arhivă | Cu ochii larg deschisi Flux RSS pentru această arhivă

În răspăr (XXIII): Despre liberalism și investiții


Unul dintre liderii de top ai PNL a oferit un interviu ziarului Bursa. Nimic deosebit până aici. Partea pentru mine remarcabilă constă într-una dintre afirmațiile făcute în cadrul interviului: Am ajuns în situaţia în care investiţiile private să fie mai mari decât investiţiile guvernamentale, ceea ce nu este în regulă. În momente de criză, statul […]

Continuă citirea →

În răspăr (XXI): Despre umbrele trecutului


Am rezonat cu argumentele lui Crin Antonescu cuprinse într-un interviu în Adevărul, interviu preluat și de mine pe acest blog. Acesta acuza o „precaritate intelectuală” la aceia care se temeau că prevederile „legii antilegionare”, cum mai este cunoscută inițiativa sa devenită lege (217/2015) privind modificarea OUG nr. 31/2002 vor da prilej la abuzuri și că […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (XXII): În consilieri să ne luptăm!


Banca Națională a României nu a avut nici o obiecție (nici una publică, cel puțin) atunci când schema organizatorică a instituțiilor de stat din România a fost redusă ca efect al crizei economice. BNR ne dă zilnic lecții despre cum banii de la buget trebuie cheltuiți cu cumpătare, iar mai nou cum un Cod Fiscal […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (XX): Căci iubirea de examen e un zid…


Am avut, în ultimele două sesiuni legislative, o relație destul de strânsă cu reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor. Le-am susținut unele propuneri legislative, ducând aprige lupte în comisia parlamentară pentru ca ele să primească un aviz pozitiv. Iată însă că pe tema suspendării examenelor naționale, CNE nu este de acord cu mine. Cel puțin […]

Continuă citirea →

În răspăr (XIX): Despre Cod, Salarii și Ulise


Despre Codul Fiscal și a lui relaxare, se poate spune – și s-a spus deja – orice. Am spus-o și repet: ca liberal, din punct de vedere doctrinar, sunt obligat să votez orice proiect de relaxare fiscală, oricând, indiferent a cui este propunerea. Argumentele adversarilor Codului (moderați, acerbi sau chiar falși) nu mă pot convinge […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (XVIII): Cum să aduci (sau nu) argumente


Deocamdată nu am primit, din partea celor care îmi resping propunerea privind suspendarea examenelor naționale până la o nouă Lege a Educației Naționale, acel val de contra-argumente care să mă facă să mă ascund de ochii lumii și să mă rușinez de propria mea inițiativă. Îmi propun ca acele contraargumente, puține câte sunt (deocamdată!), să […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (XVII): ”Legea legionarilor” – o lege controversată în spațiul public


Am lăsat să treacă ceva vreme, pentru ca pasiunile din jurul Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii (cunoscută și sub numele de Legea legionarilor) să se […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (XVI): PNL și salariile demnitarilor


Din punctul meu de vedere, Codul Fiscal în forma votată de către Parlament este un must do al politicii românești, în acest moment. Este, dacă vreți, o necesitate. Un prag, un punct de start (cum a fost cota unică de 16% în 2004), o obligație care vine din raționalitatea economică, dar și din structura liberală […]

Continuă citirea →

În răspăr (XV): PNL și comunicarea publică


Este un fapt că Partidul Național Liberal nu a reușit, după ieșirea din USL, să domine scena publică pe partea lansării și rostogolirii unor teme de interes public. Nu să o domine – nici măcar să fie interesant pe această scenă. Lasă că nici înainte nu prea făcea chestia asta, dar imensul USL nu avea […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (XIV): Isărescu, apărătorul ”interesului naționale”


Recunosc, nu sunt un mare fan al Guvernatorului Isărescu. Știți care – cel mai longeviv în funcție înalt demnitar din România. Era tot guvernator când băncile controlate de către dânsul cădeau precum porcii de Sf. Ignat; conducea aceeași respectabilă instituție când economia duduia, iar creditele cu buletinul făceau legea pe piața bancară; același care a […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (XIII): La ce bun examenul național, pe vreme de secetă?


Mulțumită unui articol de pe un blog, preluat și de mine aici, am aflat detalii despre examenul național administrat de MECȘ în acest an. Mă voi opri în cele ce urmează la doar câteva dintre faptele statistice și interpretarea acestora dată de către autor. 1. Existența unor valori foarte mari în dreptul unor notei 5, (dar […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (XII): Cine ne apără?


Aflăm prin intermediul celei de-a patra puteri, presa, că unii reprezentanți ai celei de a treia puteri, justiția, sunt sau proști, sau corupți, sau și una și alta. Astfel nu s-ar putea explica justificarea făcută de către magistrați în cazul punerii în libertate a celor șapte (și mai ales a ultimilor patru) tineri acuzați de […]

Continuă citirea →

În răspăr (XI): Țepeș, salvatorul democrației românești


Societatea românească este bolnavă – iată ceea ce pare a fi devenit un truism. La o boală (chiar dacă nu sunt doi români care să descrie în același fel simptomele bolii darămite cauzele acesteia, cele care cu adevărat trebuie înlăturate) trebuie căutate leacuri. Din nenorocire, dacă trebuie identificat un comportament politic care să constituie punctul […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (X): Partidul über ales?


Luni, Victor Ponta este chemat la raportul partidului. Înainte de a prezenta proiectul de rectificare guvernului pe care îl conduce, premierul se va prezenta înaintea conducerii de partid (din care nu mai face parte…), pentru ca aceasta să își dea avizul. Scriam într-un articol anterior că Ponta a fost rejectat de către baronii de partid. Parțial, […]

Continuă citirea →

În răspăr (IX): A avea sau a nu avea. Constanță și viziune.


În plan concret, cel al propunerilor legislative sau al campaniilor axate pe teme majore ale economiei şi/sau societății românești, Partidul Național Liberal s-a remarcat mai degrabă printr-o absență… stânjenitoare. Adevărat, a fost lansat Programul de Guvernare (chiar în două versiuni, a doua corectată și adăugită în urma observațiilor critice aduse primei variante). Dar Programul de […]

Continuă citirea →

În răspăr (VIII): Porunca a XI-a – Să nu critici!


Cu ceva timp în urmă, în urma unor informații apărute în presă, atât eu cât și câțiva alți colegi liberali am protestat (fiecare după puterile noastre și la nivelul la care am avut acces) la ideea intrării în Partidul Național Liberal al domnului Berca (fost PDL, fost PNL, fost PMP, actual UNPR). Acesta urma nu […]

Continuă citirea →

Teorie a manipulării (XXII): Ponta a reîntregit pensiile!


Mulți dintre propagandiștii PNL au urmat zicerea lui Ponta (des folosită în circumstanțele prezidențialelor din 2014) cum că guvernul (dar și personalizat: Ponta însuși) a reîntregit pensiile, cu pandantul acesteia – ”PDL a tăiat pensiile.” Inclusiv azi am avut o discuție cu un vector de propagandă PSD online, pe această temă. Adevărul gol-goluț sună așa: […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (VII): M-am săturat!


Personal, m-am cam săturat ca noi, cei care facem politică, să nu comentăm deciziile Justiției. Cică atentăm la independența acesteia. Nu văd cum eu, un parlamentar, pot să afectez independența unui judecător sau a unui procuror în exercițiul mandatului lor, în exercitarea funcției lor publice. Pur și simplu, nu văd cum. Dacă spun că judecătorii […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (VI): Situații imposibile


Aseară mi-a fost pur și simplu milă de colegul liberal care, trimis pe eșafodul unui studio de televiziune nu tocmai prietenos față de Partidul Național Liberal, a trebui să justifice schimbarea de viziune a PNL asupra Codului Fiscal. În timp ce, înainte și după momentul votării Codului, PNL a acceptat filozofia acestuia (nu avea cum […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Scandalul Brâncuși – cine răspunde?


În sfârșit, a aflat și media națională (DIGI 24) ceea ce unii știau încă de la începutul anului: ansamblul monumental de la Târgu Jiu, capodoperă a maestrului Constantin Brâncuși, nu va fi introdus curând pe lista monumentelor UNESCO. Pentru modul în care a fost reflectat în presa online, ofer două exemple: unul părtinitor și vitriolant […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (V): Lupta pentru București


Recent lupta în cadrul Partidului Național Liberal pentru candidatura la primăria municipiului București a primit noi valențe: alături de Cristian Bușoi (care își anunțase intenția de a candida în cadrul unui eveniment la care au participat lideri importanți ai PNL) a apărut numele lui Ludovic Orban. Nu voi vorbi azi despre atuurile sau părțile slabe […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

În răspăr (IV): Și președinții greșesc, nu-i așa?


Ultima săptămână am preluat pe paginile acestui blog critici  venite din partea unor economiști eminenți (citește aici) care criticau Codul Fiscal, în forma sa adoptată de către Parlament. Personal am fost și sunt de părere că respetivul COd este departe de a fi perfect, rămânând totodată cel mai liberal, cel mai bun Cod Fiscal pe […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Teorie a manipulării (XX): Iohannis vs PNL


Pornind de la cuvântarea președintelui Klaus Iohannis la evenimentul organizat de către PNL, unii comentatori politici, precum și întreaga falangă a vectorilor media PSD, s-au străduit și se străduiesc să introducă tema unei despărțiri între Iohannis și Partidul Național Liberal, chiar a unui antagonism, în situația în care președintele va întoarce la Parlament legea Codului […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Ponta, fii bărbat!


Unul dintre argumentele folosite de către premierul Victor Ponta pentru a-și motiva refuzul (încă, deocamdată…) de a demisiona din fruntea guvernului, a fost acela că poporul l-a votat în 2012 pentru a conduce țara, și că dacă ar demisiona, acest fapt ar însemna că destinele țării ar încăpea pe mâinile celor învinși în 2012. Nici […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

TEORIE A MANIPULĂRII (XIX): GRECIA LA ”NAȘUL TV”


Nu sunt un expert în economie și finanțe, dar cum nici ”Nașul”, adică Radu Moraru, nu este, suntem pe picior de egalitate. Pe de altă parte, unele dintre manipulările prezente în articolul domniei sale (de citit aici: Grecii au dat o lecției Europei) nu pot rămâne netaxate, fără pericolul de a da idei și unor […]

Continuă citirea →

Justiția își rezolvă singură problemele


Se pare că tema demisiei doamnei judecător Stanciu (una dintre cheile care, conform fostului președinte Băsescu, garantează cuiva controlul asupra Justiției românești) este o temă importantă pe piața politică românească. Se vorbește atât în favoarea acestei demisii (unii, legați intim de coaliția azi majoritară și guvernamentală, o solicită în clar), cât în defavoarea ei. Voi […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Teorie a manipulării (XVII): Modelul imunității finlandeze


Eu zic să urmăm exemplul finlandez! Citesc azi despre poziționarea doamnei ambasador al Finlandei asupra imunității parlamentarilor români. Citez din sursă: „Diplomatul a explicat că parlamentarii finlandezi au imunitate limitată, care se aplică doar pentru declaraţiile făcute în calitate de parlamentari. «Imunitatea nu acoperă nimic din ce au făcut înainte de a deveni parlamentari şi […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Teorie a manipulării (XVI): Parlamentarii suedezi și lipsa lor de privilegii


Circulă de multă vreme în social-media un articol apărut inițial pe platforma Ziare.com, cu titlul Suedia, tara unde politicienii nu au privilegii, doar responsabilitati. La diferite intervale, cei care au probleme (de diferită natură) cu viața parlamentară românească, invocă informațiile prezentate de către articol, pentru a face de rușine și ocară parlamentarii români. Nu spun […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Teorie a Manipulării (XV): Cum (nu) se sfidează conducerea PNL


Dezbină și stăpânește – adevărat pe vremea romanilor, adevărat și acum. În lipsa lui Băsescu, retras în tranșee după avatarurile juridice ale unor apropiați ai domniei sale, băsismul nu a murit, ci trăiește și face pui. Deci să nu ne mire că odioasa chemare la lupta de clasă, cea a salariilor și pensiilor nesimțite, a […]

Continuă citirea →

Despre cearta domnului Cazanciuc cu Legislativul


Observ că mai nou tot felul de cetățeni îşi dau cu părerea despre ce ar trebui să facă sau să nu facă Legislativul. Pe doamna Kovesi o înțeleg. Se împiedică de bruma de imunitate pe care parlamentarii o mai au și de faptul că nu îi poate aresta pe loc, când dorește, fără a da […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Punct! Și de la capăt…


Ocupați cu decriptarea mesajelor prezidențiale ocazionate cu aniversarea a 100 de zile de la schimbarea Părintelui Națiunii de la Cotroceni, puțină lume a dat importanță unei alte aniversări: tot în săptămâna care stă să treacă s-au împlinit 100 de zile de la schimbare conducătorului PNL (în fapt, a co-liderului PNL). 100 de zile de când […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

La cald despre luptă, fugă și duplicitate


La cald, despre evenimente politice reflectate în media națională. În primul rând, despre situația de la Consiliul Județean Cluj. Mihai Seplecan (liderul liberal clujean care  și-a stabilit de mai mult timp ca țintă câștigarea poziției de președinte al CJ Cluj) a punctat decisiv, înaintând la Parchetul  de lângă ÎCCJ o plângere penală împotriva premierului Ponta, cu motivația că […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Politicienii spun lucruri trăznite: PMP și predarea de ștafetă


Ieri PMP, partid ieșit din coapsa lui Zeus precum zeița din antichitate și (tot precum ea) feminin din creștet până la unghiile vopsite, a făcut o vizită până la Înalta Poartă a Cotrocenilor. Iar acolo, pupând poala sultanului, cei din PMP au primit binecuvântarea pentru a purcede la alegerile din noiembrie sub mândra flamură a […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Despre condamnări si plimbări duminicale


Mic exercițiu de logică: fie condamnarea lotului Voiculescu a fost instrumentată politic, fie nu a fost. 1. Dacă nu a fost, atunci nimic de comentat, inclusiv despre sechestrul pus pe clădirea în care funcționează Antena 3, clădire vândută recent de către Voiculescu trustului Intact, tocmai pentru a o feri de un eventual sechestru. 2. Dacă […]

Comentarii dezactivate Continuă citirea →

Concluzia ultimă a Pactul de coabitare: Votăm Ponta președinte?


Pentru că de obicei cititorii noștri sunt prietenii noștri și mai inteligenți decât noi, reproduc aici observația amicului Ivi aici, pe blog: Din păcate cele doua propagande (cea băsistă și cea pontistă) au reușit să “bruieze” realitatea “irealității tembele – pactul de coabitare”… ….e regretabil ca in acest război mediatic, cel care a pierdut e […]

Continuă citirea →