ministru, demisia!”
Domnule preşedinte de şedinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimaţi colegi, Îmi voi permite să mă adresez, în scurta mea alocuțiune, domnului Ministru al Educației Naționale, Sorin Mihai Câmpeanu. Apelez la acest procedeu deoarece domnia sa, în ciuda promisiunii făcute cu ocazia învestirii sale, nu a binevoit să vină în fața Comisiei parlamentare pentru Educație, Cercetare, […]

Declarație politică: ”Domnule Premier, votați 10 Mai – Zi națională a României”
Domnule preşedinte de şedinţă, doamnelor şi domnilor deputaţi, stimaţi colegi, Îmi voi permite să mă adresez, în scurta mea alocuțiune, domnului Prim Ministru Victor Viorel Ponta, liderul național al Partidului Social Democrat – partid care dispune, în acest moment, de o majoritate parlamentară de care depinde aprobarea oricărei inițiative parlamentare. Domnule Premier, așa după cum […]

Rezoluția Noul PNL, noul Guvern, noua politică – pentru România lucrului bine făcut! – 31 ianuarie 2015
Votul din noiembrie 2014 l-a sancționat dur pe Victor Ponta, astfel că astăzi România este guvernată de un Guvern condus de un Prim Ministru fără legitimitate. Romania are nevoie de o nouă guvernare, legitimă politic și moral, cu o nouă viziune de dezvoltare, pentru a deveni cu adevărat țara lucrului bine făcut, dorită de cetățenii […]

Rezoluția adoptată de CN al PNL – Bugetul României pe 2015: Zero dezvoltare – 31 ianuarie 2015
În viața publică a României din ultimi 25 de ani, stânga politică încearcă să ne convingă de faptul că banii bugetului de stat trebuie împărțiți fiecăruia după nevoi. Cu alte cuvinte, stânga încearcă să ne convingă că indiferent de eficiența noastră administrativă sau de performanțele noastre, bugetele primăriilor și ale Consiliilor Județene trebuie să fie […]

Klaus Iohannis – Sinteza declaraţiilor de la Sediul NATO, Bruxelles
Azi am dat asigurări pentru întreaga susținere a Alianței. Vom conveni un momnent pentru o vizita în România Anul 2014 a pus Europa în fața unor provocări Asistăm îngrijorați la încălcările teritoriale ale unor state, care generază insecuritate Este momentul să reconfirmăm solidaritatea Alianței În acest sens, pentru România este important ca deciziile de la […]

Discursul președintelui ales al României, domnul Klaus Iohannis – Timișoara, 16 decembrie 2014
Mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați adresat-o. Este o onoare pentru mine să mă aflu astăzi, 16 decembrie, la Timișoara. Am făcut promisiunea de a veni la Timișoara nu doar pentru semnificația politică și simbolică a momentului. Ci din respect. Din respect pentru cei care și-au dat viața în 1989 pentru ca noi azi să […]

La mulți ani, România!
Ziua de 1 Decembrie ne aduce aminte, ca în fiecare an, de faptul că suntem, dincolo de toate accidentele vieții noastre individuale, că suntem, mai presus de orice, români. Ne aduce aminte de lupta și de sacrificiile înaintașilor noștri, de datoria față de neam și țara pe care o are generația noastră, de zestrea pe […]

Declarațiile președintelui ales al României, Klaus Iohannis, susținute în cadrul conferinței de presă de la Chișinău
“Mulțumesc domnule președinte, Vlad Filat, pentru invitație! Sunt foarte bucuros că mă aflu astăzi, aici, la dumneavoastră, la dumneavoastră în sediul partidului, aici, în Chișinău, aici, în Republica Moldova. Se știe, este prima vizită în afara României, pe care o fac de când românii mi-au dat votul lor și am venit, deocamdată, în calitatea mea […]

Comunicat de presă: Întrevederea primarului general Dorin Chirtoacă cu preşedintele ales al României, Klaus Iohannis
Astăzi, 26 noiembrie 2014, la Bucureşti, primarul general al municipiului Chişinău, prim-vicepreşedinte al Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a fost primit de Preşedintele ales al României, domnul Klaus Iohannis. În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe subiecte referitoare la situaţia din Republica Moldova din ultimii cinci ani de guvernare pro-europeană, relaţia Republica Moldova şi România […]
Comentarii recente